Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1110/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1110
Ședința publică din 6 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 56/ din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată -Club Reșița, reprezentantă prin lichidator judiciar Management
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 56/ din 12 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C- a respins obiecțiunile formulate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar Management privind pe debitoarea -Club Reșița, aprobând, totodată, acest raport și, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii de insolvență față de societatea debitoare, precum și radierea acesteia din registrul comerțului de sub nr. J-. De asemenea, instanța l-a descărcat pe practician de orice îndatoriri și responsabilități, notificând sentința Direcției Generale a Finanțelor Publice C-S și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare, dispunând și publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 24 noiembrie 2009 instituția creditoare a formulat obiecțiuni la raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, solicitând tribunalului ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună practicianului să refacă acest raport, în sensul continuării procedurii de lichidare cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor înscrise la masa credală. În motivarea cererii creditoarea a arătat că în raportul întocmit lichidatorul a propus spre aprobare adunării creditorilor închiderea procedurii de lichidare a debitoarei -Club Reșița, în mod eronat considerând că nu există elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns persoana juridică nu s-ar datora faptelor săvârșite de către fostul administrator, care nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune la dosar documentele contabile ale societății. Nu în ultimul rând, practicianul a evitat să precizeze persoanele din vina cărora nu au fost virate către C-S sumele reținute de la angajatul asigurat, care însă au fost folosite în alte scopuri.
Prin sentința comercială nr. 347/ din 3 aprilie 2008 judecătorul-sindic a admis cererea introductivă formulată de reclamanta B, deschizând procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei -Club Reșița, în calitate de administrator judiciar fiind desemnat Management Acesta din urmă a arătat că, deși a notificat debitoarea la sediul social și asociații la adresele indicate în informațiile primite de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, nu i s-au pus la dispoziție documentele contabile ale societății. Prin încheierea din 29 mai 2008 fost desemnat comitetul creditorilor, el fiind compus din B (președinte), Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Inspectoratul Teritorial d e Muncă C-S (membri). Prin raportul final practicianul a arătat că nu a identificat bunuri în patrimoniul falitei, propunând închiderea procedurii insolvenței conform art. 131 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, acesta a formulat și o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva fostului administrator al societății debitoare, pârâtul, acțiune care a fost respinsă de judecătorul-sindic prin sentința comercială nr. 887/ 13 noiembrie 2008.
Cu privire la obiecțiunile creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B prima instanță a constatat că lichidatorului judiciar nu i-au fost prezentate documentele contabile ale debitoarei. În ceea ce privește nepredarea acestor documente, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi atrasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de insolvență, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent. Instituția creditoare nu a prezentat nicio dovadă din care să rezulte că administratorul/asociații debitoarei ar fi săvârșit vreo faptă din cele prevăzute de alin. 1 al art. 138, de natură a le atrage răspunderea patrimonială și nici nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor generale de răspundere civilă delictuală. Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, neîntocmirea actelor contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, aceste împrejurări trebuind să fie dovedite. Chiar dacă s-ar accepta susținerea că nedepunerea actelor contabile ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a persoanei juridice. Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 138 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, simplele afirmații, fără suport probator, fiind insuficiente pentru atragerea răspunderii personale.
În speța dedusă judecății creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, deși a invocat prevederile art. 138, nu a indicat în mod concret prin care fapte săvârșite anterior deschiderii procedurii insolvenței de foștii administratori ai debitoarei -Club Reșița s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății, ci a solicitat instanței doar obligarea lichidatorului la continuarea procedurii de lichidare cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către debitoare. Întrucât practicianul desemnat în cauză a formulat acțiune pentru atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al societății debitoare, întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, cerere care a fost respinsă de judecătorul-sindic, iar instituția creditoare nu a indicat săvârșirea altor fapte ilicite prevăzute de același text, care ar fi fost săvârșite de fostul administrator social, tribunalul a respins obiecțiunile creditoarei.
Raportul final cuprinde date privind situația falitei, în sensul că nu s-au putut identifica bunuri în averea acesteia sau elemente de activ bilanțier care să formeze obiectul inventarierii, evaluării și valorificării în vederea stingerii pasivului. Astfel, având în vedere împrejurarea că debitoarea societate comercială nu mai desfășoară niciun fel de activitate comercială, că în averea sa nu mai are niciun bun care ar putea să facă obiectul valorificării și că nu are nicio lichiditate pentru îndestularea creditorilor, prima instanță a dispus închiderea procedurii insolvenței, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică, și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se putea da posibilitatea comitetului creditorilor de a solicita judecătorului-sindic avizarea în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii materiale a administratorilor sociali, iar în subsidiar, să se dispună antrenarea răspunderii materiale a acestora pentru suma de 51.416 lei reprezentând creanțe bugetare, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Instituția recurentă are o creanță certă nerecuperată în sumă de 51.416 lei, iar lichidatorul judiciar nu a putut întocmi bilanțul contabil de lichidare deoarece nu a deținut niciun fel de documente. Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: - d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Întrucât lichidatorul judiciar în mod corect prin raportul final a identificat și a promovat acțiunea în atragerea răspunderii materiale prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prin sentința comercială în mod greșit judecătorul-sindic a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată cu motivarea că acesta nu a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor unei asemenea răspunderii atâta timp cât administratorul social nu a depus documentele contabile.
În drept, a invocat prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 12 din Legea nr. 85/2006.
Intimata debitoare, deși legal citată prin lichidatorul judiciar Management T, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, n orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Față de cele arătate de lichidatorul judiciar Management T prin rapoartele de activitate depuse la dosar, prin care s-a învederat faptul că societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor, că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat și că cererea de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii organelor de conducere a fost respinsă de judecătorul-sindic, în mod corect prima instanță a dispus închiderea procedurii colective, cu toate consecințele care rezultă dintr-o asemenea măsură. Tot Legea insolvenței, prin art. 135 și 136, statuează că entința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul-sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea mențiunii, prin închiderea procedurii judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat fiind descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
În esență, singurele critici aduse de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S sentinței comerciale nr. 56/ din 12 februarie 2009 Tribunalului C-S se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă ele sunt neîntemeiate.
Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Or, din actele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că practicianul desemnat în cauză a inițiat, în temeiul art. 138 lit. d), o cerere de angajare a răspunderii materiale a fostului administrator social, pârâtul, dar aceasta a fost respinsă de judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S prin sentința comercială nr. 887/ din 13 noiembrie 2008.
În atare condiții, susținerile creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice C- în sensul că se impune casarea hotărârii recurate, respectiv sentinței comerciale nr. 56/ din 12 februarie 2009 aceluiași tribunal, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare pentru a se da posibilitatea comitetului creditorilor de a solicita judecătorului-sindic avizarea în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii materiale a administratorilor sociali nu pot fi primite întrucât, pe de o parte, nu prin hotărârea de închidere a procedurii insolvenței a fost respinsă acțiunea în răspundere, cum eronat a înțeles recurenta, partea nemulțumită de soluția primei instanțe cu privire la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator având dreptul să declare calea de atac reglementată de lege față de respectiva sentință judecătorească.
Pe de altă parte, motivul de recurs invocat, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă - când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii -, nu poate să ducă nici într-un caz la casarea sentinței atacate, așa cum s-a cerut de către creditoarea recurentă, pentru că art. 312 din același cod statuează fără echivoc că modificarea hotărârii recurate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară, în caz de casare, curțile de apel și tribunalele urmând să rejudece pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop. Cu toate acestea, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad, în caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanța urmând să trimită dosarul spre judecare instanței judecătorești competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibilă. Dacă instanța de recurs constată că ea însăși era competentă să soluționeze pricina în primă instanță sau în apel, va casa hotărârea recurată și va soluționa cauza potrivit competenței sale.
Nu în ultimul rând, nici cererea subsidiară a recurentei - modificarea sentinței primei instanței în sensul antrenării răspunderii materiale a fostului administrator pentru suma de 51.416 lei reprezentând creanțe bugetare - nu poate fi primită motivat de faptul că această chestiune a fost soluționată de prima instanță printr-o altă hotărâre, respectiv sentința comercială nr. 887/ din 13 noiembrie 2008 Tribunalului C-S, care nu a fost atacată cu recurs în condițiile art. 8 din legea-cadru.
Dispozițiile art. 294 din Codul d e procedură civilă stabilesc fără dubiu că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, și nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile și la judecarea recursului, potrivit art. 316 din același cod. Acțiunea judiciară reprezintă mijlocul prin care titularul dreptului subiectiv cere instanței realizarea acelui drept, recunoașterea lui sau încetarea piedicilor în exercitarea acestuia. de "cerere nouă" folosit de art. 294 alin. 1 se raportează cu necesitate la introducerea unei noi pretenții de către părți în faza judecății în apel sau în recurs, pretenție ce nu a format obiect al judecății în primă instanță, această soluție decurgând din funcția fundamentală a instanței de control judiciar, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile ce au fost deduse în fața acesteia, prin conținutul conceptului de "cereri noi" în apel sau în recurs înțelegându-se toate acele acte de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată. conceptului de "cerere nouă" este aceea de a desemna "ideea de schimbare de acțiune".
Prin urmare, modificarea pretențiilor în recurs, în sensul obligării fostului administrator social la suportarea pasivului societății debitoare, cerere care nu a fost formulată de creditori, prin comitetul creditorilor, în primă instanță, iar acțiunea în răspundere promovată de lichidatorul judiciar a fost respinsă de judecătorul-sindic, hotărârea respectivă nefiind atacată cu recurs, astfel cum s-a arătat mai sus, este inadmisibilă.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 56/ din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată -Club Reșița, reprezentantă prin lichidator judiciar Management
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /19.10.2009
Dact. /21.10.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător-sindic -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
