Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1112/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1112
Ședința publică din 6 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 240/JS din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Reșița, reprezentantă prin lichidator judiciar
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 2 octombrie 2009, în calitatea de lichidator al debitoarei intimate a depus prin registratura instanței concluzii scrise, la care a anexat 3 înscrisuri.
Văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 240/JS din 23 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr-, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S în temeiul art. 4 alin.(4) din Legea nr.85/2006, a admis cererea formulată de către lichidator pentru plata cheltuielilor de procedură, dispunând ca plata sumei de 3.602 lei să se facă din contul UNPIR - Filiala
Totodată, în baza art.129 alin.(2) din Legea nr.85/2006, a aprobat Raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar T, iar potrivit art.131 din Legea privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea Reșița, precum și radierea acesteia din registrul comerțului.
De asemenea, în temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus descărcarea administratorul judiciar T de orice îndatoriri și responsabilități, iar în baza art.135 din aceeași lege a dispus notificarea sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat prin sentința civilă nr.859/JS din 30 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S, s-a deschis procedurii insolvenței, procedura simplificată, instituită prin Legea nr.85/2006, împotriva debitoarei SC Reșița, la cererea lichidatorului T, care a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar.
Din Raportul final întocmit de lichidatorul judiciar a rezultat că debitoarea nu a primit notificarea lichidatorului privind deschiderea procedurii, întrucât scrisoarea recomandată a fost înapoiată, iar actele societății nu au intrat în posesia lichidatorului.
De asemenea, lichidatorul judiciar a întocmit tabelul preliminar fiind depuse două declarații de creanță, C-S și C-S, care nu a fost contestat, fiind astfel definitivat.
Întrucât lichidatorul nu a primit nici un act contabil al societății debitoare, acesta nu a putut întocmi Raportul privind cauzele încetării de plăți.
Din Raportul final rezultă că nu s-a formulat cerere de antrenare a răspunderii, lichidatorul judiciar susținând că pentru angajarea răspunderii materiale a unei persoane în procedura falimentului este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor cerute de răspunderea civilă, special reglementată de Legea nr.85/2006: fapta ilicită, prejudiciul, raport de cauzalitate, vinovăție, iar aceste fapte nu pot fi probare
Prin cererea depusă la dosarul cauzei la 26 februarie 2009 lichidatorul a prezentat decontul de cheltuieli și a solicitat aprobarea din fondul UNPIR a sumei de 3.602 RON.
În baza art.4 alin.4 din legea nr.85/2006, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului judiciar privind cheltuielile procedurale în sumă de 3.602 lei, dispunând plata acestora din contul R
Totodată, având în vedere împrejurarea că societatea debitoare a fost dizolvată de drept, nu au fost identificate în patrimoniul acesteia bunuri pentru valorificarea lor și îndestularea creditorilor, în baza art.129 alin.(2) din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a aprobat Raportul final, iar în baza art.131 din aceeași lege judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC Reșița, precum și radierea acesteia din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul C-
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului C-S pentru a se putea da posibilitatea comitetului creditorilor de a solicita judecătorului-sindic avizarea în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii materiale a administratorilor sociali, iar în subsidiar angajarea răspunderii materiale a administratorului și obligarea acestuia la plata sumei de 443 lei către recurentă, reprezentând creanțe bugetare, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Instituția recurentă are o creanță certă nerecuperată în sumă de 443 lei.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: - d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1190, republicată, administratorii sunt răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, statuează că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor - care au obligația gestionării patrimoniului.
Administratorul social al societății nu a depus documentele contabile la lichidatorul judiciar.
Întrucât lichidatorul judiciar nu a promovat acțiunea în răspundere materială prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, aceasta poate fi promovată de comitetul creditorilor, conform alin. 3 al aceluiași text, potrivit căruia comitetul creditorilor poate cerere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoana juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referea alin. 1 amenință să se prescrie.
În aceste condiții, recurenta consideră că procedura a fost închisă prematur, întrucât comitetul creditorilor nu a avut posibilitatea solicitării avizului judecătorului-sindic pentru a putea promova această acțiune.
Debitoarea intimată, legal citată prin lichidatorul judiciar, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca fiind nelegal și netemeinic, arătând că în speță nu sunt încidente prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pentru antrenarea răspunderii patrimoniale.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Singurele critici aduse de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S sentinței comerciale nr. 240/ din 23 aprilie 2009 Tribunalului C-S se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă respectivele critici nu pot fi primite.
Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea SC, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. De asemenea, nici comitetul creditorilor nu a cerut judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în răspundere pe motiv că administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori că acesta a omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie, la dosar neexistând nicio dovadă a faptului că vreuna dintre cele două creditoare care și-au declarat creanța la masa credală ar fi cerut judecătorului-sindic autorizare să promoveze acțiunea menționată.
Ca atare, susținerile recurentei potrivit cărora hotărârea atacată ar fi netemeinică și nelegală pe motiv că "comitetul creditorilor" nu a avut posibilitatea să solicite avizul instanței, astfel că procedura de insolvență a fost închisă prematur, ceea ce ar atrage "casarea" ei în temeiul pct. 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, nu au niciun fundament.
Este adevărat că art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Prevederile art. 138 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege. Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor. Acesta reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr M de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai Mac reanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
În speță, însă, cum în primă instanță lichidatorul judiciar nu a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, iar creditoarea nu a cerut autorizarea instanței pentru introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, ci doar a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect și solicitând casarea sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, Curtea constată că cererea nu poate fi primită, raportat la prevederile art. 304, coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă.
Motivul de recurs invocat, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă - când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nu poate să ducă nici într-un caz la casarea sentinței atacate, așa cum s-a cerut de către creditoarea recurentă, pentru că art. 312 din același cod statuează fără echivoc că modificarea hotărârii recurate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară, în caz de casare, curțile de apel și tribunalele urmând să rejudece pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop. Cu toate acestea, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad, în caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanța urmând să trimită dosarul spre judecare instanței judecătorești competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibilă. Dacă instanța de recurs constată că ea însăși era competentă să soluționeze pricina în primă instanță sau în apel, va casa hotărârea recurată și va soluționa cauza potrivit competenței sale.
Mai mult decât atât, prin cererea de recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a solicitat, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul antrenării răspunderii fostului administrator social pentru acoperirea sumei de 443 lei, lucru care nu poate fi acceptat în condițiile în care, potrivit art. 294 din Codul d e procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, și nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile și la judecarea recursului, potrivit art. 316 din Codul d e procedură civilă.
Acțiunea judiciară reprezintă mijlocul prin care titularul dreptului subiectiv cere instanței realizarea acelui drept, recunoașterea lui sau încetarea piedicilor în exercitarea acestuia. de "cerere nouă" folosit de art. 294 alin. 1 se raportează cu necesitate la introducerea unei noi pretenții de către părți în faza judecății în apel sau în recurs, pretenție ce nu a format obiect al judecății în primă instanță, această soluție decurgând din funcția fundamentală a instanței de control judiciar, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile ce au fost deduse în fața acesteia, prin conținutul conceptului de "cereri noi" în apel sau în recurs înțelegându-se toate acele acte de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată. conceptului de "cerere nouă" este aceea de a desemna "ideea de schimbare de acțiune".
Prin urmare, modificarea pretențiilor în recurs, în sensul solicitării obligării fostului administrator la plata către instituția creditoare a sumei de 443 lei, cerere ce nu a fost formulată în primă instanță, judecătorul-sindic nefiind învestit cu o asemenea acțiune în răspundere, astfel cum s-a arătat mai sus, este inadmisibilă, neputând forma obiect de judecată pentru prima dată în calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr. 240/JS din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /14.10.2009
Dact. /15.10.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător-sindic -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
