Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1111/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1111
Ședința publică din 6 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 213/JS din 9 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată C, reprezentantă prin lichidator judiciar GRUP Reșița.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, dup care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 213/JS din 9 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr-, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C- a respins cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator al societății debitoare C, pârâta, stabilind termen de judecată la data de 21 mai 2009 pentru continuarea procedurii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta creditoare nu a prezentat nici o dovadă din care să rezulte că administratorul societății debitoare, pârâta, ar fi săvârșit vreo faptă din cele prevăzute de art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006, de natură a-i atrage răspunderea patrimonială. De asemenea, nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor generale de răspundere civilă delictuală.
Aceasta nu a arătat și nu a dovedit ce fapte de natura celor prevăzute de art.138 alin. 1 lit. d din Legea nr.85/2006 au fost săvârșite de fostul administrator al societății debitoare, și nici că aceasta le-ar fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele arătate de legiuitor în textul de lege incident. Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr.82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, aceste fapte trebuind să fie dovedite.
Chiar dacă s-ar accepta susținerea că nedepunerea actelor contabile ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, simplele afirmații, fără suport probator, ale reclamantei creditoare nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale a pârâtului.
Răspunderea reglementată de dispozițiile Legii insolvenței este o specie a răspunderii civile delictuale, iar pentru a se putea reține existența acesteia este necesar să fie îndeplinite condițiile generale ale acestei răspunderi și anume: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, și vinovăția persoanei a cărei răspundere se cere a fi antrenată.
Astfel, răspunderea persoanelor cu funcții de conducere, care au administrat societatea comercială ajunsă în stare de insolvență, are natura răspunderii civile delictuale dominată de principiile reglementate de art.998 Cod civil, (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa) fiind, de asemenea, necesar să se probeze că administratorii sau asociații persoanei juridice debitoare, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumără.
Ori, în prezenta cauză nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului social sau a asociaților debitoarei.
Dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi trasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent.
Pentru aceste motive, în baza art.11 alin. 1 lit. g, a art. 138 alin. 1 lit. d și alin. 3 din Legea nr.85/2006, instanța a respins cererea formulată de reclamanta creditoare C-S pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator al societății debitoare Carla, pârâta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, solicitând admiterea recursului, în principal, modificarea sentinței comerciale nr. 213/JS dib 9 aprilie 2009 ca fiind netemeinică și nelegală, iar pe fond admiterea cererii de antrenare a răspunderii personale patrimoniale formulată față de C-S față de administratorul societății debitoare numita.
S-a motivat că din raportul final întocmit de către administratorul judiciar desemnat în cauză rezultă că, deși acesta a făcut toate demersurile necesare pentru a contacta membrii de conducere a societății în insolvență, aceștia nu au luat legătura cu administratorul judiciar și nu au predat acestuia actele și documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
S-a menționat că existența raportului de cauzalitate între faptele administratorului debitoarei și prejudiciu sunt de netăgăduit, fiind clară intenția administratorului prin faptele sale, de a conduce societatea la insolvența comercială și la imposibilitatea achitării creditorilor debitoarei.
S-a arătat că potrivit art. 138 alin. 1 litera d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: - d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. De asemenea, comitetul creditorilor poate cerere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, cu condiția ca apariția stării de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care și-au exercitat ori în care au deținut poziția care ar fi pututu cauza insolvența.
În aceste condiții, recurenta consideră că este întrunită condiția prevăzută de art. 138 alin. 1 litera d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Examinând recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea reține că acesta este neîntemeiat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a reținut că reclamanta creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S nu a prezentat nici o dovadă din care să rezulte că administratorul societății debitoare numita ar fi săvârșit vreo faptă din cele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 de natură să-ai atragă răspunderea patrimonială.
De-a asemenea, nu s-a făcut dovada în cauză a îndeplinirii cumulative a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale și anume a prejudiciului, a faptei ilicite, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a culpei persoanei a cărei răspundere se cere a fi antrenată.
Nedepunerea actelor prevăzute de dispozițiile art. 28 din Legea nr. 85/2006 nu duce la concluzia că neținerea contabilității a dus la starea de insolvență a debitoarei.
În prezenta cauză, creditoarea recurentă nu a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii administratorului debitoarei.
Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 213/JS din 9 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 213/JS din 9 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. G/05.11.2009
Dact. /06.11.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător-sindic -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
