Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1147/2008. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.1147

Ședința Publică de la 27.10.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea

JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua

JUDECĂTOR 3: Alina Sekely

GREFIER - -

.

Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr.2878 din 20.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - SRL prin lichidator judiciar ADMINISTRARE LICHIDARE, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 3 și DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Curtea întrucât recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, debitorul - SRL, prin lichidator ADMINISTRARE LICHIDARE, succesor al lichidatorului, desemnat prin încheierea judecătorului delegat la ORC B, solicitat deschiderea procedurii simplificate.

La 8.2008, Comitetul creditorilor debitoarei, reprezentat de Administrația Finanțelor Publice Sector 3 formulat cerere de autorizare în vederea promovării unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale și cerere de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva pârâtului, acțiune întemeiată pe disp. art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.

Prin sentința comercială nr.2878/20.VI-2008 Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3 B împotriva pârâtului, iar în baza art.131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - SRL

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că nu poate fi angajată răspunderea patrimonială a pârâtului, întrucât reclamanta se rezumă în general, în cererea formulată și întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 la invocarea unor aspecte teoretice, fără a se face dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta săvârșită de intimatul pârât și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Împotriva sentinței comerciale nr.2878 din 20.VI.2008 a Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, a declarat recurs în termen, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3 B, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin criticile formulate, recurenta susține în esență următoarele:

În mod greșit a fost respinsă cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului, întemeiată pe disp. art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, reținându-se că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile angajării personale patrimoniale a acestuia, ce a avut calitatea de administrator al - SRL.

Se susține că atitudinea administratorului în îndeplinirea obligațiilor sale trebuie să fie apreciată pe baza dispozițiilor Codului Civil, iar conform art.1080 Cod civil, diligența ce trebuie depusă de un administrator în îndeplinirea obligațiilor impuse de mandatul său trebuie să fie aceea a unui bun administrator.

În drept se invocă disp. art.304 pct.9 pr.civ. art.72 și 73 din Legea nr.31/1990 republicată, art.374 Cod Comercial.

Recursul este nefondat.

Din analiza actelor de la dosar, instanța constată și reține următoarele:

Prin sentința recurată de Administrația Finanțelor Publice Sector 3 Baf ost respinsă cererea formulată de aceasta împotriva intimatului pârât, administrator al societății debitoare - SRL, întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, reținându-se că recurenta se rezumă la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art.138 din Legea nr.85/2006 fără a arăta în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.

Critica recurentului Administrația Finanțelor Publice Sector 3 B, conform căreia în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză nu au fost dovedite condițiile angajării răspunderii administratorului întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, nu se poate reține întrucât, după modificarea legii insolvenței prin adoptarea Legii 85/2006, pentru stabilirea răspunderii organelor de conducere ale societății pentru faptele săvârșite de aceștia și enumerate la lit.a - g nu este suficientă să fi contribuit la apariția stării de insolvență, ci trebuie să fiecauzataceastă stare a societății debitoare.

În conformitate cu aceste dispoziții legale, nu este suficientă existența neținerii contabilității conform cu legea, ci mai este necesar ca prin această faptă să se fi produs starea de insolvență.

Doctrina și practica au decis că neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune neținerea registrelor, lipsa înregistrărilor conform cu documentele contabile care trebuie să reflecte situația reală ținerea unei contabilități fictive, iar nu doar nedepunerea bilanțurilor contabile la administrația financiară, pentru care există sancțiuni de altă natură.

Simpla invocare a dispozițiilor art.138 nu atrage în mod obligatoriu răspunderea organelor de conducere, deoarece prin Legea nr.85/2006 nu s-a instituit o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina organelor de conducere, prevăzându-se doar posibilitatea atragerii răspunderii, însă doar după administrarea de dovezi în acest sens.

În consecință, întrucât în speța de față nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că faptele administratorului au cauzat starea de insolvență a societății debitoare - SRL B, instanța de fond în mod corect a respins cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3 B, întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art.312 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.17 din Legea nr.146/1997 coroborat cu art.229 Cod procedură fiscală republicată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr.2878 din 20.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - SRL prin lichidator judiciar ADMINISTRARE LICHIDARE, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 3 și DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27.10.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.Jud. - 28.10.2008

Tehnored. - 30.10.2008

2 ex.

Fond - Tribunalul București - Secția VII- Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Georgeta Țilimpea
Judecători:Georgeta Țilimpea, Cristina Scheaua, Alina Sekely

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1147/2008. Curtea de Apel Bucuresti