Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1168/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1565/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1168
Ședința publică de la 06 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 3: Eugenia Voicheci
Grefier: - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.2504/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a-VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC IMPORT- EXPORT SRL-J- PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, intimatele creditoare INSPECTORATUL TERITORIAL D munca B, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -AVAS, SECTOR 3 și MUNICIPIUL, și intimații pârâți, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 2504/30.05.2008, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B în contradictoriu cu pârâții, și și a închis procedura insolvenței față de debitoarea SC IMPORT EXPORT SRL, dispunând cuvenitele măsuri.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a reținut în esență că în cauză, dispozițiile articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006 nu-și găsesc aplicabilitatea, întrucât nedepunerea declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul de stat nu poate fi asimilată unei sustrageri de la controlul fiscal câtă vreme creditoarea avea toate pârghiile pentru a efectua controlul și a stabili obligația de plată.
În aceste condiții, a apreciat judecătorul - sindic că fapta nedepunerii declarațiilor privind obligațiile fiscale nu poate fi încadrată ca o cauză a insolvenței și oricum nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre nedepunerea situațiilor contabile și starea de insolvență.
Constatându-se că debitoarea nu are bunuri mobile sau imobile în patrimoniu a căror valorificare să asigure recuperarea creanțelor, tribunalul a închis procedura insolvenței în temeiul articolului 131 din Legea nr.85/2006 și a dispus radierea societății din evidențele registrului comerțului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, criticile vizând netemeinicia sentinței atacate și fiind întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În esență, apreciind că hotărârea judecătorului sindic a fost dacă cu aplicarea greșită a legii, recurenta reiterează cererea întemeiată pe articolul 138 litera d din Legea nr.85/2006 (fila 137 dosar fond), susținând că societatea debitoare a depus în mod sporadic declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat și deconturile TVA pentru intervalul 2002 - 2007 cu încălcarea articolelor 21-23 și articolelor 78-81 din OG nr.92/2003.
Societatea a încălcat și dispozițiile articolelor 73 și 201 din Legea nr.31/1990 prin nedepunerea raportărilor contabile și nu a predat nici documentele prevăzute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 lichidatorului judiciar, situație ce l-a împiedicat pe lichidator să verifice operațiunile contabile și legalitatea acestora și să stabilească cauzele care au condus la încetarea plăților.
Prin urmare, apreciază recurenta că în cauză devin aplicabile dispozițiile articolelor 72 și 73(2) din Legea nr.31/1990 cu raportare la articolul 1540 cod civil și articolului 374 Cod comercial, astfel că este prezumată culpa pârâtului potrivit articolului 1082 Cod civil.
În consecință, recurenta consideră că poate fi atrasă răspunderea administratorilor fiind întrunite condițiile aplicării articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006, întrucât există fapta ilicită care constă în acțiunea sau inacțiunea în administrarea societății de natură a contribui la încetarea plăților, respectiv neîntocmirea documentelor contabile în conformitate cu Legea nr.82/1991, există prejudiciu ce constă în ajungerea în încetare de plăți a societății, și există legătură de cauzalitate întrucât fapta administratorilor a constituit o condiție favorabilă pentru ajungerea în faliment, astfel că raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă.
Examinând recursul potrivit articolului 3041Cod procedură civilă, în raport de actele, lucrările cauzei, motivele de fapt și de drept invocate de recurentă și întemeiate pe articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate.
Curtea va proceda la gruparea argumentelor invocate de recurentă în sprijinul recursului întemeiat pe articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Dincolo de faptul că recurenta nu a adus nici o critică hotărârii judecătorului sindic ci, pur și simplu a reiterat conținutul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale depusă în dosarul de fond, Curtea reține că:
Răspunderea patrimonială reglementată prin articolul 138 din Legea nr.85/2006 este una specială a cărei natură juridică este civil delictuală conform articolului 998 Cod civil în raporturile cu terții, și contractuală în raporturile cu societatea când rezultă din încălcarea mandatului de către administratori, în măsura în care se face dovada existenței mandatului cuprins în actul adițional sau într-o hotărâre a adunării generale și este acceptat de administratori prin semnarea la Registrul Comerțului.
Așa fiind, cum nu s-a probat în cauză existența mandatului în forma cerută de lege, iar recurenta este terț față de societate și invocă încălcarea legii, este fără putință de tăgadă că natura juridică a răspunderii pârâților se situează pe tărâm delictual.
În aceste condiții, culpa pârâților nu este prezumată în temeiul articolului 1082 Cod civil ca la răspunderea contractuală, ci trebuie dovedită împreună cu îndeplinirea celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Prin urmare, toate alegațiile recurentei bazate pe prezumția neținerii contabilității ca urmare a nedepunerii de către debitoare a actelor și informațiilor cerute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 și pe prezumția intenției de sustragere a societății de la declararea obligațiilor datorate bugetului general consolidat ca urmare a nedepunerii documentelor financiar - contabile reclamate de legislația în vigoare, nu vor fi primite în lipsa dovezii săvârșirii faptelor enumerate limitativ de lege și a măsurii în care aceste fapte au cauzat ajungerea în insolvență a societății.
În acest context, se reține că fapta omisivă în sensul dezinteresului manifestat de pârâți privind funcționarea societății, întemeiată pe dispozițiile legale ce reglementează obligațiile declarative la organele fiscale, respectiv depunerea raportărilor contabile, nu este suficientă pentru a lămuri raportul de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei.
Încălcarea articolului 28 din Legea nr.85/2006 este o faptă ulterioară stării de încetare de plăți a societății și în consecință nu poate duce la insolvența acesteia.
Prin urmare, fapta nedepunerii actelor și informațiilor cerute de acest text de lege nesituându-se înainte de încetarea plăților, nu se poate aprecia că a creat un prejudiciu societății și respectiv creditoarei.
Mai mult, împrejurarea că nu s-au depus la dosar actele prevăzute de articolul 28 din lege, nu numai că nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea dar, legiuitorul sancționează refuzul depunerii acestor acte potrivit articolului 147 din Legea nr.85/2006.
În fine, se reține că răspunderea directă a administratorilor față de terți poate fi angajată numai când insuficiența pasivului se datorează culpei de gestiune a acestora, culpă ce trebuie dovedită și nu prezumată.
Așadar, susținerile recurentei creditoare întemeiate pe nedepunerea documentelor financiar-contabile reclamate de legislația în vigoare, nu duce la insolvență, cu atât mai mult cu câtorganul fiscal este obligat să preîntâmpine crearea unui prejudiciu bugetului general consolidatprin efectuarea de controale de fond la agenții economici care nu-și respectă obligațiile declarative, conform articolului 83(4), articolului 94 alineat 1, alineat 3 și articolului 95 din OG nr.92/2003.
În aceste condiții, nedepunerea documentelor contabile, fie ea și culpabilă prin încălcarea dispozițiilor legale, nu este nici pe departe o cauză a ajungerii în stare de insovență a debitoarei, dintre cele prevăzute de articolul 138 litera d din legea nr.85/2006.
În fine, cum nedepunerea bilanțurilor la Administrația financiară nu echivalează cu sintagma "nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea" și cu atât mai puțin cu "au ținut o contabilitate fictivă", cum nu s-au făcut dovezi în sensul ținerii contabilității fictive sau comiterii faptei de a face să dispară unele documente contabile, cum față de împrejurarea că nu s-au depus actele contabile lichidatorului judiciar nu se poate aplica nici prezumția neținerii contabilității în conformitate cu legea, cum nu s-a putut conchide ferm asupra inexistenței documentelor contabile și cumnu există nici dovada cauzelor ajungerii în insolvență a societății debitoare,în mod temeinic și legal judecătorul - sindic a apreciat că nu sunt întrunite condițiile articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006.
Cu aceste considerente, reținându-se că hotărârea atacată cuprinde elemente de fapt necesare pentru a justifica temeiurile de drept reținute de judecătorul fondului și cum nici nu se poate aprecia că instanța ar fi încălcat sau aplicat greșit legea, în sensul că ar fi dat o interpretare eronată prevederilor legale, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente prevederile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și nici alte prevederi pentru modificarea sau casarea hotărârii atacate în temeiul articolului 3041Cod procedură civilă, drept pentru care recursul urmează să fie respins conform prevederilor articolului 312(1) Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.2504/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a-VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC IMPORT- EXPORT SRL-J- PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, intimatele creditoare INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA B, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -AVAS, SECTOR 3 și MUNICIPIUL, și intimații pârâți, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
24.11.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci
