Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 119/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL B SECTIA A VI A COMERCIALA
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 119
Sedinta Publica de la 25.01.2010
Curtea compusa din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Izabela Dolache
JUDECĂTOR 3: Alina Panescu
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind pronunțarea cererii de recurs formulata de recurenta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 6, împotriva sentinței comerciale nr.3030 din 29.05.2009, pronunțata de Tribunalul București - Secția a VII a Comerciala, in dosarul nr-, in contradictoriu cu intimații, - TRANS INTERNATIONAL SRL prin lichidator judiciar si SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANTE PUBLICE LOCALE SECTOR 6.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 18.01.2010 fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25.01.2010.
CURTEA
Asupra cauzei comerciale de fata:
Prinsentinta comercialanr. 3030/29.05.2009, pronunțata de Tribunalul București - Secția a VII a Comerciala, in dosarul nr-, s-a respins, ca neintemeiata, cererea avand ca obiect atragerea raspunderii patrimoniale a paratilor si, formulata de ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 6, in calitate de presedinte al Comitetului Creditorilor - TRANS INTERNATIONAL SRL, dispunandu-se, totodata, in baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, inchiderea procedurii insolventei fata de societatea debitoare si radierea acesteia din registrul comertului.
Judecatorul-sindic a retinut ca cererea s-a intemeiat pe disp. art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, insa in cauza au fost formulate doar afirmatii generice, referitoare atat la dezinteresul aratat fata de respectarea conditiilor si normelor legale privind contabilitatea, fara a fi indicate si probate, in concret, elemente care sa la concluzia indeplinirii conditiei prevazute de acest text de lege.
II. Impotriva acestei sentinte a declaratrecurscreditoarea ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 6, in calitate de presedinte al Comitetului Creditorilor - TRANS INTERNATIONAL SRL, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie si invocand disp. art. 304 pct.9 si 304 pr.civ.
In motivare arata ca reprezentantii debitoarei nu au depus bilanturi contabile la registrul comertului si la organul fiscal din anul 2003 pana in prezent si nici deconturile de TVA si raportarile lunare privind impozitul pe profit in perioada octombrie-decembrie 2001, iunie-decembrie 2003, octombrie 2004 pana in prezent, in aceste imprejurari existand premisele ca reprezentantii societatii debitoare sa fi tinut o contabilitate fictiva si sa fi facut sa dispara documentele contabile, incadrandu-se astfel in prevederile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Intimatii si au formulat intampinare, solicitand respingerea recursului, ca nefondat, fiecare aratand, in esenta, ca nu sunt indeplinite cerintele legale pentru atragerea unei asemenea raspunderi.
Recursul nu este fondat.
1. Răspunderea reglementată art. 138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Astfel, pentru a fi angajata, trebuie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. caracterul special al reglementarii invocate in cauza constand in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa raspunda este facutain concreto,cerandu-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in masura in care au fost savarsite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in masura sa contribuie la ajungerea societatii debitoare in insolventa.
In cazul in care se solicita antrenarea raspunderii patrimoniale a administratorului societatii, chiar daca raporturile juridice stabilite intre acesta si societate sunt guvernate de dispoziiile art. 71 -72 din Legea 31/1990, raspunderea, in temeiul art. 138 alin.1 din lege nu se circumscrie raspunderii civile contractuale. In consecinta, raspunderea administratorului societatii debitoare va fi analizata ca raspundere delictuala pentru fapta proprie, situatie in care se cer a fi intrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta prejudiciului, a faptei ilicite, existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul reprezentat de cauzarea starii de insolventa, iar fapta sa fi fost savarsita cu vinovatie.
2. In cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr.85/2006, aspect retinut in mod corect de instanta de fond. Potrivit acestor dispozitii se poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei sa fie suportata de membrii organelor de conducere, care au contribuit la starea de insolventa, prin faptul că au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara documentele contabile sau au tinut contabilitatea conform legii.
Nedepunerea bilanturilor contabile sau a declaratiilor fiscale nu este de natura sa determine atragerea raspunderii patrimoniale, pe de o parte pentru ca omisiunea inregistrarii situatiilor contabile la organele fiscale nu constituie, in sine, o dovada a neindeplinirii obligatiei de organizare si conducere a contabilitatii si, pe de alta parte, nu s-a probat legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciul constand in contribuirea la ajungerea în insolventă a societății. Recurenta s-a limitat la a formula afirmatii generale, nesustinute prin dovezi concludente si pertinente. Or, sarcina probei, conform art. 1169 Cod civil, ii incumba celui ce face o sustinere in fata judecatii.
3. Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, in mod necesar raspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumte legala de vinovatie si raspundere in sarcina membrilor organelor de conducere ale societatilor debitoare, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca prin faptele savarsite s-a cauzat insolventa societatii.
Asa cum s-a retinut in mod judicios si de catre judecatorul-sindic, recurenta nu a dovedit in concret ca nedepunderea bilanturilor sau a declaratiilor la organele fiscale reflecta, in fapt, o alta realitate, respectiv aceea ca societatea debitoare a tinut o contabilitate fictiva, a facut sa dispara unele documente contabile sau nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, imprejurari care sa fi contribuit la ajungerea in stare de insolventa.
In concluzie, recursul va fi respins, ca nefondat, in temeiul disp. art. 312.pr.civ. cu consecinta mentinerii, ca legala si temeinica, a hotararii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 6, in calitate de presedinte al Comitetului Creditorilor - TRANS INTERNATIONAL SRL împotriva sentinței comerciale nr.3030 din 29.05.2009, pronunțata de Tribunalul București - Secția a VII a Comerciala, in dosarul nr-, in contradictoriu cu intimații, - TRANS INTERNATIONAL SRL prin lichidator judiciar si SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANTE PUBLICE LOCALE SECTOR 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.01.2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
GREFIER,
Red. jud. /2 ex.
Judecator-sindic -
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Izabela Dolache, Alina Panescu