Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1405/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALA NR:1405

Sedința publică din 17 decembrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Minodora Condoiu

JUDECĂTOR 2: Ana Maria State Ungureanu

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

****************

Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta debitoare ACTIV lichidator judiciar al debitoarei SC 2000 SRL împotriva sentinței comerciale nr.3730/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimata creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata creditoare Sector 1 prin consilier juridic care depune delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Se prezintă P Sector 1 prin consilier juridic și învederează Curții, că deși a fost creditoare la fond, nu a fost citată în dosarul de recurs, după care, arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de cerere.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul intimatei creditoare prin consilier juridic.

Intimata creditoare prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea cererii formulată de lichidatorul judiciar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința comercială nr.3730/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- s-a respins cererea formulată de Activ - Sucursala B, în calitate de Iichidator judiciar al debitorului 2000, împotriva pârâtei, având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale.În temeiul art.131 din Legea privind procedura enței, s-a dispus închiderea procedurii enței debitorului 2000 L, notificarea hotărârii direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului și radierea debitorului din registrul comerțului. În temeiul art.136 din lege, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități. S-a dispus plata remunerației judiciar Activ în sumă de 2.000 lei și a cheltuielilor de procedură în sumă de 152,10 lei, din fondul prevăzut la articolul 4 alin.4 din lege.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere dispozițiile legale în materie.

Împotriva sentinței comerciale nr.3730/18.09.2008 a declarat recurs ACTIV arătând că pârâta în calitate de administrator al debitoarei se face vinovată de ajungerea societății în stare de faliment întrucât a săvârșit fapta prevăzută de articolul 138 lit. d, în sensul că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Răspunderea persoanelor prevăzute de articolul 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006 este instituită prin fapte enumerate limitativ de articolul 138 alin. 1 lit.a-g și poate fi atrasă numai în situația în care persoanele interesate fac dovada existenței raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Astfel, natura juridică a răspunderii persoanelor prevăzute de articolul 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale ce a împrumutat caracteristicile răspunderii delictuale,

Din cele arătate rezultă că existența raportului de cauzalitate între faptele persoanelor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii și starea de încetare de plăți trebuie dovedită în fața instanței, nefiind prezumată.

Din cererea de recurs formulată de lichidatorul judiciar nu rezultă care este legătura de cauzalitate dintre presupusa faptă invocată fi fost săvârșită și starea de ență a debitoarei.

Afirmația generică a ACTIV în calitate de lichidator judiciar, în sensul că pârâta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, nu este de natură să atragă angajarea răspunderii intimatei pârâte atât timp cât ACTIV nu a dovedit raportul de cauzalitate între presupusa faptă și ajungerea societății în stare de ență.

Având în vedere considerentele arătate Curtea în baza articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiile legale în funcție de situația de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta debitoare ACTIV lichidator judiciar al debitoarei SC 2000 SRL împotriva sentinței comerciale nr.3730/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimata creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 17 decembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

-

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

Ex. 2

16.01.2009

Tribunalul București Secția a VII-a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Minodora Condoiu
Judecători:Minodora Condoiu, Ana Maria State Ungureanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1405/2008. Curtea de Apel Bucuresti