Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 176/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 2222/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 176
Ședința Camerei de Consiliu de la 02 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță
Grefier ---
************
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 6 B și Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în cauza comercială de față, având ca obiect acțiunea formulată de reclamanta - SRL B și pârâta - SRL
Conflictul se soluționează în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
CURTEA,
Asupra cauzei comerciale de față:
Prin sentința civilă nr.1970 din 21.03.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B în dosarul nr- s-a declinat competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanta - SRL și pe pârâta - SRL în favoarea Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut în esență că reclamanta a formulat o acțiune cu mai multe capete de cerere, că prin cererea principală a solicitat să se constate intervenită rezilierea contractului părților de închiriere și că în raport de acest capăt al acțiunii neevaluabil în bani, se impune declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei de la judecătorie la tribunal, potrivit cu dispozițiile articolului 2 pct.1 lit."a" Cod procedură civilă coroborat cu articolul 17 Cod procedură civilă.
După declinare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr-.
Prin sentința comercială nr.11335 din 29.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta pârâtă - SRL și pârâta - reclamantă - SRL, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a trimis dosarul Curții de APEL BUCUREȘTI pentru soluționarea acestuia.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Comercială sub nr-.
Având în vedere obiectul acțiunii principale formulată de către reclamanta - pârâtă - SRL și dispozițiile articolului 2 alin.1 lit. "a" Cod procedură civilă coroborate cu articolul 17 Cod procedură civilă raportat la articolul 120 Cod procedură civilă, Curtea în temeiul articolului 22 Cod procedură civilă va stabili competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 B, pentru următoarele considerente:
Potrivit cu dispozițiilor articolului 329 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de către instanțele judecătorești și pronunță soluții în interesul legii, soluții care nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Prin acțiunea principală înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 6 B s-a solicitat să se constate intervenită rezilierea contractului părților de închiriere și, în raport de dispozițiile articolului 2 alin.1 lit."a" Cod procedură civilă coroborate cu articolul 17 Cod procedură civilă, judecătoria a decis să își decline competența materială de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului. După declinare a fost pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție decizia nr.32 din 9.06.2008 în dosarul nr.75/2007.
Prin decizia amintită s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile articolului 1 pct.1 lit."a" și "b" și articolului 2821alin.1 Cod procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac,sunt evaluabile în banilitigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
Această decizie obligatorie pentru instanțe a fost avută în vedere de către Tribunalul București la momentul pronunțării sentinței comerciale nr.11335 din 29.10.2008, după ce se declinase competența materială a cauzei în favoarea sa.
Ținând seama de împrejurarea că obiectul acțiunii principale a fost considerat evaluabil în bani de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.32/2008 pronunțată în interesul legii și că prin aceasta s-a urmărit aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești cărora le revine astfel obligativitatea de a se conformaimediatcelor dispuse prin decizia evocată, Curtea în temeiul articolului 22 Cod procedură civilă va stabili competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 B potrivit cu dispozițiile articolului 2
alin.1 lit."a" Cod procedură civilă, în considerarea valorii obiectului cererii principale care nu depășește 100.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta - SRL, cu sediul în B, sector 2,-,.1,.2 și pe pârâta - SRL, cu sediul în B, sector 6,-, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6.
Trimite cauza instanței competente pentru soluționare.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică de la 02 decembrie 2008.
Președinte, --- - |
Grefier, --- |
Red. Jud.
Tehnored. IN
4 ex./09.12.2008
Com.2 ex./17.12.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
nr.5,
B, Sector 4
Dosar nr- (număr intern 2222/2008)
Data: 17.12.2008
CĂTRE,
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6
Conform dispozițiilor Sentinței comerciale nr.176 din data de 02.12.2008, vă înaintăm alăturat, pentru competentă soluționare, acțiunea formulată de reclamanta - SRL B și pârâta - SRL
Prezentul dosar conține 4 file și are atașate:
- Dosarul nr- (Număr intern 5113/2008) al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială,
- Dosarul nr- al Judecătoriei Sectorului 6.
PREȘEDINTE,
- - -
GREFIER,
- -
2 ex.
Președinte:Ruxandra Monica DuțăJudecători:Ruxandra Monica Duță