Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1542/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1542
Ședința publică de la 12.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean I -
JUDECĂTOR 3: Aurică Avram
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții, -, și împotriva sentinței comerciale nr. 3740 /18.09.2008 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Administrația Finanțelor Publice Sector 3,., și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul, personal și asistat de avocat cu delegație la dosar, Dl., recurentul, reprezentat de același avocat, recurentul, reprezentat de avocat cu delegație la dosar, D-na, recurenta, reprezentată de avocat cu delegație la dosar, D-na G, recurentul, reprezentat de avocat cu delegație la dosar, Dl., recurentul - personal și intimata, reprezentată de avocat cu delegație la dosar, Dl., lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care recurentul - formulează o cerere de amânare pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului său.
Curtea pune în discuția părților prezente cererea de amânare formulată de către recurentul -.
Apărătorul recurenților și lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de amânare.
Apărătoarea recurentului nu se opune acordării unui termen.
Apărătorul recurentului nu se opune acordării unui termen.
Apărătorul recurentei lasă la aprecierea instanței.
Apărătorul intimatei nu se opune acordării unui termen.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare formulată de către recurentul - apreciind că în raport de dispozițiile art.156 proc.civ. doar partea este îndriduită să ceară amânarea, nu și avocatul acesteia care și-ar fi putut asigura substituirea; de asemenea, în măsura în care dosarul va fi reținut spre soluționare, Curtea aduce la cunoștință recurentului - că prevederile art. 156 alin. 2.proc.civ. îi îngăduie să solicite pronunțarea pronunțării pentru a se depune la dosar note de concluzii scrise.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererilor de recurs.
Apărătorul recurenților și solicită admiterea recursurilor proprii și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de Administrația Finanțelor Publice Sector 3, fără cheltuieli de judecată. Arată că în urma raportului de audit cei doi recurenți pe care îi asistă, respectiv reprezintă au sesizat Adunării Generale a Acționarilor faptul că nu se ținuse contabilitatea conform legii, dispunându-se refacerea contabilității și, ulterior, pe fondul căderii pieței de capital în 1998, dizolvarea societății. Mai arată că în mod nelegal lichidatorul desemnat a solicitat acționarilor actele societății, iar nu administratorilor acesteia. Reia celelalte argumente prezentate în recurs, afirmând, în esență, că cei doi recurenți nu se fac vinovați de ajungerea societății în stare de insolvență. Cu privire la celelalte recursuri, solicită admiterea acestora așa cum au fost formulate.
Apărătoarea recurentului solicită admiterea recursului propriu și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii, fie ca inadmisibilă, fie ca prescrisă, fie ca neîntemeiată. Arată că la dosar este depus un proces-verbal al din 27.08.1997 prin care s-a propus retragerea avizului pentru conducerea societății, care funcționa înainte de numirea în Consiliul de Administrație a părții pe care o reprezintă, neregulile în activitatea societății fiind anterioare numirii lui ca administrator, acesta încercând să le remedieze. De asemenea, în raportul de activitate nr. 3, lichidatorul a indicat ca răspunzătoare pentru apariția stării de insolvență alte persoane decât recurentul. Cu privire la celelalte recursuri, solicită admiterea acestora așa cum au fost formulate. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli pe cale separată.
Apărătorul recurentului solicită admiterea recursului propriu astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, motivat de faptul că recurentul nu a fost legal citat, citația fiind expediată la apartamentul nr. 6 în loc de apartamentul nr. 33 din același imobil. A solicitat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune față de procesul-verbal de control din data de 03.03.1999 al Gărzii Financiare și data formulării acțiunii în răspundere, 08.11.2002. Cu privire la celelalte recursuri solicită admiterea acestora așa cum au fost formulate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătoarea recurentei solicită admiterea recursului său, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii, în principal ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, arătând că partea pe care o reprezintă și-a prezentat demisia din funcția de administrator anterior apariției insolvenței. Solicită admiterea și a celorlalte recursuri, fără cheltuieli de judecată.
Recurentul - solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, reluând argumentele pe larg prezentate în motivele de recurs. Arată, în esență, că la data revocării sale din funcție, avea o situație financiară foarte bună, dispunând de un capital propriu de 623.757,6 lei și având depozite bancare și active corporale cu grad înalt de lichiditate, însă acest capital a fost administrat într-o modalitate nefavorabilă societății, de către noua conducere. Mai susține că întregul numerar propriu aflat în conturile bancare și activele din patrimoniu existente la data de 01.10.1997 au fost lichidate după data revocării sale din funcție. Solicită și admiterea celorlalte recursuri și, întrebat fiind, precizează că nu înțelege să solicite amânarea pronunțării, în aplicarea art. 156 alin. 2.proc.civ.
Apărătorul intimatei solicită admiterea tuturor recursurilor așa cum au fost formulate, modificarea în parte a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
La data de 11.11.2002, în cadrul procedurii colective deschise împotriva debitoarei, care a format obiect al dosarului nr. 37/2001 al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3 Bad epus o cerere de angajare a răspunderii patrimoniale împotriva pârâților, -, și. solicitând obligarea acestora la suportarea în solidar a pasivului debitoarei.
În motivare, creditoarea-reclamantă a arătat că deține împotriva societății o creanță în cuantum de 876.846,88 lei, dar și că administratorii nu au depus bilanțurile contabile, până la data de 30.06.2001, încălcând astfel prevederile Legii nr. 82/1991, nefigurând nici în evidențele Administrației Finanțelor Publice Sector 5. Totodată, a mai arătat că societatea debitoare nu este înregistrată în evidențele Primăriilor Sectoarelor 3 și 5 cu bunuri impozabile.
dispozițiile art. 124 lit. d) din Legea nr. 64/1995 în vigoare la data sesizării judecătorului-sindic, reclamanta a solicitat admiterea cererii sale.
Ulterior, prin încheierea de la data de 07.04.2003, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a dispus închiderea procedurii împotriva debitoarei, dar și disjungerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere.
Pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială s-a format, astfel, dosarul nr. 463/2003.
Prin sentința comercială nr. 3740/18.09.2008, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și. respingând cererea formulată în contradictoriu cu acești doi pârâți, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalți pârâți, dar și excepția lipsei calității procesuale active, a admis cererea formulată în contradictoriu cu pârâții, și -, pe care i-a obligat să suporte în solidar pasivul debitoarei, în cuantum de 877.959,66 lei, conform tabelului creanțelor întocmit la data de 27.05.2002, executarea silită urmând a se efectua potrivit Codului d e Procedură Civilă și a respins cererea formulată împotriva pârâților, și.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și. este întemeiată, întrucât aceștia au avut calitatea de acționari la, iar la data formulării de către reclamantă a cererii de angajare a răspunderii nu intrase încă în vigoare Legea nr. 149/2004, care a modificat Legea nr. 64/1995, în sensul că a stabilit că dispozițiile art. 124 se aplică nu numai membrilor organelor de conducere, ci și oricărei alte persoane care a contribuit la ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Reținând, prin urmare, că și. nu au deținut calitatea cerută de art. 124 din Legea nr. 64/1995, în forma în vigoare la data formulării cererii de atragere a răspunderii, cea de membru al organelor de conducere, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora și, pe cale de consecință, a respins cererea îndreptată împotriva lor.
A respins însă excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalți pârâți, reținând că, așa cum rezultă din certificatul emis de, în diverse momente din funcționarea societății, administratori ai acesteia au fost -, și, iar cenzori au fost, și, astfel încât aceste persoane au avut calitatea de membri ai organelor de conducere.
A respins și excepția lipsei calității procesuale active, invocate de pârâtul, constatând că Statul Român este reprezentat în raporturile de drept procedural fiscal, potrivit art. 17 din Codul d e Procedură Fiscală, de către Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
Trebuie subliniat că la data de 11.09.2008, prin încheierea de amânare a pronunțării, care face corp comun cu sentința atacată, prima instanță a respins și excepțiile inadmisibilității cererii și prescripției dreptului la acțiune, în sens material.
Pentru a respinge excepția inadmisibilității, judecătorul-sindic a reținut că la data de 07.04.2003 s-au dispus închiderea procedurii și, în considerarea jurisprudenței de la acel moment, disjungerea cererii de angajare a răspunderii, apreciind că cererea poate fi soluționată și după închiderea procedurii, în condițiile în care formulării ei anterioare, văzând și dispozițiile art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, în motivarea respingerii excepției prescripției, a apreciat că Legea nr. 64/1995 nu a conținut prevederi speciale în acest sens, iar momentul de la care trebuie calculat termenul de prescripție este cel în care administratorul judiciar ia cunoștință de persoanele care se fac vinovate de ajungerea societății în încetare de plăți.
Examinând, în considerentele sentințe, fondul cererii reclamantei, judecătorul-sindic a constatat că în primul raport de activitate lichidatorul a menționat că s-a adresat acționarilor, dar nu a primit nici o informație privind locul depozitării arhivei societății. De asemenea, a mai constatat, din analiza procesului-verbal de control încheiat la data de 03.03.1999 de Garda Financiară Centrală, că societatea nu a ținut evidența contabilă în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, în sensul că nu a depus bilanțul contabil pe anul 1998 și că nu au fost întocmite nici raportul de gestiune al administratorilor, nici raportul cenzorilor, organele de control menționând că nu au putut verifica și consulta nici un document financiar contabil al societății.
Judecătorul-sindic a apreciat și că, din conținutul procesului-verbal nr. -/20.08.1998 al Gărzii Financiare, a rezultat că nu au fost respectate normele emise de Ministerul Finanțelor pentru utilizarea și ținerea registrelor contabile, a celor privind evaluarea patrimoniului și a celor privind întocmirea, verificarea și depunerea bilanțurilor contabile.
A mai reținut că societatea debitoare și-a desfășurat activitatea prin 41 de filiale și 164 de puncte de lucru în țară, însă nu a fost identificat nici un bun, cu toate că o activitate de asemenea proporții presupune cel puțin dotarea punctelor de lucru cu un minimum de mijloace fixe și de obiecte de inventar.
Prima instanță a luat act de susținerea Administrației Finanțelor Publice Sector 1 B, potrivit căreia societatea debitoare nu a depus deconturi, declarații și bilanțuri contabile în perioada 1998-2000 și a mai constatat că la dosar au fost depuse documente contabile pe care societatea falită le-a întocmit, situația patrimonială atestând că aceasta deține bunuri în patrimoniu, constând în mijloace de transport, stocuri de materii prime, obiecte de inventar, creanțe și conturi în bănci, fără ca acestea să poată fi valorificate în cadrul procedurii.
Judecătorul-sindic a mai avut în vedere că în perioada examinată de către organele de control financiar, 1997-1999, administratorii falitei au fost -, și, numiți de la data de 03.09.1997, iar apoi, și, numiți de din data de 30.09.1998.
De asemenea, a mai reținut că la data de 20.12.1997, debitoarea a încheiat un contract cu o societate specializată, pentru efectuarea unui control de fond al activității financiar contabile, pe anul 1997, iar în raportul de verificare s-a constatat că nu a avut un manager economic, conducerea nu a acordat atenția necesară conducerii contabilității, care nu a fost organizată conform Legii nr. 82/1991, dar și că nu s-a organizat corespunzător gestiunea materialelor și a mijloacelor fixe, că nu s-au înregistrat în contabilitate operațiunile economice și că au fost înregistrate cheltuieli fictive cu intenția de a diminua datoria fiscală, iar balanța de verificare de la data de 31.12.1997 nu reflectă realitatea. Totodată, s-a mai reținut că, prin convențiile civile de prestări de servicii încheiate de către acționarul. la 01.09.1998, s-a urmărit refacerea contabilității pe anul 1997, împrejurare de natură să confirme că nu au fost respectate prevederile legale privind ținerea unei evidențe contabile pe anul 1997. Prima instanță a mai constatat și că neregularități în funcționarea societății rezultă din procesul-verbal al din data de 17.09.1998, în cuprinsul căruia se face referire la tranzacționarea unor certificate în baza unor procuri false, utilizarea banilor avansați de clienți în alte scopuri decât cele îngăduite de obiectul de activitate, fapt care a condus la lichidarea unor sucursale.
Judecătorul-sindic a evocat dispozițiile art. 196 alin. 1 și ale art. 73 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, dar și pe cele ale art. 11 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 și a apreciat că fapta pârâților-administratori de a nu asigura ținerea unei contabilități reale, de a nu evidenția bunurile din patrimoniul societății, indică atitudinea acestora, de acțiune contrară dispozițiilor legale; de asemenea, a considerat că aceleași fapte nu au permis verificarea fondurilor bănești și a bunurilor societății, astfel încât imposibilitatea constatării exacte a situației patrimoniale a debitoarei, sub aspectul activului și pasivului, este cauzată de conduita administratorilor, care au prevăzut consecințele atitudinii lor și, chiar dacă nu le-au urmărit, le-au acceptat, urmarea fiind aducerea societății în stare de faliment și fraudarea creditorilor, prin neputința de a-și recupera creanțele.
Tribunalul a mai constatat că aceste fapte, suficient prezentate prin rapoartele lichidatorului, dar și în înscrisurile care conțin rezultatul controalelor Gărzii Financiare, atrag răspunderea personală a pârâților-administratori, în temeiul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 (art. 124 lit. d) din Legea nr. 64/1995). Sub aspectul persoanelor răspunzătoare, a notat că legea nu face nici o distincție între conducătorii în funcție la data deschiderii procedurii și cei anteriori, așa încât, luând act și că deși în au fost prezentate neregulile apărute în funcționarea societății, nu au fost luate măsuri de remediere, a obligat în solidar toți administratorii care au făcut parte din Consiliul de Administrație al debitoarei între 1996 și 1999, respectiv pe pârâții -, și la plata pasivului falitei, în sumă de 877.959,66 lei.
A respins însă cererea formulată în contradictoriu cu cenzorii, și, apreciind că aceștia și-au adus la îndeplinire mandatul, întocmind raportul comisiei de cenzori nr. 7363/30.12.1997, în care au sesizat nereguli în ceea ce privește evidența contabilă, organizarea și încadrarea de personal, prezentând Consiliului de Administrație măsurile care se impuneau să fie luate.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, -, și.
Prin recursul său, a solicitat modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii în principal ca inadmisbilă sau ca urmare a prescrierii dreptului la acțiune, în sens material, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivare, recurentul a arătat că prima instanță a încălcat prevederile art. 1171alin. 2, art. 123 și art. 125 din Legea nr. 64/1995, republicată, atunci când a respins excepția inadmisibilității cererii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că procedural, dată fiind finalitatea art. 124 din Legea nr. 64/1995, trebuie ca anterior închiderii procedurii să fie soluționată cererea de angajare a răspunderii.
În speță, însă, prin încheierea nerecurată din data de 07.04.2003, judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii și disjungerea cererii de atragere a răspunderii, ceea ce face ca, potrivit art. 123 din Legea nr. 64/1995, să opereze descărcarea debitoarei de obligațiile avute anterior deschiderii procedurii și, deci, și a administratorilor de răspunderea pentru acoperirea unei părți a pasivului falitei. În consecință, a apreciat că în condițiile în care, ca efect al închiderii procedurii, nu mai există obligații ale societății, nu mai poate fi angajată nici răspunderea administratorilor, de vreme ce doar o procedură în derulare poate constitui temei al unei asemenea răspunderi.
Pe de altă parte, recurentul a susținut că și pe fond sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.; totodată, cum sentința atacată nu este supusă apelului, a solicitat Curții ca, în temeiul art. 3041.proc.civ. să examineze cauza sub toate aspectele.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, a arătat că a exercitat calitatea de administrator al din data de 03.09.1997 până la data de 08.04.1998, când s-a retras din această funcție.
Recurentul a mai precizat că intimata-reclamantă Administrația Finanțelor Publice Sector 1 s-a înscris la masa credală cu o creanță care a fost preluată din cele două procese-verbale ale Gărzii Financiare, în care se stabilise vinovăția pentru faptele reținute a altor persoane, respectiv -, și.
În aceste condiții și subliniind că a exercitat funcția de administrator doar câteva luni, recurentul a susținut că nu poate fi tras la răspundere pentru falimentul societății.
Astfel, referindu-se la condițiile răspunderii civile delictuale, acest recurent a arătat că în ceea ce privește persoanele răspunzătoare, doctrina în materie are în vedere administratorul (de drept sau de fapt), dar și pe cel retras sau revocat, atunci când situația care a condus la insolvență a apărut și s-a manifestat în timpul mandatului său. În acest context, recurentul a arătat că această condiție nu este îndeplinită, având în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de societatea de audit, care, angajată pentru clarificarea situației financiar-contabile a societății în data de 20.12.1997, a constatat că starea în care se afla, ca urmare a încălcărilor grave ale Legii nr. 82/1991 și a fraudelor comise de unii angajați, a apărut în perioada în care recurentul nu făcea parte din Consiliul de Administrație, respectiv atunci când președintele acestuia și directorul general al societății era -.
De asemenea, recurentul a arătat că raportul de audit a mai relevat că există anumite persoane direct răspunzătoare de lipsa evidențelor contabile și a documentelor societății ( și ), dar și că grave nereguli în activitate au fost constatate și de către, care a interzis președintelui-director general - ocuparea unei funcții privind valorile mobiliare și bursele de valori - acesta fiind ulterior revocat din funcție, prin hotărârea din data de 10.10.1997.
Pe de altă parte, a mai susținut că societatea a fost afectată și de alte cauze, în afara celor prezentate mai sus, respectiv de căderea pieței de capital în anul 1998, care a făcut imposibilă continuarea activității societății ce a avut ca unic obiect de activitate intermedierea de valori mobiliare.
Prin urmare, recurentul a arătat că insolvența nu a apărut în timpul mandatului său, ci anterior și că nu a existat nici o contribuție a sa la crearea situației dificile a societății.
că intimata-reclamantă nu a administrat nici o dovadă din care să rezulte raportul de cauzalitate între pretinsele fapte și apariția stării de insolvență, cu toate că sarcina probei îi revenea, recurentul a solicitat admiterea recursului său.
Prin recursul său, recurenta a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii îndreptate împotriva sa, fie în considerarea lipsei calității sale procesuale pasive, fie ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că în mod eronat judecătorul-sindic a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, deoarece, deși a deținut calitatea de administrator al, a demisionat la data de 04.04.1997, anterior survenirii stării de insolvență; în acest context, recurenta a precizat că sumele de care se prevalează instituția creditoare s-au născut în luna mai 1997, așa cum rezultă din procesul-verbal de control din 03.03.1999 încheiat de Garda Financiară Centrală.
Pe fond, recurenta a susținut că, în intervalul de timp în care a fost administrator al societății debitoare, nu a săvârșit nici una dintre faptele reglementate de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006; așa fiind, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9.proc.civ. a subliniat că, deși judecătorul-sindic a avut în vedere că în perioada examinată de către organele de control financiar, 1997-1999, administratorii falitei au fost -, și, numiți de la data de 03.09.1997, iar apoi, și, numiți de din data de 30.09.1998 - între aceștia neregăsindu-se și -, a obligat-o la suportarea pasivului.
Prin urmare, această recurentă a afirmat că nu există concordanță între considerentele și dispozitivul hotărârii, motivele reținute de prima instanță nejustificând soluția cuprinsă în dispozitiv, în ceea ce o privește.
Recurenta a subliniat că odată ce și-a prezentat demisia din funcția de administrator, efectul renunțării la mandat s-a produs de îndată, cu atât mai mult cu cât demisia sa a fost acceptată de societate, prin Hotărârea nr. 28/23.04.1997 înregistrată în registrul comerțului. De asemenea, a mai arătat că este reală susținerea instanței de fond, potrivit căreia legea nu face distincție între conducătorii în funcție la data deschiderii procedurii și cei anteriori; în acest context, însă, a afirmat că în egală măsură trebuie subliniat că legea distinge între cei care au cauzat starea de insolvență și cei care nu au cauzat-o și, în acest sens, a reluat susținerea în conformitate cu care demisia sa a survenit anterior apariției stării de insolvență.
În final, recurenta a arătat că intimata-reclamantă și-a limitat susținerile la o formulare generală, vagă, pur teoretică, dar și că nu a dovedit nici faptele care ar fi putut fi reținute în sarcina recurentei, nici legătura de cauzalitate între acestea și apariția stării de insolvență, deși sarcina probei îi revenea. Invocând și doctrina, dar și jurisprudența conturate în această materie, recurenta a solicitat admiterea recursului.
Prin recursul său, recurentul - a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de angajare a răspunderii, formulată de Administrația Finanțelor Publice Sector 3.
În motivare, recurentul - a arătat că a fost președintele Consiliului de Administrație și directorul general al, de la data de 03.01.1996 până la 01.10.1997, când a fost revocat prin Hotărârea nr. 43/01.10.1997 și a precizat că de la acel moment nu a mai deținut nici o calitate în cadrul societății debitoare, cu toate că instanța supremă a anulat ordonanța nr. 19, care a stat la baza revocării sale, apreciind-o drept abuzivă.
Totodată, recurentul - a arătat că judecătorul-sindic nu a analizat pertinent probatoriul administrat, ci în mod sumar, dar și că în mod nelegal a respins excepția de inadmisibilitate și cea a prescripției. În acest sens, recurentul a susținut că cererea creditoarei este inadmisibilă, întrucât după închiderea procedurii și radierea din registrul comerțului, răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere nu mai poate fi angajată. Totodată, în ceea ce privește excepția prescripției, respinsă de prima instanță, a arătat că de la data încheierii mandatului său de administrator au trecut mai mult de trei ani până la formularea cererii.
Pe fond, recurentul - a arătat că nu s-a probat contribuția sa la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență; în acest sens, a invocat situația financiară foarte bună a dovedită prin declarația lunară a impozitului pe profit pentru perioada 01.01.1997 - 30.09.1997 înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Sector 3, care atestă că societatea dispunea de un capital propriu de 623.757,6 lei. De asemenea, a mai arătat recurentul că, din balanțele depuse pe timpul exercitării calității de președinte-director general, rezultă că societatea avea depozite bancare și active corporale cu grad înalt de lichiditate, însă acest capital a fost administrat într-o modalitate nefavorabilă societății, de către noua conducere. În acest context, a susținut că, în măsura în care ar fi existat documentele contabile, s-ar fi putut constata că întregul numerar propriu aflat în conturile bancare și activele din patrimoniu existente la data de 01.10.1997 au fost lichidate după data revocării sale din funcție.
Prin recursul său, recurentul a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare, acest recurent a arătat că a fost numit administrator și director general al în luna februarie 1998, deținând aceste calități până în luna decembrie a aceluiași an; a mai precizat că în această perioadă a constatat erori în ținerea contabilității, înștiințând despre această situație, ocazie cu care a propus refacerea contabilității prin aducerea la sediul central al tuturor documentelor contabile din cele 40 de sucursale din țară, propunere cu care acționarul a fost de acord. De asemenea, a susținut că, urmare a fraudelor pe care le-a constatat la nivelul unor sucursale, a formulat plângeri penale la Poliția și la cele din județele B, V, D, G, G și D, promovând și o serie de litigii comerciale. Recurentul a precizat că toată activitatea de punere în legalitate a contabilității a fost condusă de către D-na, a cărei audiere ca martor a propus-o - cererea fiind, însă, inadmisibilă în recurs, potrivit art. 305.proc.civ.
În continuare, recurentul a arătat că, din cauza conjuncturii economice, în luna decembrie 1998,. a hotărât dizolvarea societății și numirea ca lichidator a D-lui, acționarii descărcând de gestiune Consiliul de Administrație, eliberându-l pe recurent din funcția de director general, pe care a preluat-o Dl.. A mai precizat recurentul că, după o perioadă de câteva luni,. a sistat plățile către societatea care urma să refacă evidența contabilă și către lichidatorul desemnat, fapt ce a condus nu numai la abandonarea refacerii contabilității, dar și la incapacitatea lichidatorului de a recupera sumele fraudate de la persoanele pe numele cărora fuseseră depuse plângeri penale.
Susținând, în esență, că judecătorul-sindic nu a stabilit în sarcina sa, în concret, nici o faptă care să poată fi încadrată în categoria celor prevăzute de art. 137 din Legea nr. 64/1995, dar nici legătura de cauzalitate dintre aceasta și prejudiciu, recurentul a solicitat admiterea recursului său.
Prin recursul său, a solicitat în principal casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, iar în subsidiar, modificarea sa, în sensul admiterii fie a excepției prescripției dreptului la acțiune, în sens material și respingerii acțiunii, ca prescrisă, fie a excepției inadmisibilității și respingerii acțiunii, ca inadmisibilă, sau în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare, recurentul a arătat că, deși domiciliul său este în B,-, -. 1,. 8,. 33, sector 5, fost citat în prima instanță la apartamentul 6, astfel încât nu a avut cunoștință de desfășurarea procesului și a fost lipsit de posibilitatea de a propune și administra probe și de a face apărări în favoarea sa.
În susținerea excepției prescripției dreptului la acțiune, recurentul a afirmat că acțiunea creditoarei-intimate Administrația Finanțelor Publice Sector 3 fost promovată la data de 08.11.2002 și, în condițiile în care procesul-verbal de control încheiat la data de 03.03.1999 de către Garda Financiară Centrală a reținut vinovăția mai multor persoane, printre care și, iar creanța fiscală se întemeiază pe acest proces-verbal, s-a împlinit termenul de prescripție, în condițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Pe de altă parte, în susținerea excepției inadmisibilității, recurentul a arătat că cererea de angajare a răspunderii ar fi trebuit soluționată anterior închiderii procedurii. În continuare, a afirmat că prin încheierea din 07.04.2003, judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii și disjungerea cererii de atragere a răspunderii, ceea ce face ca, potrivit art. 123 din Legea nr. 64/1995, să opereze descărcarea debitoarei de obligațiile avute anterior deschiderii procedurii și, deci, și a administratorilor de răspunderea pentru acoperirea unei părți a pasivului falitei. În consecință, a apreciat că în condițiile în care, ca efect al închiderii procedurii, nu mai există obligații ale societății, nu mai poate fi angajată nici răspunderea administratorilor, de vreme ce doar o procedură în derulare poate constitui temei al unei astfel de răspunderi.
Pe fond, recurentul a precizat că a deținut calitatea de administrator al de la data constituirii acesteia, 03.01.1996 până la data revocării sale, 03.09.1997.
Or, în condițiile în care atât creditoarea-intimată Administrația Finanțelor Publice Sector 3, cât și comunicările acuză o ținere nelegală a contabilității, respectiv o continuare a activității ulterior datei de 10.01.1999, când a retras autorizația de funcționare, acest recurent a susținut că motivele încetării de plăți au apărut după data la care mandatul său de administrator a încetat, astfel încât a considerat că nu poate fi făcut răspunzător pentru starea de insolvență a societății.
că în sentința atacată, prima instanță nu a făcut nici o referire la săvârșirea vreunei fapte ilicite, dar și că extinderea răspunderii către toți administratorii, fără a se reține în sarcina fiecăruia vreo faptă, este profund inechitabilă și vădit nelegală, recurentul a solicitat admiterea recursului său.
Prin calea de atac pe care a exercitat-o, recurentul a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare, recurentul a arătat că cererea de angajare a răspunderii este inadmisibilă, în condițiile în care nu a fost soluționată anterior închiderii procedurii.
Pe fond, acest recurent a arătat că a fost numit administrator și director general al în anul 1997, deținând aceste calități până în luna decembrie a aceluiași an; a mai precizat că în această perioadă a constatat erori în ținerea contabilității, înștiințând despre această situație, ocazie cu care a propus refacerea contabilității și, urmare a fraudelor pe care le-a constatat la nivelul unor sucursale, a formulat plângeri penale și a promovat o serie de procese comerciale împotriva persoanelor care au fraudat societatea.
În continuare, recurentul a arătat că, din cauza conjuncturii economice nefavorabile, determinate de căderea pieței de capital în anul 1998, în luna decembrie a aceluiași an, a hotărât dizolvarea societății și numirea ca lichidator a D-lui.
Recurentul a mai arătat că prima instanță a reținut că lichidatorul debitoarei s-a adresat acționarilor, dar nu a primit nici o informație legată de locul unde este depozitată arhiva societății și a precizat că acesta ar fi trebuit să se adreseze administratorilor.
A mai precizat recurentul că în mod eronat prima instanță a avut în vedere concluziile reținute în procesul-verbal de control din 03.03.1999 al Gărzii Financiare Centrale, în condițiile în care, pe de o parte, acesta nu a fost comunicat societății, iar pe de altă parte, el preia concluziile raportului de audit, ceea ce face ca puterea sa doveditoare să fie considerabil diminuată, întrucât pretinsa ținere nelegală a contabilității nu a fost constatată în mod direct de către inspectorii Gărzii. De altfel, recurentul a susținut că procesul-verbal din 03.03.1999 a tras concluzia că nedepunerea bilanțului contabil pe anul 1997 semnifică neținerea contabilității în condiții de legalitate, cu toate că nedepunerea respectivului bilanț s-a datorat intenției noilor administratori de a nu-și însuși faptele celor anteriori, validându-le prin semnătură.
Susținând, în esență, că judecătorul-sindic nu a stabilit în sarcina sa, în concret, nici o faptă care să poată fi încadrată în categoria celor prevăzute de art. 137 din Legea nr. 64/1995, dar nici legătura de cauzalitate dintre aceasta și prejudiciu, recurentul a solicitat admiterea recursului său.
În ședința publică de la 04.12.2008, recurentul a precizat că în prezent nu mai poartă și numele "".
Analizând actele dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe care le va examina grupat, Curtea reține următoarele:
Pentru toate termenele acordate în dosarul de fond, inclusiv pentru cel din data de 11.09.2008 - când prima instanță a reținut dosarul, spre soluționare -, pârâtul-recurent a fost citat la adresa din B,-, -. 1,. 1,. 6, sector 5, cu toate că, așa cum rezultă din copia cărții sale de identitate (fila 213 din vol. I al dosarului de recurs), valabilă începând din 25.06.2003, domiciliul său este în B,-, -. 1,. 8,. 33, sector 5. În aceste condiții, citația adresată pârâtului cu ocazia judecării în fond este nulă, potrivit art. 88 alin. 1 pct. 4 și alin. 2 proc.civ. întrucât nu cuprinde domiciliul real al părții.
Curtea subliniază că la nici unul dintre termenele acordate de către prima instanță, pentru soluționarea cererii de angajare a răspunderii, pârâtul nu a fost prezent, nici reprezentat, astfel încât viciul de procedură derivat din nulitatea citațiilor care i-au fost expediate nu a fost acoperit, în condițiile art. 89 alin. 2.proc.civ. În acest context, depunerea de către acest pârât a unei întâmpinări la data de 07.09.2004 nu este de natură să acopere nelegalitatea procedurii de citare în ceea ce îl privește, deoarece, așa cum s-a reținut deja, această parte nu a fost prezentă, în persoană sau prin mandatar, la nici un termen de judecată.
Potrivit art. 85.proc.civ. judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Procedând însă la soluționarea cererii, în lipsa pârâtului, care nu a fost legal citat, judecătorul-sindic a pronunțat o sentință cu încălcarea formelor prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2.proc.civ. producând acestui recurent o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sa, în ceea ce îl privește, așa încât, în temeiul art. 312 alin. 1, 2, 3 și 5.proc.civ. văzând și art. 304 pct. 5.proc.civ. Curtea va admite recursul, va casa în parte recurată și va trimite cauza primei instanțe, în vederea rejudecării cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul.
În acest context, trebuie precizat că dispoziția de casare vizează, în mod logic, nu numai sentința atacată, ci și încheierea de la 11.09.2008 - prin care a fost amânată pronunțarea, deoarece ea face corp comun cu sentința. Astfel, cu ocazia rejudecării, vor fi reluate dezbaterile asupra excepțiilor soluționate prin încheierea de la data de 11.09.2008, motiv pentru care, în prezenta decizie, Curtea nu va analiza motivele de recurs derivate din pretinsa soluționare nelegală a excepțiilor de inadmisibilitate și de prescripție, invocate de către recurenții, -, și. Cu toate acestea, în aplicarea art. 315 alin. 1.proc.civ. Curtea recomandă instanței de fond, ca, în rejudecarea excepției de inadmisibilitate, să aibă în vedere argumentele de drept invocate de către părți, iar nu numai cele derivate din jurisprudența Tribunalului d e la data disjungerii cererii de angajare a răspunderii și, în măsura în care le va considera nefondate, să le înlăture motivat. Totodată, recomandă ca, în soluționarea excepției prescripției, să aibă în vedere, că deși Legea nr. 64/1995 nu conținea nici o dispoziție referitoare la prescripție, în raport de noua reglementare care cuprinde astfel de prevederi, este tot atât de adevărat că nici Legea nr. 64/1995, nici vreun alt act normativ incident nu au declarat acțiunea în răspundere ca imprescriptibilă și, în consecință, să examineze data la care a început să curgă termenul de prescripție, prin raportare la art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și, în măsura în care va ajunge la concluzia că această susținere a pârâților este nefondată, să o înlăture motivat.
Pe de altă parte, din examinarea grupată a celorlalte motive de recurs, invocate de către recurenții, -, și, văzând însă și dispozițiile art. 3041.proc.civ. Curtea reține următoarele:
Prima instanță a fost învestită cu soluționarea unei cereri, prin care Administrația Finanțelor Publice Sector 3 Bas olicitat, la data de 11.11.2002, angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților, -, și. prin obligarea acestora la suportarea în solidar a pasivului debitoarei, motivat de faptul că aceștia nu au depus bilanțurile contabile, până la data de 30.06.2001, iar debitoarea nu este înregistrată în evidențele Primăriilor Sectoarelor 3 și 5 cu bunuri impozabile.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 124 lit. d) din Legea nr. 64/1995 în vigoare la data sesizării judecătorului-sindic.
Așa fiind, în aplicarea principiului tempus regit actum, Curtea constată că dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu își găsesc aplicarea în raport cu cererea creditoarei, ea urmând a fi examinată prin raportare la Legea nr. 64/1995, în vigoare la data formulării sale.
Prin întâmpinările depuse la dosarul primei instanțe, pârâții au invocat diverse cauze, legate în principal de perioada în care au deținut funcții de conducere în cadrul societății, de momentul apariției stării de insolvență, dar și de atitudinea manifestată în timpul mandatelor lor, pentru a susține, în esență, că nu au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Curtea mai constată că prima instanță a procedat la obligarea în solidar a pârâților, reținând mai multe fapte decât cele invocate de către creditoarea-reclamantă Administrația Finanțelor Publice Sector 3, căror săvârșire a rezultat din procesul-verbal nr. -/20.08.1998 al Gărzii Financiare, din care rezultă că vinovați pentru neținerea contabilității, în perioada examinată de către organele de control financiar, 1997-1999, au fost administratorii falitei, -, și, numiți de la data de 03.09.1997, iar apoi, și, numiți de din data de 30.09.1998.
Răspunderea reglementată de art. 124 (apoi 137) din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere ale societății debitoare, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de Legea nr. 64/1995 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe dintre caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, trebuie să fi contribuit la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Prin urmare, o cercetare corespunzătoare a fondului presupunea examinarea fiecărui element al răspunderii civile, prin stabilirea nu doar a prejudiciului și a culpei, dar și a faptei ilicite reținute în concret în sarcina fiecărui pârât găsit răspunzător, a raportului de cauzalitate dintre aceasta și prejudiciu.
Sub acest aspect, Curtea constată că prima instanță nu a examinat în mod legal fondul, neindicând legătura de cauzalitate între faptele indicate de către creditoarea reclamantă și prejudiciu, concretizând-o în afirmații cu caracter general, insuficiente pentru angajarea răspunderii, care trebuie apreciatăin concreto.
De asemenea, nu au fost înlăturate motivat apărările pârâților, care au invocat lipsa lor de contribuție la ajungerea societății în stare de insolvență, iar edificatoare în acest sens este situația recurentei care a arătat că și-a prezentat demisia din funcția de administrator al la data de 04.04.1997, anterior survenirii stării de insolvență, dar și că, deși judecătorul-sindic a avut în vedere că în perioada examinată de către organele de control financiar, 1997-1999, administratorii falitei au fost -, și, numiți de la data de 03.09.1997, iar apoi, și, numiți de din data de 30.09.1998 - între aceștia neregăsindu-se și -, a obligat-o la suportarea pasivului.
Prin urmare, Curtea constată că nu există concordanță între considerentele și dispozitivul hotărârii atacate, motivele reținute de prima instanță nejustificând soluția cuprinsă în dispozitiv, cel puțin în ceea ce o privește pe recurenta.
Cu privire la această parte, însă, reține că în mod legal judecătorul-sindic a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
Această cerință a acțiunii civile presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
Atât timp însă cât probele relevă calitatea de administrator la, calitatea procesuală a pârâtei, în acțiunea în răspundere, este justificată, iar măsura în care aceasta a contribuit sau nu la ajungerea societății în stare de insolvență este o problemă de evaluare a temeiniciei cererii de atragere a răspundere, care poate determina o soluție de respingere, în măsura justeței afirmațiilor părții, dar pe fond, iar nu ca o consecință a admiterii excepției lipsei calității.
Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, dând deplină eficiență prevederilor art. 312 alin. 5.proc.civ. Curtea va admite recursurile, va casa în parte sentința atacată și va trimite cauza, primei instanțe, spre rejudecarea cererii formulate de către creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3, în contradictoriu cu pârâții, și -.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței, o parte dintre ele (vizând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților și. respingerea excepției lipsei calității procesuale active, respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii îndreptate împotriva pârâților, și și admiterea cererii formulate împotriva pârâtului ) neformând obiect al criticii în recurs, iar o altă parte, referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a celorlalți pârâți, dovedindu-se a fi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții, cu domiciliul în B,-, sector 1, cu domiciliul în B,-,. 3, sector 4, cu domiciliul în B, -. -, nr. 1, -. A,. 8, sector 2, cu domiciliul în B,-,. 36,. 2,. 10, sector 1, cu domiciliul în comuna,- C Bis, jud. B și, cu domiciliul în B,-, -. 1,. 8,. 33, sector 5 împotriva sentinței comerciale nr. 3740 /18.09.2008 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, cu sediul în B, Calea, nr. 156, sector 2, cu domiciliul ales în B,-,. 2,. 3, sector 3,. cu sediul în Britanice, (), cu domiciliul în B,-, sector 1, cu domiciliul în B,-, -C,. 3,. 2,. 73, sector 3, cu domiciliul în B,-,. 5,. C,. 4,. 70, sector 4 și, cu domiciliul în B,-, -. 1,. 52, sector 4 și în consecință:
Casează în parte sentința comercială nr. 3740 /18.09.2008 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr- și trimite cauza, primei instanțe, spre rejudecarea cererii formulate de către creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3, în contradictoriu cu pârâții, și -.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - I - - -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /15 ex./09.12.2009
Judecător-sindic -
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean, Aurică Avram
