Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1546/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1546R
Ședința publică de la 12 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR I -
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, împotriva sentinței comerciale nr. 2685 din 18.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - - COM SRL prin lichidator, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Având în vedere faptul că recurenta, prin cererea de recurs, a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2685/18.05.2009, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3 B, împotriva pârâților și. Prin aceeași hotărâre, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei - Com și radierea acesteia din registrul comerțului, dar și notificarea hotărârii, potrivit art. 135 din lege și plata către lichidator a sumei de 1600,58 lei, cu titlu de remunerație/cheltuieli de procedură, din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din aceeași lege.
Pentru a pronunța această sentință, JUDECĂTOR 3: Aurică l-sindic a constatat că, în urma autorizării, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3 Baf ormulat la data de 10.03.2009 cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, împotriva foștilor administratori ai debitoarei, și.
Tribunalul a reținut că nedepunerea unor acte contabile nu este de natură să determine apariția insolvenței, așa încât a apreciat că dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 nu-și găsesc incidența în speță, motiv pentru care a respins cererea de angajare a răspunderii patrimoniale, apreciind-o ca fiind neîntemeiată.
Totodată, reținând că în patrimoniul falitei nu au fost identificate bunuri din a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele, Tribunalul dispus, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii și radierea societății din registrul comerțului, luând măsurile subsecvente, reglementate legal.
Împotriva acestei sentințe, Administrația Finanțelor Publice Sector 3 a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii sale și obligării pârâților la suportarea pasivului debitoarei.
În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată, aplicând greșit legea; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut că debitoarea-intimată nu și-a îndeplinit obligația de a depune declarațiile privind obligațiile fiscale și deconturile de TVA și nici cea de a depune bilanțurile contabile începând cu anul 2004, fapt ce lasă să se înțeleagă intenția intimaților-pârâți de a frauda legea, cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri a societății, precum și de a ascunde patrimoniul față de creditori; în aceste condiții, a apreciat că sunt incidente prevederile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Recurenta a arătat că răspunderea intimaților, privită prin prisma dispozițiilor referitoare la mandatul cu caracter oneros, ar trebui apreciatăin abstracto,cu mai multă rigurozitate, dar și că art. 138 din lege nu conține în mod explicit cerința culpei membrilor organelor de conducere, însă aceasta este, oricum, prezumată, conform art. 1082.civ.
Recurenta susținut că legătura de cauzalitate între fapta imputată intimaților-pârâți și ajungerea societății intimate în stare de insolvență este dată tocmai de dezinteresul manifestat de foștii administratori pentru bunul mers al societății.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, în raport de motivul de recurs invocat, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care rezultă din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că nici una dintre ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsește în cauză.
Potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Recurenta a afirmat că intimații-pârâți se fac vinovați de fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, prin faptul că nu și-au îndeplinit obligația de a depune la organele fiscale declarațiile privind obligațiile fiscale și deconturile de TVA și nici cea de a depune bilanțurile contabile începând cu anul 2004.
Această afirmație nu este fondată, pentru că faptele ilicite enumerate de art. 138 trebuie să fi cauzat apariția insolvenței.
Or, recurenta nu a dovedit că nedepunerea declarațiilor privind obligațiile fiscale a determinat apariția insolvenței.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimații-pârâți a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între fapte și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169.civ. iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimaților-pârâți săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B cu sediul în B, nr.156, sector 2, împotriva sentinței comerciale nr. 2685 din 18.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - - COM SRL cu sediul în B,-, -6A,.1, parter,.1, sector 3, prin lichidator cu sediul în B,-, sector 1, cu domiciliul în B, Intrarea, nr.2, sector 3, și cu domiciliul în B, Intrarea, nr.2, sector 3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
I
Grefier,
Red.Jud. - 20.11.2009
Nr.ex.: 7
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Cosmin Horia MihăianuJudecători:Cosmin Horia Mihăianu, Iulia Prelipcean, Aurică
