Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1545/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1545
Ședința publică de la 12.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean I -
JUDECĂTOR 3: Aurică Avram
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva sentinței comerciale nr. 187/F/29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr. 258//116/2008, în contradictoriu cu intimata.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrucât nu sunt alte cereri de formulat și nici alte probe de administrat, iar recurenta a solicitat judecata recursului și în eventualitatea lipsei sale de la dezbateri, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține, spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 187/F/29.04.2009, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a respins cererea formulată de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în contradictoriu cu pârâta.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a constatat că la data de 24.11.2008, creditoarea a solicitat obligarea pârâtei să suporte pasivul debitoarei
În motivare, creditoarea a arătat că pârâta a determinat cu bună știință falimentul, prin folosirea bunurilor societății în interes propriu. Astfel, a arătat că debitoarea a înregistrat datorii către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cuantum de 13.069,40 lei, sumă care nu aparținea societății, aceasta fiind contribuția personală a asiguraților la Fond; prin urmare, a precizat că pârâta, în calitate de administrator statutar al societății, avea obligația să rețină această sumă din salariile angajaților și să o vireze lunar către Fond, potrivit art. 55 din nr.OUG 150/2002. Cum pârâta nu a procedat în acest mod, s-au calculat dobânzi și penalități, care au contribuit la apariția stării de insolvență. În aceste condiții, creditoarea a afirmat că sursa de finanțare a societății au constituit-o arieratele bugetare, astfel încât a apreciat că pârâta se face vinovată de utilizarea de mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți, faptă ilicită prevăzută de art. 138 lit. f) din Legea nr. 85/2006.
Totodată, creditoarea a mai susținut că fostul administrator a folosit bunurile societății în interesul propriu sau al altor persoane și a făcut acte de comerț în interes propriu, ceea ce denotă incidența art. 138 lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, neîndeplinindu-și nici obligația stabilită de art. 27 alin. 1 din același act normativ, aceea de a se adresa tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență - fapt care impune concluzia incidenței și a ipotezei reglementate de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Examinând fondul cererii, prima instanță a constatat că reclamanta nu a indicat care dintre activitățile care se circumscriu obiectului statutar al societății debitoare au fost desfășurate de către pârâtă în interes personal și în ce măsură acestea erau păgubitoare pentru societate. În acest context, a reținut că susținerile creditoarei, în sensul desfășurării de către pârâtă a unei activități nocive pentru societatea debitoare, al folosirii bunurilor acesteia în interes propriu sau al continuării activității în situația în care era vădită apariția stării de insolvență au un caracter general, astfel încât ele nu sunt de natură să individualizeze vreo faptă dintre cele prevăzute de art. 138 lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, judecătorul-sindic a mai apreciat că fapta pârâtei, care nu a achitat contribuțiile către fondul de asigurări de sănătate, nu se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 138 lit. f) din Legea nr. 85/2006.
Pe de altă parte, a constatat că încetarea plăților a fost generată de cauze obiective, datorate conjuncturii economice nefavorabile, mai ales din cauza lipsei contractelor de desfacere, care au condus la lipsa de comenzi și la neachitarea datoriilor. De asemenea, judecătorul-sindic a luat act că societatea debitoare nu a avut o rețea proprie de desfacere, așa încât a fost nevoită să apeleze la terțe societăți pentru aceasta, dar și pentru asigurarea fondului de materii prime; totodată, a avut în vedere că, în condițiile existenței în localitate a mai multor societăți cu același obiect de activitate, societatea nu a reușit să-și orienteze activitatea de producție spre o gamă mai largă de produse. În considerarea acestei situații, activitatea debitoarei a fost suspendată pe o perioadă de trei ani,
Începând cu data de 14.03.2005.
Reținând, în esență, că reclamanta nu a probat în mod concret îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, judecătorul-sindic a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recurs, în termen legal, solicitând modificarea sa în tot, în sensul admiterii cererii și obligării intimatei-pârâte la suportarea pasivului debitoarei falite.
În motivare, recurenta a afirmat că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii, invocând, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.; totodată, cum hotărârea atacată nu poate fi apelată, recurenta a solicitat Curții să examineze cauza sub toate aspectele, în temeiul art. 3041.proc.civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut că judecătorul-sindic a cercetat fondul în ceea ce privește fapta ilicită și a constatat că faptele intimatei se încadrează în prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 și că aceste fapte au fost săvârșite cu vinovăție, dar nu a cercetat fondul în ceea ce privește întinderea prejudiciului cauzat de intimată, neexercitându-și astfel rolul activ prevăzut de art. 129 alin. 5.proc.civ.
În continuare, recurenta a mai arătat că, atunci când a ajuns la stabilirea întinderii prejudiciului, prima instanță a aplicat doar regulile răspunderii civile delictuale, dar nu și pe cele speciale, care definesc răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006, din care rezultă că întinderea prejudiciului este dată de valoarea tuturor creanțelor.
Analizând actele dosarului, precum și sentința atacată, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta a susținut aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. a), b), c) și f) din Legea nr. 85/2006 și Curtea constată că judecătorul-sindic a apreciat că nici una dintre ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsește în cauză, hotărârea atacată fiind amplu motivată.
Cu toate acestea, în motivarea căii de atac exercitate, recurenta a susținut că judecătorul-sindic a cercetat fondul în ceea ce privește fapta ilicită, a constatat că faptele intimatei se încadrează în prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 și că aceste fapte au fost săvârșite cu vinovăție, dar nu a cercetat fondul în ce privește întinderea prejudiciului cauzat de intimată.
Or, aceste afirmații nu sunt reale; judecătorul-sindic nu a constatat că faptele intimatei se încadrează în prevederile art. 138, ci dimpotrivă.
Rezultă din motivele de recurs că nu a înțeles să supună instanței de control judiciar considerentele primei instanțe, legate de lipsa incidenței oricăreia dintre ipotezele reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, dar și că, în ansamblul lor, motivele de recurs sunt complet străine de natura litigiului, atât timp cât recurenta afirmă că judecătorul-sindic a reținut existența faptelor ilicite și critică o pretinsă stabilire nefondată a întinderii prejudiciului, aspecte care nu se regăsesc în sentința atacată.
Or, pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimata-pârâtă a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă nici faptele, nici legătura de cauzalitate între fapte și ajungerea societății în stare de insolvență; de altfel, după cum s-a arătat deja, nici o critică nu este formulată de către recurentă în acest sens.
Reținând că părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169.civ. dar și că invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență, Curtea apreciază că nu se poate reține în sarcina intimatei săvârșirea faptelor reclamate în fond de către recurentă, astfel încât rezultă că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 187/F/29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr. 258//116/2008, în contradictoriu cu intimata, cu domiciliul în C, str. -, -. 2,. 26, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - I - - -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /4 ex./10.12.2009
Judecător-sindic -
Tribunalul Călărași - Secția Civilă
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean, Aurică Avram
