Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1558/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 1911/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1558
Ședința publică de la 13 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 3: Iulia Manuela I--
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurentele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr. 2676 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, DIRECȚIA DE VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2, SC SRL, și SC SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul prin avocat, cu delegație de substituire, lipsă fiind recurentele și ceilalți intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
La interpelarea instanței dacă are cunoștință cu privire la alegerea unui președinte al comitetului creditorilor, apărătorul intimatului învederează instanței că fiind vorba de Legea 64/2006 când acțiunea a fost introdusă inițial pe dispozițiile art.137 nu s-a pus în discuție alegerea unui președinte al comitetului creditorilor, fiecare din recurente formulând recursul în nume propriu.
Intimatul, prin avocat, arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat, solicitând cuvântul pe recursurile declarate.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursurile formulate.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursurilor ca nefondate, fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.2676/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială s-a luat act de cererea de renunțare la judecată formulată de L Sector 2 cererii sale întemeiată pe art.138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
S-a respins ca nefondată cererea formulată de creditorii ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, SC SRL, în contradictoriu cu pârâții și administratori ai debitoarei SC SRL.
În temeiul art.131 din Legea 85/2006 s-a dispus închiderea insolvenței și s-a dispus radierea societății debitoare.
În motivarea acestei sentințe s-a reținut că cererile creditorilor sunt întemeiate pe dispozițiile art.137 lit.a, c, din Legea 64/1995, care după republicare și apariția legii 85/2006 s-a constatat că sunt identice cu dispozițiile art.138 din această nouă lege, ca urmare toate motivările se vor referi la acesta din urmă.
S-a reținut în esență că reclamantele referitor la faptele săvârșite de administratori ce se încadrează în disp. art.138 lit.a, c și d din Legea 85/2006 nu fac decât afirmații generice privitoare la continuarea activității societății în interes personal; că referitor la faptele încadrate la lit.d din art.138 nu se face nicio dovadă că s-ar fi ținut o contabilitate fictivă, că nu au ținut registrele conform legii. Nu se dovedește raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Același lucru l-a constatat și expertiza dispusă în cauză.
În final lichidatorul constată că nu s-au identificat faptic în patrimoniul debitorului bunuri mobile sau imobile care să poată fi valorificate. S-a luat act și de faptul că a renunțat la judecata cauzei conform art.246 Cod pr.civ.
Pentru cele reținute, s-a pronunțat sentința de mai sus.
Împotriva sentinței comerciale nr.2676/18.05.2009 au declarat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2.
În recursul său S precizează că în speță cuantumul pretențiilor sale se ridică la suma de 34.313,62 lei sumă cu care este înscrisă în tabelul creditorilor societății debitoare. Își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. considerând că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii considerând și că sentința atacată este netemeinică și nelegală deoarece cei doi administratori au acționat intenționat în menținerea societății în stare de funcționare deși datoriile lor se înscriu încă din 2003, că în calitate de administratori au beneficiat în interes personal de foloasele ce derivă din mandatul comercial asumat, culpa lor fiind în acest caz prezumată; că nu au respectat dispozițiile legii 82/1991 în sensul că nu au ținut evidențele contabile la zi; că nu au putut prezenta actele contabile ale societății; că răspunderea administratorilor nu poate fi în mod exclusiv delictuală cum a susținut instanța de fond de vreme ce trebuie să intervină în speță și răspunderea contractuală pe bază de mandat.
Față de cele de mai sus cere admiterea recursului și obligarea celor doi administratori în solidar la plata creanței neacoperite în cadrul procedurii de insolvență.
În recursul său ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B, consideră sentința atacată ca fiind netemeinică și nelegală invocând în esență că nu s-a analizat cu maximă rigurozitate cererea sa întemeiată pe disp. art.138 lit.d și c din Legea 85/2006, că motivarea judecătorului sindic este generală și ar trebui să fie analizată cu mai multă atenție deoarece faptul că administratorii au dispus continuarea activității societății, deși știau că aceasta avea dificultăți în efectuarea plăților către creditor, această măsură nu a putut fi luată decât numai în interes personal; nici faptul că nu au cerut singuri deschiderea procedurii nu este o faptă scuzabilă, că în speță nu ar trebui să se aplice răspunderea civilă delictuală, deoarece aceasta se aplică numai pentru cea mai ușoară culpă, ori în cauză ar fi vorba de fapte săvârșite cu intenție, din culpă(neglijență) și cu încălcarea legii, ceea ce a dus la prejudicierea creditorilor și că s-ar aplica și răspunderea pentru fapte săvârșite în timpul mandatului acestora, deci o răspundere contractuală la care fapta doar se prezumă și că intenția legii a fost aceea de recuperare a creanțelor. Că legătura de cauzalitate se poate stabili atât printr-o acțiune cât și inacțiune (cazul în speță).
astfel admiterea recursului și atragerea răspunderii personale a administratorului pentru plata pasivului societății debitoare în sumă de 6.713.567 RON.
La dosarul cauzei a depus Concluzii scrise intimatul care cere motivat respingerea recursurilor.
Recursurile sunt nefondate.
Față de cele de mai sus și având în vedere actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată și reține următoarele:
În cazul antrenării răspunderii administratorului în baza art.138 din Legea nr.85/2006, nu ne mai aflăm în sfera dreptului comercial, deoarece societatea nu mai există ca persoană juridică, situație în care nu se mai aplică nici răspunderea în baza contractului de mandat.
Ne aflăm în sfera dreptului civil, pentru faptele sale administratorului aplicându-i-serăspunderea civilă delictuală- pentru antrenarea căreia trebuie îndeplinitecumulativurmătoarele condiții: existența prejudiciului, a faptei ilicite, legătura raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție.
Recurentele nu a putut dovedi în cauză, la dosar neexistând nici un fel de dovadă că pârâții au dispus în interes personal continuarea unei activități ce ar fi dus societatea în încetare de plăți.
Nici faptul că nu ar fi cerut din proprie inițiativă a fi supuși dispozițiilor prezentei legi conform art.27 din lege nu poate fi reținută drept culpă, față de dispozițiile imperative ale aliniatului (4) din același articol, în plus nu orice deficiență managerială duce societatea la faliment.
Mai mult, din actele depuse la dosar și constatările făcute de expertiza dispusă în cauză, rezultă că pârâții au depus numeroase diligențe și au încercat mai multe strategii manageriale, dar care nu au condus la rezultatul scontat datorită cauzelor obiective de risc și conjuncturilor economice cu care s-a confruntat, așa cum a reținut și instanța de fond, astfel că nu li se poate invoca pârâților nici o culpă pentru ajungerea societății în stare de insolvență.
Deci nu există legătură cauzală între fapte și prejudiciu.
Nu s-a putut dovedi în cauză niciuna din condițiile răspunderii civile delictuale.
Astfel fiind, pentru cele reținute, Curtea constată că în cauză nu își au aplicabilitate dispozițiile art.138 lit.a, c și d din Legea nr.85/2006 și în consecință va respinge recursurile ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art.312 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr. 2676 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, DIRECȚIA DE VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2, SC SRL, și SC SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. I-
Grefier,
-
Red.Jud. -08.12.2009
Tehnored. - 14.12.2009
Nr.ex.: 2
Președinte:Alecsandrina RădulescuJudecători:Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia, Iulia Manuela
