Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1569/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1569
Ședința Publică de la 16.11.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Izabela Dolache
JUDECĂTOR 3: Alina Pănescu
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, împotriva sentinței comerciale nr. 3300 din 10.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G și - 5 SRL prin lichidator judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Curtea constatând că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra cauzei comerciale de fata:
Prin sentinta comerciala nr. 3300 din 10.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, s-a respins, ca neintemeiata, cererea creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, prin care s-a solicitat atragerea raspunderii administratorului societatii debitoare, G, in temeiul disp. art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006. Totodata, in temeiul disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus inchiderea procedurii, fata de inexistenta unor bunuri in patrimoniul debitoarei.
Pentru a hotari astfel, judecatorul sindic a retinut ca in cauza nu s-au prezentat de catre creditoare dovezi din care sa rezulte ca fapta nedepunerii declaratiilor privind obligatiile de plata la bugetul statului a condus la starea de insolventa a debitoarei, in conditiile in care legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidentelor contabile.
S-a mai retinut ca din raportul lichidatorului rezulta ca societatea debitoare a ajuns in incetare de plati din cauza cheltuielilor pe care le-a inregistrat, mai mari decat veniturile realizate, pierderile fiind de 77.649 mii lei. Instanta de fond a apreciat, insa, ca imprejurarea ca paratul a dispus continuarea activitatii societatii debitoare, desi inregistra pierderi, fara a solicita tribunalului deschiderea procedurii de insolventa nu se constituie in fapta prevazuta de art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, intrucat nu s-a dovedit ca paratul a dispus continuarea activitatii debitoarei in interes personal.
Judecatorul-sindic a inlaturat sustinerile creditoarei privind caracterul prezumat al culpei administratorului debitoarei, intrucat reglementarile referitoare la mandat sunt aplicabile doar in raporturile administratorului cu societatea, iar raspunderea reglementata de Legea nr. 85/2006 are o natura delictuala, cu un caracter special, putand fi antrenata doar daca se dovedeste ca activitatea culpabila a administratorului societatii a cauzat debitoarei starea de incetare de plati.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea, invocand disp. art. 304 pct. 9.pr.civ. si solicitand admiterea recursului si modificarea in tot a sentintei atacate, in sensul admiterii actiunii formulate impotriva paratului G si obligarii acestuia la plata pasivului neacoperit in urma procedurii falimentului.
In motivare arata ca, desi societatea debitoare inregistra pierderi, administratorul acesteia nu a solicitat deschiderea procedurii de insolventa, dezinteresul acestuia fata de buna desfasurare a activitatii economice a societatii conducand la cresterea pasivului, societatea fiind dizolvata pentru nepreschimbarea certificatului de inmatriculare si nedepunerea bilanturilor contabile.
Recurenta arata ca din actele dosarului a rezultat cu claritate faptul ca administratorul nu a depus bilanturile contabile si declaratiile, depunerea, chiar si selectiva, la organul fiscal a anumitor documente contabile neechivaland cu tinerea contabilitatii conform legii.
Recurenta considera ca a probat toate conditiile cerute de legea speciala pentru atragerea raspunderii paratului: prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata datoriilor catre acesta, fapta ilicita, prevazuta de art. 138 alin. 1 lit. d si constand in aceea ca nu a depus bilanturile contabile si declaratii nici macar in fata instantei, conform art. 28 din Legea nr.85/2006, vinovatia, care este prezumata in materie comerciala si raportul de cauzalitate dintre fapta culpabila si prejudiciu, constand in dezinteresul aratat in ceea ce priveste functionarea normala si in conditii de legalitate a societatii debitoare. Recursul nu este fondat.
Răspunderea reglementată art. 138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Aceasta raspundere este o raspundere delictuala speciala ce se subsumeaza dispozitiilor art. 998 - 999 Cod civil, precum si conditiilor de exceptie prevazute de legea insolventei.
In cazul in care se solicita antrenarea raspunderii patrimoniale a administratorului societatii, chiar daca raporturile juridice stabilite intre acesta si societate sunt guvernate de dispoziiile art. 71 -72 din Legea 31/1990, raspunderea, in temeiul art. 138 alin.1 din lege nu se circumscrie raspunderii civile contractuale. In consecinta, raspunderea administratorului societatii debitoare va fi analizata ca raspundere delictuala pentru fapta proprie, situatie in care se cer a fi intrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta prejudiciului, a faptei ilicite, existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul reprezentat de cauzarea starii de insolventa, iar fapta sa fi fost savarsita cu vinovatie.
In cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr.85/2006, aspect retinut in mod corect de instanta de fond. Potrivit acestor dispozitii se poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei sa fie suportata de membrii organelor de conducere, care au contribuit la starea de insolventa, prin faptul că au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara documentele contabile sau au tinut contabilitatea conform legii. Or, din raportul lichidatorului a rezultat ca societatea debitoare a ajuns in incetare de plati din cauza cheltuielilor pe care le-a inregistrat, mai mari decat veniturile realizate, pierderile fiind de 77.649 mii lei.
Imprejurarea nedepunerii declaratiilor fiscale nu este de natura sa determine atragerea raspunderii patrimoniale, pe de o parte pentru ca omisiunea inregistrarii situatiilor contabile la organele fiscale nu constituie, in sine, o dovada a neindeplinirii obligatiei de organizare si conducere a contabilitatii si, pe de alta parte, nu s-a probat legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciul constand in contibuirea la ajungerea în insolventă a societății. Recurenta s-a limitat a formula afirmatii generale, nesustinute prin dovezi concludente si pertinente. Or, sarcina probei, conform art. 1169 Cod civil, ii incumba celui ce face o sustinere in fata judecatii.
De asemenea, imprejurarea ca la dispozitia lichidatorului nu au fost puse documentele contabile, astfel cum sunt prevazute in art. 28 din Legea nr. 85/2006, nu valoreaza proba netinerii contabilitatii, a sustragerii sau a distrugerii acestor documente, ci, cel mult, poate crea o prezumtie in acest sens, insuficienta insa, in lipsa dovedirii in concret, in conditiile art. 1169.civ. a instalarii starii de insolventa ca efect al netinerii contabilitatii ori al distrugerii ei.
Simpla invocare a prevederilor art. 138 din lege nu este de natura a atrage, in mod necesar raspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumte legala de vinovatie si raspundere in sarcina membrilor organelor de conducere ale societatilor debitoare, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca prin faptele savarsite s-a cauzat insolventa societatii.
Asa cum s-a retinut in mod judicios si de catre judecatorul-sindic, recurenta nu a dovedit in concret ca nedepunderea bilanturilor sau a declaratiilor la organele fiscale sau nedepunerea actelor prevazute la art. 28 alin. 1 reflecta, in fapt, o alta realitate, respectiv aceea ca societatea debitoare a tinut o contabilitate fictiva, a facut sa dispara unele documente contabile sau nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, imprejurari care sa fi contribuit la ajungerea in stare de insolventa.
In concluzie, recursul va fi respins, ca nefondat, in temeiul disp. art. 312.pr.civ. cu consecinta mentinerii, ca legala si temeinica, a hotararii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, împotriva sentinței comerciale nr. 3300 din 10.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G și - 5 SRL prin lichidator judiciar, ca nefondat.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 16.11.2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
GREFIER
Red. jud. /2 ex./ 15.12.2009
Jud. fond -
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Izabela Dolache, Alina Pănescu
