Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1609/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 1971/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1609
Ședința publică de la 20 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 3: Alecsandrina
GREFIER -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.3655 din 25.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații VIDEO prin lichidator judiciar și .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/2009, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Intimata, prin avocat, arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat, solicitând cuvântul pe recursul declarat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul declarat.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.3655/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a fost respinsă cererea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice Sector 2 împotriva pârâtei având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale, în temeiul art.131 din Legea 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului VIDEO în contradictoriu cu creditorul Administrația Finanțelor Publice Sector 2; radierea acesteia din registrul comerțului, precum și plata remunerației către lichidatorul judiciar
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut, în esență, următoarele:
În ceea ce privește aplicabilitatea art.138 lit.c din lege, nu există nici o legătură între condiția specificată la lit.c a art.138 - continuarea în interes personal a activității societății care ducea la încetare de plăți și argumentele prezentate de creditor, conform cărora administratorul a dat dovadă de lipsă de diligentă prin faptul că nu a solicitat a fi supus prevederilor legii insolvenței, continuând o activitate ce a determinat majorarea pierderilor. Se reține că procedura a fost deschisă la cererea debitorului, care a constatat că nu mai deține disponibilitățile necesare achitării datoriilor.
Fapta reprezentantului legal al debitorului de a nu introduce cererea de deschidere a procedurii în termenul prevăzut, constituie infracțiunea de bancrută simplă (art.143 din lege) și nu o cauză distinctă de atragere a răspunderii în temeiul art.138.
Se reține că reclamantul, în afara citării textului de lege, nu a adus nici o dovadă în legătură cu continuarea în interes personal a activității societății care ducea la încetare de plăți. Nu au fost arătate și dovedite care sunt faptele prin care s-a continuat activitatea, după cum nu s-a dovedit nici existența unui interes personal al administratorului și în ce mod a fost cauzată starea de încetare de plăți. Astfel, nu este îndeplinită condiția specificată la lit.c a art.138 din lege.
Pentru aplicarea art.138 lit.d, trebuie dovedit că a fost ținută o contabilitate fictivă, că au dispărut documente contabile sau nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea.
Sunt infirmate susținerile reclamantului conform cărora nu a fost ținută contabilitatea, la dosar fiind depuse bilanțurile contabile, iar lichidatorului judiciar i-a fost predată o parte a evidenței contabile.
Predarea înscrisurilor prevăzute de art.28 din lege lichidatorului judiciar este o obligație a debitorului ulterioară deschiderii procedurii de insolvență, astfel că neîndeplinirea acestei obligații nu poate cauza starea de insolvență, contrar opiniei creditorului.
În altă ordine de idei, nedepunerea cu regularitate a situațiilor financiare la instituțiile abilitate nu este o cauză de atragere a răspunderii în temeiul Legii nr.85/2006. Sancțiunile ce se aplică pentru neîndeplinirea acestor obligații sunt prevăzute în legile speciale (Legea nr.31/1990, Legea nr.82/1991).
Lichidatorul și nici reclamantul nu a făcut nici o referire la modalitatea în care pârâta a cauzat starea de insolvență a societății, prin nedepunerea tuturor situațiilor financiare anuale.
Împotriva acestei sentințe formulează recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 2, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale a administratorului debitoarei.
Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:
Scopul edictării dispozițiilor art.138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii
administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Totodată se constată o lipsă de diligentă ce se manifestă prin aceea că au fost încălcate prevederile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, care statuează obligația debitorului aflat în stare de insolvență de a se adresa instanței competente cu cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență și nu după ce societatea era în stare vădită de insolvență.
Se mai arată că în acest context, dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. C) apar ca o sancțiune aplicată administratorului pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege. Chiar și în situația în care starea de încetare de plăți a societății debitoare se datorează unor cauze obiective, (de natură economică, determinată de colaborarea defectuoasă între partenerii de afaceri sau de orice altă cauză), răspunderea administratorilor debitoarei poate fi atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară a acestora, atâta vreme cât ei sunt niște mandatari ai falitei și au obligația de a administra patrimoniul societății cu mai multă diligentă decât propriile lor interese.
Se mai arată că deși debitoarea prin administrator a solicitat instanței deschiderea procedurii simplificată de insolvență iar instanța prin încheierea din data de 05.06.2008 a admis această cerere de deschidere a procedurii, se învederează că societatea era în stare vădită de insolvență de foarte mult timp astfel că așa cum reiese și din înscrisurile (existente în dosarul de executare silită),s-au emis începând cu anul 2005, 2007 cât și în anul 2008 o serie de somații și titluri executorii, ca urmare a faptului că debitoarea figura cu debite restante către bugetul de stat, debite care însă nu au fost achitate până la data formulării prezentei cereri.
Recurenta arată că nu este de acord cu concluziile Tribunalului București - Secția a -a Comercială, care a considerat că împrejurările care au determinat insolvență societății nu este imputabilă administratorului social.
facto, o asemenea abordare a cauzei este lipsită de clarviziunea specifică obiectivitătii desfășurării unei activități judiciare și în condițiile în care bugetul statului este cel păgubit de reaua-credintă a unor contribuabili, considerăm nefondată soluția instanței de fond și întemeiată cererea de chemare în judecată. Faptul că recurenta, în calitatea sa de creditor,este în situația imposibilității recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, constituie o premisă absolut suficientă pentru a determina onorata instanță de judecată să oblige persoanele responsabile la plată.
Recurenta concluzionează că elementele răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite, astfel:
A)Fapta - Fapta ilicită poate consta și într-o inacțiune, cu condiția să existe o normă juridică de natură să oblige o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, iar persoana respectivă să nu se conformeze acestei obligații de a acționa (inacțiune ilicită);
B)Vinovăția - Rezultă chiar din neîndeplinirea acestor obligații, în condițiile în care nu s-a dovedit existența unei împrejurări care înlătură vinovăția. De asemenea, potrivit art. 999.civ. răspunderea este antrenată și pentru prejudiciul ce a fost cauzat prin neglijență.
C)Prejudiciul - Este născut și actual; este probat prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
D) de cauzalitate - învederam instanței de judecată, că potrivit practicii și doctrinei în materie, prin art.138 din Legea 85/2006, se instituie în favoarea creditorilor o prezumție legală privind legătura de cauzalitate dintre săvârșirea uneia din faptele enumerate la acest articol și starea de insolvență a debitoarei.
Atâta timp cât prezumția legală relativă instituită prin art. 138 din Legea 85/2006 privind legătura de cauzalitate dintre săvârșirea uneia din faptele enumerate la acest articol și starea de insolvență a debitoarei, nu este înlăturată de către administratori, prin probe sau alte susțineri, instanța de fond este obligată să constate întemeiate cererile creditorilor privind antrenarea răspunderii materiale a acestora.
Referitor la vinovăția pârâtei, se arată instanței faptul că, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale: prima - răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua - indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale în temeiul art.138 lit.c) din Legea 85/2006, solicitând ca administratorul debitoarei să suporte pasivul neacoperit al acesteia, invocând faptul că a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
De menționat este faptul că procedura insolvenței a fost deschisă la cererea debitoarei care a constatat că are o serie de debite neachitate și că se află în imposibilitate de a le achita.
Legea 85/2006 nu prevede dispoziții cu privire la "vechimea" acestor debite, ci doar dispoziții referitoare la cuantumul minim al creanței și evident, raportându-se la timp, această creanță să nu fie prescrisă.
Faptul că recurenta a exercitat alte forme de executare silită asupra debitoarei nu au relevanță în aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.138 lit.c din lege.
La fel ca în dosarul de fond, și în dosarul de recurs, creditoarea se limitează la a face doar afirmații generale și de ordin teoretic cu privire la aplicarea disp. art.138 din Legea 85/2006, fără a arăta în concret care este fapta intimatei și, mai ales, fără a arăta în ce mod această faptă a dus la starea de insolvență a societății debitoare.
Nu pot fi reținute susținerile recurentei referitoare la faptul că atâta vreme cât aceasta se află în imposibilitatea recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, această imposibilitate reprezintă o prezumție absolut se află în imposibilitatea recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, această imposibilitate reprezintă o prezumție absolut suficientă pentru a determina instanța să oblige persoanele responsabile la plată.
Astfel, răspunderea personală patrimonială instituită de legea specială - art.138 din Legea 85/2006, este o formă a răspunderii civile delictuale reglementată de legea generală art.998 - 999 cod civil și, pentru atragerea acesteia trebuie îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute: fapta, prejudiciul, vinovăția, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Este de necontestat existența unui prejudiciu produs recurentei, prejudiciu care constă în creanța cu care aceasta s-a înscris la masa credală, însă nu este o condiție suficientă pentru aplicarea disp. art.138.
Față de cele arătate mai sus, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.3655 din 25.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații VIDEO prin lichidator judiciar și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
dr.I-
GREFIER,
-
Red.Jud. - 27.11.2009
Tehnored. - 03.12.2009
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător delegat:
Președinte:Rodica ZahariaJudecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina