Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 162/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.162/C/2009 -
Ședința publică din 23 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Filimon Marcela JUDECĂTOR 2: Ovidiu Blaga
JUDECĂTOR 3: Ioana Tătar
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial d eclarat de recurenta pârâtă domiciliată în O,-/A, Județ S M, în contradictoriu cu intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Marecu sediul în S M,-, județ S M, intimata debitoareSC O SRL,J-, CUI -,cu sediul în O, Str.-, -.4. județ S M,prin lichidatorcu sediul în S M,-, Județ S M, intimatul pârât domiciliat în O,-/A, Județ S M, intimatele creditoareAutoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului personal și în reprezentarea Casei de Asigurări de Sănătatecu sediul în B,--11, sector 1, BCR Sucursala cu sediul în O,-, Județ S M,Direcția -ă a Finanțelor Publicecu sediul în S M, Romană, nr.3-5, județ S M, împotriva sentinței nr.165/F din 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiectangajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art. 137).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta pârâtă - lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.4 din 23 ianuarie 2009, emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet Individual, pentru intimata debitoare SC O SRL, O - lichidator, lipsă fiind intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare,, intimatul pârât intimatele creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului personal și în reprezentarea Casei de Asigurări de Sănătate B, BCR Sucursala și Direcția -ă a Finanțelor Publice cu S
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei achitată prin chitanța nr.-/10.11.2008 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:
Reprezentanta recurentei depune la dosar răspuns la întâmpinarea depusă la dosar de lichidator și note de ședință. Arată că nu mai are alte cereri.
Instanța comunică un exemplar din înscrisurile depuse la dosar, cu lichidator.
Lichidatorul debitoarei de asemenea arată că nu mai are alte și solicită cuvântul asupra recursului.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei învederează instanței că, prin notele de ședință depuse la dosar a invocat excepția prescripției dreptului de a formula acțiunea, lichidatorul, excepție pe care o susține și pe cale de consecință solicită a fi admisă. Astfel, având în vedere prevederile art.18 alin.1 lit."a" din Legea nr.64/1995, administratorul judiciar trebuia ca, în termen de 30 de zile de la desemnarea sa, să depună un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la încetarea de plăți, cu menționarea persoanelor care le-ar fi imputabilă. Omisiunea îndeplinirii acestei obligații legale, nu suspendă declanșarea datei începerii cursului prescripției în formularea acțiunii în răspundere a administratorului. În consecință, solicită admiterea acestei excepției. Mai învederează că, susține de asemenea toate elementele de fond, invocate atât prin recursul formulat cât ți prin răspunsul la întâmpinarea depusă la dosar. În măsura în care s-ar admite excepția invocată, celelalte elemente din recurs ar fi de prisos, iar în caz contra, solicită admiterea recursului conform motivelor expuse pe larg, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege ca formă prevăzută de legea falimentului. În ceea ce privește fapta ilicită apreciază că aceasta nu există, deoarece nu s-a pronunțat o hotărâre penală de condamnare prin care să se soluționeze rechizitoriul astfel încât instanța să constate nerespectarea de către recurentă a prevederilor art.138 alin.1 lit."a" din Legea nr.85/2006. În concluzie, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată în recurs.
Lichidatorul solicită respingerea recursului, motivele invocate de recurentă au mai fost invocate și în alte cauze, motive pe care le consideră neîntemeiate și pentru care recurenta a primit sentințe nefavorabile pentru ea. Cât privesc pretențiile materiale formulate de conducătorul băncii, învederează instanței că, nu este vorba de faptul că banca a chemat în judecată pe conducătorul societății, ci și pe recurentă, deoarece prejudiciul creat este unul comun. Mai arată și că există un proces penal, iar DNA-ul și-a exprimat poziția și raportat la o expertiză efectuată. În ceea ce privește excepția invocată, precizează că la acest moment nu-și poate face cu certitudine o părere exactă însă în concluzie arată că nu este de acord cu excepția ridicată de recurentă, sens în care solicită respingerea acesteia. În ceea ce privesc rapoartele întocmite în cauză învederează că, împotriva lor nu s-au formulat nici o contestație, iar concluzia finală este de respingere a recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL,
Deliberând:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.165/F din 5 iunie 2008, Tribunalul Satu Marea admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
A fost admisă în parte acțiunea în angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere formulată de lichidatorul judiciar ing., domiciliat în S M, str. G-ral - nr. 1 județul S M, în contradictoriu cu pârâta domiciliată în O-/A județul S M și, în consecință, a obligat pârâta să plătească în contul averii debitorului SC O SRL O,-/A județul SMr eprezentată prin lichidatorul judiciar, suma de 7.985.937.681 lei ROL plus 188,26 USD creanțe înscrise la masa credală a falitei, potrivit tabelului definitiv.
A fost respinsă acțiunea față de pârâtul domiciliat în O-/A județul S
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic, analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar prin prisma actelor și lucrărilor dosarului de insolvență, a reținut în fapt următoarele:
Debitoarea în faliment SC O SRL, cu sediul social în O,-/A, județul S M, s-a înființat în anul 1994, având ca asociați pe și, iar ca și administrator statutar pe pârâta-asociată conform fișei societății comunicată de S M - filele 73-74 din dosar; obiectul principal de activitate fiind producția de panificație, iar obiect secundar era comerțul cu lemn și produse din lemn.
Potrivit raportului încheiat de administratorul judiciar SC LJ 2000 SMî ntocmit în baza art. 41 coroborat cu art. 23 lit. a din Legea nr. 64/1995, în vigoare la acea dată, intrarea în incapacitate de plată se datorează creditului M contractat de la. - Sucursala O, dobânzilor mari, acestea raportat la activitatea desfășurată, precum și volumul foarte M al creanțelor neîncasate.
Prin Încheierea nr. 888/LC/14.05.2004, filele 229-230 din dosar, judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a debitoarei, cu desemnarea lichidatorului judiciar a practicianului în insolvență ing..
Potrivit Tabelului definitiv al creanțelor depus la fila 281 din dosar, Tabelul general al creanțelor contra averii debitorului sunt în sumă de 7.985.937.681 lei ROL plus 188,26 USD creanța consolidată a creditoarea
Din raportul lichidatorului depus la filele 287-288 din dosar, acesta a constatat că potrivit bilanțului din data de 30.06.2002, din totalul datoriilor societății falite de 7.985.937.681 lei ROL, suma de 4.132.401.000 lei RON reprezintă avansuri acordate de falită unor furnizori, fără ca aceștia să-și onoreze obligațiile, procedându-se practic la o creditare a acestora.
Prin nota de constatare din 10.03.2003 întocmită de S M, se reține că începând din anul 2000, în contabilitatea societății s-au înregistrat încasări și plăți - prin viramente bancare, fără a fi întocmite facturi sau avize din care să rezulte operațiunile economice desfășurate.
Deși înainte de deschiderea procedurii falimentului, din actele întocmite de administratorul judiciar, a rezultat că debitoarea avea bunuri, acestea nu au mai fost identificate de lichidatorul judiciar spre a fi valorificate în cadrul procedurii, fapt ce rezultă din procesul verbal de inventariere din data de 14.04.2005.
În concluzie la raport, lichidatorul judiciar a apreciat că în cauză se impune aplicarea dispozițiilor art. 137 din Legea nr. 64/1995 pentru atragerea răspunderii administratorului societății debitoare în faliment.
Prin rechizitoriul dat în dosar nr. 146/P/2002 din 10.07.2003, în prezent, s-a dispus trimiterea în judecată pârâtei-administratoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 10 lit. c din Legea nr. 78/2000, art. 215 Cod penal, art. 290 Cod penal și în legătură directă cu modul fraudulos în care a administrat societatea, alături de alte persoane printre care și pârâtul - soțul acesteia, care însă nu deținea nici funcție statutară în societatea debitoare, conform fișei societății.
S-a reținut prin rechizitoriu faptul că pârâta-administratoare a solicitat și obținut credite pentru debitoarea în faliment, pe care le-a utilizat contrar destinației lor, inclusiv ca plăți cu titlu de împrumut pentru alte societăți comerciale, înregistrând foloase necuvenite cu titlu e penalități.
S-a mai reținut în sarcina acesteia înscrierea în fals de date nereale în file CEC.
Cauza penală se află în prezent pe rolul instanțelor judecătorești.
În conformitate cuart. 72 și 73din Legea nr. 31/1990 și a Legii nr. 82/1991 a contabilității, pentru ținerea contabilității în conformitate cu prevederile legale răspund administratorii societății.
Față de cele reținute mai sus de judecătorul sindic, în sarcina pârâtei-administrator statutar a reținut faptul că a cauzat starea de insolvență a debitorului în baza art. 138 lit. din Legea nr. 85/2006 a insolvenței prin modul în care a folosit creditele societății și art. 138 lit. d din aceiași lege nefiind ținută contabilitatea în conformitate cu legea. Între aceste fapte și ajungerea debitorului în încetare de plăți existând raport de cauzalitate cu aplicarea și a art. 998 Cod civil.
Cât privește pe pârâtul, judecătorul sindic a reținut faptul că acesta, conform fișei societății nu deținea nici o funcție ori calitate în cadrul societății debitoare în faliment, astfel că nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/200, pentru faptele sale urmând a răspunde potrivit legii penale și a vinovăției sale.
Judecătorul sindic a mai reținut faptul că potrivit alin. (2) al art. 138 din Legea nr. 85/2006, aplicarea dispozițiilor alin. (1) privitor la răspunderea patrimonială a administratorului statutar, nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracțiuni.
Astfel fiind, în baza art. 137.proc.civ. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și respinsă acțiunea față de acesta, iar în baza art. 138 alin. (1) lit. a și d din Legea nr. 85/2006 a insolvenței, cu aplicarea art. 998 Cod civil, instanța a admis acțiunea față de pârâta, administrator statutar al debitoarei în faliment și a obligat-o să plătească din averea proprie suma de 7.985.937.681 lei ROL plus în contul averii falitei 188,26 USD.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recurs recurenta, solicitând modificarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii acțiunii în atragerea răspunderii formulată de lichidator împotriva sa.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut debitoarei SC" O"SRL, în sensul că, prin sentința dată este obligată recurenta a plăti creanța falitei, estimată conform tabelului de creanță în sumă de 7.985.937.681 lei ROL, din care suma de 6.893.295.275 lei creanța pretinsă de BCR SA Sucursala O, astfel:
La pagina 497 din dosar, creditoarea BCR SA Sucursala Oad epus la instanța de fond adresa nr.15351 din 6 octombrie 2006, prin care a precizat că, tabelul preliminar a fost întocmit conform sentinței nr.1887/LC din 18 septembrie 2003, dată de la care banca a recuperat parte din creanța sa, iar în prezent creanța băncii este de 538.376 lei RON.
Sentința recurată este netemeinică și nelegală și prin faptul că, instanța de fond a dat posibilitate băncii să încaseze de 3 ori creanța pretinsă, respectiv atât de la:
Inculpatul angajatul BCR Sa Suc. O, suma de 536.684,9 lei RON, garanții ipotecari, de la creditul nr.9 din 15.01.2001 angajat de SC" O"SRL, respectiv și, 537.678,4 lei RON, administratorul, prin sentința recurată suma de 6.893.295.275 lei ROL.
Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii ( art.304 pct.7 Cod procedură civilă) astfel:
La pagina 2, paragraful 11 din sentința recurată instanța de fond și-a motivat hotărârea prin nota de constatare din 10 martie 2003, întocmită de DGFP S Această notă de constatare din 10 martie 2002 se referă la un control intern efectuat de specialiștii fiscali la SC"B. "SRL și nu la debitoarea SC" O"SRL.
Această motivație precizată în sentința recurată este străină de cauza și nu are nimic comun cu obiectul prezentei cauze, respectiv cu pasivul debitoarei falite SC" O"SRL.
A mai arătat recurenta că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă). Sub aspectul faptei prevăzute de art. 138 lit. a) din Legea 85/2006, recurenta precizează că în mod nelegal s-a reținut în sarcina sa săvârșirea acesteia, căci folosirea creditelor de către administratorul societății nu este o faptă ilicită atâta timp cât nu au fost folosite în interesul propriu sau al altei persoane. În condițiile în care, în calitate de asociat în cadrul societății debitoare, deținea 99% din capitalul social, nu a avut nici un interes să prejudicieze societatea. Fapta ilicită nu există, mai ales că instanța de fond nu a identificat credite care să fi fost folosite în interesul personal sau pentru alte persoane, în frauda societății.
Se mai arată că nu s-a pronunțat o sentință penală definitivă de condamnare, astfel ca instanța de fond să constate temeinic și legal nerespectarea prevederilor art. 138 lit. a) din lege. Toate creditele angajate de societatea debitoare au fost utilizate legal, conform contractelor de credit și a contractelor comerciale încheiate cu furnizorii.
În al doilea rând, nu există un raport de cauzalitate între faptele sale și pasivul falitei, aferent creditului nr. 9/15.01.2001, din nota contabilă nr. 1009/17.01.2001 și extrasul de cont nr. 3/17.01.2001 întocmite de angajații BCR, rezultă că acest credit nu a fost primit spre administrare în mod efectiv, ci a fost utilizat ilegal de angajații băncii, fapt ce rezultă și din raportul de expertiză financiar-contabilă întocmit de expertul contabil. Astfel, starea de insolvență a debitoarei a fost cauzată de angajații BCR.
În ceea ce privește cea de-a doua faptă ilicită reținută de către judecătorul-sindic în sarcina sa - cea prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea 85/2006, recurenta a arătat că aceasta nu există, deoarece contabilitatea societății debitoare a fost ținută în conformitate cu legea, de o firmă specializată, respectiv Expert, fapt reținut și de expertul contabil - în cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit în dosarul nr. 180/P/2006. Toate operațiunile economico-financiare ale societății debitoare au fost înregistrate în evidența contabilă, potrivit prevederilor legale, iar lichidatorul nu a invocat niciodată în cuprinsul rapoartelor depuse că nu s-ar fi ținut în mod legal evidența contabilă.
Au fost invocate în drept prevederile art. 304 alin. 1 pct. 6, 7 și 9 și art. 304/1 Cod procedură civilă.
Lichidatorul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În apărare, lichidatorul a arătat că, între falimentarea societății și faptele administratorului există un raport de cauzalitate foarte directă. societății a fost produsă de modul în care au fost utilizate resursele financiare ale societății în M parte angajate sub formă de credite. După cum rezultă și din rechizitoriul Parchetului Național Anticorupție din creditele angajate au fost subcreditate alte firme în urma cărora societățile administrate de numita a încasat 9 miliarde necuvenite, procedură frauduloasă de pe urma căreia au beneficiat asociații societății, toți membri ai aceleași familii. Blocarea practicii a dus până la urmă la falimentarea societății.
Referitor la documentele societății puse la dispoziția administratorului judiciar, cât și lichidatorului, menționează că acestea nu au fost depuse la dosar de către debitoare, confirm prevederilor art.28 din Legea nr.85/2006 nici cu ocazia declarării intenției de reorganizare și nici ulterior acesteia, singurele acte predate lichidatorului, conform procesului verbal din 14.04.2005, fiind trei dosare nesemnificative legate de niște pretenții ale debitorului, fără posibilitate de finalizare, fiind prescrise. Recunoașterea de către recurent că, aceste documente ar exista la societate, dovedește tocmai încălcarea prevederilor art.138 lit."d" din legea nr.85/2006.
Contrar celor afirmate de recurent, existența faptei ilicite legate de administrarea societății este confirmată și prin nota de constatare din 10 martie 2000 a specialiștilor DGFP SMc are au stabilit că, începând cu anul 2000 în contabilitatea societății s-au înregistrat încasări și plăți prin viramente bancare fără a fi întocmite facturi sau avize din care să rezulte operațiunile economice desfășurate. exemplificate viramente de la și către SC" "SRL, SC" "SRL sau SC" COM"SRL, precizate în susmenționatul rechizitoriu, această stare de fapt fiind surprinsă și prin nota încheiată în data de 24 martie 2003 la SC" O"SRL de către inspectorii de specialitate din cadrul DGFP S
Din actul de control rezultă că, SC" O"SRL a înregistrat mai multe viramente de la și către SC""SRL fără a fi întocmite facturi sau contracte din care să rezulte desfășurarea operațiunilor comerciale între firme. Aceste aspecte nu au putut fi constatate direct de către lichidator, tocmai pentru că documentele societății nu i-au fost puse la dispoziție de către administratorul societății.
Prin "Notele de ședință" depuse la dosar, recurenta a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând în susținerea acesteia că, potrivit art. 18 alin. 1 lit. a) din Legea 64/1995, administratorul judiciar era obligat ca, în termen de 30 zile de la desemnarea sa, să depună un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la încetarea de plăți, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabile, acest termen împlinindu-se la data de 04.01.2003, dată de la care curge termenul general de prescripție de 3 ani. Omisiunea îndeplinirii obligației legale prevăzute de art. 18 alin. 1 lit. a) nu suspendă declanșarea datei începerii cursului prescripției în formularea acțiunii în răspunderea administratorului. Or, față de data introducerii acțiunii, aceasta este prescrisă.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, instanța reține că recursul este fondat.
Prin înscrisul depus de lichidator la filele 332-336 din vol. II al dosarului de fond, acesta a solicitat atragerea răspunderii numiților și pentru acoperirea pasivului societății debitoare O, în temeiul art. 138 lit. a), d) și f) din Legea 85/2006.
În motivarea cererii, lichidatorul a arătat că, încă de la data angajării creditului nr. 9/15.01.2001, societatea debitoare era într-o stare economico-financiară catastrofală, față de amploarea activității pe care o desfășura, având o datorie scadentă de 3.862.397.228 lei, angajată în baza contractului de credit nr. 5/25.01.2000. Această situație era rezultatul gestionării incompetente a creditului angajat și a unui management neprofesional sau rău intenționat al societății.
Ulterior, prin întâmpinarea depusă la fila 494, lichidatorul a solicitat atragerea răspunderii în temeiul art. 138 lit. a), c), d), e) și f) din Legea 85/2006, fără a aduce precizări suplimentare față de cererea inițial formulată.
Prin sentința comercială nr. 165/F/05.06.2008, ce face obiectul prezentului recurs, judecătorul-sindic a reținut că numita, în calitate de administrator al societății debitoare, se face vinovată de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a) și d) din Legea 85/2006, reținând în considerente că din raportul lichidatorului depus la filele 287-288 din dosar, reiese că, potrivit bilanțului din data de 30.06.2002, din totalul datoriilor societății falite, de 7.985.937.681 rol, suma de 4.132.401.000 rol reprezintă avansuri acordate unor furnizori, fără ca aceștia să-și onoreze obligațiile, procedându-se practic la o creditare a acestora. De asemenea, lichidatorul reține că, prin nota de constatare din 10.03.2003, întocmită de S M, se reține că, începând din anul 2000, în contabilitatea societății s-au înregistrat încasări și plăți prin viramente bancare, fără a fi întocmite facturi sau avize din care să rezulte operațiunile economice desfășurate. De asemenea, deși din actele întocmite de administratorul judiciar rezultă că debitoarea avea bunuri înainte de deschiderea procedurii falimentului, acestea nu au mai putut fi identificate spre a fi valorificate în cadrul procedurii falimentului.
Nu în ultimul rând, judecătorul-sindic a reținut că, prin Rechizitoriul dat în dosarul nr. 146/P/2002 din 10.07.2003, s-a dispus trimiterea în judecată a administratoarei, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 10 lit. c) din Legea 78/2000, art. 215 și 290 Cod penal, în legătură directă cu modul fraudulos în care a administrat societatea, alături de alte persoane, printre care și - soțul acesteia.
Față de aceste aspecte, se va observa în primul rând că judecătorul-sindic și-a fundamentat soluția pe raportul întocmit de lichidator și pe rechizitoriul întocmit în dosarul nr. 146/P/2002 al Parchetului Național Anticorupție, fără a administra în mod nemijlocit alte probe.
Or, în condițiile în care lichidatorul a formulat cererea de atragere a răspunderii, în baza art. 1169.civ. acestuia îi revine sarcina probei, respectiv dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, prin raportare la faptele invocate a fi fost săvârșite de către cei doi pârâți. Lichidatorul nu se poate folosi, în dovedirea acțiunii sale, doar de raportul pe care el însuși l-a întocmit. Mai mult, la finele raportului de la filele 287-288 din vol. I, se concluzionează că, prin prisma prevederilor art. 137 din Legea 64/1995, administratorului i se poate reproșa cel puțin un management defectuos neprecaut, pentru neluarea unor măsuri asiguratorii la încheierea tranzacțiilor cu partenerii de afaceri.
Prin urmare, doar raportul întocmit de lichidator nu poate servi drept unică proba pentru admiterea acțiunii acestuia, cu atât mai mult cu cât concluziile raportului sunt contradictorii sub aspectul incidenței prevederilor art. 137 din Legea 64/1995.
De asemenea, nici constatările din cuprinsul rechizitoriului din dosarul nr. 146/P/2002 nu pot fi folosite drept probe în cauza de față, căci unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este principiul nemijlocirii, care presupune obligația instanței de a cerceta direct și nemijlocit toate elementele care interesează dezlegarea pricinii. Potrivit art. 169 alin. 1 Cod procedură civilă, administrarea probelor se face în fața instanței de judecată.
Mai mult, constatările din cuprinsul rechizitoriului, care conturează săvârșirea de către pârâți a unor infracțiuni, nu pot fi avute în vedere și pentru motivul că sentința penală nr. 10/PI/2005 a Curții de APEL ORADEA, prin care pârâții au fost condamnați pentru săvârșirea unor infracțiuni, a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 5328/21.09.2005.
Principiu nemijlocirii se impune a fi respectat cu atât mai mult cu cât, in faza de recurs, recurenta a depus la dosarul cauzei un raport de expertiză contabilă efectuat în dosarul nr. 180/P/2006, deci o probă administrată într-o altă cauză, în cuprinsul căruia se reține că societatea debitoare ar fi condus evidența contabilă în conformitate cu legea.
Prin urmare, având în vedere că pentru soluționarea legală și temeinică a cauzei se impune administrarea probațiunii nemijlocit în fața judecătorului-sindic, iar acest lucru nu poate fi făcut în instanța de recurs, potrivit art. 305 Cod procedură civilă, în baza art. 313 alin. 3 Cod procedură civilă, va fi casată hotărârea, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
La rejudecare, se impune administrarea probei cu expertiza contabilă, pentru a se stabili dacă administratoarea societății debitoare a cauzat starea de insolvență a societății prin una din faptele reținute de instanță, raportat la susținerile lichidatorului din cuprinsul rapoartelor de activitate și a precizărilor depuse la dosar privitor la acțiunea în atragerea răspunderii. De asemenea, vor fi administrate și orice alte probe concludente menite să conducă la soluționarea temeinică a acțiunii.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentă prin Notele scrise depuse în faza de recurs, urmează ca și această excepție să fie cercetată cu prioritate de către judecătorul-sindic în rejudecare, iar în funcție de modul de soluționare a acesteia, să se procedeze în continuare la administrarea probelor ce se impun.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursuldeclarat de recurenta împotriva sentinței nr.165/F din 5 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Satu Mare, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
REVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 23 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
- - - - - - - -
Red.dec. - jud. -
Jud. fond.
Tehnoredact.--
11.05.2009 / 3 ex.
1 com.________
1.Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Marecu sediul în S M,-, județ S
Președinte:Filimon MarcelaJudecători:Filimon Marcela, Ovidiu Blaga, Ioana Tătar
