Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 165/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
Nr. în format vechi 48/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.165
Ședința publică din data de 05.02.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 3: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr.4056/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât și intimata-debitoare & prin lichidator judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-pârât personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsa sa conform disp. art.242 alin.2 pr.civ.
Intimatul, personal, arată că își susține același punct de vedere de la fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul, personal, solicită respingerea recursului, arătând că susține aceleași concluzii din fața instanței de fond.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.4056/30.10.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3 împotriva pârâtului și în baza art.131 din Legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenței împotriva debitorului SC & SRL.
A radiat societatea debitoare din Registrul Comerțului B și în baza art.135 din lege a dispus notificarea sentinței de închidere a procedurii către Direcția Generală a Finanțelor Publice B și către Oficiul Registrului Comerțului B, pentru efectuarea mențiunii.
A dispus plata către lichidatorul judiciar a sumei de 2000 RON necesară pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare și a retribuției, din fondul prevăzut de art.4 din Legea nr.85/2006.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere actele și lucrările cauzei și dispozițiile legale incidente reținând în esență că cererea creditoarei a fost întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, fără ca aceasta să facă dovada săvârșirii de către pârât a faptelor respective, obligație ce îi revenea conform art.1169 Cod civil.
Tribunalul prin judecătorul sindic a reținut că Administrația Finanțelor Publice Sector 3 s-a rezumat în general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art.138 din Legea nr.85/2006, fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.
A mai reținut că nu a fost dovedită nici legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei.
De asemenea, tribunalul a reținut că debitoarea nu deține bunuri mobile și imobile în patrimoniu din a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele înscrise în tabelul creditorilor, situație în care sunt incidente dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe, în termen, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3 a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art.3041Cod pr.civ. ale Legii nr.31/1990, ale Legii nr.82/1991, pe dispozițiile Legii nr.85/2006 și ale art.998 Cod civil.
În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt, recurenta a invocat în esență că administratorul debitoarei a depus singurele declarații privind obligațiile de plată la bugetul de stat pentru lunile ianuarie și februarie 2003 fără a mai depune în continuare, iar ultimul bilanț contabil depus este cel aferent perioadei 01.01.2002-31.12.2002.
Referitor la depunerea deconturilor TVA acesta au fost depuse pentru lunile ianuarie, februarie 2003, iar începând cu luna februarie 2003 și până la data deschiderii procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, aceste declarații nu au mai fost depuse.
Pe acest aspect recurenta a arătat că nedepunerea acestor documente nu reprezintă doar o simplă neglijență sau necunoaștere a legii, din nedepunerea actelor înțelegându-se o intenție vădită de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului firesc al statului activitatea generatoare de venituri, precum și de a se ascunde patrimoniul societății față de creditori.
Prin urmare, au fost încălcate dispozițiile art.79-81 din codul d e procedură fiscală și dispozițiile art.26-35 din Legea contabilității nr.82/1991 - republicată, în conformitate cu art.11(1) din Legea nr.82/1991 răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității societăților comerciale revenind administratorului, ordonatorului de credite sau altor persoane care au obligația gestionării societății respective.
A mai arătat că în ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre faptele pârâtului și starea de încetare de plăți a societății debitoare, din formularea textului legal rezultă că sunt răspunzători pecuniar, acei reprezentanți ai societății "care au cauzat starea de insolvență a societății".
Referitor la incidența în cauză a dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c, recurenta a invocat procesul-verbal încheiat de Garda Financiară cu ocazia controlului efectuat la data de 16.04.2003, prin care s-a dispus confiscarea sumei de 93.875.000 lei (respectiv 9.387 RON) reprezentând veniturile obținute de societate în perioada în care activitatea acesteia era suspendată.
Astfel, în opinia recurentei, acest fapt a accentuat incapacitatea de plată ducând la generarea stării de insolvență.
De asemenea, recurenta a invocat dispozițiile art.72 și art.73 alin.2 din Legea nr.31/1990, dar și dispozițiile art.1540 cod civil și art.374 Cod comercial, arătând că, în cazul răspunderii contractuale, culpa pârâtului este prezumată potrivit art.1082 Cod civil raportat la art.137 din Legea nr.64/1995 - republicată.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate și pe fond atragerea răspunderii personale a intimatului, administratorul societății debitoare.
În baza art.242 alin.2 Cod pr.civ. recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.
Examinând recursul în raport de criticile invocate, în raport de actele și lucrările cauzei și având în vedere și dispozițiile legale incidente, Curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, cererea recurentei a fost întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, potrivit cărora persoanele prevăzute la alin.1 au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, respectiv au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile mai sus menționate nu este o extindere a procedurii falimentului asupra acestor persoane, ci este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestea au cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Curtea nu poate reține susținerea recurentei în sensul că răspunderea intimatului pârât este o răspundere guvernată după regulile răspunderii mandatului comercial, prin aplicarea dispozițiilor art.72 și art.73 din Legea nr.31/1990 coroborate cu dispozițiile art.1540 Cod civil și ale art.374 Cod comercial.
Natura juridică a răspunderii reglementată de dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale.
Aceasta pentru că, în raport de dispozițiile art.72 din Legea nr.31/1990, este de natură contractuală și apreciabilă după aceste reguli exclusiv răspunderea administratorului în raport cu societatea comercială în care îndeplinește această calitate.
În cauză, însă se solicită antrenarea răspunderii intimatului pârât față de creditorii societății debitoare aflată în stare de insolvență, răspundere ce își are cauza juridică în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Fiind vorba despre o răspundere civilă delictuală înseamnă că pentru a fi antrenată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ condițiile generale prevăzute de art.998 - 999 Cod civil, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul cauzat, legătura de cauzalitate și culpa, aceasta din urmă neputându-se prezuma ca în cazul răspunderii civile contractuale.
Recurenta a susținut conduita reprobabilă a intimatului pârât care, în opinia sa, a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Pe lângă faptul că recurenta nu a prezentat nici în fața instanței de fond și nici în recurs în ce a constat activitatea desfășurată în interesul personal, al intimatului, Curtea reține că recurenta nu a probat susținerile întemeiate pe dispozițiile art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 și nici legătura de cauzalitate dintre presupusa faptă și prejudiciul ce i-a fost cauzat, deși îi revenea sarcina probei conform art.1169 Cod civil.
Nu poate justifica admiterea recursului susținerea recurentei întemeiată pe existența procesului verbal întocmit de Garda Financiară la data de 16.04.2003, neprobându-se că intimatul pârât a dispus, în interesul său personal, desfășurarea de către societatea debitoare a activității în perioada 12.03.2003 - 15.04.2003 și nici faptul că, prin continuarea acestei activități s-a produs încetarea plăților și deci, s-a cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Nu pot fi primite nici criticile invocate de recurentă vizând incidența în cauză a dispozițiilor art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, motivat de faptul că intimatul pârât nu a mai depus la organul fiscal documentele legale (declarații bilanțuri contabile, deconturi TVA), din chiar susținerile recurentei rezultând că din data de 12.03.2003 activitatea societății debitoare a fost suspendată.
De altfel, Curtea reține și faptul că prin Raportul de activitate nr.2 (filele 92 - 94 dosar fond), lichidatorul judiciar al societății debitoare a menționat că nu sunt incidente dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, deoarece "starea de insolvență a intervenit pe fondul unui management de previziune ineficient, fără să se ia în considerare normele de funcționare pentru activitatea desfășurată de societatea debitoare, impuse de aderarea României la Uniunea Europeană".
În considerarea celor arătate, Curtea constată că sentința atacată este legală, instanța de fond reținând în mod corect că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, astfel că, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civ. recursul declarat împotriva acesteia va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 3 împotriva sentinței comerciale nr.4056/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât și intimata debitoare SC & SRL, prin lichidator judiciar, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud. - 29.02.2008
Tehnored. - 5.03.2008
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte - Judecător sindic -
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Florica Bodnar, Elena Mincu
