Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1709/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 673/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1709
Ședința publică de la 30.11.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 3: Iulica
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurentele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 și DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1, în contradictoriu cu intimații (fostă ), SC SRL - prin lichidator judiciar SC CONSUL-L, SC - & MANAGEMENT & COMERȚ SRL și, împotriva sentinței comerciale nr.277/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentele sector 1 prin consilier juridic care depune delegație la dosar, sector 1 prin consilier juridic fără delegație la dosar, intimații, și prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și SC SRL prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art.150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recursuri.
Recurenta sector 1 prin consilier juridic solicită admiterea recursului propriu astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii, admiterea recursului formulat de AVAS și respingerea cererii de cheltuieli de judecată.
Recurenta sector 1 prin consilier juridic solicită admiterea recursului propriu astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii, admiterea recursului formulat de AVAS.
Intimații prin avocat solicită respingerea recursurilor ca neîntemeiate, fără cheltuieli de judecată.
Intimata SC SRL prin consilier juridic solicită respingerea recursurilor în temeiul art. 312 civ. menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față.
Prin sentința comercială nr.277 din 20.01.2009 Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității cererilor formulate în baza articolului 138 din Legea nr.85/2006, a lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți.
A respins ca neîntemeiate cererile formulate de, SECTOR 1, SECTOR 1 și în contradictoriu cu pârâții, și.
În baza articolului 132 alineat 2 din Legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenței debitoare SC SRL și a dispus radierea societății din Registrul Comerțului
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că prin sentința civilă nr. 268 din 22.01.2008 Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității cererilor formulate în baza articolului 138 din Legea nr.85/2006, a lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți și a admis excepția prescripției extinctive invocate de pârâți, respingând cererile formulate de creditoare, închizând procedura insolvenței în baza articolului 132 alineat 2 din Legea nr.85/2006.
Prin decizia comercială nr. 606R/23.05.2008 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială a admis recursurile creditoarelor și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că în mod greșit a fost admisă excepția prescrpției extinctive de către instanța de fond.
Instanța de fond, rejudecând în fond, după casare, cererile formulate în baza articolului 138, Legea nr.85/2006, a respins excepțiile inadmisibilității cererilor, apreciind că deși inițial au fost invocate dispozițiile articolului 137 din Legea nr.64/1995 ulterior, creditoarele și-au precizat cererile, având în vedere prevederile Legii nr.85/2006.
Lipsa calității procesuale active a creditoarelor a fost respinsă de către instanța de fond întrucât a apreciat judecătorul - sindic că există dreptul creditorilor de a formula în mod individual cererea întemeiată pe dispozițiile articolului 138 în condițiile în care nu există un comitet al creditorilor iar lichidatorul judiciar nu a formulat o atare cerere.
A mai constatat instanța de fond că la data de 25.01.2005 administratorul judiciar a depus la dosar punctul de vedere asupra aplicabilității în cauză a articolului 137 din Legea nr.64/1995, arătând că nu a constatat că faptele membrilor organelor de conducere ar fi contribuit la starea de insolvență a societății debitoare, astfel încât judecătorul sindic a autorizat creditorii să introducă acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale în temeiul articolului 138 din Lege anr.85/2006.
Și excepția lipsei calității procesuale pasive a părților a fost respinsă, judecătorul - sindic apreciind că răspunderea în temeiul articolului 138 alineat 1 din Legea nr.85/2006 trebuie să opereze în privința oricărei persoane care, prin faptele expres și limitativ prevăzută de lege, a generat starea de insolvență a debitoarei indiferent dacă acea persoană a avut sau nu atribuții de conducere sau supraveghere în cadrul debitoarei persoană juridică, esențială fiind determinarea raporturilor de cauzalitate dintre faptele menționate și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pe fondul cererilor, instanța de fond a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, acestea fiind formulate în temeiul dispozițiilor articolului 138 literele c,d, f din Legea nr.85/2006, fără să facă dovada că faptele respective au cauza starea de faliment a debitoarei.
În conformitate cu prevederile articolului 1169 Cod civil, reclamantele creditoare trebuiau să dovedească săvârșirea faptelor menționate de textele de lege invocate, acestea însă nu au susținut cu probe cele invocate, din probele administrate nerezultând că faptele invocate au fost de natură să cauzeze starea de insolvență a SC SRL, nefiind probată legătura de cauzalitate dintre fapte și starea de insolvență a debitoarei.
Creditoarele invocă raporturile civile delictuale care reprezintă dreptul comun în materie, fără a circumstanția prea mult așa zisele fapte, afirmând doar că pretențiile sunt bazate pe dispozițiile articolului 138 literele c,d,f din Legea nr.85/2006, anume că s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți, s-a ținut o contabilitate fictivă, au fost făcute să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea; s-a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanele juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți.
Judecătorul - sindic a constatat că acuzele creditoarelor la adresa pârâților nu se încadrează în dispozițiile legale menționate și că nu există legătură cauzală între acțiunile/inacțiunile acestora, care trebuiau să fie dintre cele defipte de articolul 138 literele a-g din Legea nr.85/2006 și prejudiciul efectiv suferit de creditoare, simpla existență a prejudiciului, precum și simpla calitate a pârâților de asociați ai debitoarei nefiind suficiente pentru angajarea răspunderii, în absența legăturii de cauzalitate.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B și DIRECȚIA GENERALĂ IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 B, recursurile fiind înregistrate pe rolul Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 16.03.2009.
În motivarea recursului său AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Baa rătat că în opinia sa există o prezumție de culpă în sarcina pârâților pe baza mandatului comercial.
Susține recurenta că organele de conducere ale debitoarei nu au respectat destinația utilizării creditului bancar și a angajat debitoarea în acumularea de alte datorii față de stat prin alte bănci ceea ce probează îndeplinirea condițiilor articolului 138 literele f și c, respectiv procurarea de fonduri pentru societate prin mijloace ruinătoare
Debitoarea a acumulat pierderi mari în anii anterior deschiderii procedurii, situație în care, în baza mandatului presupus de lege a fi cu titlu oners, organele de conducere au continuat o activitate păguboasă care a adus societatea în blocaj economic, fapt ce intră, în opinia recurentei, sub incidența articolului 138, litera c din Legea nr.85/2006.
Recurenta a reiterat prin motivele de recurs cele susținute prin cererea de atragere a răspunderii părților formulată la data de 22.08.2006 (filele 260-263, dosar nr. 498/2002) și a depus înscrisuri, aceleași înscrisuri fiind depuse și în fondul cauzei.
În drept, dispozițiile articolului 304 punctul 9, articolului 3041Cod procedură civilă.
ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B critică prin recursul său hotărârea recurată în temeiul articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, articolului 3041Cod procedură civilă, apreciind că faptul că pârâții nu au virat la bugetul de stat sume de natura impozitului pe profit înseamnă că aceștia s-au implicat în ajungerea societății în stare de faliment, manifestând rea voință și dezinteres față de respectarea obligațiilor legale de plată a impozitelor, ceea ce înseamnă că instanța de fond a analizat eronat situația de fapt, considerând că nu s-au probat elemente necesare pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților.
Recurenta a apreciat că și legătura de cauzalitate a fost dovedită, aceasta constând în dezinteresul arătat în privința funcționării normale și în condițiile de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor, pârâții nerespectând nici obligația de a solicita aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 în 30 de zile de la data la care societatea se afla în insolvență.
Și recurenta DIRECȚIA GENERALĂ IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 B și-a întemeiat recursul pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, criticând hotărârea recurată pe greșita aplicare a legii.
Consideră recurenta că fapta ilicită constă într-o inacțiune, respectiv dezinteresul manifestat de pârâți în privința îndeplinirii condițiilor minime pentru funcționarea societății, acesta fiind și raportul de cauzalitate între fapta culpabilă, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul cauzat creditorilor prin falimentul societății.
Continuarea activității societății a determinat majorarea creanțelor deja existente în detrimentul debitoarei și al creditorilor, culpa pârâților fiind prezumată în temeiul mandatului comercial, iar dispozițiile articolului 138 vorbesc despre contribuție pentru a desemna legea de cauzalitate și nu despre cauzare, ceea ce denotă intenția de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au cauzat direct starea de insolvență, au contribuit la conducerea ei.
Intimații pârâți, și au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
Au fost depuse concluzii scrise de către recurenta și de către intimații pârâți.
Nu au fost solicitate probe noi în recurs.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, constată recursurile nefondate pentru următoarele considerente:
Cum cele trei recursuri critică hotărârea recurată în temeiul acelorași dispoziții legale, articolul 304 punctul 9, articolul 3041Cod procedură civilă dezvoltarea în fapt a motivelor de recurs fiind aproape similară, cele trei recursuri reiterând, practic, motivele cererilor de atragere a răspunderii patrimoniale a intimaților, în temeiul acelorași dispoziții legale, articolul 138 literele c,f din Legea nr.85/2006, Curtea va analiza împreună motivele de recurs, considerentele fiind aceleași.
Astfel, susținerile recurentelor în sensul că acestea au probat întrunirea elementelor răspunderii civilie delictuale, respectiv fapta ilicită care constă fie într-o inacțiune a intimaților, de a manifesta dezinteres față de situația societății, sau într-o acțiune, de a dispune continuarea activității debitorului în situația în care aceasta înregistra pierderi foarte mari, fără să solicite deschiderea procedurii insolvenței și legătura de cauzalitate cu prejudicierea intereselor creditorilor prin ajungerea debitoarei în stare de faliment, nu sunt fondate, considerentele instanței de fond fiind legale și temeinice.
Astfel, corect a reținut instanța de fond că faptele pretins săvârșite sau nesăvârșite de către intimați, pe lângă faptul că trebuie probate în condițiile articolului 1169 cod civil ca existând în materialitatea lor, trebuie să fie dovedit că au fost de natură să cauzeze starea de faliment a societății debitoare, ceea ce în speță recurentele nu au probat.
În mod greșit au apreciat recurentele că dispozițiile articolului 138 instituie o prezumție de culpă în sarcina organelor de conducere/administratorul debitoarei, legiuitorul neinstituind o prezumție legală de culpă, ci prevăzând doar posibilitatea atragerii răspunderii speciale a acestor persoane în condiții restrictive, doar dacă se probează că acestea au săvârșit vreuna dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul 138 literele a-g, Legea nr.85/2006.
Orice altă interpretare, în afara motivelor expres și limitativ prevăzute de lege, nu face decât să adauge la lege, legiuitorul neprevăzând, spre exemplu, în cadrul motivelor care sunt de natură să antreneze răspunderea patrimonială a persoanelor prevăzute la alineatul 1 articolului 138, cauze cum sunt cele invocate de către recurente: pasivitate față de deteriorarea mediului de afaceri al debitoarei, angajarea unor credite, continuarea activității societății, etc. dacă nu se probează că acestea sunt efectuate în interesul personal al intimaților, interes care nu se prezumă, ci trebuie dovedit.
Între fapta ilicită și prejudiciu trebuie să existe o legătură de cauzalitate, o relație de la cauză la efect, răspunderea urmând a fi angajată numai dacă persoanaa cauzatstarea de insolvență a debitoarei și nu dacăa contribuitla crearea stării de insolvență, cum, greșit, susțin recurentele.
În mod uzual, fapta prevăzută de articolul 138 litera c poate include conținutul infracțiunii de gestiune frauduloasă ori abuz în serviciu, fiind esențial ca dispunerea continuării activității să fie dovedită a fi efectuată în interesul propriu al intimaților, ceea ce, în speță nu s-a probat.
Și în privința faptelor prevăzute de articolul 138 litera f din Legea nr.85/2006, mijloacele ruinătoare constau în modalități împovărătoare de obținere a unor resurse în vederea amânării momentului încetării plăților (exemplu emiterea unor efecte de complezență), situație în care recurentele trebuiau, de asemenea,să probeze săvârșirea cu rea credință de către intimați a unor astfel de fapte ceea ce, după cum corect a reținut judecătorul - sindic, nu a fost dovedit, creditoarele limitându-se doar la a afirma anumite fapte, fără însă a dovedi săvârșirea acestora de către intimații pârâți.
Practica judiciară a stabilit constant că nu se încadrează în situațiile prevăzute de articolul 138 alineat 1: managementul defectuos, neșansa unei activități profitabile, conjunctura economică nefavorabilă, riscul comercial, etc.
În speță, s-a reținut corect de către judecătorul - sindic punctul de vedere al administratorului judiciar în sensul că nu a rezultat, din analiza documentelor societății debitoare, existența unui raport de cauzalitate între fapta personală a unui membru al organului de conducere al societății și prejudiciul suferit de debitor și creditori, "societatea ajungând în insolvență datorită unor cauze independente de voința persoanelor ce au făcut parte din organele de conducere ale societății".
Așa fiind, Curtea constată că în mod legal și cu efectuarea unei analize întemeiate a probatoriului administrat în cauză, judecătorul - sindic a respins ca neîntemeiate cererile de atragere a răspunderii intimaților pârâți, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 138 literele c,f din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 8 alineat 1 din Legea nr.85/2006, articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă, constatând că sentința comercială recurată nu se circumscriu dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, articolului 3041Cod procedură civilă, respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 și DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1, în contradictoriu cu intimații (fostă ), SC SRL - prin lichidator judiciar SC CONSUL-L, SC - & MANAGEMENT & COMERȚ SRL și, împotriva sentinței comerciale nr.277/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica
