Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 177/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 177
Ședința publică de la 04 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I -
JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean
JUDECĂTOR 2: Aurică Avram
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul COMITETUL CREDITORILOR - GRUP SRL, prin președinte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, împotriva sentinței comerciale nr. 3587 din 22.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - GRUP SRL prin lichidator MANAGEMENT, LICHIDARE B și - SRL prin reprezentat.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatul, legitimat cu CI seria - nr.- eliberată de S6.nr.1 la data de 17.02.2006 și intimata - SRL prin reprezentat, legitimat cu CI seria - nr.- eliberată de CE..2 la data de 19.11.2008, cu delegație la dosar, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea dispune rectificarea citativului în sensul că va fi trecut în calitate de intimată - creditoare - SRL prin reprezentat, așa cum rezultă din practicaua sentinței recurate.
Se solicită de către intimata - creditoare - SRL prin reprezentat proba cu înscrisuri -cele depuse la dosar.
Curtea, deliberând, încuviințează intimatei - creditoare - SRL prin reprezentat proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică.
Reprezentantul intimatei - creditoare - SRL solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului.
CURTEA:
Prin cererea formulată în data de 09.02.2009 la Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în cauza constituind obiectul dosarului nr- privind procedura insolvenței, reglementată prin Legea nr. 85/2006 derulată împotriva debitorului - GRUP SRL, COMITETUL CREDITORILOR constituit în cauză, prin Președintele acestuia, creditorul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 a chemat în judecată pe pârâtul, administratorul societății debitoare, solicitând să se dispună atragerea răspunderii patrimoniale a acestuia pentru pasivul debitului în temeiul art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, prin cererea formulată în ședința publică din data de 22.06.2009, lichidatorul judiciar desemnat în cauză " MANAGEMENT, LICHIDARE"-, a solicitat să se dispună închiderea procedurii insolvenței derulată împotriva debitorului, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința comercială nr. 3587 pronunțată la 22.06.2009 în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic, a respins, ca neîntemeiată, cererea creditorului COMITETULUI CREDITORILOR, prin președintele acestuia - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, de atragere răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru pasivul debitorului, și în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006, a închis procedura insolvenței împotriva debitorului - GRUP SRL, dispunând totodată și celelalte măsuri de ordin procedural legal aferente închiderii procedurii.
Pentru a pronunța această sentință comercială, tribunalul a reținut, în ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, că pentru admiterea acestei cereri trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ condițiile privind existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu și a vinovăției. Din relațiile obținute de la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI rezultă că pârâtul în cauză a avut calitatea de administrator al societății debitoare. În ceea ce privește cerința săvârșirii unei fapte ilicite, dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 prevăd în mod expres și limitativ faptele în raport cu dovedirea cărora poate fi atrasă răspunderea patrimonială. Reclamantul a invocat prin cererea formulată, săvârșirea de către pârât a faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006, dar a formulat doar afirmații generice referitor la acestea și nu a indicat probele în dovedirea lor.
În ceea ce privește prima faptă menționată angajarea răspunderii nu operează automat, ci doar dacă se dovedește prin probe certe și că s-a dispus continuarea activității în interesul general al pârâtului. Pretinsul dezinteres manifestat de pârât față de respectarea condițiilor și normelor legale, nu susține ideea continuării activității în interesul general. De asemenea, răspunderea pârâtului nu poate interveni pentru motivul că acesta avea obligația formulării cererii de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta constituie o faptă ulterioară apariției stării de insolvență, iar dispozițiile art. 138 se referă la fapte anterioare care cauzează starea de insolvență.
În ceea ce privește cea de-a doua faptă, reclamantul nu a probat nici una dintre ipotezele la care se referă art. 138 alin. 1lit.d din Legea nr. 85/2006. Faptul că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 sau raportările contabile la organele fiscale sau registrul comerțului nu se poate asimila cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în măsura în care s-ar fi probat faptele menționate, pentru atragerea răspunderii, reclamantul trebuia să probeze și vinovăția pârâtului și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul suferit de creditori în raport cu ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, în sensul reducerii posibilității de recuperare a întregii mase credale.
Pe de altă parte, prin rapoartele de activitate întocmite de lichidator, s-a arătat că debitorul nu mai deține în patrimoniu bunuri supuse valorificării pentru acoperirea pasivului, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare administrării în continuare a procedurii, astfel că nu mai subzistă scopul procedurii prevăzut de art. 2, fiind pe deplin justificată închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea insolvenței.
Împotriva acestei sentințe comerciale au declarat recurs COMITETUL CREDITORILOR, prin președintele acestuia - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, în termen legal, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru pasivul debitorului.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, și art. 3041Cod procedură civilă, mai întâi că pârâtul a efectuat un management defectuos al societății debitoare, neîndeplinindu-și obligațiile legale, cu consecința ajungerii societății în incapacitate de plată, iar în raport cu apariția stării de insolvență, avea obligația legală de a solicita deschiderea proceduii insolvenței.
Tribunalul nu a avut în vedere culpa pârâtului în ceea ce privește depunerea bilanțului contabil abia la data de 30.06.2003, contrar dispozițiilor Legii nr. 82/1991, în raport cu acest aspect rezultând săvârșirea faptei prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Raportul de cauzalitate dintre fapta pârâtului și prejudiciu rezultă clar, fiind consemnat în tabelul definitiv consolidat.
Pârâtul a desfășurat o activitate neglijentă și contrară legii, creând prejudicii creditorilor, față de care sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește aspectul continuării activității în interes personal, obligațiile și răspunderea administratorului societății sunt reglementate prin dispozițiile legale referitoarea la mandat, fiind vorba de o răspundere contractuală. Interesul personal al continuării activității rezultă din faptul că mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros, iar culpa pârâtului este prezumată în această situație, activitatea acestuia trebuind să fie comparată cu aceea a unei persoane diligente.
Recurentul nu a solicitat administrarea de înscrisuri noi în susținerea recursului formulat, ci doar judecata cauzei în lipsă.
La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri de către intimata-creditoare - SRL.
Față de acestea, analizând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În raport cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, având caracter special, pentru atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale față de care s-a deschis procedura insolvenței, trebuie să fie îndeplinite condițiile legale privind săvârșirea unei fapte ilicite de către pârât, existența prejudiciului, raportului de cauzalitate și a vinovăției pârâtului. Condițiile menționate trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ și să fie probate în mod distinct de reclamant, în raport cu dispozițiile art. 1169 Cod civil.
În ceea ce privește prima dintre condițiile menționate, faptele pentru care poate fi atrasă răspunderea patrimonială pentru pasivul debitorului au fost avute în vedere, în mod expres și limitativ de legiuitor prin dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006. Managementul defectuos invocat de recurent nu se regăsește ca atare, sub aspectul formulării generale, între faptele menționate, iar recurentul nici nu a individualizat anumite fapte în raport cu care să se rețină un astfel de management. Nici obligația legală privind formularea cererii de deschidere a procedurii nu poate fi reținută drept una dintre faptele în măsură să atragă răspunderea patrimonială, deoarece în primul rând, prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 au în vedere fapte care au cauzat ajungerea debitorului în stare de insolvență, în timp ce obligația formulării cererii introductive pentru deschiderea procedurii intervine, evident, după apariția stării de insolvență.
Depunerea cu întârziere sau chiar nedepunerea raportărilor contabile la organele fiscale sau la oficiul registrului comerțului nu echivalează, în mod obligatoriu, cu vreuna dintre faptele la care se referă art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, deoarece, în lipsa unor susțineri și a unor probe certe, nedepunerea respectivelor raportări poate avea și o altă cauză decât ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente sau neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Răspunderea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu are natură contractuală ci o natură specială, similară răspunderii civile delictuale din dreptul comun. Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile recurentului referitoare la contractul de mandat și la răspunderea contractuală, proprie dreptului comun, de la care derogă dispozițiile legii speciale.
În plus, dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu prevăd, ca mijloc de probă, o prezumție legală referitor la atragerea răspunderii patrimoniale în raport cu faptele enumerate de legiuitor, iar în cauză nu au fost susținute elemente în raport cu care să poată recurge la o prezumție judecătorească.
Condiția referitoare la prejudiciu poate fi, desigur, considerată a fi îndeplinită, având în vedere deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății debitoare.
Aceasta, însă, cu mențiunea că prejudiciul trebuie raportat la creditori, iar nu la debitor și, nu trebuie confundat cu creanțele creditorilor, deoarece acestea au un alt izvor juridic, analizat în contextul procedurii de verificare a creanțelor intrinsecă procedurii insolvenței și concretizată prin întocmirea tabelelor privind obligațiile debitorului.
Oricum, în măsura probării săvârșirii cu vinovăție a unor fapte astfel cum sunt prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006, pentru atragerea răspunderii trebuie să se probeze, în mod cumulativ și raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu, acesta din urmă în accepțiunea cu caracter special din procedura insolvenței, vizând ajungerea debitorului în stare de insolvență și reducerea, astfel, pentru creditori, a posibilității de recuperare a creanțelor lor, în condițiile restrictive ale procedurii insolvenței.
Or, și sub acest aspect, recurentul a formulat doar susțineri eronate, de ordin general, rămase de altfel, neprobate.
Nici înscrisurile administrate în cauză de intimata-creditoare - SRL nu sunt în măsură să constituie probatoriul necesar, în raport cu condițiile legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, în contextul în care, astfel cum rezultă din mențiunile la dosar, chiar intimata a avut în vedere depunerea acestor înscrisuri referitor la alte fapte pretinse a fi fost săvârșite de pârât, de natură să constituie obiectul unor infracțiuni.
Având în vedere considerentele arătate, în raport cu care sentința atacată trebuie considerată temeinică și legală, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta COMITETUL CREDITORILOR - GRUP SRL prin președinte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, împotriva sentinței comerciale nr. 3587 din 22.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - GRUP SRL prin lichidator MANAGEMENT, LICHIDARE B și - SRL prin reprezentat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică de la 04 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Cosmin Horia
I
GREFIER,
Red.Jud.A-.04.03.2010
Tehnored.
Nr.ex.2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram, Cosmin Horia
