Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 211/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar:-
DECIZIA CIVILĂ NR.211/
Ședința publică din 10 martie 2008
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier:- -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului- împotriva sentinței comerciale nr.794/2007, pronunțată în dosarul nr.-, al Tribunalului C-S în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator judiciar Ferm Consult și pârâtul intimat, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.794/10.05.2007 pronunțată în dosarul Tribunalului C-S cu nr.-, judecătorul sindic a respins obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS B împotriva raportului final nr.11.359 din 25.04.2007 întocmit de lichidatorul judiciar Ferm Consult având ca obiect procedura prevăzută de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarea SC regata SRL, a aprobat acest raport și a dispus dizolvarea debitoarei, închiderea procedurii insolvenței împotriva acesteia, precum și radierea societății din registrul comerțului
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că la data de 25.04.2007 lichidatorul judiciar Ferm Consult a propus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL, în conformitate cu prevederile art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 prin care s-a arătat care au fost bunurile din averea debitoarei, societate comercială la data deschiderii procedurii insolvenței împotriva sa, bunuri care, după evaluarea lor, au fost lichidate prin valorificare, precum și fondurile obținute prin lichidarea lor; că în cursul derulării procedurii insolvenței debitoarei s-au mai făcut distribuiri parțiale între creditorii care au fost înscriși la masa credală a acesteia, precum și că în averea debitoarei nu se mai află nici un bun care să mai fie valorificat în cadrul procedurii de lichidare judiciară pentru obținerea de lichidități pentru îndestularea tuturor creditorilor care s-au înscris la masa credală până la concurența creanțelor declarate și care au fost înscrise în tabelul definitiv al creanțelor admise asupra averii debitoarei.
De asemenea, lichidatorul judiciar a mai arătat că, față de probele existente la dosar cauzei, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii administratorului societății, conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestui raport final, creditoarea AVAS Baf ormulat obiecțiuni solicitând continuarea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, urmând ca lichidatorul judiciar să întocmească un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și să apeleze la prerogativele conferite de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, respectiv să formuleze o cerere de angajare a răspunderii patrimoniale față de persoanele din cadrul societății debitoarei care au cauzat starea de insolvență, iar în cazul în care lichidatorul judiciar nu apelează la dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, creditoarea solicită să fie autorizat Comitetul creditorilor debitoarei să introducă acțiunea prevăzută de dispozițiile textului de lege amintit.
În susținerea obiecțiunilor formulate, creditoarea AVAS Baî nvederat că lichidatorul judiciar nu a întocmit, conform prevederilor art.20,25 și 59 alin.1 din Legea nr.85/2006, un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și asupra premiselor angajării răspunderii acestora și nu s-au depus diligențe în vederea formulării unui raport privitor la identificarea persoanelor vinovate de aducerea societății în stare de insolvență, la cauzele și condițiile care au adus societatea în faliment.
Analizând obiecțiunile formulate de AVAS B, judecătorul sindic a constatat că acestea sunt neîntemeiate, fiind respinse pentru următoarele considerente:
Debitoarea SC SRL a intrat sub incidența fostei Legi nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată la data de 05.02.2001 când s-a deschis această procedură împotriva sa, iar la data de 25.09.2001 aceasta a intrat în procedura falimentului instituită prin aceeași lege, în prezent abrogată, procedură a falimentului care, începând cu data de 21.07.2006, a continuat să se deruleze în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 și, cum această din urmă lege nu are dispoziții tranzitorii pentru procedurile de reorganizare judiciară și a falimentului ce au fost deschise sub imperiul fostei Legi cu nr.64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a constatat că debitoarea nu s-a aflat niciodată în perioada de observație și nu a fost supusă procedurii simplificate a insolvenței, astfel cum sunt reglementate prin Legea nr.85/2006. prin urmare, prevederile art.20,25 și 59 din Legea nr.85/2006 nu își găsesc aplicabilitatea în pricina comercială dedusă judecății în raport de stadiul procesual în care se află procedura falimentului împotriva debitoarei SC SRL la data întocmirii raportului final întocmit de lichidatorul judiciar prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului debitoarei.
Creditorii care au depus creanțe împotriva averii unui debitor împotriva căruia a fost inițiată procedura insolvenței sunt îndreptățiți a cunoaște cauzele și împrejurările care au dus la ajungerea societății în stare de insolvență și în raport de care să se stabilească existența premiselor angajării răspunderii patrimoniale a persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitoarei pentru a se putea face aplicabilitatea prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic a reținut că din economia obiecțiunilor ce au fost formulate de către creditoarea AVAS B rezultă că prin acestea se vizează în mod deosebit dispunerea atragerii patrimoniale a administratorului social al debitoarei SC SRL în conformitate cu prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, atât ca urmare a promovării unei asemenea acțiuni de lichidatorul judiciar sau de către comitetul creditorilor al debitoarei pe baza autorizației date de judecătorul sindic.
În raport de aceste solicitări ale creditoarei, având în vedere atribuțiile judecătorului sindic, astfel cum sunt determinate prin art.11 alin.2, prima fază din Legea nr.85/2006, s-a constatat că asupra lor, judecătorul sindic nu se poate pronunța în cadrul soluționării de obiecțiuni la raportul final, deoarece nu sunt de competența materială a sa.
Potrivit art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, calitatea procesuală activă în a promova o acțiune în răspundere patrimonială pentru acoperirea a unei părți în pasivul debitoarei, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență împotriva persoanelor care au cauzat starea de insolvență, o au numai administratorul judiciar/lichidatorul judiciar și, cum luarea unei asemenea măsuri ține de managementul aferent procedurii care aparține practicianului în insolvență, judecătorul sindic, căruia atribuțiile îi sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului/lichidatorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii, nu poate dispune obligarea practicianului în insolvență să promoveze o asemenea acțiune în răspundere patrimonială în conformitate cu prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Pentru a se face aplicabilitatea prevederilor art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, în mod obligatoriu, judecătorul sindic trebuia să fie sesizat cu o asemenea cerere, în exclusivitate, numai de către comitetul creditorilor al debitoarei, care a fost constituit prin încheierea comercială nr.593/JS/15.03.2007 pronunțată în dosarul nr.- al Tribunalului C-S, sesizare ce nu s-a făcut dovada că s-a realizat.
De altfel, după cum s-a mai precizat de către lichidatorul judiciar în raportul final întocmit în cauză, judecătorul sindic a reținut că din probele administrate în dosarul cauzei rezultă că nu au fost identificate fapte de natura celor prevăzute la alin.1 lit.a-g din Legea nr.85/2006 care să fi fost săvârșite de către administratorul social al debitoarei care să fi condus la intrarea acesteia în stare de insolvență comercială care a condus la deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și a falimentului instituită prin Legea nr.64/1995, republicată, în vigoare la acea dată.
Având în vedere aceste considerente, judecătorul sindic a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, precum și tabelul final de distribuire a fondurilor obținute din lichidarea averii debitoarei între creditori.
S-a constatat că în cauză sunt întrunite cerințele prevăzute la art.132 alin.2 din Lege anr.85/2006, astfel că s-a închiderea procedurii insolvenței față de debitoare, radierea acesteia din registrul comerțului, precum și dizolvarea societății dându-se eficiență dispozițiilor art.227 alin.1 lit.f din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecțiunilor formulate la raportul final și continuarea procedurii insolvenței pentru completarea acestuia și convocarea Comitetului creditorilor în vederea analizării oportunității formulării unei cerere în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006.
În motivarea recursului, creditoarea arată că instanța a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, dispunând respingerea obiecțiunilor fără să ia în considerare aspectele învederate în cuprinsul cererii.
Se arată că în raportul amănunțit, lichidatorul judiciar s-a limitat să precizeze faptul că nu au fost identificate acte și fapte generatoare a stării de insolvență. considerații ale lichidatorului judiciar, în ceea ce privește aplicabilitatea art.138 din Legea nr.85/2006, nu pot constitui raportul amănunțit la care se referă art.25 alin.1 lit.a și art.59 din Legea menționată. Ca urmare, recurenta consideră că solicitarea acesteia, exprimată în cuprinsul obiecțiunilor, de completare a raportului final, este întemeiată, cu atât mai mult cu cât, analizând raportul întocmit de lichidator, se putea concluziona că există premisele săvârșirii unor fapte din cele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Raportat la dispozițiile articolului menționat, creditoarea reiterează că, potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", iar potrivit dispozițiilor art.1540 Cod civil, conform cărora "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comună comisă în executarea mandatului", de asemenea, se arată că potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Se mai invocă de către AVAS faptul că, potrivit art.374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speță administratorul nefăcând dovada contrară. S-a mai arătat că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, conform art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falitei. Se apreciază că, fiind pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art. 1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, considerând că în cauză, răspunderea trebuie apreciatăin abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Creditoarea AVAS a arătat că în conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1 Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operabil criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială. Astfel, consideră că prejudiciul produs există, constând din însăși creanța AVAS, în sumă de 2853,89 lei, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată, subliniind faptul că din întreaga creanță, 2221,90 lei reprezintă contribuția reținută asiguraților, la care s-au adăugat dobânda, penalizări asigurați și penalități pentru stopaj la sursă, diferența reprezentând-o contribuția angajatorului, dobânda calculată la aceasta și penalizări calculate angajatorului.
Se apreciază că acest lucru dovedește tocmai reaua credință de care au dat dovada administratorii falitei atunci când, deși au reținut contravaloarea contribuției angajaților la asigurările de sănătate, nu au virat sumele reținute către stat, crescând astfel pasivul societății, fiind îndeplinite condițiile prevăzute art.138 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006.
Potrivit art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, dreptul de a formula o cerere de atragere a răspunderii aparține și Comitetului creditorilor, în cazul în care lichidatorul omite să indice, în raportul său, cauzele insolvenței și persoanele vinovate, ori omite să formuleze o asemenea cerere. Se arată că, pentru a decide dacă este necesară introducerea unei cereri de autorizare în acest sens, era necesară convocarea Comitetului creditorilor, care să aibă pe ordinea de zi acest aspect.
Creditoarea apreciază că, pe baza celor prezentate în raportul final, nu se putea analiza oportunitatea formulării unei cereri de atragere a răspunderii administratorilor sau a altor persoane vinovate, apreciind că lichidatorul judiciar s-a grăbit să întocmească raportul final și să solicitate închiderea procedurii fără să convoace Comitetul creditorilor pentru a analiza oportunitatea formulării unei cereri de atragere a răspunderii administratorilor.
Analizând actele și lucrările dosarului în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul de față este neîntemeiat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Închiderea procedurii s-a realizat în baza art.132, alin. 2 din Legea nr.85/2006, potrivit căruia o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora.
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic.
Judecătorul sindic a mai reținut că, din economia obiecțiunilor ce au fost formulate de către creditoarea AVAS B, reiterate, de altfel și în motivarea recursului de față, rezultă că prin acestea se vizează în mod deosebit dispunerea atragerii patrimoniale a administratorului social al debitoarei SC SRL în conformitate cu prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, atât ca urmare a promovării unei asemenea acțiuni de lichidatorul judiciar sau de către comitetul creditorilor al debitoarei pe baza autorizației date de judecătorul sindic.
În raport de aceste solicitări ale creditoarei, având în vedere atribuțiile judecătorului sindic, astfel cum sunt determinate prin art.11 alin.2, prima fază din Legea nr.85/2006, s-a constatat că asupra lor, judecătorul sindic nu se poate pronunța în cadrul soluționării de obiecțiuni la raportul final, deoarece nu sunt de competența materială a sa.
În ceea ce privește angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere, Curtea reține că, potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membri organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului".
Pe de altă parte, conform art. 138 al. 3 din aceeași lege "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
Astfel, potrivit art.138 alin.1 din Legea insolvenței au în principiu calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere civilă doar administratorul sau lichidatorului judiciar.
Doar în subsidiar legea permite comitetului creditorilor care a obținut în prealabil autorizarea judecătorului sindic să promoveze o astfel de acțiune în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței personale culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea la care se referă alin.1 amenință sa se prescrie.
Cererea vizând atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în cazul debitoarei a fost inclusă în obiecțiunile formulate la raportul final întocmit de lichidator și, respectiv în motivele de recurs, promovată de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B în calitate de creditor, deși potrivit art. 138 alin.1 nu era îndrituită să exercite o astfel de acțiune decât dacă s-ar fi prelevat de dispozițiile cuprinse în nr. 64/1995 sub imperiul căreia s-a început procedura.
Critica principală adusă de creditoare privește, însă, lipsa de diligență a practicianului în insolvență desemnat în prezenta procedură.
Pe de altă parte, acțiunea privind atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a debitoarei a fost formulată de creditoare numai în cadrul recursului formulat împotriva sentinței judecătorului sindic de închidere a procedurii insolvenței, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor legale, această acțiune trebuia formulată înainte de închiderea procedurii insolvenței față de debitoare.
Prin închiderea procedurii, conform art.136 din Legea nr. 85/2006, "judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați", astfel că nu poate fi formulată o asemenea acțiune direct în recurs, după închiderea procedurii.
În aceste condiții, nu poate fi analizată direct în recurs, o astfel de cerere, fără să fi constituit obiect al judecății primei instanțe, care nu a fost sesizată în acest sens, incidența în cauză a prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006.
Deși, motivele de recurs ale creditoarei AVAS privesc, în esență, pronunțarea unei hotărâri care să ducă la continuarea procedurii insolvenței cu scopul declarat de a se atrage răspunderea administratorilor sociali, considerați responsabili de ajungerea societății în stare de insolvență și respectiv de imposibilitatea recuperării creanțelor, Curtea constată că, în această împrejurare creditoarea ar fi trebuit nu doar să invoce principiul răspunderii contractuale - fără a indica persoana care este responsabilă, contractul de mandat la care se referă, compararea activității unei persoane diligente față de activitatea depusă în speță, dar nu precizează cine se face responsabil de o conduită falimentară.
Indiferent de motivele invocate în obiecțiunile formulate la fond și a celor cuprinse în recurs, pentru a tinde la modificarea ori casarea hotărârii atacate, creditoarea avea obligația legală de a preciza, conform dispozițiilor art. 112 Cod procedură civilă, cu aplicarea dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, persoanele cărora le-ar putea fi imputată starea societății, a faptelor culpabile, a prejudiciului cauzat și a legăturii de cauzalitate dintre persoane și fapte.
Curtea a mai pronunțat hotărâri în care stabilește că, față de succesiunea în timp a legilor, o cerere formulată de un creditor în baza dispozițiilor art. 137 din Legea nr.64/1995, va trebui soluționată în raport de dispozițiile legale sub imperiul cărora a fost formulată. Însă, în ipoteza în care nici un creditor nu a depus, din lipsă de diligență, o astfel de cerere la dosar, judecătorul sindic și participanții la o procedură a insolvenței, sunt îngrădiți în exercitarea unei acțiuni în atragerea răspunderii persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență și, respectiv de nerecuperarea creanțelor, de dispozițiile exprese ale art. 138 din noua lege.
Pe de altă parte, sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea insolvenței nu atrage automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Chiar dacă statul român, reprezentat prin B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera această creanță nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata creanței, cum în mod eronat susține creditoarea. Mai mult decât atât, prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 conțin în mod implicit cerința culpei membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, aspect ce rezultă și din natura juridică a acestei forme de răspundere - o răspundere civilă delictuală specială, legiuitorul folosind în textul legii expresia "au cauzat" starea de insolvență, și nu pe aceea de "a contribui", cum fără temei afirmă recurenta.
Chiar dacă hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041Cod procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recurs omisso medio devine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art.304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului- împotriva sentinței comerciale nr.794/2007, pronunțată în dosarul nr.-, al Tribunalului C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.03.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./19.03.2008
Dact./19.03.2008
2 ex
Primă instanță: Tribunalul C-S-judecător
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
