Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 217/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 217
Ședința publică din 10 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 733/ din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată 2000 C, reprezentantă prin lichidatorul judiciar GRUP Reșița.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că 10 februarie 2009, GRUP Reșița, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei intimate 2000 Cad epus prin registratura instanței o întâmpinare în două exemplare.
Văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 733/ din 25 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S a respins cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, în calitate de unic creditor, pentru autorizarea comitetului creditorilor debitoarei 2000 C să introducă acțiunea în răspundere patrimonială prevăzută de alin. 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006 împotriva administratorului social al debitoarei în faliment, în persoana numitului.
În temeiul art. 129 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței a respins obiecțiunile formulate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, împotriva Raportul final nr. 1290 din 18 iunie 2008, întocmit de către lichidatorul judiciar GRUP Reșița, privind pe debitoarea 2000 C,
A aprobat Raportul final nr. 1290 din 18 iunie 2008, întocmit de către lichidatorul judiciar GRUP Reșița, prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei 2000
În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei 2000 C și radierea acesteia din registrul comerțului de sub nr. J-.
În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, a dispus descărcarea lichidatorului judiciar GRUP Reșița de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedura insolvenței, de debitoarea 2000 și de averea sa, de unicul creditor și de asociatul unic al acesteia.
În temeiul art.135 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, a dispus notificarea sentinței judiciare debitoarei 2000, lichidatorului judiciar GRUP Reșița, unicului creditor Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului cu privire la închiderea procedurii colective și radierea persoanei juridice, precum și publicarea hotărârii în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a constatat că urmare a cererii introductive formulată de lichidatorul judiciar GRUP Reșița, în condițiile prevăzute la art. 2701și 2702din Legea nr. 31/1990, republicată, modificată prin Legea nr. 441/2006, prin sentința comercială nr. 234/ din 28 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C-S a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva pârâtei debitoare 2000 C, în calitate de practician fiind desemnat lichidatorul petent.
Prin raportul final nr. 1290 din 18 iunie 2008 lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii falimentului în conformitate cu prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006 având în vedere că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri care, după evaluarea lor, prin valorificare să acopere cheltuielile aferente procedurii și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare.
Prin același raport, care a fost afișat la ușa instanței în ziua de 19 iunie 2008, lichidatorul judiciar a mai precizat că la sediul debitoarei nu se mai desfășoară nici o activitate de natură comercială, persoana juridică fiind dizolvată în conformitate cu art. 30 din Legea nr. 359/2004 prin încheierea nr. 3615 din 6 iunie 2006 aceluiași tribunal, și că nu dispune de nici un act al societății, fiind în imposibilitatea formulării unui raport cu privire la cauzele încetării plăților, astfel că nu se poate pronunța nici în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin cererea nr. 5002 din 10 iulie 2008 creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, unicul creditor al debitoarei, a solicitat autorizarea comitetului creditorilor să introducă acțiunea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței, în motivarea cererii arătând că deoarece lichidatorul a arătat că nu se poate pronunța asupra incidenței art. 138, creditoarea formulând obiecțiuni la acest raport, în cazul în care respectivele obiecțiuni vor fi respinse, să fie autorizată pentru introducerea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorilor sociali ai societății debitoare.
Este corect că în conformitate cu prevederile alin. 3 al art. 138 comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie.
Astfel cum s-a reținut, procedura falimentului împotriva debitoarei 2000 Caf ost pornită în condițiile art. 2701și 2702din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, la cererea lichidatorului desemnat în conformitate cu prevederile Legii nr. 359/2004, la masa credală înscriindu-se un singur creditor, și anume Direcția Generală a Finanțelor Publice C-
În atare situație, nu se putea face vorbire de constituirea adunării creditorilor în sensul art.13-15 din Legea nr. 85/2006 și, cu atât mai mult, a comitetului creditorilor, conform prevederilor art. 16 din aceeași lege, care să exercite atribuțiile prevăzute la art. 17, inclusiv pe aceea prevăzută la art. 138 alin. 3, organe care nici nu s-au constituit în cursul derulării procedurii concursuale din lipsă de cvorum (pluralitate) de creditori.
Cum însă, răspunderea patrimonială prevăzută la art. 138 alin. 1 are natura unei răspunderi civile delictuale speciale, se impune ca partea care solicită aplicarea acesteia să facă dovada faptelor ilicite, în sensul lit. a)-g), de către persoanele prevăzute în același alineat, care să fi fost anterioare deschiderii procedurii insolvenței și că aceste fapte au avut ca și o consecință directă ajungerea debitoarei societate comercială în stare de insolvență (încetare de plăți).
S-a menționat că împotriva raportului final prin care lichidatorul judiciar GRUP Reșița a propus închiderea procedurii falimentului debitoarei 2000 Caf ormulat obiecțiuni creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună refacerea și completarea acestuia în sensul de a se preciza clar dacă se impune sau nu antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor ori să se precizeze motivele pentru care nu este posibilă formularea unei acțiuni în acest sens. Prin aceleași obiecțiuni s-a mai menționat faptul că lichidatorul nu s-a pronunțat în mod explicit cu privire la aplicabilitatea prevederilor art. 138, precizând doar faptul că în toată procedura simplificată a insolvenței nu a deținut nici un act contabil sau de altă natură.
Din economia obiecțiunilor instituției creditoare judecătorul-sindic a constatat că motivele invocate privesc, cu precădere, aspecte referitoare la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor în condițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. S-a mai reținut că aspectele privitoare la antrenarea răspunderii administratorilor sociali au fost examinate și prin prisma considerentelor ce au fost avute în vedere în analiza cererii formulate de aceeași creditoare bugetară pentru autorizarea comitetului creditorilor să introducă acțiunea prevăzută de art. 138 alin. 1. Având în vedere aceleași considerente, tribunalul a reținut că atât obiecțiunile formulate împotriva raportului final, cât și cererea de autorizare pentru introducerea acțiunii în răspundere patrimonială sunt neîntemeiate, astfel că ele au fost respinse.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-
În motivarea recursului creditoarea recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a considerat hotărârea recurată ca fiind netemeinică și nelegală.
Se arată că recurenta are o creanță certă în sumă de 15.604 lei.
S-a susținut că lichidatorul nu a putut întocmi bilanțul contabil de lichidare deoarece nu a deținut nici un fel de documente contabile, administratorul social neprezentând documentele contabile și nu a făcut dovada că a ținut evidența contabilă în conformitate cu legea.
Față de cele menționate, s-a considerat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. d din legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, potrivit căruia" La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: - d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea." De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1190, republicată, "Administratorii sunt răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere".
De asemenea, creditoarea recurentă arată că a formulat și obiecțiuni la raportul final, solicitând completarea acestuia de către lichidator în sensul de a preciza clar dacă se impune antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor sau să precizeze motivele pentru care nu este posibilă formularea unei acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Totodată, creditoarea recurentă a susținut că întrucât lichidatorul judiciar nu a promovat acțiunea în răspundere materială prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, aceasta putând fi promovată de comitetul creditorilor, conform alin. 3 al aceluiași text, potrivit căruia "Comitetul creditorilor poate cerere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoana juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referea alin. (1) amenință să se prescrie".
Recurenta mai arată că a solicitat judecătorului sindic autorizarea comitetului creditorilor să introducă acțiunea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, cerere care a fost respinsă fără temei.
Față de motivele invocate, creditoarea recurentă C-S a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței comerciale nr. 733/JS din 25 septembrie 2008 ca fiind nelegală și netemeinică, admiterea obiecțiunilor, urmând a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru refacerea și completarea raportului final, respectiv pentru a putea fi promovată de către comitetul creditorilor acțiunea în răspundere materială, în condițiile legii, iar în subsidiar a se dispune antrenarea răspunderii materiale a administratorului social în persona numitului, obligându-l pe acesta la plata sumei de 15.604 lei, reprezentând creanțe bugetare.
GRUP Reșița în calitate de lichidator judiciar al debitoarei 2000 Cas olicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este fondat, urmând să-l admită, având în vedere următoarele considerente:
Deși judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S a respins în mod just obiecțiunile creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar GRUP Reșița, acesta în mod nelegal a respins și cererea de autorizare a creditoarei să introducă acțiunea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată. De asemenea, în mod greșit prima instanță a aprobat propunerea practicianului având ca obiect închiderea procedurii insolvenței debitoarei 2000 C, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Astfel, este de necontestat faptul că în cauză fostul administrator social al falitei nu a depus la dosarul cauzei, contrar prevederilor art. 35 din Legea nr. 85/2006, modificată, actele și informațiile prevăzute de art. 28 din lege.
Pe de altă parte, potrivit art. 138 din același act normativ, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
În fața primei instanțe lichidatorul judiciar GRUP Reșița, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea 2000 C, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social ori a vreunuia dintre asociați. Însă, acesta nici nu a arătat dacă fosta conducere a societății ori o altă persoană se face sau nu vinovată de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei falite, prin raportul de activitate depus la termenul din 3 iulie 2008 menționând faptul că, neintrând în posesia actelor financiar-contabile ale persoanei juridice, se află în imposibilitate de a formula un punct de vedere referitor la cauzele insolvenței.
Față de acest raport, instituția creditoare a formulat obiecțiuni solicitând judecătorului-sindic să oblige practicianul să completeze actul în sensul de a preciza în mod clar dacă se impune sau nu antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului social și a asociatului debitoarei, obiecțiuni care în mod corect au fost respinse de tribunal întrucât instanța nu poate să impună lichidatorului judiciar să-și exprime un punct de vedere într-un sens sau altul în privința incidenței vreunui dintre cazurile de antrenare a răspunderii reglementate de alin. 1 al art. 138 din Legea insolvenței, motiv pentru care această măsură urmează a fi menținută și de instanța de control judiciar.
Totuși, în mod nelegal tribunalul a apreciat că nici cererea de autorizare formulată de unicul creditor înscris la masa credală nu poate fi primită, contrar celor statuate prin alin. 3 al textului menționat.
Prevederile art. 138 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege. Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor. Acesta reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr M de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv pe aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai Mac reanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
În aceste condiții, chiar dacă instituția creditoare eronat a solicitat "autorizarea comitetului creditorilor" să introducă acțiunea prevăzută de art. 138, comitet care în mod obiectiv nu a putut fi constituit, cum corect a reținut și judecătorul-fondului, din cauza numărului insuficient de creditori, recurenta fiind singurul creditor înscris la masa credală a falitei, prima instanță fără nici un temei a respins cererea respectivă neobservând că în petiție s-a arătat că în fapt se solicită autorizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice C-S, neindicarea de către lichidator a persoanelor care se fac vinovate de ajungerea societății sub incidența Legii nr. 85/2006, modificată, echivalează cu omisiunea practicianului la care face referire expresă alin. 3 al normei juridice analizate.
Față de cele arătate și propunerea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii colective se impune a fi respinsă pentru a da posibilitate judecătorului-sindic să soluționeze cererea pentru care instituția creditoare a fost autorizată, din redactarea textului art. 138 rezultând fără echivoc că o asemenea cerere nu se poate face decât pe perioada cât debitorul respectiv se află sub incidența procedurii insolvenței și nu după ce procedura a fost închisă. Aceasta, și întrucât art. 136 din lege arată că prin închiderea procedurii judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
Pentru toate acestea, Curtea urmează să admită recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 733/ din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, să modifice în parte hotărârea recurată, să admită cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, în calitate de unic creditor pentru a autoriza Comitetul creditorilor debitoarei 2000 să introducă acțiunea prevăzută la art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, împotriva administratorului societății debitoare și să respingă cererea formulată de către lichidatorul judiciar GRUP privind închiderea procedurii insolvenței prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei 2000
Totodată, Curtea urmează să mențină dispozițiile hotărârii recurate privind respingerea obiecțiunilor formulate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S la Raportul final de închidere întocmit de către lichidatorul judiciar GRUP în ceea ce o privește pe debitoarea 2000
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 733/ din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că:
Admite cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, în calitate de unic creditor pentru a autoriza Comitetul creditorilor debitoarei 2000 să introducă acțiunea prevăzută la art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, împotriva administratorului societății debitoare.
Respinge cererea formulată de către lichidatorul judiciar GRUP privind închiderea procedurii insolvenței prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei 2000
Menține dispozițiile hotărârii recurate privind respingerea obiecțiunilor formulate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S la Raportul final de închidere întocmit de către lichidatorul judiciar GRUP în ceea ce o privește pe debitoarea 2000
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /10.03.2009
Dact. /11.03.2009 -2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător-sindic -
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
