Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 233/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 233
Ședința publică de la 11.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean
JUDECĂTOR 3: Liliana Crîngașu
GREFIER - - -
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței comerciale nr. 359/ 28 09.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele SA prin lichidator, Primăria Comunei și Direcția Generală a Finanțelor Publice C.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că intimata SC SRL prin lichidator a depus la dosar, prin serviciul Registratură, întâmpinare într-un singur exemplar.
Având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea reține dosarul în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 359 F/ 28 09 2009, Tribunalul Călărașia VII-a Comercială a respins cererea creditorului AVAS de autorizare a creditorilor debitorului SA de a formula cerere de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului debitorului.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a reținut aplicabilitatea exclusivă a dispozițiilor art. 138 din legea nr. 85/2006, precum și că lichidatorul a procedat la verificarea cauzelor insolvenței și a persoanelor vinovate de producerea lor, concluziile fiind fără echivoc - revendicarea de către terțe persoane a terenurilor proprietatea debitorului, datoriile mari și executările silite asupra averii lui -, respectiv că nu au fost identificate fapte prevăzute de art. 138 din lege și că nu poate fi identificată o persoană anume căreia să-i fie imputată starea de insolvență. Tribunalul a reținut, în acest context, că nu a fost omisiunea lichidatorului vizată de legiuitor pentru admisibilitatea cererii, ci aprecierea lui și a inutilității unei asemenea cereri. S-a constatat că cererea de autorizare nu îndeplinește condițiile legale necesare admiterii ei și că, pe de altă parte, creditoarea Avas nu a contestat sub nici o formă raportul lichidatorului și nici nu a venit cu motivația sau dovezile necesare susținerii unei asemenea cereri.
Împotriva acestei sentințe, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recurs, solicitând casarea sa și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe.
În motivare, recurenta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, invocând astfel motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.; totodată, cum sentința atacată nu poate fi supusă apelului, recurenta a solicitat Curții ca, în temeiul art. 3041.proc.civ. să examineze cauza sub toate aspectele.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat că prima instanță a apreciat greșit dispozițiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, prin care legiuitorul a recunoscut legitimare procesuală activă, în subsidiar, în vederea formulării acțiunii în răspundere, și comitetului creditorului, sub rezerva autorizării.
În continuare, recurenta a susținut că prin neparcurgerea acestei etape esențiale în cadrul unei lichidări judiciare, au fost grav prejudiciate drepturile și interesele creditorilor, care se află în situația imposibilității recuperării creanțelor înscrise în tabelul creditorilor.
Analizând actele dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Din interpretarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, rezultă că legea recunoaște legitimare procesuală activă, în vederea formulării acțiunii în răspundere, în principal, administratorului judiciar sau lichidatorului, iar în subsidiar, comitetului creditorilor, în măsura în care acesta a fost autorizat de către judecătorul-sindic.
Cerința prealabilă a autorizării și condițiile prevăzute de lege pentru îndeplinirea ei definesc în fapt calitatea comitetului de titular în subsidiar al cererii de atragere a răspunderii, în raport de calitatea de titular în principal pe care legiuitorul o conferă administratorului judiciar sau lichidatorului. Obiectul analizei asupra autorizării îl constituie, în mod exclusiv, măsura în care sunt sau nu îndeplinite situațiile prevăzute de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, iar nu aspectele privind oportunitatea formulării cererii de atragere a răspunderii, probarea sau fondul său.
Singurele situații în care poate interveni autorizarea comitetului creditorilor sunt cele în care administratorul judiciar sau lichidatorul omite să indice, în raportul asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de ajungerea în stare de insolvență sau atunci când administratorul judiciar ori lichidatorul omite să formuleze acțiunea prevăzută de alin. 1 al art. 138 din lege, iar răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie.
Acest text de lege trebuie corelat cu dispozițiile art. 59 alin. 1 din lege, care impun administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului, în cazul procedurii simplificate, obligația de a întocmi un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
În speță, în raportul de activitate depus la dosarul de fond la data de 14.04.2008, lichidatorul a arătat că societatea era în incapacitate de plată cu mult timp înainte de anul 2005 și că nu poate fi identificată o persoană anume căreia să-i fie imputabilă starea de insolvență, nefiind identificate fapte prevăzute de art. 138 din legea nr. 85/2006.
O asemenea împrejurare echivalează cu cea reglementată de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, întrucât lichidatorul a omis să formuleze acțiunea în răspundere.
Interpretarea pe care judecătorul-sindic o dă textului de lege, pornind de la analiza literală a verbului "a omite" utilizat de legiuitor, este una contrară finalității legii.
Este adevărat că legiuitorul a înțeles să folosească în text verbul "a omite", care în expresia literală înseamnă a neglija, a uita ceva ce trebuia făcut - ceea ce implică aspectul subiectiv referitor la o eventuală culpă a administratorului judiciar/lichidatorului cu privire la omisiunea respectivă.
Se cuvine însă subliniat că termenul la care s-a recurs nu asigură gradul de generalitate necesar unui text de lege cu privire la situațiile de fapt pe care trebuie să le reglementeze.
În această ordine de idei, Curtea apreciază ca fiind greșită aplicarea textului de lege pe baza interpretării literale a verbului "a omite", iar omisiunea indicării persoanelor răspunzătoare sau a formulării acțiunii trebuie înțeleasă în mod obiectiv și general, în sensul simplei lipse a indicării sau formulării respective - în scopul unei aplicări unitare și nediscriminatorii a legii.
Astfel, dacă s-ar considera că doar în cazul omisiunii - înțeleasă în sensul său literal - indicării persoanelor vinovate sau a formulării acțiunii, legiuitorul ar fi avut în vedere admiterea cererii de autorizare, legea ar fi discriminatorie în celelalte cazuri, întrucât ar restrânge dreptul comitetului creditorilor de a obține autorizarea. Consecința ar fi că, deși cererea de atragere ar putea fi admisibilă, ei nu i se poate da curs de către comitet, iar persoanele care ar trebui să răspundă legal ar putea fi absolvite.
Trebuie pornit de la ideea că administratorul judiciar/lichidatorul are atribuția de a indica persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență. Ca urmare a examinării făcute în îndeplinirea acestei atribuții, administratorul judiciar/lichidatorul va indica persoanele vinovate în raport, iar dacă nu le va cunoaște, va menționa această împrejurare. În această din urmă situație, nu se poate reține că ar fi vorba de omisiunea indicării persoanelor - în înțelesul literal -, deoarece acestea nici nu au fost cunoscute ca să nu fie uitate, sub aspectul indicării lor în raport.
Interpretând însă literal verbul "a omite", prima instanță a adus în discuție un element străin de definiția omisiunii, acela privind justificarea administratorului judiciar/lichidatorului pentru neindicarea persoanelor sau pentru lipsa formulării acțiunii în răspundere.
Or, această justificare a omisiunii nu se constituie într-un element intrinsec al acesteia, așa încât el nu trebuie avut în vedere.
În această ordine de idei, Curtea subliniază faptul că judecătorul-sindic a constatat că lichidatorul "nu a omis să formuleze cerere de atragere a răspunderii patrimoniale, ci nu a formulat-o tocmai pentru motivele arătate", cu toate că legea nu condiționează autorizarea comitetului creditorilor de indicarea motivelor care îl determină pe lichidator să nu formuleze acțiunea în răspundere, ci doar de omisiuneaindicăriipersoanelor vinovate de ajungerea în insolvență ori de omisiuneaformulăriiacțiunii în răspundere, sub amenințarea prescripției.
De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere faptul că interpretarea literală este, în ordinea valorică a modalităților de interpretare a legii, printre ultimele sub aspectul certitudinii oferite, limbajul obișnuit fiind supus unei multitudini de înțelesuri. Ceea ce trebuie să primeze este interpretarea în sensul producerii de efecte juridice, în raport cu scopul legii, coroborarea textelor de lege, etc.
În considerarea aspectelor reținute mai sus, Curtea apreciază că doar printr-o interpretare a legii contrar finalității sale, judecătorul-sindic a respins cererea de autorizare, așa încât, reținând că lichidatorul a omis să formuleze acțiunea în răspundere - independent de motivele sale (imposibilitatea de a afla, uitare, neștiință, etc.), se impune ca, dând deplină eficiență art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să fie autorizată să formuleze cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din aceeași lege.
În această ordine de idei, împrejurarea că cererea este formulată de un creditor, iar nu de comitet nu este de natură să împiedice autorizarea, deoarece, pe parcursul procedurii, doar trei creditori și-au înscris creanțele, și potrivit art. 16 din Legea nr. 85/2006, comitetul creditorilor trebuie alcătuit din minimum trei creditori.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, reținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, Curtea, în baza art. 312 alin. 1, 2 și 3, rap. la art. 304 pct. 9.proc.civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite cererea formulată de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și va autoriza creditorii debitoarei SC SA să formuleze cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de către recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței comerciale nr. 359/28 09 2009 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele SA prin lichidator, Primăria Comunei și Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Modifică în parte sentința comercială nr. 359/ 28 09 2009 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în sensul că:
Admite cererea formulată de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Autorizează creditorii debitoarei SC SA să formuleze cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - I - - -
GREFIER,
- -
Red. Jud. IP./2 ex./17.02.2010
Judecător-sindic -
Tribunalul Călărași
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean, Liliana Crîngașu
