Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 234/2010. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.234R

Ședința publică de la 11 februarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Cosmin Horia Mihăianu

JUDECĂTOR I -

JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr.321/F/16.07.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași în contradictoriu cu intimatele SC SRL, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere faptul că recurenta prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Călărași sub nr.1528/116/25.07.2008 creditoarea Administrația Finanțelor Publice Cas olicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei SC SRL, pentru recuperarea creanței de 97621 lei.

Prin sentința comercială nr.1292/18.09.2008 Tribunalul Călărașia admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea procedurii procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei și a desemnat administrator judiciar pe CC C - Filiala C, căruia i-a fost încredințată conducerea în tot a activității debitoarei.

Prin sentința comercială nr.87/F/26.02.2009 s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei.

Prin raportul depus la data de 19.06.2009 lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii falimentului.

La data de 06.07.2009 creditoarea AVAS Baf ormulat obiecțiuni la raportul întocmit de lichidatorul judiciar motivat de faptul că acest document nu este unul amănunțit și nu prezintă date referitoare persoanele responsabile de starea de insolvență.

Prin sentința nr.321/F/16.07.2009 Tribunalul Călărașia respins obiecțiunile creditoarei AVAS, a dispus închiderea procedurii falimentului, radierea debitoarei din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași, a descărcat pe lichidator de orice îndatorire și responsabilitate, a aprobat plata către lichidatorul judiciar a sumei de 12.054,97 lei reprezentând onorariu și cheltuieli de procedură conform art.4 din Legea nr.85/2006, a dispus comunicarea sentinței către Oficiul Registrului Comerțului C, Direcția Generală a Finanțelor Publice C, debitoare, asociații debitoarei, creditori și lichidatorul judiciar.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin raportul final lichidatorul a concluzionat că debitoarea nu deține bunuri mobile sau imobile și cum creditorii înscriși la masa credală nu acceptă să avanseze sume pentru alte investigații și pentru continuarea procedurii, a propus închiderea procedurii, că nu a identificat elemente care să ducă la convingerea că se impune răspunderea materială a administratorului, societatea aflându-se în imposibilitate de a-și desfășura activitatea, că lichidatorul judiciar a întocmit și raportul cerut de art.59 din Legea nr.85/2006, ambele documente fiind înaintate și creditoarei contestatoare, că aceeași situație de fapt rezultă și din nota de constatare din 21 februarie 2007 întocmită de funcționarii Administrației Finanțelor Publice C, iar din adresa Penitenciarului Slobozia rezultă că singurul administrator al debitoarei se află arestat de la 31 iulie 2006 în această unitate, fiind în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare, că în mod real lichidatorul s-a aflat în imposibilitate de a verifica toată documentația și a stabilit cum s-a ajuns la această situație financiară, îndeplinindu-și obligațiile statuate de lege.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, solicitând admiterea recursului și constatarea ca prematură a închiderii procedurii falimentului.

În motivarea recursului recurenta a arătat că lichidatorul a solicitat închiderea procedurii fără să țină cont de prevederile OUG nr.95/2003 și fără a întocmi raportul prevăzut de art.25 și 59 alin.1 din Legea nr.85/2006, că lichidatorul judiciar nu a verificat cauzele nevirării contribuțiilor la Fondul național unic de asigurări sociale și de sănătate de către debitoare, că administratorul avea obligația să vireze aceste sume lunar, iar nevirarea sumelor constituie infracțiunea de deturnare de fonduri, precum și fapta prevăzută de art.138 lit.f) din Legea nr.85/2006, că sursa de finanțare a societății au constituit-o arieratele bugetare, aceasta conducând la încetarea de plăți și că nu s-au depus la dosar documentele contabile.

S-a mai arătat că debitoarea a fost lipsită de lichidități pentru că a fost administrată cu rea credință sau cu neglijență, că scopul dispoziției legale privind atragerea răspunderii administratorilor este punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale prin care să-și acopere creanțele, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu, iar lichidatorul trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la acest fond.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Conform art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, modificată, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, JUDECĂTOR 3: Liliana l-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Prin raportul de activitate depus la dosarul cauzei la 19.06.2010 lichidatorul judiciar a învederat că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care ar putea fi valorificate în cadrul procedurii de faliment și că a formulat adresă către creditorii înscriși la masa credală pentru a-și exprima un punct de vedere cu privire la avansarea cheltuielilor de procedură.

Întrucât creditorii nu au acceptat să avanseze sume pentru efectuarea altor demersuri în vederea continuării procedurii și față de lipsa bunurilor în patrimoniul debitoarei, în mod temeinic și legal, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii conform art.131 din Legea nr.85/2006.

Pe de altă parte, în același raport lichidatorul judiciar arată că nu înțelege să formuleze cerere privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului, motivat de faptul că societatea debitoare se află în imposibilitate de a-și desfășura activitatea principală, ceea ce poate duce la concluzia că nu există elemente de atragere a răspunderii personale patrimoniale a administratorului social, nefiind îndeplinită condiția legăturii de cauzalitate dintre starea de insolvență și măsurile întreprinse sau neîntreprinse de conducerea societății debitoare.

În condițiile în care judecătorul sindic nu a fost învestit cu o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului, astfel încât prin sentința atacată acesta nu s-a pronunțat și asupra unei asemenea cereri, față de prevederile art.294, 295, 298 și 316.pr.civ. care se referă la limitele în care se judecă recursul, Curtea nu va analiza criticile invocate prin cererea de recurs privind temeinicia cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.

În altă ordine de idei, conform art.138 alin.3 din lege, comitetul creditorilor ori creditorii care dețin mai mult de J din valoarea tuturor creanțelor aveau posibilitatea să solicite judecătorului-sindic să fie autorizați să introducă acțiunea de atragere a răspunderii administratorilor debitoarei, în condițiile menționate în cuprinsul acestui text de lege.

În ceea ce privește critica privind neîntocmirea rapoartelor prevăzute de art.25 și 59 alin.1 din Legea nr.85/2006, Curtea reține că la filele 93-95 și 174-175 dosar fond se află raportul preliminar privind cauzele și împrejurările care au condus la intrarea societății în încetare de plăți, respectiv raportul de activitate întocmit de lichidatorul judiciar pentru perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii de faliment și 05.06.2009.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr.321/F/16.07.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași în contradictoriu cu intimatele SC SRL, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2010.

Președinte, Judecător, Judecător, I

Grefier,

Red./tehnored.Jud. - 09.03.2010

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul Călărași - Secția Civilă

Președinte:

Președinte:Cosmin Horia Mihăianu
Judecători:Cosmin Horia Mihăianu, Iulia Prelipcean, Liliana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 234/2010. Curtea de Apel Bucuresti