Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 235/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 235/
Ședința publică din 17 martie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 1439/2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - - Reșița prin Cabinet Individual de Insolvență, creditorii intimați DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S, BANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE - GENERALE B - SUCURSALA C-S, administratorii intimați, ACEA, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimatul ACEA avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul intimatului depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, arătând că recurentul s-a limitat la a menționa că trebuia atrasă răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale debitoarei, fără a indica probe certe în acest sens.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1439/2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C- a respins obiecțiunile formulate de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI; a aprobat raportul final de lichidare întocmit de către Cabinet Individual de Insolvență; a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei - - Reșița și radierea acestuia din registrul comerțului de sub nr. J- și a descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea introductivă, creditorul CASA DE ASIGURĂRI SE SĂNĂTATE C-S a solicitat să se constate că debitorul - - Reșița este în stare de insolvență, solicitând să se dispună deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului față de această societate, cerere ce a fost admisă prin încheierea nr. 479/JS/24.10.2002, fiind numit administrator judiciar economist.
Prin sentința comercială nr. 681/JS/28.09.2006 s-a dispus încetarea procedurii reorganizării judiciare și începerea procedurii falimentului debitoarei - - Reșița fiind numit lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență, care a notificat din oficiu instituțiile bugetare și toți creditorii identificați de către administratorul judiciar, iar la data de 11.10.2007, lichidatorul a solicitat să se dispună închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea 85/2006.
La dosarul de fond, lichidatorul a depus raportul final de lichidare în care a arătat că au fost valorificate bunurile din averea debitoarei și a fost distribuită suma de 276.878,30 lei, că nu au putut fi achitate toate creanțele, că principalele cauze pentru starea de insolvență au fost: inflația, scăderea puterii de cumpărare a populației din zonele în care debitorul a avut magazine, concurența pe piață și că debitoarea a fost nevoită să ceară deschiderea unei linii de credit care i-a îngreunat situația financiară.
S-a mai constatat de către judecătorul sindic că în speță creditorul AVAS Baf ormulat obiecțiuni la raportul final de lichidare, solicitând refacerea acestuia, întrucât lichidatorul a omis să se pronunțe asupra incidenței art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006, creditorul considerând că se impune atragerea răspunderii persoanelor responsabile de insolvența falitei, deoarece a suferit un prejudiciu, iar culpa administratorului falitei este prezumată.
Răspunzând la obiecțiuni, lichidatorul a arătat că nu a reținut fapte care să conducă la antrenarea răspunderii administratorilor și nu s-au indicat motive pentru reținerea incidenței art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006, că în speță contabilitatea a fost condusă potrivit dispozițiilor legale, iar actele contabile au fost depuse, că administratorii debitoarei au achitat din surse proprii suma de 181.500 lei pentru a acoperi o parte dintre creanțe, că răspunderea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 este o răspundere civilă delictuală, fiind necesar să se facă dovada îndeplinirii condițiilor legale, respectiv existența prejudiciului, a faptei ilicite și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și vinovăția administratorilor și deoarece acestea nu au putut fi dovedite, lichidatorul nu a propus antrenarea răspunderii administratorului.
Astfel, judecătorul sindic a reținut că obiecțiunile la raportul final sunt neîntemeiate, întrucât lichidatorul a apreciat că nu este oportună formularea unei cereri pentru antrenarea răspunderii patrimoniale și a indicat în raportul său cauzele care au condus la apariția insolvenței. Pe de altă parte, s-a reținut că lichidatorul a convocat adunarea creditorilor pentru aprecierea oportunității formulării unei asemenea cereri, iar singurul creditor prezent a fost C-S, astfel că nu s-a formulat din partea Comitetului creditorilor o cerere prealabilă de autorizare a judecătorului sindic pentru introducerea acțiunii în răspundere patrimonială.
Judecătorul sindic a apreciat că simpla enumerare a faptelor prevăzute de art. 138 lit. c, d și e din Legea 85/2006, nu poate conduce automat la antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei, că în cauză nu s-a făcut dovada presupuselor fapte săvârșite de către aceștia, a conduitei culpabile și a legăturii de cauzalitate între cele două elemente, care trebuiau dovedite prin înscrisuri, acte juridice sau orice alte probe admise de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare și obligarea lichidatorului de a convoca Comitetul creditorilor în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a persoanelor din fosta conducere a falitei culpabile de starea de insolvență a acesteia.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că se impune atragerea răspunderii persoanelor responsabile de starea de insolvență a societății, că speța se înscrie în sfera de aplicabilitate a art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului - - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței.
Se mai arată că indiferent dacă administratorul a acționat din culpă sau cu intenție, normele de drept care îi cereau să solicite tribunalului stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile produse creditorilor, astfel că se face vinovat de încălcarea art. 32 alin. 1 și 2 din Legea 64/1995 și ulterior art. 27 alin. 1 și 2, situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei a determinat prejudicierea creditorilor. Astfel, în condițiile în care lichidatorul nu s-a pronunțat în sensul încălcării normelor contabile de către administrator și nu a găsit lipsuri în gestiune sau în contabilitate, consideră că nu era necesar un administrator strălucit pentru a întreprinde demersurile necesare stabilirii stării de insolvență a debitoarei, ajungând minima diligență, conform art. 1080 Cod civil: "diligența ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este întotdeauna aceea a unui bun proprietar". Solicită să se aibă în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
Se susține de asemenea că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art. 1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, că în cauză culpa trebuie apreciată in abstratio, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în baza unui mandat comercial, iar în conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
AVAS arată că prejudiciul produs există, constând în însăși creanța sa, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată, iar pe de altă parte, lichidatorul, în cazul în care nu a înțeles că formuleze o cerere de antrenare a răspunderii, trebuia să convoace Comitetul creditorilor pentru analizarea oportunității unei astfel de cereri.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul ACEA solicitat respingerea ce neîntemeiat și nefondat a recursului, să se constate că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probele administrate și cu dispozițiile legii în materia insolvenței, cu motivarea că lichidatorul a convocat Adunarea creditorilor cu scopul de a aprecia asupra oportunității cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a asociaților, dar singurul creditor prezent a fost BRD C- Se mai arată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii, că în speță Comitetul creditorilor nu a formulat cererea prealabilă de autorizare a judecătorului sindic, că lichidatorul a arătat în raportul său cauzele ce au condus la starea de insolvență a debitoarei și a apreciat că nu se impune atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei. Invocă faptul că argumentul AVAS că obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, confrom art. 72 din Legea 31/1990 republicată, se pot invoca numai în cazul unei răspunderi civile contractuale, conținutul răspunderii fiind determinat de mandat, iar obligația încălcată fiind una concretă, dar art. 138 alin. 1 din legea 85/2006 nu face vorbire de existența unui contract.
Intimatul ACEA invocă faptul că pentru a se angaja răspunderea contractuală este necesar ca cel care nu și-a executat obligația contractuală să fi fost pus în întârziere, sens în care faptul ilicit rezultă din contract, dar în cazul răspunderii prevăzute de art. 138 alin. 1 din legea 85/2006, faptele ilicite sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a- Arată că în cazul răspunderii contractuale este necesar să fie dovedită doar existența contractului și faptul că obligația nu a fost executată, deci culpa este prezumată, pe când în art. 138 alin. 1, culpa trebuie demonstrată.
Astfel, intimatul ACEA concluzionează că natura răspunderii administratorului este determinată de sursa obligației neîndeplinite sau încălcate, fiind vorba despre o răspundere specială, identică răspunderii delictuale pentru fapta proprie, fiind proprie și personală, astfel că pentru a fi angajată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 Cod civil, respectiv existența faptei ilicite, a prejudiciului și a raportului de cauzalitate între aceste elemente. Consideră că AVAS trebuia să facă dovada susținerilor sale în mod concludent și pertinent, respectiv a delictului, cu acte juridice sau cu orice mijloace de probă admise, apreciind că susținerile AVAS sunt neîntemeiate pe probe certe și concludente, nefiind dovedit faptul că administratorul debitoarei ar fi săvârșit vreuna din faptele prevăzute la art. 138 din Legea 85/2006.
Analizând susținerile formulate de recurenta AVAS, creditoare în dosarul de fond, raportat la criticile aduse sentinței atacate și din oficiu, conform disp. art. 304/1 Cpc, Curtea constată că recursul este nefondat.
Din înscrisurile existente la dosarul fondului și raportat la susținerile recurentei, Curtea a reținut că lichidatorul a depus raportul final de lichidare în care a arătat că au fost valorificate bunurile din averea debitoarei și a fost distribuită suma de 276.878,30 lei, că nu au putut fi achitate toate creanțele, că principalele cauze pentru starea de insolvență au fost: inflația, scăderea puterii de cumpărare a populației din zonele în care debitorul a avut magazine, concurența pe piață și că debitoarea a fost nevoită să ceară deschiderea unei linii de credit care i-a îngreunat situația financiară.
Creditorul AVAS Baf ormulat obiecțiuni la raportul final de lichidare, solicitând refacerea acestuia, întrucât lichidatorul a omis să se pronunțe asupra incidenței art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006, creditorul considerând că se impune atragerea răspunderii persoanelor responsabile de insolvența falitei, deoarece a suferit un prejudiciu, iar culpa administratorului falitei este prezumată.
Răspunzând la obiecțiuni, lichidatorul a arătat că nu a reținut fapte care să conducă la antrenarea răspunderii administratorilor și nu s-au indicat motive pentru reținerea incidenței art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006, că în speță contabilitatea a fost condusă potrivit dispozițiilor legale, iar actele contabile au fost depuse, că administratorii debitoarei au achitat din surse proprii suma de 181.500 lei pentru a acoperi o parte dintre creanțe, că răspunderea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 este o răspundere civilă delictuală, fiind necesar să se facă dovada îndeplinirii condițiilor legale, respectiv existența prejudiciului, a faptei ilicite și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și vinovăția administratorilor și deoarece acestea nu au putut fi dovedite, lichidatorul nu a propus antrenarea răspunderii administratorului.
În acord cu aceste susțineri, intimatul ACEA a arătat că, în cazul răspunderii prevăzute de art. 138 alin. 1 din legea 85/2006, faptele ilicite sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a- Arată că în cazul răspunderii contractuale este necesar să fie dovedită doar existența contractului și faptul că obligația nu a fost executată, deci culpa este prezumată, pe când în art. 138 alin. 1, culpa trebuie demonstrată.
Astfel, natura răspunderii administratorului este determinată de sursa obligației neîndeplinite sau încălcate, fiind vorba despre o răspundere specială, identică răspunderii delictuale pentru fapta proprie, fiind proprie și personală, astfel că pentru a fi angajată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 Cod civil, respectiv existența faptei ilicite, a prejudiciului și a raportului de cauzalitate între aceste elemente.
De aceea, AVAS trebuia să facă dovada susținerilor sale în mod concludent și pertinent, raportat la disp. art. 1169. civ. fapt neîndeplinit nici în prima instanță și nici în recurs, respectiv a delictului, cu acte juridice sau cu orice mijloace de probă admise, apreciind că susținerile AVAS sunt neîntemeiate pe probe certe și concludente, nefiind dovedit faptul că administratorul debitoarei ar fi săvârșit vreuna din faptele prevăzute la art. 138 din Legea 85/2006.
Față de aceste aspecte de fapt și de drept mai sus prezentate, conform art. 312 Cpc. va respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 1439/2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 1439/2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /28.03.2008
Tehnored /2 ex./28.03.2008
Instanță fond: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
