Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 250/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA NR.250/ DOSAR NR-

Ședința publică din 6 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Fețeanu JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa

- - - președinte de secție

- - - JUDECĂTOR 3: Gabriel Ștefăniță

- - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.178/SIND din 5 martie 2008, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa recurentei pârâte și a intimatei reclamante Direcția Generală a Finanțelor Publice

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 iunie 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 6 iunie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că, prin sentința civilă nr.178/Sind/2008 Tribunalul Brașova admis acțiunea formulată de către reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în calitate de creditor al debitorului - în faliment, în contradictoriu cu pârâta, și în consecință:

A obligat pârâta să suporte din propriul patrimoniu suma de 10.000 lei, care urmează să intre în averea debitorului identificat mai sus.

A autorizat unicul creditor al debitorului, reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, să procedeze la punerea în executare a prezentei prin organele proprii de executare.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut următoarele considerente:

Acțiunea civilă formulată de către reclamantă este întemeiată pentru următoarele considerente:

Față de debitorul s-a deschis procedura insolvenței în dosarul nr.- al Tribunalului Brașov, la cererea reclamantei Direcția Generală a Finanțelor Publice

Procedura insolvenței este în prezent în faza de închidere a procedurii falimentului.

Din rapoartele lichidatorului în dosarul de faliment rezultă că debitoarea nu a înregistrat situații financiare periodice la autoritatea fiscală competentă.

Administratorul social al debitoarei nu a predat administratorului judiciar documentele și informațiile debitoarei și nu a putut fi găsit. Lichidatorul nu a identificat bunuri în averea debitoarei supuse valorificării în procedura insolvenței.

Creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice B, fiind unicul creditor al debitorului, a fost înscris în tabelul definitiv consolidat al creanțelor cu suma de 10.000 RON. Aceasta reprezintă contravaloare amendă aplicată debitorului pentru neînregistrarea situațiilor financiare periodice la Administrația Finanțelor Publice

În consecință această creanță, egală cu valoarea prag și neachitată de către debitoare a condus la constatarea insolvenței debitoarei și deschiderea procedurii insolvenței față de aceasta.

Potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale și ale Legii nr.82/1991 a contabilității, administratorul social al societății comerciale poartă răspunderea pentru ținerea registrelor și organizarea și conducerea contabilității financiare și de gestiune.

În consecință, pârâtul deținând calitatea de administrator social al debitoarei avea obligația de a organiza și conduce contabilitatea debitoarei în conformitate cu lege.

Rezultă că prin nedepunerea situațiilor financiare periodice la Administrația Finanțelor Publice B de către debitoare și lipsa organizării unei contabilități financiare și de gestiune în conformitate cu dispozițiile speciale în materie pârâtul a comis fapta prevăzută de art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

Această faptă s-a comis cu vinovăție cât timp prin aceasta pârâtul a încălcat dispoziții legale imperative, care au fost de altfel sancționate de către reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Această faptă a condus la insolvența debitoarei, dat fiind că procedura insolvenței s-a deschis la cererea Direcția Generală a Finanțelor Publice

Răspunderea întemeiată pe prevederile art.138 al.1 din Legea nr.85/2006 este o răspundere civilă delictuală care prezintă anumite particularități.

În speță s-a constatat ca fiind îndeplinite condițiile impuse de art.998, 999 cod civil cu aplicarea art.138 al.1 lit. din Legea nr.85/2006 și în consecință judecătorul sindic urmează să admită acțiunea formulată și a obligat pârâtul la plata sumei de lei.

În baza art.136 al.1 din nr.OG92/2003 judecătorul sindic a autorizat creditorul debitorului înscris în tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei să procedeze la punerea în executare a prezentei prin propriile organe de executare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta care arată că în speță nu s-au probat condițiile răspunderii administratorului. Astfel, creditoarea nu a arătat care este fapta ilicită săvârșită și nu a făcut dovada culpei autorului. Pe perioada de funcționare au fost depuse bilanțurile și evidențele fiscale și o cerere de suspendare a activității. Nu a fost dovedit raportul de cauzalitate dintre presupusa faptă ilicită și prejudiciul înregistrat.

Analizând hotărârea atacată în limitele motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:

Prin sentința recurată în mod corect instanța de fond a apreciat că administratorul social al debitoarei nu a predat administratorului judiciar documentele și informațiile debitoarei și nu a putut fi găsit. Lichidatorul nu a identificat bunuri în averea debitoarei supuse valorificării.

Mai mult, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice B, fiind unicul creditor a fost înscris în tabelul de creanțe cu suma de 10.000 lei, reprezentând contravaloare amendă aplicată debitorului pentru neînregistrarea situațiilor financiare periodice la Administrația Finanțelor Publice

Conform Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale și ale Legii nr.82/1991 a contabilității, administratorul social al societății comerciale poartă răspunderea pentru ținerea registrelor și organizarea și conducerea contabilității financiare și de gestiune.

Astfel, în mod corect instanța de fond a apreciat că recurenta pârâtă deținând calitatea de administrator social al debitoarei avea obligația de a organiza și conduce contabilitatea debitoarei în conformitate cu legea.

Judecătorul - sindic a apreciat în mod corect asupra ansamblului probator administrat la dosarul cauzei, reținând că sunt îndeplinite cerințele impuse de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

Astfel, în mod corect, s-a reținut că pretenția reclamantei formulată prin cererea de chemare în judecată se compune, în principal, din amenzi aplicate debitoarei pentru nedepunerea la termenele legale a documentelor de raportare contabilă și a declarațiilor fiscale pe care debitoarea avea obligația să le depună la Administrația Finanțelor Publice B, în conformitate cu prevederile legii contabilității și ale Codului fiscal. Responsabilitatea organizării și ținerii evidenței contabile revine, potrivit art.73 și 198 din Legea nr.31/1990, administratorului social.

În acest sens și lichidatorul judiciar numit în cauză, Primo, prin raportul privind cauzele și împrejurările insolvenței a susținut acțiunea în răspunderea administratorilor formulată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice B în conformitate cu prevederile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006. Astfel, lichidatorul judiciar a considerat corect că debitoarea nu a prezentat documentele contabile spre verificare astfel încât se ajunge la concluzia că aceasta nu a ținut o contabilitate în conformitate cu dispozițiile legale în materie.

Mai mult, nedepunerea declarațiilor privind obligațiile fiscale la organele financiare din aprilie 2005 până în august 2006, generat aplicarea de amenzi care au dus la inițierea procedurii insolvenței, situație care este imputabilă conducerii societății, în persoana recurentei pârâte.

Pentru aceste motive, în baza art.312 pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.178/Sind/5.03.2008 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - pentru - -

aflat în delegație, semnează

Vicepreședintele instanței,

Grefier,

- -

Red.: Șt./ 06.06.2008

Tehnored.: / 10.06.2008 /-2 ex-

Judecător-sindic:

Președinte:Laura Fețeanu
Judecători:Laura Fețeanu, Gabriela Comșa, Gabriel Ștefăniță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 250/2008. Curtea de Apel Brasov