Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 252/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.252
Sedința publică de la 27 februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dana Arjoca
JUDECĂTOR 2: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 3: Minodora Condoiu
GREFIER - - -
Pe rol judecarea cererilor de recurs, formulate de recurentele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 B, împotriva sentinței comerciale nr.3031/21.08.2007 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, intimat, intimat SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SC SA, SC T SA, CN ADMINISTRAȚIA SA, NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA C SA, SA, CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, SC DE G SA, SC SA, SC EUROPA SA, SC CO SA, SC D SA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, CN ADMINISTRAȚIA T
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul pârât personal și intimatul pârât prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare formulată de intimatul pârât.
Intimații pârâți învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul intimaților pârâți pe recursuri.
Intimatul pârât, prin apărător, solicită respingerea recursurilor pentru motivele arătate prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul pârât, personal, solicită respingerea recursurilor.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CU RTEA
În cauză, prin Sentința civilă nr.6040/10.10.2000 s-a dispus deschiderea procedurii prevăzute de Legea 64/1995, situație cunoscută de toți creditorii, aceștia depunând la dosar și declarații de creanță.
La data de 23.12.2005, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICARE ACTIVELOR STATULUI a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului în baza art.137lit. a),c), d) și e) din legea falimentului.
La 07.11.2006, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului în baza art.137 lit. d din legea falimentului.
Prin sentința comercială nr. 3031 din 21.08.2007, tribunalul a admis excepția prescripției cererilor formulate de creditoare și le-a respins ca atare. A aprobat raportul final de activitate și în baza articolului 132 alin. 2 din Legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenței, dispunând și radierea societății din registrul comerțului.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul-sindic a reținut că potrivit art. 139 din Legea 85/2006, care nu reia nici o dispoziție din legea veche:,Acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii".
Conform dispozițiilor alin.1 al art. 124 din Legea 64/1995, în vigoare anterior modificării prin nr.OG38/2002, "tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul societății pe acțiuni sau al societății cu răspundere limitată, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportat de către membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori - care au contribuit la ajungerea societății în această situație" prin una dintre faptele enumerate la lit. a-g din același alineat.
Într-o interpretare corectă și sistematică, prin "tribunal" se înțelege, conform art.6, că atribuțiile acestuia se exercită de judecătorul-sindic.
Prin nr.OG38/2002, alin 1 al articolului 124 a fost modificat în sensul că "judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății pe acțiuni sau al societății cu răspundere limitată sau, după caz, al organizației cooperatiste ori al asociației cooperatiste teritoriale, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportat de către membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori - care au contribuit la ajungerea societății în aceeași situație" prin una dintre faptele enumerate la lit. a-g din același alineat.
Prin Legea nr.149/11.05.2004, articolul 124 a fost modificat în sensul că "judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportat de către membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și de orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea societății în această situație" prin una dintre faptele enumerate la lit. a-g din același alineat, termenul "societății" fiind înlocuit cu termenul "persoanei juridice".
La data de 17.11.2005 Legea 64/1995 a fost republicată, dându-se textelor o nouă numerotare, articolul 124 devenind articolul 137 și a rămas nemodificat prin Legea 249/22.07.2005 de modificare și completare a Legii 64/1995.
Potrivit articolului138 alin.1 din Legea 85/2006, "La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele prevăzute la lit a)-g)"
Lichidatorul judiciar nu a formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile articolului 138 din lege care să satisfacă exigențele dispozițiilor articolului 112 pr.civ.
Potrivit articolului 138 alin (3) din Legea 85/2006: "Comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
În situația de față, cererile sunt formulate de creditori individual, în cauză nefiind constituit un comitet al creditorilor.
Acțiunea reglementată de dispozițiile art. 138 din legea nouă(articolul 137 din legea veche) este diferită de extinderea executării silite împotriva asociaților cu răspundere nelimitată sau împotriva asociatului unic, reglementate de dispozițiile Legii nr.31/1990. În aceste cazuri, răspunderea pentru plata obligațiilor sociale izvorăște direct din calitatea de asociat al societății în nume colectiv sau de asociat comanditat ori de asociat unic, procedându-se direct la executarea silită împotriva acestor categorii de asociați, fără a fi obligat să constate culpa asociaților și să se pronunțe obligarea lor la plata datoriilor sociale.
În situațiile reglementate de articolul 138 din Legea 85/2006 nu se extinde procedura reorganizării și lichidării judiciare față de membrii organelor de conducere ci se inițiază o procedură diferită, de stabilire a răspunderii patrimoniale personale a membrilor organelor de conducere și de obligare a acestor persoane la plata unei părți din pasivul societății.
Această procedură este aplicabilă numai în cazul debitorului, astfel cum este definit în articolul 1 din lege, ajuns în stare de insolvență și contra persoanelor care au săvârșit una dintre faptele comisive sau omisive enumerate limitativ de art.138 lit.a) -g).
Determinarea naturii juridice a răspunderii persoanelor vizate de articolul 138 este consecința calificării raporturilor juridice dintre administratori, directori și cenzori și orice alte persoane din conducere, pe de o parte și debitorul, persoană juridică, pe de altă parte, în situația reglementată de alin.1 al articolului 138, indiferent de sursa obligației, răspunderea fiind delictuală.
Textul articolului 137 din legea 64/1995 se referea la membrii organelor de conducere: administratori, directori, cenzori și orice altă persoană, iar textul articolului 138 din legea 85/2006 se referă la membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și la orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Textul nu distinge între conducătorii în funcție la data deschiderii procedurii și conducătorii anteriori, lăsând la suverana rațiune a judecătorului-sindic să stabilească dacă atât unii cât și ceilalți au contribuit la ajungerea societății în această situație, în calitatea de autori ai unora dintre faptele enumerate. Împrejurarea că persoana față de care se cere stabilirea răspunderii nu avea calitatea de administrator la data nașterii creanței, este irelevantă față de dispozițiile articolului 138, care nu condiționează răspunderea de prezență acestor calități la data nașterii creanței, ci numai de săvârșirea în timpul mandatului, a unor fapte enumerate în textul alin. 1 al articolului 138.
Pentru aplicarea dispozițiilor articolului 138, nu este necesar ca învestirea în funcția de conducere, să fi fost efectuată cu respectarea tuturor formelor prescrise de lege, dacă în fapt s-au exercitat atribuțiile acelei funcții.
Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor articolului 138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, articolul 138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de conducere ale unui debitor, persoană juridică - administratori, directori, cenzori și orice alte persoane.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzute de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a-g ale articolului 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 rezultă că sunt răspunzători pecuniar, în temeiul dispozițiilor art. 138, membrii organelor de conducere "care au cauzat "starea de insolvență prin una dintre faptele enumerate în continuare.
sugerează existența raportului de cauzalitate între fapta personală și prejudiciul suferit de averea debitorului și, consecutiv, de creditori.
acțiunii reglementate de articolul 138 se află în raportul administratorului sau lichidatorului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la încetarea de plăți, raport care conține și informații privind eventuala răspundere a oricărui administrator, director, cenzor, asociat, salariat sau a altei persoane.
Conform dispozițiilor articolului 126 (în redactarea anterioară modificării Legii 64/1995 prin OG 38/2002 și ulterior prin Legea 149/2004), pe baza acestui raport sau pe baza altor informații și documente din dosarul cauzei, tribunalul, prin judecătorul-sindic, se putea sesiza din oficiu sau putea fi sesizat de oricare dintre creditori sau de camera de comerț și industrie teritorială pentru a dispune în sensul aplicării prevederilor alin.1 al articolului 124, cu citarea persoanelor responsabile. După modificarea articolului 124 prin Legea 149/1995, judecătorul sindic putea dispune, din oficiu (sau la sesizarea făcută de către administrator/lichidator, de către creditori, membrii sau, după caz, asociați/acționari) doar luarea unor măsuri asigurătorii în vederea luării măsurilor prevăzute de articolul 124.
În redactarea actuală, cererile întemeiate pe dispozițiile articolului 138 din lege sunt introduse de către administrator/lichidator și, în subsidiar de către comitetul creditorilor.
Fiind vorba de o răspundere civilă delictuală, dreptul la acțiune ia naștere din momentul în care persoana interesată ia cunoștință de fapta cauzatoare de prejudicii și de persoana care a cauzat prejudiciul, în cadrul procedurii acest moment fiind, de regulă, cel al depunerii de către administrator/lichidator a raportului prevăzut la articolul 18 lit. a)-în redactarea anterioară modificării Legii 64/1995, republicată în 13.12.1999, prin OG 38/2002; articolul 56 în redactarea ulterioară modificării Legii 64/1995, republicată în 13.12.1999, prin Legea 149/2004; articolul 59 din legea 85/2006.
Chiar dacă nu se prevedea expres în legea veche, termenul de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune în răspundere patrimonială a organelor de conducere ale debitorului este cel general, de 3 ani, care începe să curgă din momentul în care persoana interesată, respectiv creditorul înscris la masa credală, ia cunoștință de fapta cauzatoare de prejudicii și de persoana care a cauzat prejudiciul, prin depunerea de către administrator/lichidator a raportului asupra cauzelor sau împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, ori din alte informații și documente din dosarul cauzei.
Față de motivele invocate în cererile de atragere a răspunderii personale, respectiv că în cauză sunt incidente dispozițiile articolului 138 lit. a), c), d) si e) din lege, rezultă că reclamanții creditori aveau cunoștință de faptele cauzatoare de prejudicii încă din anul 2000, respectiv de la data deschiderii procedurii falimentului.
De asemenea, din informațiile de la ORC reclamanții creditori au luat cunoștință de componența organelor de conducere și de asociații debitorului.
Potrivit art. 1 din Decretul 167/1958, republicat, (1) Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.(2) Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Reclamanții creditori nu au făcut dovada, în condițiile articolelor 13 și 16 din Decretul nr.167/1958, republicat, a suspendării ori întreruperii prescripției dreptului de a solicita atragerea răspunderii personale a pârâților, cererile fiind introduse în 2005 și 2006, după împlinirea termenului general de prescripție de 3 ani.
Pentru aceste considerente, s-a admis excepția prescripției dreptului de a solicita atragerea răspunderii personale a pârâților. Pe cale de consecință, s-au respins, ca prescrise, cererile reclamanților creditori.
După ce toate bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul final și situațiile financiare finale, pe care le-a comunicat părților prevăzute la articolul 129 din lege și care au fost afișate la ușa instanței.
Lichidatorul judiciar a convocat adunarea creditorilor pentru punerea în discuție a raportului final în care a arătat că toate bunurile din averea debitorului au fost lichidate, sumele obținute fiind distribuite conform planurilor de distribuire între creditori.
Creditorii nu au formulat obiecțiuni la raportul final, astfel încât acesta va fi aprobat.
Având în vedere că toate fondurile din averea debitoarei au fost distribuite, în baza articolului 132 alin. 2 din Legea nr.85/2006, tribunalul a închis procedura falimentului împotriva debitorului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, cereri care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr-.
AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI arată în motivarea recursului său, referitor la angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului B, că instanța a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, dispunând respingerea cererii, care a fost considerată ca fiind prescrisă.
In primul rând, cererea având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului Baf ost formulata de în data de 20.12.2005, după valorificarea și a ultimului activ din patrimoniul debitoarei, respectiv împingătorul, care a fost adjudecat de către firma BV, în urma licitației publice organizate în data de 07.09.2005.
Acest fapt prezintă relevanță, întrucât, asupra acestui împingător, a fost instituit sechestru asigurator de către, a cărei creanță a fost preluată de prin Contractul de cesiune nr.10/28.07.1999, situație în care sumele obținute au fost destinate acoperirii creanței deținute de instituție.
In contextul în care au fost valorificate toate bunurile aparținând debitoarei, în calitate de creditor, a fost în măsura să-și stabilească prejudiciul, respectiv soldul creanței ramase neacoperite în cursul procedurii insolvenței falitei, acesta fiind în cuantum de 13.105.254,38 USD.
Cunoașterea prejudiciului prezintă importanță întrucât, așa cum a reținut și judecătorul sindic în hotărârea pronunțată, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai unei societăți comerciale, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de articolul 998 si urm. civ. respectiv existența unui prejudiciu, o faptă ilicită a unei persoane, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei și prejudiciu și fapta să fi fost comisă cu una dintre formele de vinovăție.
Față de aceste precizări, este evident că, fără cunoașterea și precizarea întinderii prejudiciului suferit, acțiunea de angajare a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai unei debitoare ar fi fost susceptibilă de a fi respinsă ca neîntemeiată, lipsind unul dintre elementele răspunderii civile delictuale.
In al doilea rând, motivarea judecătorului sindic potrivit căreia cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului ar fi fost prescrisă, nefiind introdusă în termen de 3 ani de la data la care a fost depus raportul în care au fost analizate cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență a debitoarei, nu este în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.
Așa cum s-a arătat mai sus, instituția a formulat cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a fostului administrator al C B în data de 20.12.2005, aceasta fiind întemeiată pe prevederile Legii nr.64/1995, republicată în temeiul dispozițiilor art. VIII alin. 1 din Legea nr.149/2004, pentru modificarea si completarea legii privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.
Potrivit art.150 alin.1 din Legea nr.64/1995, republicată, acest act normativ a intrat in vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv la data de 17.11.2004.
După cum se poate observa, la data de 21.12.2005, când a fost formulată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului, legea aplicabilă acestei acțiuni era Legea nr.64/1995, republicată, iar, în virtutea principiului neretroactivității legii civile noi, potrivit căruia o lege civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, acțiunea de angajare a răspunderii patrimoniale a fostului administrator al B se soluționează în conformitate cu prevederile acestei legi.
Legislativ, acest principiu este consacrat, expres, în chiar articolul 1 din Codul civil, astfel:
"Legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivă ".
De asemenea, și prevederile imperative ale articolului 15 alin. 2 din Constituție se referă la principiul neretroactivității legii, astfel: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile".
Se învederează instanței că aplicarea în speța de față a Legii nr.85/2006 ar constitui excepția de la principiul enunțat mai sus, excepție care își găsește aplicarea numai dacă este consacrată în mod expres în legea nouă, deoarece excepțiile nu se prezumă, fiind de strictă interpretare și aplicare.
Însă, având în vederea că Legea nr.85/2006 nu stipulează expres faptul că dispozițiile sale s-ar aplica și pentru anumite situații juridice deja existente în momentul intrării sale in vigoare, este evident că legea aplicabilă soluționării acțiunii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator al falitei este Legea nr.64/1995, republicată, în vigoare la data investirii judecătorului sindic cu soluționarea acestei acțiuni.
De altfel, aceste aspecte au fost sesizate și de către instanța de fond, care face chiar un istoric al modificărilor pe care le-a suferit legea insolvenței de la apariția ei, din care nu rezultă altceva decât că cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a pârâtului se soluționează în temeiul Legii nr.64/1995, republicată.
După cum se poate observa, în acest capitol al Legii nr.64/1995, republicată nu există dispoziții care să reglementeze vreun termen de prescripție extinctivă a dreptului la acțiunea de angajare a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai falitei.
Un astfel de termen de prescripție extinctivă a fost introdus în Legea nr.85/2006, în articolul 139, însă acest act normativ a intrat în vigoare ulterior datei la care a fost introdusă acțiunea împotriva pârâtului, nefiind aplicabil, aspect argumentat anterior in prezenta cerere.
Raționamentul judecătorului sindic în privința aplicării termenului general de prescripție extinctivă, de 3 ani, nu poate fi acceptat, acesta apreciind că "deși nu se prevedea expres în legea veche, termenul de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune în răspundere patrimonială a organelor de conducere ale debitorului este cel general, de 3 ani, -".
În condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, Legea nr.64/1995, republicată nu cuprinde prevederi cu privire la prescripția dreptului unui creditor la acțiunea de angajare a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai unei debitoare, se consideră că această acțiune putea fi introdusă oricând din momentul în care lichidatorul judiciar a întocmit raportul amănunțit privind cauzele și împrejurările intrării debitoarei în stare de insolvență, indicând și persoanele cărora le-ar fi imputabilă crearea acestei situații, până la închiderea procedurii insolvenței falitei.
Intenția legiuitorului este foarte clară în acest sens, întrucât, în situația în care ar fi considerat că era necesar să stabilească un termen de prescripție extinctivă, în interiorul căruia creditorii să formuleze cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai unei debitoare, ar fi precizat in mod expres acest aspect.
Or, având în vedere că un asemenea termen de prescripție constituie o excepție ce trebuia prevăzută în mod expres de vechea lege, iar aceasta nu cuprinde o asemenea prevedere, se aplică principiul potrivit caruia "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", fapt pentru care o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor putea fi formulată până la închiderea procedurii insolvenței debitoarei.
Față de aceste precizări, apare evident că, în speța de față, a fost pronunțată o hotărâre cu ignorarea dispozițiilor legale anterior invocate.
Referitor la închiderea procedurii falimentului debitoarei, se arată următoarele:
In condițiile in care cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei nu a fost soluționată în mod irevocabil, se impune continuarea procedurii insolvenței societății.
Conform articolului 142 alin. 2 din Legea nr.85/2006, înainte de închiderea procedurii, judecătorul sindic trebuie să desemneze un executor judecătoresc, căruia lichidatorul judiciar să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor și, în baza acestuia, să procedeze la distribuirea către toți creditorii a sumelor rezultate din executarea silită a bunurilor fostului administrator al debitoarei.
În cauza de față, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de faliment înainte de a se pronunța o hotărâre irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei.
În această situație, creditorii se află în imposibilitate de a proceda la executarea silită a bunurilor fostului administrator în situația admiterii cererii de atragere a răspunderii, respectiv de a-și îndestula creanțele rămase neacoperite în cadrul procedurii de faliment.
Prin închiderea procedurii de faliment lichidatorul judiciar este descărcat de sarcini, astfel încât în sarcina sa nu mai subzistă obligația de a contacta un executor judecătoresc.
Din interpretarea dispozițiilor articolului 142 din Legea nr.85/2006, putem desprinde concluzia potrivit căreia lichidatorul judiciar va fi descărcat de sarcini odată cu închiderea procedurii falimentului societății, dar nu înainte de numirea unui executor judecătoresc, ce va avea ca atribuție distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a fostului administrator al debitoarei.
În considerarea acestor precizări, se solicită continuarea procedurii falimentului B, până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului.
În drept se invocă dispozițiile articolului 304 pct. 9, ale articolului 3041din proc. civ.
ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 arată în motivarea recursului că este neîntemeiată dispoziția instanței privind admiterea excepției prescripției extinctive a cererilor întemeiate pe dispozițiile articolului 138 din Legea 85/2006, având în vedere că în cuprinsul Legii nr.64/1995 republicată, cu toate modificările ulterioare, în vigoare la data deschiderii procedurii - 10.10.2000, nu au existat dispoziții referitoare la vreun termen în care să fie depuse astfel de cereri.
Pentru a formula o cerere privind atragerea răspunderii personale a persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență conform dispozițiilor articolului 137 din Legea 64/1995, lichidatorul judiciar era obligat, printre altele la "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă".
De asemenea, potrivit articolului 56 alin.1 din Legea 64/1995, republicată și modificată: "Administratorul va întocmi și va supune judecătorului sindic, în termenul stabilit de judecătorul sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea administratorului, un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă."
Nu a fost posibilă depunerea cererii întemeiate pe dispozițiile articolului 138 din Legea 85/2006, având în vedere tocmai lipsa acestui raport de activitate al lichidatorului menționat mai sus.
Cu privire la fondul cauzei, se arată instanței că s-a solicitat atragerea răspunderii administratorului societății debitoare în temeiul articolului 138, alin. 1, lit.c) si d) din legea insolvenței, având in vedere următoarele:
În urma analizei actelor existente la dosarul cauzei și din evidentele instituției, se poate constata lipsa de preocupare pentru achitarea la timp a taxelor și, în mod special, a contribuțiilor la bugetul de stat, ducând astfel la amplificarea gradului de îndatorare a societății prin acumularea de dobânzi și penalități conform prevederilor legale.
Aceste contribuții nefiind achitate la termen, au fost folosite de organele de conducere ale societății debitoare în interes personal. In susținerea celor menționate se invocă dispozițiile articolului 6 din Legea 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
În urma verificării evidențelor instituției, s-a constatat că societatea nu figurează cu situații financiare depuse, încălcând astfel dispozițiile articolului 10 alin.1 din Legea 82/1991 a contabilității, modificată și republicată.
Se invocă în continuare prevederile articolelor 72 și 73 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, 1540 Cod civil, 374 Codul comercial,1082 cod civil raportat la 138 din Legea nr.85/2006.
Potrivit principiilor generale ale răspunderii, fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, ea putând fi reprezentată și de omisiunea, inacțiunea, neîndeplinirea unei activități, la care cel ce urma să o facă era obligat de lege a îndeplini obligația ce-i revenea.
În cazul de față, inacțiunea constă în nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității, în special, în nerespectarea prevederilor Legii nr.82/1991, Legii nr.31/1990 și Legii nr.85/2006 privind procedura insolventei.
lnacțiunea constând în nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația ținerii contabilității este evidentă prin nedepunerea actelor contabile prevăzute la articolul 28 din Legea nr.85/2006, care echivalează cu o determinare a dispariției lor, conducând la concluzia ca s-a intenționat să se ascundă modul în care au fost folosite bunurile societății, cât și disponibilitățile bănești ale societății debitoare.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul și cenzorii săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății. Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea in faliment a societății.
Lipsa actelor contabile menționate și neîndeplinirea obligațiilor legale de depunere a acestora la instituțiile abilitate creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către administrator în alte scopuri, dovedind culpa acestuia în ajungerea societății în incapacitate de plată.
Funcționarea unei societăți se bazează în primul rând pe documentele financiar contabile reale ținute la zi, astfel încât să reflecte situația exactă a patrimoniului societății debitoare, iar in cazul falimentului este esențială cooperarea administratorului cu judecătorul sindic și cu lichidatorul numit de către judecătorul sindic, cooperare care, în temeiul legii este o obligație a administratorului și nu o facultate.
De asemenea, societatea debitoare avea obligația, conform dispozițiilor articolului 27 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, să depună cerere prin care să solicite deschiderea procedurii prevăzute de legea menționată mai sus în termen de maxim 30 de zile de la data constatării existenței stării de insolvență. Nedepunerea unei astfel de cereri duce la concluzia că organele de conducere ale societății au continuat activitatea acesteia, deși starea de încetare de plăți era evidentă.
Fapta ilicită constă într-o acțiune sau inacțiune în administrarea generală a societății de natură a contribui la încetarea plăților de către societate, în scopul realizării unor interese personale. În speță, fapta ilicită a pârâților constă în următoarele fapte:
- neînregistrarea în contabilitate a documentelor primare care să ateste înstrăinarea activelor debitoarei;
- nedepunerea situațiilor financiare la organul fiscal in termenele stabilite de lege.
Prejudiciul cauzat constă în ajungerea societății în încetare de plăți, cu consecința deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006, dar numai dacă activul societății este insuficient pentru acoperirea pasivului. Existența prejudiciului se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
In ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre faptele pârâtului și starea de încetare de plăți a societății debitoare, din formularea textului legal rezultă că sunt răspunzători pecuniar, acei reprezentanți ai societății " care au cauzat starea de insolvență a societății".
Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atât timp cât se constată o legătură cauzală juridică între una din faptele prevăzute de articolul 138 și încetarea de plăți, mai exact insuficiența activului pentru efectuarea plăților.
Prin expresia "au cauzat" textul legal instituie o răspundere cu caracter special, cu un regim de aplicare agravat față de dreptul comun, în sensul că aceasta devine aplicabilă chiar și în situația în care fapta administratorului a constituit numai o condiție favorabilă pentru realizarea efectului, întrucât chiar dacă administratorul nu a determinat în mod necesar falimentul societății totuși a contribuit la ajungerea societății în această situație.
Este suficient ca faptele săvârșite de administratorul societății debitoare să fi ocazionat insuficiența activului societății pentru ca greșelile de gestiune ale membrilor organelor de conducere să antreneze răspunderea lor. Condițiilor care au ocazionat sau favorizat starea de insolvență comercială li se dă astfel valoare cauzală.
Instanța trebuie să țină seama de modul în care administratorul societății și-a îndeplinit atribuțiunile și puterile încredințate de societate, urmând ca greșeala de gestiune să fie apreciată în raport de calificarea si profesionalismul de care trebuie să dea dovadă potrivit exigențelor și regulilor statuate de managementul societății.
Culpa sau vinovăția membrilor organelor de conducere se manifestă sub forma intenției, întrucât aceștia contribuie voit la ajungerea societății în încetare de plăți.
Răspunderea reglementată de dispozițiile articolului 138 din Legea nr. 85/2006 privește pe membrii organelor de conducere și este angajată dacă prin faptele lor au contribuit la ajungerea societății în încetare de plăți și, drept urmare, la aplicarea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006. conducători răspund pentru că datorită săvârșirii faptelor prevăzute de lege, societatea a ajuns în încetare de plăți, respectiv în imposibilitate de a executa obligațiile sale la scadență, din lipsă de lichidități. Răspunderea va fi angajată pentru insuficiența de activ în plata datoriilor de către societate.
Astfel, se apreciază că au fost dovedite toate aceste aspecte, respectiv încetarea de plăți a societății debitoare, prejudiciul suferit datorită nerambursării la scadență a creditului acordat, culpa pârâților în îndeplinirea atribuțiunilor care le reveneau în această calitate.
Instituția este îndreptățită să formuleze o astfel de cerere, în condițiile articolului 138 alin.3 din legea 85/2006, întrucât lichidatorul judiciar nu a formulat cerere de atragere a răspunderii personale a organelor de conducere ale societății debitoare.
În drept se invocă articolul 304 pct.9 Cod Procedură Civilă, Legea nr.85/2006, Legea nr.82/1991, Legea nr. 31/1990, OG nr. 92/2003 și articolul 998 Cod civil.
La 19.11.2007, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul a formulat întâmpinare la 22.02.2008, solicitând respingerea recursurilor ca neîntemeiate.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, văzând și dispozițiile articolului 3041Cod Procedură Civilă, Curtea constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
La 21.12.2005 (data expedierii prin Poștă a acțiunii), creditoarea a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului, fost administrator al debitoarei SC SRL, cerere întemeiată pe dispozițiile articolului 137 alin. 1 lit. a,c,d și din Legea nr.64/1995, republicată, lege în vigoare la acel moment, astfel că orice referire la Legea nr.85/2006, intrată în vigoare ulterior, nu este întemeiată.
Procedura a fost deschisă și s-a desfășurat (până la apariția Legii nr. 85/2006) sub imperiul Legii nr.64/1995, care nu cuprindea nicio dispoziție referitoare la prescripția extinctivă a dreptului la acțiune în răspunderea patrimonială reglementată de articolul 137, așa cum este cea cuprinsă în articolul 139 din Legea nr.85/2006.
Angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere constituie o parte integrantă a procedurii prevăzute în ansamblu de Legea nr.64/1995 și, prin urmare, cererea vizând răspunderea în discuție putea fi formulată în tot timpul desfășurării procedurii reorganizării judiciare și a falimentului.
În lipsa unei dispoziții speciale, termenul de prescripție de 3 ani nu se aplică, neputându-se considera că un creditor participant la procedură este pasiv în ce privește recuperarea creanței sale, orice creditor având dreptul să formuleze acțiunea împotriva membrilor organelor de conducere până la închiderea procedurii, motiv pentru care excepția prescripției nu este întemeiată.
În ceea ce privește cererea Administrației Finanțelor Publice Sector 5, aceasta a fost formulată la 7.11.2006, după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2006, astfel că referitor la aceasta urmează a se discuta asupra calității procesuale active față de prevederile articolului 138 din noua lege, excepție ce primează prescripției și pe care a invocat-o pârâtul prin întâmpinarea depusă la dosar la 22.02.2007, dar asupra căreia instanța a omis să se pronunțe.
Față de cele arătate, conform articolului 312 alin. 1,2,3,5 raportat la articolul 304 pct.9 Cod Procedură Civilă și articolul 8 din Legea nr.85/2006, Curtea va admite recursurile, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, celelalte motive de recurs urmând a fi avute în vedere de judecătorul-sindic, fiind de prisos a fi analizate în acest cadru procesual față de soluția pronunțată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de recurentele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 B, împotriva sentinței comerciale nr.3031/21.08.2007 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, intimat, intimat SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SC SA, SC T SA, CN ADMINISTRAȚIA SA, NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA C SA, SA, CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, SC DE G SA, SC SA, SC EUROPA SA, SC CO SA, SC D SA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, CN ADMINISTRAȚIA T
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.2
6.03.2008
Președinte:Dana ArjocaJudecători:Dana Arjoca, Decebal Taragan, Minodora Condoiu
