Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 26/2008. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALA

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 26

Ședința publică de la 11 ianuarie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Rodica Zaharia

JUDECĂTOR 2: Roxana Popa

JUDECĂTOR 3: Viorica Trestianu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta în calitate de lichidator judiciar al - CIP & SRL, împotriva sentinței comerciale nr.4034 din 30.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în contradictoriu cu intimații, - SRL prin lichidator judiciar - SRL, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, - SRL, - SRL și - CIP & SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează lipsa de procedură cu intimatul pârât având în vedere că citația s-a restituit cu mențiunea " destinatar mutat". Se mai învederează faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 pr.civ.

Curtea face aplicarea dispozițiilor art. 98 pr.civ. apreciind procedura legal îndeplinită și cu intimatul pârât.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Prin sentința comercială nr.4034/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a fost respinsă ca nefondată cererea lichidatorului judiciar Cabinet Individual în contradictoriu cu pârâtul; în baza art.131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului - CIP & în contradictoriu cu creditorii -, Administrația Finanțelor Publice Sector 3, - Distribution SRL și - SRL; s-a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului, precum și plata către lichidatorul judiciar a sumei de 39,50 lei reprezentând cheltuieli de procedură, din fondul prev. la art.9 alin.4 din lege.

Cu privire la cererea lichidatorului judiciar privind plata remunerației și a cheltuielilor de procedură, judecătorul sindic a reținut următoarele:

Prin sentința comercială nr.955/17.04.2006, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic, a admis cererea creditorului; în baza art.38 alin.7 din Legea nr.64/1995, republicată și modificată, a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitorului; a numit administrator judiciar pe - Administrare & Lichidare SRL, reprezentat de d-na, care și-a schimbat ulterior denumirea în - SRL, cu atribuțiile prevăzute de art.24 din lege, cu conducerea în tot activității debitorului și cu o remunerație de 2000 lei din averea debitorului.

Pe parcursul desfășurării procedurii colective au mai formulat declarații de creanță și alte creditori care au fost înscriși în tabelul obligațiilor debitorului.

Deși deschiderea procedurii a fost notificată debitorului, acesta nu a depus nici un plan de reorganizare și continuare a activității și nici de lichidare a unor bunuri din averea sa. De asemenea nici una din celelalte categorii de persoane prevăzute de art.94 din Legea nr.85/2006, intrată în vigoare la 20.07.2006, care a abrogat Legea nr.64/1995, republicată și modificată, nu a propus plan de reorganizare a activității debitoarei în termenul prevăzut de lege.

Constatând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.107 alin.1 lit.b) și c) din Legea 85/2006, prin sentința comercială nr.2198/25.09.2006 Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic, a dispus intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului; în baza art.107 alin.2 din lege a ridicat dreptul de administrare al debitorului și a dispus dizolvarea acestuia; a desemnat lichidator judiciar pe - Administrare & Lichidare SRL, cu atribuțiile prevăzute de art.25 din lege, cu o remunerație de 1.500 lei din averea debitorului și 8% din valoarea sumelor rămase de distribuit după acoperirea cheltuielilor de procedură: a dispus plata către administratorul judiciar - Administrare & Lichidare SRL a sumei de 2.000 lei, reprezentând remunerație, din fondul prevăzut la art.4 alin.4 din lege.

Împotriva acestei sentințe formulează recurs lichidatorul judiciar, în esență, pentru următoarele motive:

Instanța de fond a încălcat prev. art.304 pct.9 pr.civ. dând o interpretare greșită și încălcând dispozițiile art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 în sensul că lichidatorul, în calitate de succesoare a portofoliului profesional de insolvență al - Expert L, care la rândul său s-a substituit în drepturile și obligațiile - Administrare & Lichidare SRL nu avea dreptul să încaseze suma de 36.142,5 lei.

Se mai arată că în baza sentinței comerciale nr.2198/25.09.2006 s-a dispus achitarea onorariului către administratorul judiciar - Expert L, onorariu în valoare de 2000 lei și a cheltuielilor de procedură avansate în valoare de 108 lei din fondul prev. de art.4 alin.4 din lege, ceea ce este total: de asemenea este și că aceste sume au fost încasate de - Expert

Se arată de către recurentă că nici una dintre cele două societăți nu a încasat nici până în prezent aceste sume. Nu există nici o hotărâre judecătorească care să țină seama de transferul de portofoliu de la societatea comercială la cabinetul propriu din 28.12.2006 și care să constituie temei pentru decontarea remunerației.

Recurenta face vorbire despre o serie de erori săvârșite de către judecătorul sindic.

Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința comercială nr.2198/25.09.2006 a fost numit lichidator judiciar al debitoarei - Cip &, - Administrare & Lichidare SRL (care a îndeplinit și calitatea de administrator judiciar), dispunându-se plata către acesta a sumei de 2000 lei cu titlu de remunerație.

Prin încheierea din 13.XI.2006 se dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința comercială nr.2198/25.09.2006 cu privire la denumirea lichidatorului judiciar - - Expert, dispunându-se plata către acesta a sumei de 2000 lei onorariu și a sumei de 108 lei cheltuieli de procedură.

Prin încheierea din 15.01.2007 se dispune plata sumei de 2108 reprezentând remunerație administrator și cheltuieli de procedură către și se dispune și plata onorariului lichidatorului judiciar - Expert SRL în sumă de 15oo lei.

Ulterior, prin încheierea din 20.02.2007 se revine asupra dispozițiilor din încheierea de la termenul din15.01.2007.

Concluzionând, în cauză judecătorul sindic a pronunțat două hotărâri judecătorești prin care s-a dispus plata către lichidatorul judiciar a remunerației și a cheltuielilor de procedură, totalizând suma de 4108 lei. Faptul că fiecare hotărâre a dispus cu privire la plata acestor sume către un anumit lichidator judiciar se datorează faptului că aceea era denumirea lichidatorului la data pronunțării sentinței respective. Nu există nici o obligație legală a judecătorului sindic să pronunțe o hotărâre finală în care să fie acordată întreaga sumă solicitată către lichidatorul judiciar având actuala denumire, având în vedere că acesta s-a pronunțat deja asupra cererilor la data formulării acestora. Este culpa recurentei că nu a pus în executare: cele două hotărâri judecătorești cu privire la remunerația solicitată și acordată, precum și cu privire la cheltuielile de procedură acordate, fiind suficient să facă dovada faptului că lichidatorul judiciar inițial numit este unul și același cu cel ce formulează cererea de plată. Această dovadă trebuie făcută însă în fața organului care efectuează plata.

Față de cele reținute mai sus, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul formulat de recurenta în calitate de lichidator judiciar al - CIP & SRL, împotriva sentinței comerciale nr.4034 din 30.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în contradictoriu cu intimații, - SRL prin lichidator judiciar - SRL, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, - SRL, - SRL și - CIP & SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11.01.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.Jud. - 29.01.2008

Tehnored. - 12.02.2008

2 ex.

Președinte:Rodica Zaharia
Judecători:Rodica Zaharia, Roxana Popa, Viorica Trestianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 26/2008. Curtea de Apel Bucuresti