Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 261/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator - 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 261
Ședința publică din 17 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul în B, str. -. -. Al., nr. 50, sector 1 împotriva sentinței comerciale nr. 1.546/11.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, privind pe debitoarea, prin lichidator judiciar Insolvency Management, cu sediul în T,-,. B,. 3, județul
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându‑se depusă la dosar întâmpinare de către lichidatorul judiciar al debitoarei intimate după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă,
CURTEA
Constatând că prin sentința comercială nr. 1.546/11.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timișs -a luat act de renunțarea lichidatorului judiciar Insolvency Management la judecarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată împotriva pârâților și, s‑a închis procedura insolvenței față de debitoarea, în contradictoriu cu creditorii B și T, s‑ a dispus radierea acesteia din registrul comerțului, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, s‑a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență,
Că pentru a pronunța această soluție, prima instanță a stabilit, în esență, că potrivit raportului întocmit de administratorul judiciar, în averea debitoarei nu există bunuri ce pot fi valorificate și că nici un creditor nu s-a obligat să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii de lichidare, precum și că sunt incidente dispozițiile art. 146 Cod procedură civilă în ce privește cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale,
Având în vedere că împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu motivarea că:
Fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacata cu apel, recursul nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 3041Cod procedura civilă;
Când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă);
Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă);
Judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă);
În fapt, lichidatorul judiciar a renunțat la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a membrilor organe de conducere ale debitoarei deși fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, lichidatorul judiciar trebuia să formuleze cererea de atragere a răspunderii patrimoniale;
Mai mult decât atât, prin renunțarea la cerere, fără consultarea creditorilor și odată cu închiderea procedurii, se limitează drepturile acestora, având în vedere că, în cazul în care deși s-au identificat cauze, iar lichidatorul nu a formulat cererea, legea da posibilitate creditorilor de a formula această acțiune.
Văzând că lichidatorul judiciar Insolvency Management a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că:
Prin raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolveță a constatat că există temei pentru atragerea răspunderii patrimoniale, însă la data întocmirii acestui raport nu se știa cu exactitate valoarea creanțelor ce vor fi declarate și admise în tabelul creanțelor deoarece nu expirase termenul pentru depunerea creanțelor, verificarea acestora și întocmirea tabelelor de creanță;
Raportul dintre prejudiciul suferit de singurul creditor înscris în tabelul definitiv al creanțelor, B, cu o creanță admisă de numai 93,42 lei și costul ce trebuia acoperit în cazul continuării procedurii era nejustificat, astfel că, în condițiile în care creditorul nu s-a oferit sa avanseze sumele necesare continuării procedurii a renunțat la cererea de atragere a răspunderii, pentru considerentele de mai sus, dar și ca urmare a actelor justificative și a motivelor expuse în întâmpinarea depusă de pârâții administratori sociali ai debitoarei în ședința din data de 11.09.2008,
Reținând că potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului,
Considerând că în situația în care dispozițiile legale menționate nu condiționează dreptul la acțiune al administratorului judiciar sau lichidatorului de nici o autorizare sau consultare, nici renunțarea la acest drept nu poate fi supusă necesității unei autorizații sau consultări prealabile și că poate fi făcută în condițiile art. 246 Cod procedură civilă de către titularul dreptului la acțiune,
Că pe de altă parte, potrivit alin. 3 al articolului de lege menționat, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în baza căreia judecătorul‑sindic să poată dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă textul de lege amenință să se prescrie,
Că însă în măsura în care lichidatorul judiciar nu a omis să indice, în raportul asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului, respectiv nu a omis să formuleze acțiunea, ci fie a exprimat poziția sa în sensul că acțiunea nu se justifică, fie ca situație particulară, cum este cazul în speță, a renunțat la acesta după ce a formulat-o, nu s‑a adus nici o limitare a drepturilor creditorilor care nu aveau posibilitatea de a formula acțiunea, nefiind îndeplinite cerințele alin. 3 în vederea dării autorizării,
Că prin urmare, fiind neîntemeiat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B -, prin aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, trebuie respins,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul în B, str. -. -. Al., nr. 50, sector 1 împotriva sentinței comerciale nr. 1.546/11.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, privind pe debitoarea, prin lichidator judiciar Insolvency Management, cu sediul în T,-,. B,. 3, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /Tehnored.
2 ex./13.03.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu