Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 263/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.263 /R/COM
Ședința publică din 20 martie 2008
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Cătălin Nicolae
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr.1415/JS/22.11.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată prin lichidator judiciar IP GRUP, creditoarea intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice C S și intimatul de pe lângă tribunalul C S, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în baza art.242 alin.2 proc. civ. și nemaifiind cereri formulate și excepții invocate se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.1415/JS/22.11.2007, dosar nr-, Tribunalul CSp rin judecător sindic în temeiul art.129 alin.(2) din legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței a respins obiecțiunile formulate de către creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -, cu sediul procesual ales în municipiul B,--11, sector 1, împotriva Raportului final nr.1155 din data de 06 septembrie 2007, întocmit de către lichidatorul judiciar " GRUP" cu sediul în municipiul Reșița, str.- - parter, județul C-S, prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului instituită prin Legea nr.85/2006, împotriva debitoarei Societatea comercială " " cu sediul în municipiul Reșița,-,.2, apart.2, județul C-S, ca fiind neîntemeiată; s-a aprobat Raportul final nr.1155 din data de 06 septembrie 2007, întocmit de către lichidatorul-judiciar " GRUP" Reșița, județul C-S, prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei Societatea comercială " " Reșița, județul C-; în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței: s-a dispus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei Societatea comercială " " cu sediul în municipiul Reșița,-,.2, apart.2, județul C-S, având nr.-, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr.J-.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Urmare cererii introductive formulată de către lichidatorul judiciar " GRUP" Reșița, județul C-, în condițiile prevăzute la art.2701și art.2702din Legea nr.31/1990, republicată, modificată prin Legea nr.441/2006, prin sentința comercială nr.874/JS din data de 24 mai 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva pârâtei debitoare Societatea comercială " " cu sediul în municipiul Reșița,-,.2, apart.2, județul C-S, având nr.-, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr.J-, în condițiile prevăzute prin Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței.
Prin aceiași sentința comercială mai sus-menționată, pentru administrarea procedurii falimentului din procedura simplificată a insolvenței a debitoarei Societatea comercială " " Reșița, județul C-, a fost desemnat în calitate de lichidator-judiciar practicianul în insolvență " GRUP" Reșița, județul C-
Prin Raportul final nr.1155 din data de 06 septembrie 2007 privind pe debitoarea Societatea comercială " " Reșița, județul C-S, de către lichidatorul-judiciar " GRUP" Reșița, județul C-S, s-a propus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei societate comercială în conformitate cu prevederile art.131 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, având în vedere că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri care, după evaluarea lor prin valorificare să acopere cheltuielile aferente procedurii insolvenței, și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare.
De către lichidatorul judiciar, prin același raportul final mai sus-menționat, care a fost afișat la ușa instanței la data de 13 septembrie 2007, se mai precizează că la sediul debitoarei societate comercială nu se mai desfășoară nici o activitate de natură comercială, debitoarea fiind dizolvată de drept, în conformitate cu prevederile art.30 din Legea nr.359/2004 prin încheierea nr.4055 din data de 29 iunie 2006, pronunțată de judecătorul-delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, și că nu a putut fi întocmit bilanțul contabil deoarece lichidatorul-judiciar nu a dispus de nici un fel de documente contabile, precum se mai consideră că pentru creanțele neachitate nu se face vinovat administratorul social al debitoarei societate comerciale nefiind aplicabile în cauză prevederile art.138 alin.(1) din legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței.
Împotriva raportului final mai sus-menționat s-au formulat obiecțiuni de către creditoarea B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că aceste obiecțiuni sunt întemeiate, să se dispună continuarea procedurii și ca o consecință firească a admiterii obiecțiunilor, lichidatorul-judiciar să apeleze la prerogativele conferite de art.138 alin.(1) din legea nr.85/2006, respectiv a formula o cerere de angajare a răspunderii patrimoniale față de persoanele din cadrul debitoarei Societatea comercială " " Reșița, județul C-S, care au cauzat starea de insolvență, iar în cazul în care lichidatorul-judiciar nu apelează la prerogativele conferite de art.138 alin.(1) din Legea nr.85/2006, în conformitate cu prevederile art.17 alin.(2) din legea nr.85/2006, creditoarea solicită ca lichidatorul-judiciar să convoace de urgență comitetul creditorilor al debitoarei societate comercială care să aibă ca ordine de zi, în mod obligatoriu, "solicitarea adresată judecătorul-sindic de autorizare a comitetului creditorilor în vederea introducerii prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Din economia obiecțiunilor ce au fost formulate de către creditoarea B se constată că prin acestea se vizează, în mod deosebit, dispunerea atragerii răspunderii patrimoniale a persoanelor din organele de conducere ale debitoarei societate comercială, în faliment, în conformitate cu prevederile art.138 alin.(1) din Legea nr.85/2006.
În raport de solicitările creditoarei B, astfel cum sunt ele prevăzute prin obiecțiunile pe care le-au formulat împotriva raportului final, având în vedere atribuțiile judecătorului-sindic, astfel cum sunt determinate, în mod limitativ, prin art.11 alin.(2), prima frază, din Legea nr.85/2006, se constată că asupra lor judecătorul-sindic nu se poate pronunța în cadrul soluționării de obiecțiuni la raportul final, întrucât Societatea comercială " " Reșița, județul C- nu sunt de competența materială a sa.
Cum însă, potrivit art.138 alin.(1) din Legea nr.85/2006, calitatea procesuală activă în a promova o acțiune în răspundere patrimonială pentru acoperirea unei părți în pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență împotriva persoanelor care au cauzat starea de insolvență, o au numai administratorul-judiciar sau, după caz, lichidatorul-judiciar și cum luarea unei asemenea măsuri ține de managementul aferente procedurii care aparține practicianului în insolvență, judecătorul-sindic, căruia atribuțiile îi sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului-judiciar și/sau lichidatorului și la procesele și cereri de natură judiciară aferente procedurii, nu poate dispune obligarea practicianului în insolvență (administratorului-judiciar și/sau lichidatorului) să promoveze o acțiune în răspundere patrimonială în conformitate cu prevederile art.138 alin.(1) din Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește cea de a doua solicitare din obiecțiunile formulate și anume aceea de a autoriza creditorii debitoarei să introducă acțiunea prevăzută la art.138 alin.(1) din Legea nr.85/2006, se constată că și aceasta este nefondată.
În raport de prevederile Legii nr.85/2006, privind procedura insolvenței, organele care exercită controlul asupra activității manageriale pe care o desfășoară practicianul în insolvență în derularea procedurii unui debitor ajuns în stare de insolvență sunt adunarea creditorilor (art.13-15) și comitetul creditorilor (art.16 și 17).
Cum însă la masa credală a debitoarei Societatea comercială " " Reșița, județul C-, împotriva căreia a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței, s-au înscris doar doi creditori, respectiv C-S Reșița, județul C-S și B, de către judecătorul-sindic, prin Sentința comercială nr.1162 din data de 13 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului C-S, s-a luat act că nu se poate constitui la nivelul acestei debitoare societate comercială, în faliment, comitetul creditorilor în sensul prevederilor art.16 din Legea nr.85/2006, împrejurare față de care s-a constatat că exercitarea atribuțiilor de competența comitetului creditorilor, astfel cum sunt prevăzute la art.17 alin.(1) din această lege, va fi realizară de adunarea creditorilor a debitoarei societate comercială.
Este corect că în conformitate cu prevederile art.138 alin.(3) din Legea nr.85/2006, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin.(1), dacă administratorul-judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin.(1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin.(1), amenință să se prescrie.
Astfel cum s-a mai precizat, cum în speța dedusă judecății nu s-a putut constitui comitetul creditorilor din lipsa cvorumului minim de creditori care s-au înscris la masa credală a debitoarei Societatea comercială " " Reșița, județul C-, inclusiv exercitarea atribuțiilor de competența comitetului creditorilor conferite prin art.38 alin.(3) din Legea nr.85/2006, îi revenea adunării creditorilor i acestei debitoare societate comercială, în faliment, ca și organism al creditorilor care exercită controlul asupra activității manageriale ale lichidatorului judiciar ce a fost desemnat în cauză.
Prin urmare pentru a se face aplicabilitatea prevederilor legale mai sus-citate, în mod obligatoriu, judecătorul-sindic trebuia să fie sesizat cu o asemenea cerere, în pricina comercială de față, de către adunarea creditorilor a debitoarei societate comercială, în faliment ca urmare a unei hotărâri a adunării creditorilor în calitatea sa de organ al creditorilor, în condițiile prevăzute la art.14 și art.15 din Legea nr.85/2006, ceea ce în cauza de față nu s-a făcut dovada, pe de o parte, atât a unei asemenea hotărâri a adunării creditorilor în acest sens și pe de altă parte nici a cererii din partea adunării creditorilor adresată judecătorului-sindic prin care să fie autorizat acest organ al creditorilor să promoveze o acțiune în răspundere patrimonială în conformitate cu prevederile art.138 alin.(1) din Legea nr.85/2006./2
Așa fiind, s-a respins ca fiind neîntemeiate obiecțiunile formulate de către creditoarea B împotriva Raportului final privind pe debitoarea Societatea comercială " " Reșița, județul C-, în faliment, întocmit de către lichidatorul judiciar " GRUP" Reșița, județul C-S, prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei societate comercială în faliment.
Având în vedere considerentele de mai sus, s-a constatat ca fiind aprobat Raportul final întocmit de către lichidatorul-judiciar " GRUP" Reșița, județul C-S, prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei Societatea comercială " " Reșița, județul C-.
Astfel se constată că în pricina comercială dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, și în consecință se va dispune închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei societate comercială, precum și radierea acestei debitoare societate comercială din registrul comerțului.
Împotriva sentința comercială nr.1415/JS/22.11.2007, dosar nr-, Tribunalul CSa formulat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în motivare arătând că, în mod netemeinic prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de autorizare a comitetului creditorilor de a introduce o acțiune în răspundere patrimonială față de organele de conducere ale societății debitoare, iar pe de altă parte în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 alin.1 lit. e și d din Legea nr.85/2006 ce reglementează cazurile de antrenare a acestei răspunderii patrimoniale.
În cauză nu au formulat întâmpinare celelalte părți.
Examinând recursul astfel declarat prin prisma motivelor invocate dar și a celor de ordine publică conform art.3041proc.civ, Curtea de Apel constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.
Relativ la prima critică ridicată de către recurentă, și anume a neautorizării Comitetului creditorilor de a formula acțiunea de antrenare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a societății debitoare, Curtea de Apel urmează aoî nlătura întrucât în prezenta cauză de insolvență judecătorul sindic nu a fost sesizat cu o astfel de cerere de autorizare, și mai mult, Comitetul creditorilor nu a putut fi constituit de către Adunarea creditorilor datorită neîntrunirii cvorumului minim de creditori pentru a hotărî în acest sens.
Referitor la cea de a doua critică formulată de către recurentă, și anume de neantrenarea răspunderii administratorilor societății debitoarei de către judecătorul sindic, Curtea de Apel urmează aor espinge pentru următoarele motive: lichidatorul judiciar nu a fost mandatat să introducă o asemenea acțiune; lichidatorul judiciar nu a considerat oportună introducerea unei astfel de acțiuni din proprie inițiativă; nici creditoarea recurentă nu a formulat o astfel de acțiune, ci a solicitat judecătorului sindic să oblige lichidatorul judiciar să introducă acțiunea în răspundere, iar aceasta pe calea obiecțiunilor formulate la Raportul final; judecătorul sindic nu are prerogativa desemnată de lege prin art.138 și art.11 din Legea nr.85/2006 de a obliga lichidatorul judiciar la un astfel de demers.
Astfel fiind, va respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr.1415/JS/22.11.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr.1415/JS/22.11.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR.- - DR. - - - -
GREFIER,
Red.18.04.2008
Tehnored 2 ex.21.04.2008
Instanță fond: Tribunalul
Jud.
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Cătălin Nicolae