Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 265/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR.-

DECIZIA CIVILĂ NR.265/R/COM

Ședința publică din 20 martie 2008

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu

JUDECĂTOR 3: Cătălin Nicolae

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul formulat de către creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr.1307/JS/1.11.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - -- COM, prin lichidator judiciar T și administratorii intimați și, având ca obiect procedura insolvenței - angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în baza art. 242, alin.2 proc.civ. și, nemaifiind alte cereri formulate și excepții invocate, se reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.1307/JS/01.11.2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S, prin judecător sindic, a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar T pentru antrenarea răspunderii persoanelor patrimoniale împotriva pârâților și.

În baza art. 129, alin.2 din Legea nr. 85/2006, a aprobat raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar T; în baza art.131, din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea -- COM și a dispus radierea acesteia din registrul comerțului.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:

Răspunderea persoanelor cu funcții de conducere, care au administrat societatea comercială ajunsă în stare de insolvență, are natura răspunderii civile delictuale dominată de principiile reglementate de art. 998 Cod civil, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa. De asemenea, este necesar să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a unei sau a mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumără.

Ori, în prezenta cauză nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei.

Astfel, lichidatorul nu a demonstrat, prin rapoartele sale, că administratorii debitoarei s-au folosit de bunurile societății în interes propriu, că au făcut faptele de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, că au deturnat sau ascuns o parte din activul societății sau au mărit în mod fictiv pasivul acesteia, nici că au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri, în scopul întârzierii încetării plăților sau că au dispus să se plătească cu preferință unii creditori în dauna celorlalți.

Dispozițiile art.138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi atrasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent.

Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.138 din Legea nr. 85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, simplele afirmații, fără suport probator, ale lichidatorului debitoarei nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale a pârâtului.

Răspunderea reglementată de dispozițiile Legii insolvenței este o specie a răspunderii civile delictuale, iar pentru a se putea reține existența acesteia este necesar să fie îndeplinite condițiile generale ale acestei răspunderi și anume: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția, în speță apreciindu-se de instanță că nu a fost dovedită îndeplinirea acestor condiții

Împotriva sentinței, a declarat recurs C-S, considerând că sentința atacată este netemeinică și nelegală.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.138, alin.1, lit. d din Legea nr.85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană, care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptul că au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

În conformitate cu prevederile art.73 din Legea nr.31/1990, republicată:

1) Administratorii sunt răspunzători față de societate, printre altele, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.

Lichidatorul judiciar nu a putut întocmi bilanț contabil de lichidare deoarece nu a deținut nici un fel de documente contabile.

Administratorii sociali ai societății nu au ținut evidența contabilă potrivit legii și nu au făcut dovada că ar fi ținut o asemenea evidență contabilă.

În consecință, este întrunită condiția prevăzută de dispozițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate de recurentă și din oficiu pentru cele de ordine publică, în limitele conferite de art. 306, alin. 2.proc.civ. Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos, că recursul declarat nu este fondat.

Singurele critici aduse de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S sentinței atacate se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a numiților și, foști administratori sociali ai debitoarei falite -- COM, însă aceste critici nu pot fi primite, întrucât, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din faptele enumerate de acest text de lege.

În conformitate cu alin. 3 al art. 138, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.

Lichidatorul judiciar, prin cererea înregistrată la prima instanță, a solicitat judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului C-S, în temeiul art. 138, alin. 1, lit. d din Legea insolvenței, antrenarea răspunderii patrimoniale personale a foștilor administratori ai debitoarei, considerând că această normă este incidentă în speță deoarece pârâții nu au depus la dosar actele și documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, ceea ce poate duce la concluzia că au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului nu poate fi admisă deoarece răspunderea întemeiată pe articolul menționat, fiind o răspundere civilă delictuală, trebuie să fie îndeplinite toate condițiile generale ale acestei forme de răspundere civilă pentru ca persoanele prevăzute de acest text să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus-

În speță, deși lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar creditoarea DGFP C-S a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.

Legea 85/2006 reglementează expres persoanele care pot promova o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.

Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii neavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.

Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.

Condițiile promovării acțiunii civile sunt: existența unui drept, calitatea procesuală, interesul și capacitatea procesuală.

În speță, deși creditoarea are interes, art. 138 din Legea 85/2006 nu îi conferă calitatea de a cere angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența.

Neavând calitatea și, deci, nici dreptul de a formula o anumită cerere în cadrul unei proceduri, respectiva persoană nu poate critica, pe calea recursului, soluția dată respectivei cereri formulată de o altă persoană.

Cum în cauză practicianul nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul-sindic a cererii sale întemeiate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că recursul formulat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C- nu poate fi primit, astfel că el urmează să fie respins, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr.1307/JS/1.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 20.03.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red./07.04.2008

Tehnored / 2 ex./07.04.2008

Instanță fond: Tribunalul C-

Jud. sindic

Președinte:Marian Bratiș
Judecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Cătălin Nicolae

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 265/2008. Curtea de Apel Timisoara