Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 267/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.267/R/COM
Ședința publică din 20 martie 2008
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Cătălin Nicolae
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de către creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C S, Consiliul Local Reșița Serviciul Public "Direcția Impozite și Taxe" și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr.36/17.01.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată prin lichidator judiciar Management, administratorul intimat -, și creditoarea intimată C S, având ca obiect procedura insolvenței - angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă în calitate de mandatar al administratorului intimat -, lipsă fiind creditoarele recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice C S, Consiliul Local Reșița Serviciul Public "Direcția Impozite și Taxe" și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, debitoarea intimată prin lichidator judiciar Management și creditoarea intimată C
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul administratorului intimat depune procură judiciară și concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul administratorului intimat solicită respingerea recursurilor formulate în cauză pentru motivele prezentate în concluziile scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.36/JS din 17.01.2008 pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic de pe lângă Tribunalul CSa respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Management în calitate de lichidator judiciar împotriva pârâtului - în calitate de administrator social, pentru acoperirea pasivului debitoarei, debitoare societate comercială care se află în procedura falimentului, în condițiile prevăzute la art. 138 alin.1 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin sentința comercială nr. 1017/JS/21.06.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul C S de către judecătorul sindic ce a fost nominalizat în cauză, s-a constata că debitoarea se află în stare de insolvență și în consecință, împotriva sa, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței - procedura simplificată - în conformitate cu prevederile art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței.
Astfel cum s-a mai precizat, de către reclamantul lichidator judiciar se învederează că pârâtul, în calitatea sa de administrator social, se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. d) din legea menționată, aceste fapte fiind cele care au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Este corect că membrii organelor de conducere, din categoria cărora face parte și administratorul social, sunt răspunzători față de societate, persoană fizică, și pot fi obligați la plata unei părți din pasivul debitoarei societate comercială, în cazul în care au săvârșit vreuna dintre faptele enumerate la alin.1 al art. 138 care au avut ca și consecință ajungerea respectivei persoanei juridice în stare de insolvență, în sensul prevederilor Legii nr. 85/2006.
Cum însă răspunderea prevăzută de acest text are natura unei răspunderi civile delictuale, se impunea ca în pricina dedusă judecății, lichidatorul judiciar să facă dovada întrunirii, în mod cumulativ, a condițiilor unei asemenea răspunderi, respectiv: prejudiciul cauzat creditorilor care s-au înscris la masa credală a debitoarei falite, fapta ilicită a pârâtului, în calitatea sa de administrator social; raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciul, precum și vinovăția pârâtului cu privire la fapta ilicită săvârșită și care să fie anterioară deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei și să fi cauzat intrarea acesteia în stare de insolvență.
Ori, în pricina dedusă judecății, reclamantul lichidator nu a dovedit, în concret, care sunt faptele ilicite în sensul prevederilor art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, care au fost săvârșite de către pârât, în calitatea sa de administrator social al debitoarei care să fie anterioare datei de 21.06.2007 și că aceste fapte au avut drept consecință directă ajungerea societății debitoare în stare de insolvență (încetare de plăți).
Pârâtul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei și nu și-au exprimat punctul de vedere cu privire la pretențiile și susținerile formulate de către reclamantul lichidator judiciar prin cererea de chemare în judecată.
Că astfel fiind, nu rezultă din nici un înscris existent la dosarul cauzei, că pârâtul, în calitatea sa de administrator social să fi săvârșit anterior datei deschiderii procedurii, vreuna dintre faptele prevăzute la articolul menționat și care să fi condus la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
În raport de considerentele de mai sus se constată că în sarcina pârâtului, în calitatea sa de administrator social, nu s-a făcut dovada săvârșirii vreunei fapte de natura celor prevăzute la art.138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006, de natură să se dispună atragerea răspunderii sale patrimoniale pentru acoperirea pasivului debitoarei care se află în procedura falimentului instituit prin legea mai sus-menționată.
Împotriva susmenționatei hotărâri, au declarat recurs creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C S, Consiliul Local Reșița Serviciul Public "Direcția Impozite și Taxe" și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
În recursul său, creditoarea CSa solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul antrenării răspunderii administratorului - și obligarea acestuia la plata sumei de 27.533 lei, crențe bugetare. Creditoarea consideră că sentința atacată este netemeinică și nelegală, fiind întrunite dispozițiile art.138.1 lit. d din Legea nr.85/2006.
La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană, care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea "
Pârâta debitoare prin administratorul său, nu a depus documentele contabile.
Lichidatorul nu a putut întocmi bilanț contabil de lichidare deoarece nu a deținut nici un fel de documente contabile.
Administratorul societății nu a ținut evidența contabilă potrivit legii și nu a făcut dovada că ar fi ținut o asemenea evidență contabilă.
În consecință este întrunită condiția prevăzută de dispozițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006.
La rândul său, creditorul Consiliul Local Reșița Serviciul Public "Direcția Impozite și Taxe" solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta Management în calitate de lichidator judiciar, împotriva pârâtului pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, în calitate de administrator social, pentru acoperirea pasivului debitoarei în sumă de 28.802,99 lei, societate aflată în procedura falimentului.
Mai arată că cererea reclamantei este justificată, având în vedere că administratorul social nu a depus la dosarul cauzei sau la lichidator toate documentele stabilite prevăzute la art.28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, deși a fost notificat în acest sens și consideră că este vorba de reaua-credință din partea administratorului social și consideră că pârâtul se face vinovat de aducerea în stare de insolvență a debitoarei fiind aplicabile prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Potrivit art.147 din actul normativ mai sus menționat refuzul administratorului, directorului, directorului executiv ori a reprezentantului legal al debitorului persoană juridică, de a pune la dispoziția judecătorului -sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului în condițiile prevăzute la art.35, documentele informațiile prevăzute la art.28 constituie infracțiune.
Din cuprinsul acestui articol rezultă foarte clar pericolul social al acestei fapte și reaua - credință a administratorului care deși a fost notificat nu depune actele solicitate.
Tot împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin care solicită modificarea sentinței civile atacate în sensul continuării procedurii și implicit a admiterii cererii de atragere a răspunderii formulată de lichidatorul falitei, IT MANAGEMENT împotriva fostului administrator al falitei.
În motivare recurenta creditoare arată că se impune atragerea răspunderii persoanelor responsabile de insolvența societății, membri de conducere, în condițiile în care speța se înscrie perfect în starea de aplicabilitate a art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006.
În acest sens, învederează instanței faptul că, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și respectiv că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
Astfel, AVAS a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să solicite tribunalului, stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile produse creditorilor, acesta se face vinovat de încălcarea legii (art. 32 alin.1 și 2 din Legea nr. 64/1995 și ulterior art.27 alin.1 și 2), situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei a determinat prejudicierea creditorilor.
Astfel chiar în condițiile în care lichidatorul nu s-ar fi pronunțat în sensul încălcării normelor contabile de către administrator și nu a găsit lipsuri în gestiunea sau în contabilitatea societății, creditoarea-recurentă consideră că nu era necesar un administrator strălucit ca să întreprindă demersurile necesare stabilirii stării de insolvență a societății. ceea ce doctrina caracterizează drept minimă diligență și ceea ce art. 1080.civ. statuează: " ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este întotdeauna aceea a unui bun proprietar".
Mai mult, având în vedere faptul că, potrivit art.72 din Legea nr. 31/1990 republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540.civ.:!mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului". De asemenea potrivit alin.2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului(administratorului) se apreciază că mai multă rigurozitate.
Potrivit art. 374.com. mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.
Învederează instanței de judecată faptul că, răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată, este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
Mai arată că, aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082.civ. raportat la art. 138n din Legea 85/2006 republicată.
În cauză răspunderea trebuie apreciată în abstractio, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin.1 civ. coroborate cu art. 1600.civ. devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând din însăși creanța AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate de creditoarea C S și din oficiu pentru cele de ordine publică, Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos, că recursul declarat este nefondat.
Singurele critici aduse de creditoare sentinței civile nr. 36/JS/17.01.2007 se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare, însă aceste critici nu pot fi primite. Aceasta întrucât acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi pornită numai de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar conform art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006 sau, în cazurile prevăzute de alin.3 din aceeași lege, de comitetul creditorilor, iar nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală.
Așadar, norma cuprinsă în art. 138 din legea insolvenței nu include printre titularii acțiunii în răspundere civilă și creditorii, fiind evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din lege, și de altfel nici nu a formulat o astfel de cerere, cu atât mai mult ea nu poate solicita în recurs acest lucru. Deși nici unui creditor nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea în mod direct a textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare a înțeles să modifice condițiile în care creditorii - prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului sindic o astfel de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a persoanelor care au determinat sau au contribuit la starea de insolvență a debitoarei.
Cum în cauză practicianul nu a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 36/JS/17.01.2008, Curtea constată că recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C S nu poate fi primit, urmând a fi respins în baza art.312 alin.1 Cproc.civ.
Pentru aceleași considerente, curtea urmează a respinge și recursurile declarate de către creditoarele Consiliul Local Reșița Serviciul Public "Direcția Impozite și Taxe" și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C S, Consiliul Local Reșița Serviciul Public "Direcția Impozite și Taxe" și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr.36/17.01.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. 02.04.2008
Tehnored 2 ex.02.04.2008
Instanță fond: Tribunalul C
Jud.
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Cătălin Nicolae
