Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 277/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 277
Ședința Publică de la 23.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Georgeta Țilimpea
JUDECĂTOR 3: Alina Sekely
GREFIER - -
.
Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr.4133 din 10.10.2008, pronunțată Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - PRODUCTION SRL prin lichidator judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Curtea întrucât recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art. 242 alin.2 proc.civ. constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului București, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei - PRODUCTION SRL, pentru o creanță în sumă de 112.276, debite la bugetul de stat.
Prin sentința comercială nr.2703/27.10.2006, Tribunalul Bucureștia admis cererea creditoarei și a dispus intrarea în faliment, în procedura simplificată a debitoarei, desemnând lichidator judiciar.
Ulterior deschiderii procedurii, lichidatorul judiciar desemnat a întocmit și afișat tabelele cu obligațiile financiare ale debitoarei; la declarațiile de creanță și la tabelele întocmite nu s-au înregistrat contestații.
Prin cererea formulată la data de 07.03.2007, FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 solicitat autorizarea formulării cererii de autorizare a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale; cerere autorizată de către instanță în conformitate cu dispozițiile art.138 alin.3 din lege.
La termenul din 07.03.2007 s-a formulat și cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului, în conformitate cu dispozițiile art.138 alin.1 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
În motivarea cereri s-a susținut că pârâtul a îndeplinit funcția de administrator la societății debitoare, în care calitate a dispus în interes personal continuarea unei activități ce conducea la insolvență; a ținut o contabilitate fictivă și a sustras documente contabile.
În dovedirea cererii creditoarea s-a folosit de proba cu înscrisuri, respectiv actele anexate cererii de deschidere a procedurii precum și de cele consemnate în rapoartele lichidatorului judiciar.
Pârâtul nu a înțeles să formuleze întâmpinare în cauză.
Prin sentința comercială nr.4133/10.10.2008, Tribunalul Bucureștia respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale; în temeiul art.131 din lege a dispus închiderea procedurii și radierea societății din Registrul Comerțului.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut referitor la incidența art.138 alin.1 lit.c și d din lege că nu s-a produs nici o dovadă a interesului personal al pârâtului în continuarea unei activități neprofitabile, cu consecința cauzării stării de insolvență; de asemenea, afirmațiile privind întocmirea unei contabilități fictive și a sustragerii documentelor contabile nu au fost susținute probator.
Au fost avute în vedere dispozițiile art.1169 cod civil, potrivit cărora cel ce face o afirmație înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Cu privire la incidența prevederilor art.131 din lege, instanța a reținut concluziile lichidatorului judiciar potrivit cărora debitoare nu deține bunuri a căror valorificare să asigur continuarea procedurii și nici un creditor nu s-a oferit a înainta sumele necesare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 invocând motive de neleglitate ce se circumscriu dispozițiilor art.304 pct.9 pr.civ. și art.304 indice 1 pr.civ.
S-a susținut că soluția instanței se întemeiază pe greșita interpretare a materialului probator și a aplicării greșite a legii, din rapoartele întocmite de către lichidatorul judiciar la termenele din 16.03.2007 și 11.05.2007, precum și din procesul verbal al Adunării Creditorilor încheiat la 26.07.2007, rezultând că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația legală de a comunica lichidatorului judiciar documentele contabile în vederea verificării modalității de înregistrare a operațiunilor contabile și a legalității acestora.
De asemenea, din evidențele reclamantei creditoare rezultă că debitoarea nu a mai întocmit și depus declarații privind obligațiile de plată la bugetul de stat și nici deconturile TVA pentru perioada 2002 - 2007, cu încălcarea prevederilor art.21 și art.4 din OG nr.68/1997 privind procedura de întocmire și depunere a declarațiilor de impozite și taxe, dispozițiile OG 92/2003 precum și ale art.201 din Legea nr.31/1990.
S-a susținut că nedepunerea evidențelor contabile echivalează cu determinarea dispariției acestora, cu împiedicarea desfășurării procedurii insolvenței, a verificării legalității operațiunilor comerciale efectuate de debitoare.
S-a mai susținut că la data întocmirii bilanțului pentru anul 199 debitoarea figura înregistrată în contabilitate cu active, construcții în valoare de 70.275.000 ROL, construcții ce nu au fost regăsite faptic și nu au putut fi valorificate în cursul procedurii; de asemenea s-au înregistrat creanțe nerecuperate la nivelul aceluiași an în sumă de 22.077.000 ROL; debitorul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.27 privind sesizarea instanței cu cerere de deschidere a procedurii insolvenței, în termen de 30 de zile de la data constatării stări de insolvență, dispunând nejustificat continuarea unei activității neprofitabile.
În motivarea recursului s-a mai arătat că,în mod greșit instanța de fond a apreciat ca nedovedite condițiile angajării răspunderii patrimoniale.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, prin care este sancționată dispunerea, în interes personal, a continuării activității societății, deși aceasta ducea, în mod vădit la încetare de plăți, apreciază că din probatoriul administrat nu a rezultat că hotărârea de continuare a activității a fost dispusă în interes personal, astfel că, în lipsa unui element constitutiv esențial al faptei nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială.
Cu privire la incidența dispozițiilor art.138 alin.1 lit.d din lege, s-a statuat că răspunderea administratorului, are o natură extracontractulă, acesta răspunde în nume propriu pentru fapte ce exced contractului de mandat; răspunderea instituită are un caracter special, intervenind numai în condițiile în care prin săvârșirea faptelor prevăzute limitativ de lege s-a determinat insolvența societății debitoare, condiții în care sunt aplicabile dispozițiile art. 998 - 999 cod civil.
Astfel, pentru a antrena răspunderea patrimonială a administratorului societății debitoare, întrucât legea nu instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere, este necesar a se administra probe concludente și pertinente care să dovedească atât săvârșirea uneia din faptele prevăzute de art.138 din lege cât și întrunirea condițiilor prevăzute de art.998 - 999 cod civil privind fapta ilicită săvârșită cu vinovăție, prejudiciul constând în insolvența societății și legătura de cauzalitate.
Reclamanta nu a dovedit decât faptul neîndeplinirii obligației de înregistrare la organele fiscale a evidențelor contabile, precum și neîndeplinirea obligației de depunere a actelor, prevăzută de art.28 din lege, însă nu au fost administrate probe în dovedirea legăturii de cauzalitate dintre activitatea culpabilă a administratorului, care nu a procedat la întocmirea unei contabilități în conformitate cu legea și insolvența societății.
De asemenea, s-a susținut că în evidențele fiscale, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, societatea figura cu bunuri urmăribile, iar la data deschiderii procedurii acestea nu mai figurau în evidențe, fără ca modalitatea în care acestea au ieșit din patrimoniul societăți să se reflecte în contabilitate, ceea ce creează prezumția de sustragere a bunurilor de la urmărire.
În limitele impuse de principiul disponibilității, instanța constată că deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice cu consecința cauzării stării de insolvență sunt fapte sancționate prin art. 138 alin. 1 lit. e din lege, dispoziții ce nu au fost invocate de către reclamantă în cererea de atragere a răspunderii patrimoniale.
În consecință, nu s-a dovedit că administratorul, prin faptele sale culpabile a cauzat insolvența societății.
Apreciind legală și temeinică sentința atacată, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 pr.civ. în temeiul art.312 alin. 1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr.4133 din 10.10.2008, pronunțată Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - PRODUCTION SRL prin lichidator judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Georgeta Țilimpea, Alina Sekely
