Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 288/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 288
Ședința publică din 25.03.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței civile nr. 2914 din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. -, în contradictoriu cu intimații, G,.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat, pentru intimații, și, avocat, pentru intimatul, avocat și intimatul G personal, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentanții părților prezente depun la dosar împuternicirile avocațiale și arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta intimatului, avocat, solicită cu privire la excepțiile invocate, admiterea acestora, iar în subsidiar, respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată depunând la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul intimaților, și, avocat solicită față de excepțiile invocate în cauză, admiterea acestora, iar în subsidiar, anularea recursului pentru netimbrare, fără cheltuieli de judecată depunând la dosar note și concluzii scrise.
Intimatul G solicită, pe cale de excepție admiterea excepției privind lipsa calității procesuale active a recurentei, anularea recursului ca netimbrat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate în întâmpinare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată că:
Prin sentința civilă nr. 2914/12.12.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arad judecător sindic a anulat pentru netimbrare acțiunea formulată de reclamantul Comitetul creditorilor debitoarei L, prin B împotriva pârâților, G, și a obligat reclamanta să plătească pârâților cheltuieli de judecată după cum urmează: pârâtului 3.000 lei și pârâtului 1.500 lei.
Pentru a dispune astfel, prima instanță judecător sindic a reținut că în cauză au fost invocate mai multe excepții și în condițiile prevăzute de art. 137 Cod procedură civilă s-a pus în discuție ordinea de soluționare a acestora și a stabilit prin încheierea din 5.11.2007, că excepția prioritară ce se impune a fi soluționară, este aceea a timbrării acțiunii.
Prin notele de ședință depuse la dosar la termenul din 12.12.2007 și susținerile reprezentantului s-a solicitat respingerea excepției cu motivarea că acțiunea este scutită de timbrare avându-se în vedere dispozițiile legale speciale în privința acțiunilor formulate de acest creditor bugetar.
Judecătorul sindic a apreciat că admiterea excepției de netimbrare a acțiunii se impune avându-se în vedere faptul că reclamant în prezenta cauză este Comitetul creditorilor debitoarei L, iar nu B, care a fost doar mandatată de Comitetul Creditorilor pentru formularea acțiunii, astfel cum rezultă din procesul verbal al Adunării Creditorilor societății debitoare din 4 mai 2007.
S-a menționat că în temeiul procesului verbal al ședinței Comitetului creditorilor judecătorul sindic a pronunțat sentința civilă nr. 1303 din 7 mai 2007 în dosar nr-, având ca obiect procedura insolvenței împotriva debitoarei L, sentință prin care a autorizat Comitetul creditorilor, în temeiul prevăzut de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, să introducă acțiune pentru antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale societății debitoare.
Din însăși petitul acțiunii s-a reținut împrejurarea că a formulat acțiune ce constituie obiectul prezentei cauze, în numele Comitetului creditorilor și în temeiul mandatului ce i-a fost dat în ședința din 4 mai 2007, iar nu în numele său propriu, pentru a putea beneficia de prevederile art. 86 din nr.OUG 51/1998 republicată aprobată prin Legea nr. 409/2001, referitoare la scutirea de plata taxei de timbru a acțiunilor formulate de
Judecătorul sindic a apreciat ca neîntemeiate susținerile formulate de S prin notele de ședință depuse la dosar, privitoare la împrejurarea că în temeiul mandatului ce i-a fost dat la 4 mai 2007, s-a substituit administratorului sau lichidatorului judiciar, îndreptățit la formularea acțiunii în condițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, și ca atare beneficiază de scutirea de plată a taxei de timbru în temeiul dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006.
Pe de altă parte, judecătorul sindic a constatat că reclamantul nu a formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru în condițiile Legii speciale nr. 146/1997 - art. 18, după ce judecătorul sindic i-a pus în vedere la termenul din 5 noiembrie 2007, obligația timbrării acțiunii cu 39,00 lei și 3 lei timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Creditoarea recurentă a solicitat instanței casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
În ceea ce privește excepția netimbrării cererii invocată de pârâți și care a stat la baza hotărârii recurate, creditoarea recurentă a invocat dispozițiile art. 77 din Legea nr. 85/2006 conform căruia " Toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea prezentei legi inclusiv pentru recuperarea creanțelor sunt scutite de taxe de timbru.
S-a menționat că și practica este unanimă în sensul că acțiunea întemeiată pe prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 fiind " în aplicarea legii, inclusiv pentru recuperarea creanțelor" chiar formulată de creditorii îndreptățiți care conform art. 138 alin. 3 se substituie lichidatorului nu se timbrează, cu atât mai mult cu cât este vorba de creditori bugetari și principiul universal aplicat este că acțiunile în vederea satisfacerii creanțelor bugetare întemeiate pe prevederile legilor speciale ( cum este și Legea nr. 85/2006) nu se timbrează. S-a arătat că aplicarea prevederilor conținute de art. 86 din nr.OUG 51/1998, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001 invocate de în orice litigiu în care este parte nu contravine prevederilor Legii nr. 85/2006.
De altfel, împrejurarea consemnată de instanța de fond conform căreia nu a formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru în baza Legii nr. 146/1997 art. 18 s-a susținut că este irelevantă întrucât textul normativ invocat de instanță nu își are domeniul de aplicare în ceea ce privește acțiunea întemeiată pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 iar pe de altă parte, la solicitarea instanței de fond, și-a expus punctul de vedere argumentat prin notele de ședință aflate la dosar și o eventuală cerere de reexaminare nu ar fi făcut decât să reitereze considerentele deja cunoscute de instanța de fond.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă aplicabil în speță și art. 12 alin. 1 litera din Legea nr. 85/2006.
Prin întâmpinările formulate, intimații și au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței criticate ca fiind temeinică și legală.
Pe cale de excepție, intimații au invocat excepția de netimbrare a recursului și excepția lipsei calității procesuale active a recurentului.
Pe fond, intimații au arătat că potrivit art. 138 alin. 3 din legea nr. 85/2006 numai Comitetul creditorilor este titularul acțiunii de atragere a răspunderii în condițiile și în situațiile limitative prevăzute de textul respectiv.
S-a menționat că pe altă parte art. 77 din aceiași lege prevede că numai acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator sunt scutite de taxe de timbru.
Deci scutirea s-ar fi extins și asupra Comitetului creditorilor s-a susținut că legiuitorul ar fi prevăzut în mod expres astfel că afirmația recurentului în sensul că acesta se substituie lichidatorului, în temeiul art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 și astfel beneficiază de scutire de plata taxei de timbru este nelegală și tinde să adauge la lege.
Prin întâmpinarea formulată intimatul Gai nvocat excepția nulității cererii pentru lipsa plății taxei de timbru cât și excepția lipsei calității procesuale active a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului -
S-a arătat că în mod legal și temeinic judecătorul sindic a apreciat că anularea cererii pentru netimbrare se impune avându-se în vedere faptul că reclamant în cauză este Comitetul creditorilor societății debitoare L iar nu B care a fost doar mandatată de Comitetul creditorilor pentru formularea acțiunii - astfel cum rezultă din procesul verbal al Adunării creditorilor din 4.05.2007.
Prin concluziile scrise formulate, intimatul a solicitat respingerea recursului formulat de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva hotărârii pronunțate de către Tribunalul Arad și menținerea hotărârii ca temeinică și legală.
Înainte de a trece la examinarea motivelor de recurs invocate de creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va lua în discuție excepțiile invocate în cauză de către intimați și anume excepția de netimbrare a recursului și excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.
În ceea ce privește excepția netimbrării recursului declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, se reține că este neîntemeiată urmând să fie respinsă.
Astfel, din preambulul recursului declarat de creditoare, rezultă că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - Baf ormulat recursul în nume propriu.
În conformitate cu dispozițiile art. 86 din nr.OUG 51/1998 republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001, cererile - ului sunt scutite de plata taxei de timbru. recurs în nume propriu, B nu avea obligația să-l timbreze.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a recurentei se constată că este întemeiată urmând să fie admisă.
Se reține că recursul a fost formulat de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B în nume propriu și a fost semnat de reprezentantul legal al instituției recurente.
În recursul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului - B nu se face nici o trimitere la Comitetul creditorilor debitoarei L, Comitet care avea calitatea procesuală activă în promovarea recursului.
Reclamant în cauză în primă instanță a fost Comitetul creditorilor debitoarei L iar Baa cționat pe baza mandatului ce i-a fost dat conform procesului verbal al ședinței Comitetului creditorilor din data de 4.05.2007.
B nu și-a arătat și dovedit prin recursul formulat calitatea de reprezentant al Comitetului creditorilor debitoarei L ci a acționat în nume propriu prin reprezentantul său legal.
Având în vedere cele reținute, Curtea urmează să admită excepția lipsei calității procesuale active a recurentei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B recursul acesteia urmând să fie respins pentru acest motiv.
Curtea, constată că nu se mai impune analizarea motivelor de recurs invocate de recurentă, fiind admisă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei invocată de către intimați.
În baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței civile nr. 2914 din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. -.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței civile nr. 2914 din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 5.05.2008
Tehnored. - 6.05.2008 /2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:.
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba