Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 311/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.311

Sedinta publica din 20.02.2009

Instanta compusa

PREȘEDINTE: Gabriela Vințanu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda

JUDECĂTOR 3: Mirela Polițeanu

Grefier - -

Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentintei comerciale nr.3303/27.08.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL - prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ și intimatul pârât.

La apelul nominal facut în sedinta publică,se prezintă intimatul pârât prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează Curții lipsa de procedură cu societatea debitoare prin lichidator judiciar, fiind restituită citația cu mențiunea destinatar mutat de la adresă.

Intimatul pârât a depus prin serviciul registratură întâmpinare.

Curtea față de lipsa de procedură cu societatea debitoare prin lichidator judiciar face aplicarea art.98 pr.civ. și constată procedură legal îndeplinită.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Intimatul pârât prin apărător solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII a Comercială sub nr-, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 Bas olicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei SC pentru o creanță în sumă de 79.985 lei, iar prin sentința comercială nr. 2570/27.06.2007 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență simplificată împotriva debitoarei, fiind desemnat lichidator judiciar.

În data de 1.07.2008 creditoarea SECTOR 5 Baf ormulat cerere de atragere a răspunderii împotriva administratorului debitoarei, întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, motivat de faptul că pârâtul a făcut să dispară unele documente contabile, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, neîntocmind și nedepunând situațiile financiare.

Prin sentința comercială nr.3303/27.08.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială cererea creditoarei a fost respinsă, iar în baza art.131 din Legea nr.85/2006 procedura de insolvență împotriva debitoarei a fost închisă și s-a dispus radierea societății din Registrul Comerțului.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut, în esență, că nu se impun angajarea răspunderii pârâtului, întrucât nu s-a administrat nici o probă din care să rezulte că acesta ar fi desfășurat o activitate culpabilă, care să determine ajungerea debitoarei în încetare de plăți.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art.8 alin 2 din Legea nr.85/2006 creditoarea SECTOR 5 B înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr-, motivul invocat fiind acela că, în cauză, sunt îndeplinite dispozițiile art.138 alin.1 lit.d, întrucât prin activitatea desfășurată în calitate de administrator al debitoarei, pârâtul a încălcat dispozițiile art.73 alin.1 lit. c și e din Legea nr.31/1990 rep.; în opinia recurentei acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului, constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul adus creditorilor prin intrarea în faliment a societății.

În drept: Legea nr.85/2006, Codul civil, Cod de procedură civilă, Codul d e procedură fiscală, Legea nr.82/1991, Legea nr.31/1991.

Analizând sentința atacată în raport de probele administrate, criticile formulate și temeiul de drept invocat, Curtea constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:

În mod corect a reținut judecătorul sindic împrejurarea că reclamanta creditoare nu a administrat, în condițiile art.1169 Cod civil, nici un mijloc de probă în susținerea afirmației că pârâtul ar fi săvârșit vreuna din faptele menționate de art.138 din Legea insolvenței. Nici vreo eventuală legătură între presupusele fapte ale pârâtului și ajungerea debitoarei în stare de insolvență nu a fost probată. Simpla nedepunere a actelor contabile nu determină, prin ea însăși, ajungerea societății în incapacitate de plăți.

Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 are o natură juridică delictuală, cu caracter special, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 998 - 999 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția autorului faptei, fiind însă circumscrise situației speciale avută în vedere de legea insolvenței.

Fără a se face dovada săvârșirii acestor fapte, răspunderea pârâtului nu va putea fi angajată, doar pentru simplul fapt că nu au putut fi acoperite toate creanțele în urma lichidării.

Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă,Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentintei comerciale nr.3303/27.08.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL - prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ și intimatul pârât.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 20.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex./13.03.2009

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic: -

Președinte:Gabriela Vințanu
Judecători:Gabriela Vințanu, Georgeta Guranda, Mirela Polițeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 311/2009. Curtea de Apel Bucuresti