Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 313/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.313
Sedinta publica din 20.02.2009
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Gabriela Vințanu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 3: Mirela Polițeanu
Grefier - -
Pe rol solutionarea recursurilor formulate de recurentele creditoare A și SECTOR 1, împotriva sentintei comerciale nr.4298/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS, intimatul pârât și intimata debitoare SC IMPORT EXPORT SRL prin lichidator judiciar INSOLVENCY.
La apelul nominal facut în sedinta publică, nu se prezintă părțile.
Procedura nelegal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează Curții lipsa de procedură cu intimatul pârât fiind restituită citația cu mențiunea destinatar. Totodată învederează lipsa de procedură cu intimata debitoare fiind restituită dovada de citare cu mențiunea persoana citată schimbându-și adresa.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, cu privire la societatea debitoare, Curtea face aplicarea art.98 pr.civ. și apreciază procedura legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată că:
În data de 16.04.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, a fost înregistrată cererea formulată AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B în calitate de președinte al Comitetul creditorilor, de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului, în calitate de fost administrator al debitoarei SC IMPORT EXPORT SRL, pentru suma de 244.378,03 USD.
În motivarea cererii întemeiată pe dispozițiile art 138 lit.a,c,d din legea insolvenței s-a arătat că pârâtul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, a folosit în interes personal activitatea societății, fapt ce a condus în mod vădit persoana juridică în încetare de plăți.
Prin încheierea din data de 23.05.2008 judecătorul sindic a autorizat, în calitate de Președinte al Comitetului creditorilor să introducă această cerere.
Prin sentința comercială nr.4298/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de Comitetul creditorilor prin AS. în contradictoriu cu pârâtul, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință; s-a dispus totodată închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că pârâtul este încă din data de 28.03.2002, deci cu mult timp înainte de formularea cererii de atragere a răspunderii sale patrimoniale, astfel încât, constatând că a fost chemată în judecată o persoană ă, a admis excepția lipsei capacității de folosință a acesteia.
Constatând, totodată, din probele administrate și din rapoartele lichidatorului că debitoarea nu deține bunuri mobile și imobile în patrimoniu, din a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele înscrise în tabelul creditorilor, în temeiul art 131 din legea nr.85/2006, a dispus închiderea procedurii și radierea societății.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termenul legal creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 B, înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr-.
Motivul de recurs invocat de către A este acela că, în mod eronat judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei și nu a avut în vedere principiul maximizării valorii averii debitorului, constând în instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitoarei.
În drept:art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.2,4 și 8 din Legea nr.85/2006.
Motivul de recurs invocat de către recurenta SECTOR 1 B este acela că prima instanță s-a aflat într-o gravă eroare atunci când nu a luat în considerare un aspect important, respectiv existența bunurilor mobile în patrimoniul debitoarei, pentru justa desfășurare a procedurii de insolvență.
În drept: art.304 pct 9 Cod procedură civilă și Legea nr.85/2006.
Analizând sentința atacată în raport de probele administrate, criticile formulate, susținerile recurentelor și temeiul de drept invocat, Curtea constată că recursurile sunt nefondate,având în vedere următoarele considerente:
Deși ambele recurente critică măsura dispusă de judecătorul sindic, în sensul închiderii procedurii, aceasta a fost luată în mod legal, câtă vreme din probele administrate rezultă cu certitudine faptul că debitoarea nu deține în patrimoniu bunuri mobile și imobile, din a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele creditorilor și nici unul dintre aceștia nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare în acest scop.
Nu poate fi primită susținerea recurentei SECTOR 1 B în sensul că societatea debitoare deține în patrimoniu un număr de 7 autovehicule (dobândite în perioada 1991-1994), câtă vreme din verificările efectuate în evidența informatizată a Serviciului Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B, s-a stabilit cu certitudine că cele 7 vehicule au fost radiate în data de 10.03.2007, în temeiul art.6 din OUG nr.189/2005, pentru nepreschimbarea certificatului de înmatriculare după cum rezultă din adresa nr.-/13.02.2008 trimisă lichidatorului societății debitoare (fila 218 dosar fond). În aceeași adresă se precizează că SC & IMPORT EXPORT SRL nu figurează înregistrată cu vehicule înmatriculate.
Față de cele expuse, constatând că judecătorul sindic a aplicat în mod corect dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006, în temeiul art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele creditoare A și SECTOR 1, împotriva sentintei comerciale nr.4298/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS, intimatul pârât și intimata debitoare SC IMPORT EXPORT SRL prin lichidator judiciar INSOLVENCY.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex./13.03.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic: -
Președinte:Gabriela VințanuJudecători:Gabriela Vințanu, Georgeta Guranda, Mirela Polițeanu