Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 32/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.32
Sedința publică de la 16 ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dana Arjoca
JUDECĂTOR 2: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 3: Minodora Condoiu
GREFIER - - -
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.2357/14.06.2007 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât AL.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII a Comercială la data de 27.09.2006, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC COM SRL.
Prin sentința comercială nr.2802 din 2.11.2006, tribunalul a admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei, constatând că aceasta este dizolvată de drept.
Prin încheierea de la 26.04.2007, s-a încuviințat cererea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 de a formula acțiune întemeiată pe dispozițiile articolului 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința comercială nr. 2357 din 14.06.2007, instanța a respins cererea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva pârâtului AL. având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că lichidatorul judiciar desemnat a afirmat că a efectuat notificările prevăzute de lege, dar debitoarea nu a prezentat înscrisurile, potrivit art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, împrejurare în care a apelat la instituțiile financiare pentru a-i pune la dispoziție copii ale raportărilor contabile înregistrate de debitor.
Conform mențiunilor înregistrate la registrul comerțului și comunicate la dosar (fila 39), asociat unic și administrator al societății debitoare a fost pârâtul AI., iar societatea se află în stare de dizolvare de drept, în baza art.30 din Legea nr.359/2004.
În rapoartele de activitate, lichidatorul judiciar informează că nu i-au fost puse la dispoziție documentele societății, astfel că nu au putut fi prezentate cauzele care au dus la apariția stării de insolvență. Societatea nu apare înregistrată cu bunuri mobile sau imobile, iar sector 3 comunicat prin adresa nr.3862/2.02.2007 (fila 97) că societatea nu a depus nici un bilanț sau raportare contabilă. Cu privire la aplicabilitatea art.138 din Legea nr.85/2006 privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului societății, Iichidatorul judiciar arată că nu formulează o astfel de acțiune din lipsă de informații, existând doar o prezumție de vinovăție a administratorului raportat la prevederile art.138 lit.d din lege.
La data de 11.01.2007 a fost afișat tabelul definitiv consolidat privind obligațiile debitoarei (fila 88).
În ceea ce privește cererea formulată de comitetul creditorilor, în baza autorizării date de judecătorul sindic, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada susținerilor lor.
Cât privește evidența contabilă, aceasta nu a fost predată, care nu a putut analiza activitățile desfășurate de debitor și nici modul în care a fost condusă contabilitatea, dar Legea nr.85/2006 stabilește la art.147 că refuzul reprezentantului debitorului de a pune la dispoziția lichidatorului documentele menționate la art.28 din lege, se pedepsește. Așadar, lichidatorul judiciar avea posibilitatea de a da curs acestor dispoziții legale, dacă aprecia întrunirea condițiilor. Nedepunerea situațiilor financiare la instituțiile abilitate nu este o cauză de atragere a răspunderii în temeiul Legii nr.85/2006. Sancțiunile ce se aplică pentru neîndeplinirea acestor obligații sunt prevăzute în legile speciale (Legea nr.31/1990, Legea nr.82/1991).
Nedepunerea actelor contabile nu echivalează cu sensul dat de legiuitor expresiei" nu a ținut contabilitatea conform legii". Pentru a se atrage răspunderea administratorului este necesar ca neținerea contabilității în conformitate cu legea, ceea ce înseamnă lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile să fi avut drept consecință ajungerea debitorului în starea de insolvență.
Răspunderea administratorului societății nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, cum eronat susține reclamantul, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăși, al cărui mandatar este administratorul.
Răspunderea reglementată de Legea nr.85/2006 este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999.civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată în baza art.138 din lege iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art.1169 Cod civil.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr-.
În motivarea recursului, se arată că din rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar reiese că societatea debitoare nu i-a pus la dispoziție documentele contabile în ciuda numeroaselor adrese pe care le-a efectuat către societatea debitoare, putându-se reține prezumția de neîntocmire a contabilității în conformitate cu legea.
Sunt criticabile susținerile instanței conform cărora lichidatorul judiciar avea posibilitatea de a da curs dispozițiilor legale prevăzute la art. 28 și 147, dacă aprecia întrunirea acestor condiții.
Astfel, printre atribuțiile judecătorului sindic se regăsește la articolul 11 lit. g) teza a II-a din Legea nr. 85/2006 si sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu săvârșirea infracțiunilor prevăzute de articolele 143- 147, fără a prevedea obligația sau posibilitatea lichidatorului sau a creditorilor de a sesiza judecătorul sindic cu privire la acest aspect.
Din verificarea evidențelor instituției recurente, s-a constatat că societatea nu a depus declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat și deconturile TVA pentru intervalul 2001- 2007,fiind încălcate dispozițiile articolelor 1 și 4 din OG nr.68/1997, act normativ in vigoare până la apariția OG 92/2003 si dispozițiile art. 21-23 coroborat cu art.78-81 referitor la obligația si modalitatea de a depune declarațiile fiscale, din OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
De asemenea, societatea a încălcat și dispozițiile articolelor 73 și 201 din Legea nr. 31/1990, nedepunând nici o raportare contabilă.
Astfel, nedepunerea acestor documente nu reprezintă doar o simplă neglijență sau necunoaștere a legii, întrucât necunoașterea legii nu este scuzabilă, iar din nedepunerea actelor se înțelege o intenție vădită de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului firesc al statului activitatea generatoare de venituri, precum si de a ascunde patrimoniul societății față de creditori.
Sunt invocate în continuare dispozițiile articolelor 72 și 73 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, articolului 1540 Cod civil, articolului 374 Cod comercial, articolului 1082 Cod civil.
Nedepunerea evidențelor contabile ale societății, care echivalează cu o determinare a dispariției lor, I-au împiedicat pe lichidatorul judiciar să verifice modalitatea de înregistrare a operațiunilor contabile și legalitatea acestora, a desfășurării activității comerciale, cauzele concrete care au dus la încetarea plăților, precum si destinația bunurilor ce constituiau capitalul social.
În condițiile în care evidență contabilă reprezintă oglinda întregii activități a societății, nerespectarea de către debitoare a prevederilor legale a contribuit în mod substanțial la ajungerea debitoarei în încetare de plăți.
Mai mult decât atât, în lipsa totală a acestor evidențe care să permită o determinare concretă a împrejurărilor în care s-a intrat în încetare de plăți, se consideră că favorizarea intrării în încetare de plăți ca urmare a neținerii contabilității în conformitate cu legea ar trebui prezumată, neputându-se face dovada unei legături de la cauză la efect între săvârșirea faptei și ajungerea în încetare de plăți atât timp cât, din culpa paratului, aceste cauze concrete nu au putut fi determinate.
Având in vedere aspectele învederate, dovedite prin înscrisurile depuse, se apreciază că în speță sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii personale patrimoniale a pârâtului in calitate de administrator al COM SRL, respectiv:
1) Fapta ilicită care constă într-o acțiune sau inacțiune în administrarea generală a societății de natură a contribui la încetarea plăților de către societate, în scopul realizării unor interese personale. In speță, fapta ilicită a pârâtului constă in neîntocmirea documentelor contabile ale societății in conformitate cu prevederile Legii contabilității nr.82/1991.
2) Prejudiciul cauzat societății constă in ajungerea acesteia în încetare de plăți, cu consecința deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995.
3) In ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre faptele pârâtului si starea de încetare de plăți a societății debitoare, din formularea textului legal rezult că sunt răspunzători pecuniar acei reprezentanți ai societății care au cauzat starea de insolvență a societății.
Prin expresia "au cauzat" textul legal instituie o răspundere cu caracter special, cu un regim de aplicare agravat față de dreptul comun, în sensul că aceasta devine aplicabilă chiar și în situația în care fapta administratorilor a constituit numai o condiție favorabilă pentru realizarea efectului.
De altfel, cu privire la această problemă, în doctrină se arată că atitudinea administratorului în îndeplinirea obligațiilor sale trebuie se fie apreciata pe baza dispozițiilor Codului Civil, respectiv articolului 1080 Cod civil.
Instanța trebuie să țină seama de modul în care administratorul societății și-a îndeplinit atribuțiunile si puterile încredințate de societate, urmând ca greșeala de gestiune sa fie apreciată în raport de calificarea si profesionalismul de care trebuie să dea dovadă potrivit exigențelor și regulilor statuate de managementul societății.
4) culpa sau vinovăția membrilor organelor de conducere se manifestă sub forma intenției, întrucât aceștia contribuie voit la ajungerea societăți în încetare de plăți.
Raportul de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu se prezumă atât timp cât se constată o legătură cauzală juridică între una din faptele prevăzute de articolul 138 și încetarea de plăți, mai exact insuficiența activului pentru efectuarea plăților.
Potrivit principiilor generale ale răspunderii, fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, ea putând fi reprezentată si de omisiunea, inacțiunea, neîndeplinirea unei activități, la care cel ce urma sa o facă era obligat de lege. Dar, încă o data, aceasta este o dovada că organele de conducere ale debitoarei au refuzat în mod voit sa observe o stare evidentă societății - insolvența.
În drept, se întemeiază cererea pe dispozițiile Legii nr. 85/2006, dispozițiile Codului civil și ale Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, art.304 pct. 9 cod procedură civila, precum si toate actele normative invocate in cuprinsul prezentului recurs.
Intimatul legal citat nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, văzând și dispozițiile articolului 3041Cod Procedură Civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de articolul 138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s- ajuns la starea de insolvență.
Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere este aceea a unei răspunderi speciale care prezintă multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Pentru a fi angajată această răspundere, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale conform articolelor 998-999 cod civil (faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate, culpă), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Prin urmare, trebuie să se probeze că pârâtul, prin fapta lui culpabilă în una din formele prevăzute de articolul 138, a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Existența raportului de cauzalitate între fapta culpabilă, insolvență și prejudiciul suferit de creditor trebuie dovedită, nefiind prezumată.
De asemenea, faptul că pe parcursul procedurii falimentului, creditorii nu au fost îndestulați nu este de natură a antrena în mod automat răspunderea pârâtului întrucât răspunderea pentru insuficiența activului poate fi angajată numai dacă prejudiciul a rezultat direct din greșeala de gestiune iar la starea de insolvență au contribuit și membrii organelor de conducere, prin faptele lor culpabile.
Este adevărat că faptele enumerate de articolul 138 nu trebuie să constituie cauze exclusive ale insolvenței societății debitoare ci este suficient să aibă o funcție contributivă, însă trebuie îndeplinite cumulativ toate condițiile impuse de textul vizat.
Omisiunea depunerii actelor prevăzute de articolul 35 raportat la articolul 28 alin. 1 din Legea nr.85/2006 ar putea eventual atrage răspunderea penală a pârâtului conform articolului 147 din lege, neinfluențând starea de insolvență anterioară a societății. Rapoartele lichidatorului judiciar nu dovedesc în nici un fel condițiile necesare atragerii răspunderii pârâtului, ele referindu-se doar la nedepunerea la dosar a actelor contabile.
Fapta prevăzută de articolul 138 lit. d din lege cuprinde trei ipoteze. Primele două se referă la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a arătat în ce constă contabilitatea fictivă, ori ce documente contabile a făcut pârâtul să dispară.
Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. daa rticolului 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Nedepunerea declarațiilor contabile la administrația financiară sau la Oficiul Registrului Comerțului nu poate fi asimilată cu fapta prevăzută la articolul 138 lit. d, teza a treia. Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului care a îndeplinit funcția de administrator de a ține registrele cerute de lege și de depune situațiile financiare la organele fiscale și la Oficiul Registrului Comerțului, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așadar, simplul fapt că administratorul nu a ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această fapta și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Față de cele arătate, apreciind că nu a fost dovedită incidența în cauză a articolului 138 lit.d din Legea nr.85/2006, fiind invocate numai aspecte de ordin general, în baza articolului 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă și articolului 8 din Legea nr.85/2006, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.2357/14.06.2007 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât AL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.2
Președinte:Dana ArjocaJudecători:Dana Arjoca, Decebal Taragan, Minodora Condoiu
