Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 324/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 13/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.324
Ședința publică de la 23.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, în contradictoriu cu intimatele și SC SRL - prin lichidator judiciar GRUP EXPERT, împotriva sentinței comerciale nr.4946/18.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII- Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților, faptul că a fost atașată dovada comunicării sentinței și 2 exemplare de pe motivele de recurs, precum și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.4946/18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VII a Comercială în Dosarul nr- a fost respinsă cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva pârâtei privind atragerea răspunderii patrimoniale a acesteia conform art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 pentru pasivul debitoarei SC SRL. De asemenea, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, radierea acesteia din Registrul Comerțului, notificarea sentinței către ORC și Direcția Teritorială a Finanțelor Publice a Municipiului B și plata onorariului lichidatorului din foncdul prevăzut de art. 4 alin. 4 din aceeași lege.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că reclamanta nu a dovedit că pârâta a săvârșit faptele menționate în cerere. Aspectele teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu sunt suficiente pentru atragerea acestei răspunderi, fiind necesar ca reclamanta să arate și să facă dovada concretă a faptelor cere se încadrează în aceste dispoziții. Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două dintre condițiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane întemeiată pe art. 138 din Legea nr. 85/2006. În speță, reclamanta creditoare a făcut doar afirmații generice referitoare la răspunderea în caz de faliment, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 d) din aceeași lege, astfel că cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului se arată că sentința comercială recurată este nelegală și netemeinică, deoarece instanța în mod greșit nu a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006. Astfel, arată recurenta, pârâtul avea obligația ca, în calitate de administrator, să întocmească și să depună declarațiile de impozite și taxe conform OG nr. 68/1997, la sediul organului fiscal. Instanța de fond nu a avut în vedere că în situația încălcării acestei obligații, sunt incidente prevederile Legii nr. 31/1990, art. 73 alin. 1 lit.c), art. 148 alin. 1, art. 201 alin. 1 potrivit cărora administratorii sunt răspunzători pentru ținerea registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. Cum pârâtul, în calitatea sa de administrator răspunde și pentru cea mai ușoară culpă conform art. 72 din Legea nr. 31/1990 rep. cererea creditoarei trebuia admisă.
Nedepunerea actelor prevăzute de lege, l-au pus pe lichidatorul judiciar in imposibilitate de a analiza cauzele care au determinat starea de insolventa a debitoarei.
Recurenta solicită instanței de recurs să constate ca, deși, a fost dispusă deschiderea procedurii falimentului, administratorul societatii debitoare nu a raspuns niciunei notificari a lichidatorului judiciar, prezentandu-se in instanta abia dupa introducerea cererii de atragere a raspunderii patrimoniale. Recurentei i se pare inacceptabil ca judecatorul sindic sa nu acorde nici o importanta faptului ca administratorul statutar al debitoarei nu depune la dosarul cauzei actele prevazute de lege, cu atat mai mult cu cat legiuitorul a inteles sa sanctioneze penal acest fapt.
Considera aceasta ca simpla nedepunere a actelor contabile, reprezinta o incercare de a ascunde anumite fapte de natura culpabila savarsite de administrator, avand in vedere ca din ultima raportare contabila depusa de societate rezulta ca aceasta figureaza cu creante de recuperat si cu active circulante, care nu au putut fi identificate de catre lichidatorul judiciar in lipsa documentelor contabile.
Nedepunerea acestor documente nu reprezinta doar o simpla neglijenta sau necunoastere a legii, intrucat necunoasterea legii nu este scuzabila, iar din nedepunerea actelor se intelege o intentie vadita de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului firesc al statului activitatea generatoare de venituri, precum si de a ascunde patrimoniul societatii fata de creditori.
Prin urmare, consideră recurenta, se poate constata ca au fost incalcate dispozitiile Codului d e procedura fiscala privind intocmirea si depunere a declaratiilor de impozite si taxe precum si dispozitiile art.26-35 din Legea contabilitatii nr.82/1991 republicata, prin nedepunerea bilanturilor contabile de catre societatea debitoare.
In conformitate cu dispozitiile arte 11(1) din Legea nr. 82/1991, raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii societatilor comerciale revine administratorului, ordonatorului de credite sau altor persoane care au obligatia gestionarii societatii respective.
Art. 26 si 27 din acelasi act normativ reglementeaza in mod explicit obligatia societatilor comerciale de a intocmi si de a depune anual situatii financiare compuse din bilant si cont de profit si pierderi.
Textele de lege mai sus mentionate prevad obligatia tuturor agentilor economici de a intocmi si de a depune actele contabile mentionate, indiferent de faptul ca societatea respectiva desfasoara sau nu activitati comerciale, ca obtine profit sau nu, etc. Este vorba de o obligație cu caracter general si continuu pe toata durata existentei persoanei juridice respective.
Atat practica judiciara cât si doctrina in domeniu au statuat ca nedepunerea documentelor contabile de catre societate precum si tinerea unei contabilitati cu nerespectarea prevederilor legale in materie, echivaleaza cu savârsirea de catre administratorii societatii debitoare a uneia din faptele prevazute de art. 138, respectiv lit. d, potrivit caruia"societatea nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea".
In ceea ce priveste legatura de cauzalitate dintre faptele pârâtilor si starea de incetare de plati a societatii debitoare, din formularea textului legal rezulta ca sunt raspunzatori pecuniar, acei reprezentanti ai societatii" care au cauzat starea de insolventa a societatii".
Prin expresia "au cauzat" textul legal instituie o raspundere cu caracter special, cu un regim de aplicare agravat fata de dreptul comun, in sensul ca aceasta devine aplicabila chiar si in situatia in care fapta asociatilor a constituit numai o conditie favorabila pentru realizarea efectului, intrucât chiar daca asociatii nu au determinat in mod direct falimentul societatii, au contribuit la ajungerea societatii in aceasta situatie.
Este suficient ca faptele savarsite de administratorul societatii debitoare sa fi ocazionat insuficienta activului societatii pentru ca greselile de gestiune ale membrilor organelor de conducere ale societatii sa antreneze raspunderea lui. Conditiilor care au ocazionat sau favorizat starea de insolventa comerciala li se da astfel valoare cauzala.
Raspunderea reglementata de dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 priveste pe membrii organelor de conducere si este angajata daca prin faptele lor au contribuit la ajungerea societatii in incetare de plati si, drept urmare, la aplicarea procedurii prevazuta de Legea nr. 85/2006. Acestia raspund pentru ca datorita savarsirii faptelor prevazute de lege, societatea a ajuns in incetare de plati, respectiv in imposibilitate de a executa obligatiile sale la scadenta, din lipsa de lichiditati. Raspunderea va fi angajata pentru insuficienta de activ in plata datoriilor de catre societate.
In drept, recurenta își întemeiază recursul pe dispozitiile art. 304 alin.5, art. 3041cod procedura civila, legea nr. 26/1990 republicata, Legea 85/2006.
Față de aceste motive, recurenta solicită admiterea cererii și obligarea pârâtei la suportarea pasivului societății debitoare, în calitate de administrator.
Analizândsentința recurată prin prisma criticilor invocate de recurentă în motivele de recurs, Curtea apreciază că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041din pr. civ. urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia membrii organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că:". au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.",Curtea apreciază că sentința este legală și temeinică.
În primul rând, recurenta-creditoare nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de administrator ar fi incidente în cauză, iarîn al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
În acest sens, Curtea reține că pentru aplicarea art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă două condiții speciale:a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de legeșib) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență( la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din civil).
Or, în cauză, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a)-g) din legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență, creditoarea invocând numai lit. c) și d) și, mai mult decât atât, din actele dosarului nu rezultă că eventualele cauze esențiale ale insolvenței s-ar fi datorat unor fapte imputabile pârâtei.
Mențiunile recurentei referitoare la răspunderea pe care administratorii o au pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 rep. sunt lipsite de relevanță deoarece, pe de o parte, acestea privesc răspunderea generală a administratorului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează orăspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun( care îl constituie legea nr. 31/1990), condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale ( potrivit principiuluiexceptio est strictissimae interpretationis aplicationis).
În acest sens, șiCurtea Constituționalăprin mai multe decizii (Decizia nr. 905/16.09.2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 697/14.10.2008, Decizia nr. 25/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 202 din 8 martie 2004, și prin Decizia nr. 82/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 120 din 19 februarie 2007, a constatat că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006,"nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită",ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent. In cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare precum și căile legale de atac."
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041din proc civ. va respinge recursul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr. 4946/18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VII a Comercială în Dosarul nr- a fost în contradictoriu cu intimata-pârâtă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 23.02.2009, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED/DACT/RE/2 EX.
Sentința comercială nr. 4946/18.11.2008
Tribunalul București -Secția a VII a Comercială
Dosarul nr-
Jud. sindic:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța
