Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 376/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 376
Ședința publică de la 15 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Saftiuc
JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan
JUDECĂTOR 3: Claudia Popescu
Grefier - -
La ordine a venit în pronunțare recursurile comerciale promovate de recurenta - creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, împotriva încheierii din 19 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- și de recurentul - pârât, împotriva sentinței civile nr. 2187/18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în același dosar.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursurilor comerciale de față, declarate de, împotriva sentinței civile nr. 2187/COM/18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- și N, împotriva Încheierii din 19 februarie 2008, pronunțată în același dosar, reține următoarele:
1. Prin sentința de mai sus a fost admisă cererea de atragere a răspunderii personale formulată de lichidatorul judiciar Greval Cons LPN, în contradictoriu cu, fost administrator al debitoarei COM L Târgu N, județul
Acesta din urmă a fost obligat să suporte pasivul societății debitoare, respectiv să plătească sumele de 165.864 lei, către N, 163.995 lei către Primăria Târgu N și 1.191 lei către ROMÂNIA
Prin Încheierea din 11 februarie 2008, instanța de fond a admis în parte cererea lichidatorului judiciar și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitiv, în sensul că recurentul a fost obligat să plătească Direcției Generale a Finanțelor Publice N suma de 163.995 lei, iar către Primăria Târgu N suma de 678 lei.
În esență, judecătorul sindic a reținut că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 al. l litera a și d din Legea nr. 85/2006, astfel că a fost obligat să plătească paguba adusă creditorilor.
Împotriva sentinței, care i-a fost comunicată pârâtului la data de 24 ianuarie 2008, a declarat recurs acesta, la data de 08 februarie 2008, cu depășirea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 8 din Legea nr. 85/2006. Curtea de apel având în vedere că ultima zi de înregistrare a recursului era 04 februarie 2008, în temeiul acestui text, urmează a respinge recursul declarat de către pârât, ca fiind tardiv.
2. În ce privește recursul N, declarat împotriva Încheierii din 19 februarie 2008, instanța de control judiciar urmează a reține următoarele:
La data de 18 februarie 2008, această creditoare, a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 2187/COM/18 decembrie 2007, în sensul că pârâtul trebuia a fi obligat la plata sumei de 189.605 lei și nu la 165.864 lei.
Inițial, a arătat recurenta a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, societății - debitoare, pentru suma de 163.995 lei, însă după deschiderea procedurii falimentului, și-a actualizat creanța la suma de 189.605 lei.
Tribunalul Neamț, prin Încheierea din 19 februarie 2008, a respins cererea, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 281 Cod procedură civilă.
Împotriva încheierii a declarat recurs N, care a făcut aceleași susțineri, respectiv că datoria inițială a societății debitoare era de 163.995 lei, care după deschiderea procedurii falimentului a fost actualizată, în prezent deținând o creanță în sumă de 189.605 lei.
Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea încheierii în sensul admiterii cererii de îndreptare erorii materiale, așa cum a formulat-
Criticile aduse încheierii, nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 281 (1) din Codul d e procedură civilă " sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților,sau cele de calcul, precum și orice alte erori materialedin hotărâre sau încheieri," pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
În speță este de observat că nu s-au produs erori de calcul, recurenta solicitând obligarea intimatului la o sumă mai mare, decât cea solicitată prin cererea de atragere a răspunderii patrimoniale de către lichidatorul judiciar, la data de 23 august 2007 (fila 52,. 3) și care era de 163.995 lei, sumă la care de altfel a și fost obligat.
În aceste condiții, nefiind îndeplinite dispozițiile articolului invocat mai sus, în mod legal cererea formulată de creditoare a fost respinsă.
Neexistând așadar motivele care să ducă la modificarea încheierii, curtea de apel, urmează a respinge recursul declarat ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite dispozițiile art. 312 cu referire la art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul promovat deDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N,împotriva încheierii din 19 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - debitoareCOM L TG.și intimata - lichidator CONS
Respinge, ca fiind tardiv, recursul promovat de recurentul - pârât, împotriva sentinței civile nr. 2187/18 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în același dosar în contradictoriu cu intimata - debitoareCOM L TG.și intimatul - lichidator CONS
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la15 mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. și înch.
red.
tehnored. 2 ex.
11/11 iunie 2008
Președinte:Aurelia SaftiucJudecători:Aurelia Saftiuc, Lăcrămioara Moglan, Claudia Popescu