Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 397/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 397
Ședința publică de la 16.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Șcheaua
JUDECĂTOR 2: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 3: Alina Sekely
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 3, împotriva sentinței comerciale nr. 5438/11.12.2008 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și UNIVERSAL, reprezentată de lichidator EXPERT
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-pârât personal și asistat de avocat cu delegație la dosar, D-na, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a înaintat la dosar dovada publicării sentinței recurate în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 356/23.01.2009.
Apărătoarea intimatului-pârât depune la dosar întâmpinare, în dublu exemplar și arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare în raport de care Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în combaterea recursului.
Apărătoarea intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, reluând argumentele prezentate pe larg în întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 5438/11.12.2008, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către Administrația Finanțelor Publice Sector 3 B, în contradictoriu cu pârâtul; totodată, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei UNIVERSAL și radierea acesteia din registrul comerțului, dar și notificarea hotărârii, potrivit art. 135 și plata onorariului lichidatorului, din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din lege.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că, în urma autorizării, Administrația Finanțelor Publice Sector 3 formulat, la data de 19.06.2008, o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, în contradictoriu cu fostul administrator al UNIVERSAL,.
În continuare, instanța de fond a reținut că neîndeplinirea de către pârât a obligației de a-i preda lichidatorului documentele contabile, prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 nu poate cauza apariția stării de insolvență, atât timp cât o asemenea obligație se naște ulterior deschiderii procedurii.
Pe de altă parte, a mai constatat că reclamanta-creditoare nu a făcut dovada că nedepunerea unor situații financiare la instituțiile fiscale ar fi fost de natură să determine apariția insolvenței, așa încât a apreciat că art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 nu își găsește incidența în speță, motiv pentru care instanța de fond a respins cererea de angajare a răspunderii patrimoniale, apreciind-o ca fiind neîntemeiată.
Totodată, reținând că debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu, din a căror valorificare să poată fi acoperită singura creanță înscrisă în tabel, Tribunalul a dispus, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii și radierea societății din registrul comerțului, luând și măsurile subsecvente, reglementate legal.
Împotriva acestei sentințe, Administrația Finanțelor Publice Sector 3 declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la suportarea pasivului debitoarei.
În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată, aplicând greșit legea; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut că intimatul nu și-a îndeplinit obligația de a depune la organele fiscale bilanțurile și raportările contabile decât sporadic, în cursul anului 2006, cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri, precum și de a ascunde patrimoniul societății față de creditori, fapt care face să devină incidente prevederile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Invocând prevederile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată, recurenta a arătat că răspunderea intimatului, privită prin prisma dispozițiilor referitoare la mandatul cu caracter oneros, ar trebui apreciatăin abstracto,cu mai multă rigurozitate. Totodată, recurenta a apreciat că art. 138 din lege nu conține în mod explicit cerința culpei membrilor organelor de conducere, însă aceasta este, oricum, prezumată, conform art. 1082.civ.
Recurenta a arătat că legătura de cauzalitate între fapta reclamată și ajungerea societății intimate în stare de insolvență este dată tocmai de dezinteresul manifestat de fostul administrator în bunul mers al societății.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că nici una dintre ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsește în cauză.
Astfel, potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele acte contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii.
Recurenta afirmă că intimatul-pârât se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, prin nedepunerea la organele fiscale a bilanțurilor contabile și a raportărilor semestriale decât sporadic, în cursul anului 2006.
Această afirmație nu este fondată, pentru că faptele ilicite enumerate de art. 138 trebuie să fi cauzat apariția insolvenței.
Or, nici o probă certă nu relevă că eventuala nedepunere a actelor contabile la organele fiscale ar fi de natură, prin ea însăși, să cauzeze apariția stării de insolvență.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, Curtea constată că recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul-pârât a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169.civ. iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, constatând că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat. În acest context, se impune a fi subliniat faptul că recurenta nu a adus nici o critică dispoziției de închidere a procedurii și măsurilor subsecvente acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de către recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, împotriva sentinței comerciale nr. 5438/11.12.2008 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și UNIVERSAL, reprezentată de lichidator EXPERT
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - --
GREFIER,
Red. Jud. /2 ex./23.03.2009
Președinte:Cristina ȘcheauaJudecători:Cristina Șcheaua, Cosmin Mihăianu, Alina Sekely
