Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 419/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 419

Ședința publică din 13 mai 2008

PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR 2: Mircea Boar

JUDECĂTOR 3: Csaba

GREFIER:

S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței civile nr. 2847/5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5644/2005, în contradictoriu cu debitoarea intimată,prin lichidator judiciar L A și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care instanța, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2847/05.12.2007 pronunțată în dosarul Tribunalului Arad cu nr. 5644/2005, judecătorul sindic, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 a închis procedura insolvenței împotriva debitoarei A, în baza art. 135 din Legea nr. 85/2006 a notificat hotărârea Direcției Teritorialea Finanțelor Publice A și de pe lângă Tribunalul Arad, în baza art. 136 din Legea nr.85/2006, a descărcat lichidatorul judiciar al debitoarei de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului, afișarea hotărârii, în extras la sediul Tribunalului Arad și publicarea acesteia în Buletinul Insolvenței Comerciale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță judecător sindic a constatat că la data de 7.11.2007 lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului Aas olicitat dispunerea închiderii procedurii, ca urmare a lipsei de bunuri în averea debitorului și întrucât nici un creditor nu s-a oferit să avanseze cheltuielile necesare continuării procedurii.

S-a constatat că procedura a fost deschisă prin încheierea nr. 1377/26.10.2005 fiind desemnat ca lichidator judiciar Insolvency Management A în condițiile în care firma debitoare a fost dizolvată prin efectul legii 359/2004.

S-a menționat că la fila 200 dosar, lichidatorul judiciar prin notele de ședință a adus la cunoștința judecătorului sindic faptul că portofoliul clientelei și a activităților de insolvență printre care se află și procedura aflată în curs de derulare față de Aaf ost transferat de la Insolvency Management A la A înregistrată în registrul societăților profesionale al UNPIR sub nr. 0324 care a preluat toate prerogativele de administrator respectiv lichidator judiciar.

Față de aceste considerente, în baza art. 135 din Legea nr. 85/2006 ale căror dispoziții sunt de imediată aplicare, judecătorul sindic a notificat părților din proces închiderea procedurii, în condițiile în care nu există bunuri sau alte resurse în averea debitoarei care să acopere creanțele creditorilor și nici unul dintre creditori nu s-a obligat să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

În baza art. 136 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic a descărcat lichidatorul judiciar al debitoarei de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.

În baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, solicitând casarea sentinței atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare și continuarea procedurii deschise, în sensul obligării lichidatorului judiciar de a proceda la convocarea Comitetului/Adunării creditorilor în vederea formulării cererii de atragere a răspunderii persoanelor din fosta conducere a debitoarei.

În motivarea recursului, creditoarea arată că se impune atragerea răspunderii persoanelor responsabile de insolvența societății, în speță fiind aplicabile prevederile art.138 alin. 1 lit. din Legea nr.85/2006, că potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și comercial, operează două reguli principale: și anume: răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că valoarea despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. S-a arătat că AVAS a suferit un prejudiciu, a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.

S-a arătat că indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă ( neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să solicite tribunalului, stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile produse creditorilor, acesta se face vinovat de încălcarea legii ( art. 32 alin. 1 și 2 din Legea nr. 64/1995 și ulterior art. 27 alin. 1 și 2) situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei a determinat prejudicierea creditorilor.

Se mai invocă de către AVAS faptul că, potrivit art.374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speță administratorul nefăcând dovada contrară. S-a mai arătat că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, conform art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falitei. Se apreciază că, fiind pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art. 1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006 republicată.

Pe de altă parte, deși era de datoria sa, în condițiile în care nu a înțeles să formuleze o cerere în temeiul art. 138, lichidatorul trebuia să convoace Comitetul/Adunarea creditorilor în vederea analizării oportunității formulării unei astfel de cereri de către Comitet/Adunare.

S-a învederat că în conformitate cu art. 11 alin. 1 lit. g din Legea nr. 85/2006 instanța de fond avea obligația de a analiza incidența în speță a tuturor împrejurărilor prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, iar lichidatorul în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea nr. 85/2006 era dator a întocmi și prezenta instanței și creditorilor un raport final care să conțină o analiză elocventă a situației societății și a incidenței în speță față de membrii fostei conduceri nominalizați a prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

S-a considerat că în raport cu situația dată, apare evidentă neîndeplinirea de către lichidator și de către instanța de fond a obligațiilor legale invocate.

S-a mai arătat că nici Legea nr. 85/2006 nici vechea reglementare nu condiționează continuarea procedurii de avansare de sume de către creditori. Prin urmare concluzia lichidatorului în sensul că ar fi de acord cu închiderea procedurii nu exprimă voința neavând nici suport legal și nici bază reală.

Analizând actele și lucrările dosarului în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, Curtea constată și reține că recursul de față este neîntemeiat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea s-a realizat în baza art.131 din Legea nr.85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat". Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic, prevederile art. 129 din Legea nr. 85/2006 nefiind incidente în cauză.

În ceea ce privește angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere, Curtea reține că, potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului".

Pe de altă parte, conform art. 138 al. 3 din aceeași lege "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".

Astfel, potrivit art.138 alin.1 din Legea insolvenței au în principiu calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere civilă doar administratorul sau lichidatorului judiciar.

Doar în subsidiar legea permite comitetului creditorilor care a obținut în prealabil autorizarea judecătorului sindic să promoveze o astfel de acțiune în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței personale culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea la care se referă alin.1 amenință sa se prescrie.

Cererea vizând atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în cazul debitoarei a fost promovată de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B în calitate de creditor, deși potrivit art. 138 alin.1 nu era îndrituită să exercite o astfel de acțiune.

Pe de altă parte, acțiunea privind atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a debitoarei a fost formulată de creditoare numai în cadrul recursului formulat împotriva sentinței judecătorului sindic de închidere a procedurii insolvenței față de debitoare.

În aceste condiții, nu poate fi analizată direct în recurs, fără să fi constituit obiect al judecății primei instanțe, care nu a fost sesizată în acest sens, incidența în cauză a prevederilor art.138 alin. 1 lit. c din Legea nr.85/2006.

În mod neîntemeiat creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B a susținut că deși era de datoria sa în condițiile în care nu a înțeles să formuleze o cerere în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul trebuia să convoace Comitetul creditorilor în vederea analizării oportunității formulării unei astfel de cereri de către Comitet.

Se reține de către instanță că împotriva numitului Amiram, în calitate de administrator al debitoarei, cetățean israelian cu domiciliul în Israel, a numitului, în calitate de administrator, domiciliat A, precum și a numitului în calitate de fost director general al debitoarei, a fost formulată cerere de atragere a răspunderii, în temeiul art. 138 lit. a), d) din Legea nr. 85/2006.

Cererea de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei, a făcut obiectul dosarului nr-, dosar soluționat de Tribunalul Arad prin sentința civilă nr. 2258/26.09.2007 în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar și a obligării pârâtului Amiram la plata sumei de 105.126,04 lei și a respingerii acțiunii împotriva pârâților și.

Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței civile nr. 2847/5.12.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5644/2005

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței civile nr. 2847/5.12.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5644/2005.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 13.05.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. - 12.06.2008

Tehnored. - 13.06.2008

Prima instanță: Tribunalul Arad

Judecător:

Președinte:Maria Ofelia Gavrilescu
Judecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 419/2008. Curtea de Apel Timisoara