Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 490/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA COMERCIALA Nr. 490

Ședința publică de la 13 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr.- -

JUDECĂTOR 2: Valentina Vrabie

JUDECĂTOR 3: Rodica Dorin

GREFIER: - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului comercial declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, cu sediul ales în B,-.11.sect.1 și debitoarea SC SRL G, cu sediul în G,-, -D4,.9, împotriva sentinței comerciale nr.1265/20.11.2007 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditori Administrația Finanțelor Publice G, cu sediul în G,-, SC D"OR SRL G prin lichidator judiciar, cu sediul în B, sect.4,. nr.107, -.8, intimatul-lichidator-judiciar, cu sediul în G,-,.5, intimatul-pârât, domiciliat în G,-, -.56 și în G, str.-.- nr.7, -D4,.9 și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, cu sediul în G,-.

La apelul nominal a răspuns pentru intimatul-pârât lipsă, av., în baza delegației nr.21/13.06.2008, pe care o depune la dosar, lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei după care;

Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Av. invocă excepția inadmisibilității prezentului recurs și solicită respingerea acestuia.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr.1265/20.11.2007, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galațis -a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei

S-a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului.

În baza art.136 din Legea nr.85/2006, au fost descărcați lichidatorul judiciar și judecătorul sindic de orice îndatorire și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia.

S-a respins cererea în antrenare răspundere formulată de lichidatorul judiciar G, ca nefondată.

S-a dispus plata sumei de 12 238,32 lei, cheltuieli de procedură din fondul de lichidare special constituit către

Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a constatat următoarele:

A constatat că la data de 13.04.2007 lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului Gas olicitat să se dispună închiderea procedurii,ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului,neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.

A constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr.55 din data de 07.02.2006;

În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului.

Prin raportul final s-a formulat și cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului în temeiul art.138 lit.d Legea 85/2006.

La termenul din 17.04.2007 lichidatorul judiciar a arătat că după depunerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale cu nr.462/18.04.2007,lichidatorul judiciar a constatat faptul că,creanța Administrației Finanțelor Publice Gaf ost eronat trecută în tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei SC SRL G, respectiv a fost înregistrată cu suma de 562.657 lei noi în loc de 5.324.566 lei,situație ce a impus rectificarea tabelului conform declarației de creanță aflate la dosarul cauzei.

In aceste condiții obiectul atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului societății falite s-a modificat de la suma de 2.463.446,81 lei noi la 7.225.355,81 lei noi, sumă ce reprezintă valoarea creanțelor împotriva debitoarei falite conform tabelului definitiv consolidat rectificat pe care l-a anexat.

In cadrul atribuțiunilor ce-i revin,lichidatorul judiciar cu actul nr.381/02.03.2006 l-a notificat pe administratorul societății falite atât la domiciliul său cât și la sediul societății în vederea obținerii actelor societății și a evidenței contabile, dar ambele scrisori s-au întors cu mențiunea,lipsă domiciliu.

Cu toate diligențele făcute,lichidatorul judiciar nu a putut intra în posesia actelor contabile ale societății deoarece administratorul societății s-a sustras și a refuzat orice colaborare. Întrucât refuzul administratorului societății de a depune la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile cade sub incidența art.147 din Legea 85/2006,cu actul nr.145/19.02.2007 a făcut plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul G, plângere la care nu a primit nici un răspuns până în prezent.

Urmare demersurilor făcute de lichidatorul judiciar nu au fost depistate bunuri și nici disponibilități bănești care să acopere pasivul exigibil al societății debitoare.

Examinând cererea judecătorul sindic a reținut următoarele:

răspunderii materiale fostului administrator al falitei în temeiul art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 presupune îndeplinirea unei cerințe esențiale de admisibilitate a cererii,respectiv existența unui raport de cauzalitate între fapta administratorului și prejudiciul creat.

Conform art.138 lit.d din lege,judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență,să fie suportată de către membrii organelor de conducere -administratori,directori,cenzori și de orice altă persoană-care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație,prin una dintre faptele enumerate limitativ de lege.

In concret,la art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 se dispune asupra posibilității de a proceda la antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator dacă a ținut o contabilitate fictivă,a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Natura juridică a răspunderii administratorului împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale,fiind o răspundere specială.

Fiind vorba de o răspundere delictuală pentru a fi antrenată este necesar a se îndeplini condițiile generale ale răspunderii civile delictuale (conform art.998,999 Cod civil) fapta ilicită,prejudiciul,legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Așadar,atât din determinarea legăturii de cauzalitate între faptele presupuse a fi săvârșite de fostul administrator și încetarea plăților precum și părții din pasiv pe care acesta ar putea fi obligat să o suporte din averea personală trebuie dovedite.

Or,în cauza de față nu s-au făcut probe de către reclamant pentru a se dovedi,așa cum cer dispozițiile art.1169 Cod civil,legătura de cauzalitate între eventuala neținere contabilității conform legii ca faptă culpabilă a administratorului și ajungerea sa în stare de insolvență.

Tribunalul a constatat că lichidatorul judiciar nu a dovedit elementele răspunderii delictuale cu referire la răspunderea specială reclamate de art.138 lit.d Legea 85/2006.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs creditoarea înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția comercială, maritimă și fluvială.

Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei pentru următoarele motive:

Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).

În mod greșit judecătorul sindic a respins cererea în antrenare răspundere deși erau întrunite condițiile stipulate de lege.

Instanța de fond a ignorat proba cu înscrisuri administrată, din care reieșea vinovăția fostei conduceri pentru ajungerea falitei în insolvență și nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de disp.art.138 și următoarele din Legea nr.85/2006.

Judecătorul sindic a ignorat dispoziția legală cu caracter imperativ prev. de art.27 din Legea nr.85/2006.

A mai susținut recurenta că hotărârea atacată este insuficient motivată precum și faptul că judecătorul sindic nu și-a exercitat rolul activ contrar prevederilor art.129 Cod procedură civilă.

Pe cale de consecință a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii în antrenare răspundere patrimonială a fostului administrator.

În drept, a invocat disp.art.299-316 Cod procedură civilă, art.138 și următoarele din Legea 85/2006

Reprezentat în instanță intimatul pârât a ridicat excepția inadmisibilității recursului, la termenul din 13.06.2008 fără a motiva excepția ridicată.

Instanța, fără a intra în analiza propriu zisă a motivelor de recurs, se va pronunța, mai întâi asupra excepției inadmisibilității căii de atac, în condițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă reținând următoarele:

Potrivit art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, în acțiunea în răspundere contra organelor de conducere a debitoarei-persoană juridică, se conferă legitimare procesuală activă administratorului judiciar sau lichidatorului, în principal și comitetului creditorilor, în subsidiar.

Prin urmare un creditor individual, cum este, nu are legitimare procesuală activă să promoveze o atare acțiune întrucât legea a creat o acțiune colectivă, al cărui titular nu poate fi decât fie un organ al procedurii (administratorul, lichidatorul judiciar), fie un participant la procedură (comitetul creditorilor). Este una din situațiile în care, dintre persoanele susceptibile de a avea interesul să acționeze legea limitează numărul titularilor dreptului la acțiune.

Cum dreptul la acțiune reprezintă posibilitatea de a pune în mișcare mijloacele procesuale ce alcătuiesc acțiunea civilă (de a sesiza instanța, de a propune probe, a exercita căi de atac etc.) este evident că un creditor individual ca, nu poate să promoveze nici calea de atac în reformare împotriva hotărârii prin care s-a soluționat cererea întemeiată pe art.138 din Legea nr.85/2006.

În speță recursul a fost declarat de o persoană care nu a avut calitatea de parte la judecata fondului cererii în atragere răspundere patrimonială a fostului administrator urmând a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul în B,--11 sect.1, împotriva sentinței comerciale nr.1265/20.11.2007 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr.10/LJ/2006 al Tribunalului Galați, ca fiind inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 13.06.2008.

Pt. PREȘEDINTE, Pt. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

dr.- - - - - -

Aflată în concediu de odihnă Aflată în concediu de odihnă

Conf. disp.art.261 pct.2 pr.civ. Conf. disp.art.261 pct.2 pr.civ.

PREȘEDINTE, PREȘEDINTE,

Grefier,

- -

Fond:

Red.

Tehnored.

7.07.2008/2 ex.

Președinte:Sarmisegetuza Tulbure
Judecători:Sarmisegetuza Tulbure, Valentina Vrabie, Rodica Dorin

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 490/2008. Curtea de Apel Galati