Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 500/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.500R
Ședința publică de la 24 aprilie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I -
JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean
JUDECĂTOR 2: Aurică Avram
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 B, împotriva sentinței comerciale nr.4960/21.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta, reprezentată de consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței lipsa de procedură cu intimatul, pe citație fiind făcută mențiunea "destinatar mutat".
Cu privire la, trecut în citativ în calitate de intimat, Curtea constată că recurenta a renunțat la judecata cererii de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva acestuia, astfel încât în recurs, potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.85/2006 nu are calitate de parte.
În privința intimatului, față de mențiunea de pe citație și anume "destinatar mutat" Curtea face aplicarea disp.art.98 pr.civ. și constată procedura legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a intimatului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.4960/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 1 B în contradictoriu cu pârâtul, cererea având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale în baza art.138 alin.1 lit a-g) din Legea nr.85/2006. Prin aceeași hotărâre s-a luat act de renunțarea creditoarei la judecarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva pârâtului.
În motivarea sentinței se reține că prin sentința comercială nr.220/7.12.2005 s-a admis cererea creditoarei SC și s-a deschis procedura reorganizării judiciare împotriva debitoarei SC B SRL, iar la data de 16.01.2006 lichidatorul judiciar a depus raportul de activitate nr.5 în care concluzionează că starea de faliment a societății debitoare se datorează proastei gestionări a afacerii de către administratorul debitoarei, și. Creditoarea a formulat cerere de angajare a răspunderii patrimoniale împotriva pârâților, foști administratori pentru pasivul de 930.000 lei. Tribunalul a constatat că cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului nu este întemeiată deoarece nu au fost individualizate faptele prevăzute de art.137 alin.1 lit.a-g pe care se întemeiază cererea și nici nu au fost probate în vreun fel. S-a mai reținut că raportul administratorului judiciar prin el însuși nu are valoare suficientă pentru a antrena răspunderea pârâtului și în cauză nu au fost administrate alte probe în susținerea afirmației conform căreia activitatea societății a fost prost gestionată.
Creditoarea a declarat în termenul legal recurs împotriva acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică și solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva pârâtului. În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 proc.civ. susținându-se în dezvoltarea motivelor de recurs că, instanța de fond nu a ținut seama de principiul că răspunderea civilă delictuală se întemeiază pe vinovăția celui care a săvârșit o faptă ilicită și întinderea răspunderii nu este condiționată de gradul de vinovăție a autorului faptei ilicite. Se susține că dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului societății și ajungerea acesteia în încetare de plăți este dovedită și constă în "dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a persoanei juridice precum în prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor", așa cum s-a reținut în raportul nr.5 depus de lichidator. Recurenta a mai susținut că potrivit art.374 din codul comercial, în calitate sa de mandatar, intimatului îi revenea obligația de a acționa cu maxime diligențe pentru o bună gestiune activității societății.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor evocate de recurentă și ținând seama de dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Răspunderea persoanelor prevăzute la art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 este instituită pentru fapte enumerate limitativ de alin1 lit.a-g și numai în situația în care persoanele interesate fac dovada existenței raportului de cauzalitate între fapta administratorului și prejudiciu, dat fiind că, natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale ce a împrumutat caracteristicile răspunderii delictuale. Nu poate fi primită aserțiunea recurentei în sensul că, potrivit art.1082 civil și art.374 com, culpa intimatului este prezumată, mandatul comercial fiind cu titlu oneros, dat fiind că natura juridică a răspunderii administratorului în temeiul art.138 poate fi una contractuală atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, ceea ce nu s-a dovedit în speță.
Legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție de culpă și de răspundere în sarcina administratorului, așa cum eronat se susține de către recurentă, ci dimpotrivă, din interpretarea logico-sistematică a textelor legale rezultă că, existența raportului de cauzalitate între culpa administratorului, constând în deficiențe de natură managerială, starea de încetare de plăți a societății și lipsa unei părți din activ trebuie dovedită în fața instanței, nefiind prezumată. În primul rând, în cererea de atragere a răspunderii patrimoniale nu s-a arătat de către creditoarea fapta sau faptele ilicite imputate fostului administrator deși se invocă ca temei lit.a-g ale alin.1 al art.138 din Legea nr.85/2006. Singurul fapt imputat intimatului-pârât este un management prost. În al doilea rând, recurenta nu a solicitat nici în fața instanței de fond și nici în recurs, administrarea de probe care să confirme aserțiunea cum că societatea a intrat în încetare de plăți din cauza unei proaste gestiuni a afacerii sau că aceasta a fost un factor care a contribuit la falimentul firmei. Prin urmare, recurenta-creditoare nu a administrat vreo dovadă din care să rezulte existența raportului de cauzalitate între culpa intimatului și starea de încetare de plăți. Ori, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit art.1169 civil sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața instanței, în speță recurentei-creditoare.
În consecință, Curtea constată că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă în cauză, pe baza probelor administrate, și a făcut o interpretare și aplicare legală a dispozițiilor în materie, astfel că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 proc.civ. este neîntemeiat.
Față de considerentele evocate mai sus, Curtea constată că sentința comercială atacată este temeinică și legală și în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 proc.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 B, împotriva sentinței comerciale nr.4960/21.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Veronica Dănăilă
I - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud.
8.05.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram, Veronica Dănăilă
