Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 500/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 263/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.500
Ședința publică de la 23.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 3: Elisabeta
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, în contradictoriu cu intimații, - - - prin lichidator judiciar LIDER LICHIDARE ȘI și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.33/7.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții faptul că au fost atașate dovezile de comunicare a sentinței, precum și faptul că intimatul a depus la dosar întâmpinare și acte anexe.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul prin avocat solicită respingerea recursului conform motivelor invocate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.33 din 7.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a respins ca neîntemeiată, cererea de atragere a răspunderii formulată în baza dispozițiilor articolului 138 literele c și d din Legea nr.85/2006, de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 B, împotriva pârâtului, reținând în esență faptul că în cauză nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre pretinsele fapte și prejudiciul cauzat prin ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Împotriva acestei sentințe comerciale, creditoarea, în termenul legal prevăzut de dispozițiile articolului 8 alineat 2 din Legea nr.85/2006 a declarat recurs, pentru soluționarea căruia la Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială la data de 28.01.2009 a fost înregistrat dosarul nr-.
Recurenta-creditoare consideră că sentința atacată este nelegală deoarece instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile articolului 28 și articolului 138 literele c și d din Legea nr.85/2006, articolului 1 alineat 1 din Legea nr.82/1991, articolului 73 alineat 1 litera c și articolului 72 alineat 2 al aceluiași act normativ și analizând eronat materialul probator administrat nu a observat faptul că în cauză s-a făcut dovada existenței răspunderii civile contractuale a intimatului care prin fapta sa de a nu ține contabilitatea în conformitate cu prevederile legale a cauzat starea de insolvență a debitoarei (articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă).
Se mai susține că intimatul în calitatea sa de administrator avea de îndeplinit un contract tacit de mandat în temeiul articolului 72 din Legea nr.31/1990 republicată și articolelor 1532-1533 Cod civil.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
Intimatul legal citat, a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Nu au fost depuse înscrisuri noi în sensul dispozițiilor articolului 305 Cod procedură civilă.
Curtea verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Dispozițiile articolului 138 literele c și d din Legea nr.85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea debitoare, care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere.
Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu pertinent și complet.
Faptul nedepunerii actelor contabile, nu echivalează obligatoriu cu faptul neținerii contabilității.
Pentru a putea fi reținut că intimatul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, recurenta trebuia să probeze faptele intimatului administrator prin care au fost încălcate prevederile Legii nr. 82/1991 și mai mult, că aceste nereguli ar fi cauzat insolvența societății debitoare, adică legătura de cauzalitate între activitatea sau inactivitatea intimatului și starea de insolvență.
Sarcina probei, potrivit dispozițiilor articolului 1169 cod civil incumbă recurentei, iar simpla invocate a dispozițiilor articolului 138 literele c și d din Legea nr.85/2006 nu poate atrage în mod automat răspunderea intimatului, așa cum eronat consideră recurenta deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de culpă în sarcina administratorului, numai pentru nedepunerea evidențelor contabile, prevăzând doar posibilitatea atragerii unei astfel de răspunderi, dar numai cu condiția administrării unui probatoriu complet și concludent în sensul dovedirii celor afirmate.
Evidența contabilă așa cum este reglementată de Legea nr.82/1991, se referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează ipoteza nedepunerii diverselor declarații cu privire la obligațiile de plată către bugetul de stat, acte care au doar rolul de a stabili cuantumul obligațiilor de plată și care sunt supuse unor sancțiuni distincte, inacțiuni care în nici un caz așa cum s-a arătat nu pot cauza ajungerea societății în stare de insolvență.
Chiar și în ipoteza în care s-ar considera că nedepunerea actelor arătate ar echivala cu neținerea contabilității conform legii, acest lucru nu are nici o valoare juridică în lipsa unor dovezi din care să rezulte că fapta nedepunerii raportărilor și declarațiilor privind obligația de plată la bugetul statului a condus la starea de insolvență a debitoarei.
Cât privește incidența dispozițiilor articolului 138 litera c din Legea nr.85/2006, Curtea consideră că potrivit acestui text de lege se poate dispune că o parte din pasivul societății ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitoarei în această situație prin aceea că s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți.
În acest sens, trebuiau administrate probe din care să rezulte împrejurarea că intimatul a dispus în interes personal continuarea activității societății debitoare.
Legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina conducătorilor societății, numai pentru că ar fi dispus continuarea activității societății care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, în lipsa unor probe care să susțină afirmația recurentei potrivit căreia această faptă ar fi fost dispusă în interes personal.
Împrejurarea potrivit căreia intimatul ar fi dispus continuarea activității fără a solicita tribunalului deschiderea procedurii insolvenței sau că înregistrarea de pierderi de către societate din anul 2004 ar fi trebuit să-i dea de gândit intimatului că redresarea financiară era imposibilă, nu sunt în măsură să atragă aplicarea sancțiunii prevăzute de articolul 138 litera c atâta timp când nu s-a probat interesul personal al pârâtului în continuarea activității.
Nici susținerea recurentei potrivit căreia răspunderea administratorului ar fi de natură contractuală nu poate fi primită, atâta vreme cât doar în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat nu și în raport cu terții, iar legiuitorul vorbește în mod clar în conținutul articolului 138 din Legea nr.85/21006 de necesitatea existenței unui raport de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu care trebuie dovedit și care se circumscrie astfel reglementărilor răspunderii civile, delictuale (articolele 998 - 999 Cod civil).
Față de toate aceste considerente, Curtea în baza dispozițiilor articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă raportat la articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, în contradictoriu cu intimații, - - - prin lichidator judiciar LIDER LICHIDARE ȘI și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.33/7.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 23.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
2.04.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Iulica PopescuJudecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea, Elisabeta
