Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 503/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 2333/2008

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.503

Ședința publică de la 23.03.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 3: Elisabeta

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - SRL, în contradictoriu cu intimata - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.10671/16.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 23 dosar, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, intimata prin avocat depune înscrisuri, învederând că au fost menționate în întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.

Intimata prin avocat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat conform întâmpinării, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 10671/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, instanța a admis cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta - SRL și a dispus recunoașterea și încuviințarea executării hotărârii nr. 3169 pronunțată la data de 6.11.2006 în dosarul nr. 60505 al Tribunalului din Milano, reținând că în cauză sunt îndeplinite cerințele articolului 12, articolului 1 din OG nr.119/2006 modificat și aprobat prin Legea nr.191/2007 și ale articolului 39 din Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr.44/2001.

Împotriva acestei sentințe comerciale, pârâta, în termenul legal prevăzut de articolul 301 Cod procedură civilă a declarat recurs pentru soluționarea căruia la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială la data de 12.12.2008 a fost înregistrat Dosarul nr-.

Recurenta consideră că sentința atacată este nelegală deoarece:

1.nu a primit nici o citație pentru dosarul nr-, și cu atât mai puțin pentru termenul din 16.10.2008".

Consideră că în acest mod au fost încălcate prevederile articolelor 85, 86 alineat 3, 87 punctul 2, 89 alineat 1 și 92 alineatele 1 și 4 Cod procedură civilă, și că procedura de citare nu se putea realiza prin afișare conform dispozițiilor articolului 921Cod procedură civilă.

2.În conformitate cu prevederile articolului 34 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001, recunoașterea Hotărârii nr. 3169/6.11.2006 pronunțată de Tribunalul din Milano, este nelegală, întrucât instanța din Milano nu a comunicat actul de sesizare și nici nu a îndeplinit procedura de citare;

3.Tribunalul din Milano nu era competent teritorial să soluționeze litigiul (articolul 2 alineat 1 din Regulamentul nr.44/2001);

4.Hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în sensul neasigurării unui proces echitabil în lipsa procedurii de citare.

Intimata legal citată a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Nu au fost depuse înscrisuri noi în sensul dispozițiilor articolului 305 Cod procedură civilă.

Curtea verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

1.Referitor la neefectuarea procedurii legale de citare pentru termenul din 16.10.2008.

Așa cum se poate observa în dosarul nr- (fond) dovada de citare existentă la fila 38, procedura de citare a recurentei pârâte s-a efectuat conform dispozițiilor articolului 921teza finală Cod procedură civilă, prin afișare la sediul acesteia, în lipsa vreunei persoane care să primească respectivul act procedural.

În această situație susținerea recurentei potrivit căreia instanța de fond ar fi judecat cauza cu încălcarea dispozițiilor articolului 85 și urm. Cod procedură civilă, este neîntemeiată și nu va fi primită de C, deoarece așa cum s-a arătat, dispozițiile articolului 921teza finală Cod procedură civilă, permit comunicarea citației și a altor acte de procedură, prin afișare și în cazul persoanelor juridice în ipoteza în care agentul procedural la momentul efectuării procedurii constată "lipsa oricărei persoane de la sediul acestora".

În consecință, Curtea constată că pentru termenul din 16.10.2008 recurenta a fost legal citată prin afișare, întrucât nici o persoană nu a fost găsită la sediul recurentei, (vezi fila 38) va respinge acest motiv de recurs ca nefondat, dispozițiile Cordului de procedură civilă permițând în ipoteza menționată efectuarea procedurii de citare în condițiile amintite.

2.Referitor la încălcarea dispozițiilor articolului 34 punctul 2 din Regulamentul nr.44/2001.

Articolul 34 punctul 2 din Regulamentul nr.44/2001 prevede că o hotărâre străină nu este recunoscută "dacă actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului care nu s-a înfățișat în timp util și într-o manieră care să-i permită acestuia să-și pregătească apărarea,dacă pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă".

În consecință, numai în ipoteza în care pârâtul nu a formulat acțiune în anulare împotriva hotărârii, sunt incidente dispozițiile articolului 34 punctul 2 din Regulamentul nr.44/2001, iar hotărârea nu ar fi putut fi recunoscută de instanțele române.

În cauza de față, așa cum de altfel însăși recurenta a recunoscut și a dovedit (vezi fila 5 dosar de recurs) hotărârea pronunțată de Tribunalul din Milano a fost contestată prin formularea unei acțiuni în anulare la Tribunalul din Milano.

În consecință, într-o atare situație Curtea consideră că în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile menționate care să permită respingerea cererii de recunoaștere a sentinței comerciale nr. 3169/6.11.2006 de Tribunalul din Milano, motiv pentru care va respinge ca nefondată și această susținere.

3.Referitor la competența teritorială a Tribunalului din Milano în soluționarea litigiului.

În cauză erau incidente dispozițiile articolului 4 alineat 1 din Regulamentul nr.44/2001 care prevedeau că: "Dacă pârâtul nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru, competența, este determinată, în fiecare stat membru, de legislația statului membru în cauză".

Or, la data introducerii acțiunii în fața instanțelor italiene, cât și la data pronunțării somației de plată (17.11.2006) Romania nu era stat membru al Uniunii Europene, motiv pentru care în cauză nu erau incidente la acel moment dispozițiile articolul 5 din Regulament care stabilea competențe speciale pentru litigiile între persoanele aparținând statelor membrelor

În consecință și acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.

Referitor la încălcarea articolului 6 și articolului 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cele două articole care garantează părților anumite drepturi procesuale cum ar fi dreptul la apărare, la administrare de probe, dreptul la un recurs efectiv, nu au fost încălcate de Tribunalul din Milano, care nefiind legal investit cu soluționarea contestației în anulare, potrivit dispozițiilor articolului 645 Cod procedură civilă italian, nu avea cum să efectueze procedura de citare a recurentei, în lipsa unui cadru procesual legal.

În acest context, Curtea apreciază că recurentei nu i-a fost încălcat dreptul la un recurs efectiv, întrucât lipsa unui proces în calea de atac este imputabilă în exclusivitate acesteia, recurenta nedepunând diligențele necesare cunoașterii legislației italiene, principiul de drept "nemo ignorare legem censetur" fiind aplicabil și în acest sistem de drept.

Pentru toate aceste motive, Curtea în baza dispozițiilor articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă raportat la articolul 304 punctul 5 și articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

Va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta C SRL, în contradictoriu cu intimata - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.10671/16.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 23.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

2.04.2009

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Iulica Popescu
Judecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea, Elisabeta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 503/2009. Curtea de Apel Bucuresti