Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 530/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 2440/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.530
Ședința publică de la 30.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 3: Iulica
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, în contradictoriu cu intimații, și - SRL - prin lichidator judiciar SPPI, împotriva sentinței comerciale nr.4731/6.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul personal, legitimat cu CI seria - nr.-/21.11.2007/SPCEP sector 6, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul personal solicită respingerea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față.
Prin sentința comercială nr. 4731 din 6.11.2008 Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B împotriva pârâților, și având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale și în temeiul articolului 131 din Legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenței debitoarei - SRL și a dispus radierea debitoarei din Registrul Comerțului.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că procedura simplificată de insolvență a debitoarei se desfășoară la cererea lichidatorului desemnat de judecătorul delegat la. în baza sentinței comerciale nr. 1760/10.05.2007.
Instanța de fond a apreciat că reclamanta - creditoare, în afara invocării textelor legale, articolul 138 litera c din Legea nr.85/2006, nu a adus nici o dovadă în legătură cu continuarea în interes personal a activității societății care ducea la încetare de plăți, nearătând care sunt faptele prin care s-a continuat activitatea, după cum nu a dovedit nici existența unui interes personal al vreunuia dintre administratori și în ce mod a fost cauzată starea de încetare de plăți.
Cât privește evidența contabilă, aceasta nu a fost predată lichidatorului, care nu a putut analiza activitățile desfășurate de debitor și nici modul în care a fost condusă contabilitatea, dar Legea nr.85/2006 stabilește prin articolul 147 că refuzul reprezentantului debitorului de a pune la dispoziția lichidatorului documentele menționate la articolul 28 din lege se pedepsește, astfel încât lichidatorul judiciar avea posibilitatea de a da curs acestor dispoziții legale, dacă aprecia ca fiind întrunite condițiile, a mai arătat instanța de fond.
Nedepunerea situațiilor financiare la instituțiile abilitate nu este o cauză de atragere a răspunderii în temeiul Legii nr. 85/2006, sancțiunile aplicabile pentru neîndeplinirea acestor obligații fiind prevăzută în legile speciale nr. 31/1990, 82/1991 și nu echivalează cu sensul dat de legiuitor expresiei "nu a ținut contabilitatea conform legii".
Pentru a se atrage răspunderea administratorului, a apreciat judecătorul - sindic, este necesar ca neținerea contabilității în conformitate cu legea (lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile) să fi avut drept consecință ajungerea debitorului în stare de insolvență. Ori reclamanta creditoare se referă la administrator fără a arăta despre care dintre pârâți este vorba și care sunt faptele săvârșite de către fiecare pârât în parte pentru a putea fi apreciată răspunderea în mod distinct.
Așa fiind, judecătorul - sindic a considerat că nu sunt elemente care să poată fi încadrate în situațiile prevăzute de dispozițiile articolului 138 literele c și d din Legea nr.85/2006, nefiind suficientă simpla afirmație cu privire la săvârșirea faptelor ilicite pentru a se angaja răspunderea patrimonială.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 23.12.2008.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligațiilor legale de depunere a bilanțurilor contabile sau raportărilor contabile începând cu anul 2004 creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către pârât în alte scopuri, lasă se înțeleagă o intenție de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri a societății debitoare, precum și de a ascunde patrimoniul față de creditori, dovedește culpa pârâtului în ajungerea societății în incapacitate de plată.
Recurenta a mai susținut că în cauză a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a pârâților, Șt și, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor.
A mai arătat recurenta că pârâții administratori ai societății debitoare sunt prezumați a fi în culpă, în virtutea răspunderii întemeiate pe mandatul comercial.
În drept articolul 304 punctul 9 și articolul 3041Cod procedură civilă.
Nu au fost solicitate probe în recurs.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Recurenta a depus concluzii scrise:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect, legal și temeinic instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente, articolul 138 alineat 1 literele c,d din Legea nr.85/2006, la situația de fapt stabilită pe baza probatoriilor administrate.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că recurenta creditoare nu a dovedit (probat) în vreun fel legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite pretins săvârșite de către pârâții administratori și starea de insolvență a societății debitoare, după cum nu a dovedit (probat) nici însăși săvârșirea faptelor ilicite prevăzute de articolul 138 literele c și din Legea nr.85/2006, de către aceștia, recurenta creditoare limitându-se la a cita dispozițiile legale precitate, fără însă a arăta și proba în ce constau în concret faptele săvârșite de către fiecare pârât, culpa urmând a fi apreciată în concret, și nu în abstracto, cum susține recurenta, deoarece legea nu cuprinde o prezumție de vinovăție, iar faptele incriminate de articolul 138 sunt, în majoritate, fapte intenționate, acte delictuale care constau în luarea deciziei de săvârșire a daunei.
Vinovăția făptuitorului care comite una dintre faptele prevăzute de articolul 138 constă în totalitatea condițiilor cerute de lege referitoare la atitudinea psihică a făptuitorului sub raportul conștiinței și voinței sale - față de materialitatea faptei săvârșite, pentru ca acea faptă să poată atrage răspunderea civilă.
Ori, după cum corect a reținut judecătorul - sindic, recurenta nu a probat că pârâții au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți.
Recurenta săvârșește o confuzie între situația întâlnită, în cazul articolului 138 litera c, și situația în care insolvența este prezumată, deoarece, potrivit articolului 27 alineat 1 din Legea nr.85/2006, numai debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor acestei legi, în maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Ori, dacă insolvența este iminentă, debitorul nu are o asemenea obligație.
Practica judecătorească a reținut cu precădere că este necesar ca în situația "reglementată de articolul 138 litera c, să se facă dovada existenței folosului propriu" al celor care au dispus continuarea activității societății, ceea ce în cauză nu s-a efectuat.
În ceea ce privește răspunderea patrimonială antrenată de articolul 138 litera d, judecătorul - sindic a reținut în mod legal și temeinic faptul că neținerea contabilității în conformitate cu legea, presupune neținerea registrelor, evidențelor, ascunderea unor documente contabile, ținerea unei contabilități fictive, și nu numai nedepunerea bilanțurilor contabile pentru care există sancțiuni de altă natură, iar nedepunerea documentelor cerute de lege la administrația financiară nu poate antrena răspunderea administratorului, deoarece nu s-a probat că prin această omisiune a fost determinată insolvența debitoarei, și este posibil ca debitorul să nu fi avut nici un fel de resurse pentru plata datoriilor la bugetul public.
Pentru aceste considerente, Curtea față de dispozițiile articolului 8 alineat 1 din Legea nr.85/2006, articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă, respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, în contradictoriu cu intimații, și - SRL - prin lichidator judiciar SPPI, împotriva sentinței comerciale nr.4731/6.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica
