Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 54/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr- Operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 54
Ședința publică din 18 ianuarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Raluca Suciu
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de recurentul lichidator, recurenta creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr.1675/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, G, -, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimatul, avocat, pentru intimatul, avocat, intimatul personal și asistat de avocat, intimatul personal, intimata personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că lichidatorul judiciar a depus la dosar, prin fax și prin registratura instanței, răspuns la întâmpinările intimaților, și.
De asemenea, intimata a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare.
Totodată, reprezentantul intimatului, avocat a depus la dosar, prin fax, o cerere de strigare a cauzei la ora 11.00 întrucât mai are două cauze la Judecătoria Zalău, respectiv Tribunalul Sălaj.
Curtea acordă cuvântul asupra cererii formulate de reprezentantul intimatului.
Reprezentantul intimatului arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii.
Reprezentanții intimaților, precum și intimații și arată că nu se opun la cererea formulată în cauză.
Curtea, deliberând asupra cererii formulate în cauză, constată că aceasta este întemeiată motiv pentru care o admite și fixează ora 11.00 pentru reluarea dezbaterilor.
La a doua strigare a cauzei, la ora 11.00, se prezintă pentru intimatul, avocat, pentru intimatul, avocat, intimatul personal și asistat de avocat, intimatul personal și asistat de avocat în substituire avocat, intimata personal, iar pentru intimații și -, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Reprezentanta intimatului depune la dosar delegația de substituire.
Reprezentantul intimaților și - depune la dosar împuternicirea avocațială nr.190/18.12.2009 și factura nr.281/18.12.2009 reprezentând onorariu de avocat.
Reprezentanții intimaților, -, precum și intimata arată că nu au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind formulate alte cereri, Curtea acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul intimatului, av., solicită respingerea recursurilor ca nefondate și nelegale, cu cheltuieli de judecată, în motivare reiterând motivele arătate în concluziile scrise pe care le depune la dosar. De asemenea, depune la dosar chitanța nr.137/4.12.2009 reprezentând onorariu de avocat.
Reprezentanta intimatului, av., solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, conform întâmpinării depuse la dosar.
Reprezentantul intimatului, av., solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată față de recurenta AVAS, conform chitanței nr.60/14.12.2009 reprezentând onorariu de avocat.
Reprezentantul intimatului, av., solicită respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată față de recurentul, conform chitanțelor nr.545/14.10.2009 și 550/2.11.2009 reprezentând onorariu de avocat, arătând că recursul AVAS este nemotivat, criticile acestei recurente neîncadrându-se în motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9, iar recursul este nefondat având în vedere că dreptul la acțiune al lichidatorului judiciar era prescris la data înregistrării acțiunii, conform art.139 din Legea nr.85/2006, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Reprezentantul intimaților și -, av., solicită respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată în sarcina recurentei, arătând că acțiunea lichidatorului judiciar este prescrisă întrucât acesta trebuia să depună la dosarul de insolvență raportul privind angajarea răspunderii până la 15.06.2004, iar acțiunea AVAS e inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.137 din Legea nr.64/1995.
Intimata solicită respingerea recursurilor conform motivelor arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1675/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a respins ca prescrisă acțiunea exercitată de lichidatorul judiciar EXPERT, în contradictoriu cu pârâții, -, G, și având ca temei legal art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și s-au respins: cererea de chemare în garanție a Asociației și a Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului B; excepția prescripției dreptului la acțiune privind acțiunea formulată de Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului B; excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive și acțiunea exercitată de Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului B în contradictoriu cu pârâții, -, G, și și creditorii Agenția Națională de Administrare Fiscală B prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, SC SA, SC de Transport Public sa A, precum și cu Comisia Națională de Valori Mobiliare având ca temei legal art. 137 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința nr. 1021/15.04.2004 din dosar nr. 3427/2003 al Tribunalului Arad, Secția comercială, a fost deschisă procedura insolvenței debitorului SC SA, fiind desemnat administrator care a depus la dosar la data de 27.09.2004 o primă secțiune a raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență.
La aceeași dată, prin încheierea nr. 2177 din dosar nr. 3427/2003, s-a decis trecerea debitorului în faliment.
Cu privire la acțiunea exercitată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic a reținut:
La data de 06.09.2007 lichidatorul judiciar a formulat față de pârâții, u, G, - și, să suporte în solidar pasivul debitorului în cuantum de 6.043.973 lei, sumă pe acare o solicită în baza art. 138 literele b, c și f din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Conform art. 24 litera a) din Legea nr. 64/1995, lege sub care s-au săvârșit afirmativ faptele, administratorul judiciar avea ca și atribuție "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, precum și asupra posibilității reale de reorganizare efectivă a activității debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea și supunerea acelui raport judecătorului-sindic într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea administratorului"
În absența unui termen stabilit de judecătorul sindic, administratorul judiciar, raportat la data numirii sale, avea deci obligația de a depune raportul amintit într-un termen limită de 60 zile, prevăzut imperativ de lege, termen care expira la data de 15.06.2004. Totodată acest termen reprezintă termenul limită până la care administratorul judiciar trebuia să indice, în cuprinsul raportului, persoanele cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvență. Deci până la acest termen administratorul judiciar trebuia să cunoască aceste persoane și în consecință de la acea dată a început să curgă, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din același Decret nr. 167/1958.
Același este și termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, prevăzut de art. 76 din Legea nr. 64/1995, deci la acea dată se puteau cunoaște și pagubele.
Judecătorul sindic a reținut că Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, care a abrogat și înlocuit Legea nr.64/1995, prevede aceleași obligații pentru administratorul judiciar și aceleași termene. Mai mult art. 139 al legii reglementează expres atât termenul de prescripție cât și data începerii curgerii acestuia, prevederi care sunt în acord cu reglementările anterior amintite.
De la data de 15.06.02004, până la data de 06.09.2007, data înregistrării acțiunii, s-a scurs o perioadă mai mare de trei ani și prin urmare acțiunea este prescrisă, motiv pentru care judecătorul sindic a respins-o ca atare.
Ca o consecință a respingerii acțiunii principale a fost respinsă și cererea de chemare în garanție a asociației SA și a Autorității de Valorificare a Activelor Statului
Raportat la temeiul soluționării cereri judecătorul sindic a considerat că nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate de către părți.
Cu privire la acțiunea exercitată de creditorul Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului B, judecătorul sindic a reținut:
Acțiunea a fost înregistrată la data de 21.07.2006, iar prin Încheierea nr. 3178 din 07.12.2006 din dosar nr. 6297/2006 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului B stabilindu-se că acțiunea a fost formulată sub Legea nr. 64/1999. De asemenea a fost admisă cererea formulată de Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului B și s-a dispus înființarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile ale pârâților, până la concurența sumei de 6.013.164 lei.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, judecătorul sindic a reținut:
Raportat la data înregistrării acțiunii, la termenul de prescripție de 3 ani, și la momentul începerii curgerii acestui termen, care este același ca și în cazul acțiunii formulate de, acțiunea nu este prescrisă, astfel că excepția a fost respinsă.
Judecătorul sindic a constatat ca nefondate apărările conform cărora pentru Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului B termenul de prescripție începe să curgă din anul 2000 în această instituție, în calitate de acționar al debitorului, a cunoscut dificultățile financiare ale acestuia, termenul de prescripție curge de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută paguba și pe cel ce răspunde de ea, ori dificultățile financiare nu se confundă cu paguba, iar existența unor astfel de dificultăți nu presupune neapărat că acestea se datorează unor fapte culpabile. Desigur că în calitate de acționar, Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului B, participând la adunările generale ale acționarilor care analizează bilanțul anual și care dau descărcare organelor de conducere, avea cunoștință de situațiile contabile și putea avea acces la acestea, fapt suficient pentru a pune în discuție anumite aspecte referitoare la administrarea debitorului și a votat în consecință, însă insuficient pentru a cunoaște exact substratul anumitor operațiuni.
De asemenea a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive invocate de unii pârâți, care au susținut că prin abrogarea Legii nr. 64/1995 nu mai există temei de drept pentru acțiune și nu mai pot fi subiecți de drept într-o astfel de acțiune.
Judecătorul sindic a apreciat că în cauză este aplicabil principiultempus regit actumși prin urmare a considerat că excepțiile sunt nefondate. Mai mult și Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prevede, prin art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale, reluând în esență aceleași fapte ca și legea abrogată.
Cu privire la fond, judecătorul sindic a reținut:
Pentru angajarea răspunderii bazată pe art. 137 din Legea nr. 64/1995 trebuie să fie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale și condițiile speciale impuse de articolul amintit.
Reclamantul nu a avut o poziție clară cu privire la încadrarea juridică a faptelor imputate pârâților.
Pentru soluționarea aspectelor economice judecătorul sindic a avut în vedere în principal raportul expertizei contabile efectuată în cauză, expertiză care a fost acceptată de părți care au declarat că nu solicită efectuarea expertizei contrare.
a). Reclamantul a imputat pârâților livrarea de mărfuri de către debitor către societăți comerciale din județele G, A și B, în valoare totală, actualizată la data deschiderii procedurii de 3.999.874,92 lei, sume care nu au fost recuperate, indicând, prin precizarea de acțiune, ca temei de drept art. 137 al. 1 lit. a) din Legea nr. 64/1995.
Judecătorul sindic a considerat că livrarea de bunuri, pentru care s-au emis facturi fiscale și care au fost înregistrate în evidența contabilă, în cadrul unor raporturi comerciale, nu reprezintă folosirea acelor bunuri în folos propriu sau în folosul unor terți. Nici faptul că debitorul a încercat recuperarea prețului acestor bunuri cu puțin înainte de expirarea termenului de prescripție nu imprimă respectivelor operațiuni caracterul faptelor prevăzute de art. 137, litera a) deoarece chiar legiuitorul a înțeles să nu sancționeze pasivitatea decât după expirarea unui termen de 3 ani. Pentru existența cazului de la litera a) nu este suficientă nerecuperarea unei creanțe ci trebuie ca operațiunea respectivă să fie inițiată cu intenția de sustragere de bunuri sau credite in scopul realizării unui folos personal sau în favoarea unor terți determinați.
De asemenea alegerea modalității de recuperare a creanței respectiv calea dreptului comun sau a insolvenței nu constituie prin ea însăși un element de natură a duce la concluzia că s-a dorit alegerea unei căi inadecvate și cu atât mai mult nu constituie un argument că s-ar fi săvârșit fapte de matură a atrage răspunderea în baza articolului amintit.
De altfel reclamantul în calitate de acționar putea și trebuia să aibă rol activ și să solicite efectuarea demersurilor necesare recuperării creanțelor, exprimându-și eventual opoziția la descărcarea de gestiune a administratorilor, ceea ce însă nu a făcut considerând probabil, ca și administratorii, că nu era cazul la acel moment.
b). Reclamantul a imputat pârâților intrarea debitoarei în relații comerciale cu societăți comerciale deținute de membrii organelor de conducere încadrând fapta în prev. art. art. 137 al. 1 lit. a,b din Legea nr. 64/1995.
Pe de o parte, înființarea acestor societăți a fost aprobată prin hotărâri ale adunărilor generale ale acționarilor, deci cu acordul reclamantului care avea calitatea de acționar.
Pe de altă parte, din expertiza contabilă a rezultat că soldul general al relației comerciale dintre debitor și aceste societăți este favorabil debitorului. Deci din aceste relații debitorul a avut de câștigat nu de pierdut.
Față de cele reținute judecătorul sindic a considerat că invocatele relații comerciale nu pot constitui fapte pentru care să fie angajată răspunderea pârâților, nefiind producătoare de prejudiciu.
c) Reclamantul a imputat pârâților faptul că nu s-a solicitat de către debitor intrarea acestuia în procedura insolvenței în anul 2000, când a apărut starea de insolvență, pentru a favoriza societățile comerciale deținute de membrii organelor de conducere.
După cum s-a arătat, raportul de expertiză a relevat faptul că în relațiile cu aceste societăți debitorul a avut un rezultat favorabil, deci este exclusă ipoteza continuării activității în folosul acestor societăți.
Mai mult, la ședința AGA din 18.03.2004, când s-a solicitat declanșarea procedurii insolvenței debitorului SC SA, reprezentantul Autorității de Valorificare a Activelor Statului B s-a abținut, dovadă că această autoritate nu a considerat necesară măsura nici în anul 2004 când au avut alte persoane această inițiativă, deci cu atât mai mult nu poate invoca în favoarea sa neluarea acestei măsuri anterior anului 2004.
Dată fiind încadrarea ambiguă a faptelor de către reclamant, chiar și după precizările solicitate de instanță, judecătorul sindic analizându-le raportat la toate punctele articolului 137 din Legea nr. 64/1995, a constatat că acestea nu se încadrează în nici o ipoteză prevăzută de legiuitor pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților.
Față de cele reținute judecătorul sindic a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, în calitate de lichidator judiciar al SC SA, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul de a se dispune răspunderea solidară a pârâților menționați în tabelul din anexa II la acțiunea principală până la limita sumei de 6.043.973 Ron - valoarea totală a creanțelor înscrise în tabelul definitiv consolidat.
În motivarea recursului lichidatorul arată că sentința recurată este criticabilă sub două aspecte și anume că instanța de fond a respins ca prescrisă acțiunea sa, iar pe fondul cauzei instanța de fond nu a luat în considerare faptul că obiectivele stabilite pentru expertiza contabilă de către lichidator au fost analizate de către expertul judiciar desemnat, răspunsurile la aceste obiective fiind importante pentru dezlegarea pricinii.
Lichidatorul judiciar arată că în conformitate cu art.18 lit.a din Legea nr.64/1995 republicată, administratorul judiciar avea obligația întocmirii într-un termen de 60 de zile de la momentul desemnării (până la data de 15.06.2004) a unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
Lichidatorul judiciar mai arată că din motive obiective raportul a fost depus la data de 27.09.2004, aceste motive fiind: volumul mare de documente care trebuiau să fie analizate și faptul că de până la 3 ani înaintea deschiderii procedurii, societatea a avut relații comerciale cu societăți la care au fost sau sunt acționari diferite persoane care au făcut parte din structura de conducere sau de supraveghere a societății; faptul că organele de control DGFP A au efectuat un control de fond la debitoare după momentul deschiderii procedurii, rezultatele controlului influențând tabelul de creanțe împotriva averii debitoarei.
Potrivit art.23 lit.a din Legea nr.64/1995 republicată, lichidatorul avea obligația întocmirii unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, în termen de 60 de zile de la momentul desemnării, dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administrator.
Lichidatorul judiciar arată că și-a îndeplinit această obligație, acțiunea sa fiind înregistrată la data de 06.09.2007.
Potrivit art.139 din Legea nr.85/2006 acțiunea prevăzută la art.138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de doi ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii.
Lichidatorul judiciar consideră ca fiind esențial sub aspectul începerii curgerii prescripției momentul apariției în procedură a datelor și informațiilor în raport cu care se cunoaște efectiv persoana/persoanele răspunzătoare. Astfel, lichidatorul arată că, până la ajunge să concluzioneze asupra persoanelor care au cauzat starea de insolvență, a fost nevoit să prelucreze un volum important de date pentru finalizarea raportului, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a fost necesar ca raportul să aibă două secțiuni distincte, prima secțiune fiind depusă la dosar la data de 27.09.2004, iar a doua secțiune la data de 08.11.2004.
Față de această situație, lichidatorul judiciar apreciază că data de la care trebuia să se calculeze termenul de prescripție era data la care a fost depusă prima secțiune a raportului, respectiv 27.09.2004 și, în aceste condiții, solicită să se constate că acțiunea a fost înregistrată la data de 06.09.2007, adică în interiorul termenului de 3 ani de la data la care a fost depusă prima secțiune a raportului.
Cu privire la expertiza contabilă care a fost efectuată în dosarul de fond, lichidatorul judiciar arată că nu este de acord cu ceea ce s-a reținut de către judecătorul sindic și anume că operațiunile efectuate cu societăți comerciale din S și A au fost efectuate în cadrul unor raporturi comerciale, operațiunile au fost înregistrate în contabilitatea debitoarei și aceasta a efectuat demersuri în vederea recuperării acelor creanțe. Astfel, judecătorul sindic a privit aceste operațiuni ca fiind disparate și aparent ca fiind fără o legătură vizibilă între ele.
În final, lichidatorul judiciar consideră aceste operațiuni ca fiind un fenomen care a condus, ulterior, la insolvență și, respectiv, falimentul debitoarei.
Împotriva aceleiași sentințe, în termen legal, a declarat recurs și creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea debitoarei.
În motivarea recursului creditoarea recurentă arată că hotărârea atacată conține în motivare considerente contradictorii, instanța de fond apreciind că AVAS, în calitate de acționar al debitoarei, nu are dreptul să formuleze o cerere întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Recurenta creditoare mai arată că a avut și are în continuare și un rol social în relațiile de administrare a activelor statului, în sensul că doar în mod excepțional instituția AVAS a votat sau a hotărât ca o societate aflată în portofoliul său să intre într-o procedură de lichidare judiciară, acesta fiind și motivul pentru care la momentul punerii în discuție a luării măsurii intrării în procedură, nu putea vota cu lichidarea propriu-zisă a debitoarei.
Intimatul a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată, arătând că sentința recurată este temeinică și legală.
Astfel, față de critica lichidatorului judiciar privind prescripția, intimatul apreciază că la dosarul cauzei nu sunt dovezi din care să rezulte că prescripția a fost întreruptă sau înlăturată, soluția instanței de fond fiind legală deoarece acțiunea lichidatorului a fost depusă la data de 06.09.2007, peste termenul de 3 ani, momentul curgerii acestui termen fiind data de 15.06.2004.
Intimatul mai arată că din probele administrate în cauză și din expertiza efectuată rezultă fără echivoc faptul că nu se face vinovat de săvârșirea unor fapte prejudiciabile care să fi dus la insolvența debitoarei, ci, din contră, din raportul de expertiză rezultă că debitoarea, în anul 2001, perioada când a fost președinte al Consiliului de Administrație, a avut o activitate profitabilă.
Cu privire la recursul formulat de creditoarea AVAS, intimatul arată că acesta este nefondat, deoarece, deși recurenta și-a întemeiat recursul pe prevederile art.304 pct.9, încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în motivarea recursului a arătat doar că hotărârea recurată conține în motivare considerente contradictorii.
Intimatul a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul AVAS, intimatul arată că, deși, acesta este motivat în drept pe art.304 pct.9, din motivele de recurs nu rezultă care este textul de lege încălcat sau greșit aplicat de instanța de fond. De asemenea, intimatul consideră că nici art.3041c Cod Penal invocat de recurenta AVAS nu își are aplicabilitate în speță deoarece acest text de lege poate fi avut în vedere numai după ce sunt analizate motivele de recurs invocate de art.304 și sunt indicii că sentința criticată ar fi netemeinică.
De asemenea, intimatul arată că și recursul formulat de lichidatorul judiciar este nefondat, recurenta nedovedind o cauză legală de întrerupere sau suspendare a curgerii termenului de prescripție și nici nu a cerut repunerea în termen pentru motive temeinice.
Intimații G și au formulat întâmpinare în cauză prin care au solicitat respingerea recursului formulat de AVAS B ca fiind neîntemeiat, arătând că motivul de recurs invocat de recurentă nu este întemeiat deoarece din motivarea instanței de fond nu rezultă că sentința se bazează pe considerente contradictorii, ci din contră s-a reținut în mod corect că AVAS Baf ost acționarul debitoarei și s-a abținut de la a aproba în adunarea generală a acționarilor intrarea debitoarei sub incidența procedurii de faliment în anul 2004.
Intimatul a formulat, de asemenea, întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursurilor și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Raportat strict la motivul de recurs invocat de către AVAS intimatul arată că că acesta este neîntemeiat deoarece instanța de fond atunci când s-a referit la reprezentantul AVAS care cunoștea situația economico-juridică a debitoarei a făcut-o în conjunctura în care a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ridicată de o parte din pârâții/intimați din dosarul de fond - astfel încât nu are interes procesual în invocarea unui astfel de aspect atâta timp cât excepția prescripției dreptului la acțiunea formulată de AVAS a fost respinsă de instanța de fond, iar acest aspect profită AVAS Din motivarea instanței de fond nu rezultă că sentința se bazează pe considerente contradictorii, ci din contră că acestea sunt cursive, și concise cu referire strict la cauză. Astfel se reține în mod corect și necontestat nici de recurent, că AVAS Baf ost acționarul debitoarei SC SA, că reprezentantul AVAS B s-a abținut de la a aproba în adunarea generală a acționarilor intrarea debitoarei sub incidența procedurii de faliment în anul 2004.
Intimatul mai arată că motivarea recursului nu este corelată cu actele de
la dosar, AVAS fiind în confuzie privind conținutul hotărârii atacate, astfel
greșit se susține că a fost admisă acțiunea lichidatorului judiciar, în contextul în
care aceasta a fost respinsă ca prescrisă; și mai mult decât atât se pare că
reprezentanții AVAS prin modul de redactare a recursului au înțeles să critice
hotărârea prin prisma faptului că acțiunea lor a fost respinsă ca prescrisă; lucru
absolut neadevărat deoarece acțiunea AVAS a fost respinsă pe fond, instanța de
fond respingând excepția prescripției acțiunii AVAS și excepția lipsei calității active
a AVAS
Ca urmare, prin prisma strict a motivelor de recurs invocate de către AVAS B, intimatul solicită ca acesta să fie respins ca lipsit de interes, acesta neînțelegând să aducă critici pe fondul cauzei privind temeinicia soluției adoptate, ci referindu-se la aspecte pur formale ale hotărârii pronunțate, care însă îi profită AVAS.
Față de recursul formulat de către, intimatul solicită a fi respins ca neîntemeiat, arătând că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea lichidatorului judiciar ca prescrisă deoarece dreptul la acțiune a reclamantului/recurent, întemeiat pe art. 138 din Legea nr.85/2006 era prescris la data introducerii acțiunii ce a format obiectul dosarului -- conexat la prezentul dosar.
Intimatul mai arată că lichidatorul judiciar nu se poate apăra susținând că el nu a depus acest raport privind cauzele și persoanele vinovate de insolvabilitatea debitoarei decât la data de 8.11.2004, deoarece nedepunerea acestui raport este culpa exclusivă a lichidatorului, iar acest fapt nu prorogă termenul de 60 de zile stipulat pentru depunerea raportului și totodată nici nu amână data de la care curge termenul de prescripție vis a vis de lichidatorul judiciar. Atât termenul de 60 de zile cât și termenul de 3 ani sunt reglementate de norme imperative și nu se admit derogări de la aceste termene.
Referitor la termenul de prescripție reglementat de art. 139 din Legea nr.85/2006 intimatul arată că și termenul de 2 ani a fost depășit de mult deoarece procedura împotriva debitoarei s-a deschis în 15.04.2004, iar pe cale de consecință acest termen de 2 ani a fost îndeplinit în data de 15.04.2006.
Raportat la cel de-al doilea motiv de recurs, intimatul arată că instanța de fond a analizat pe larg concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză atunci când acțiunea AVAS a fost respinsă pe fond.
Pe fond, intimatul solicită respingerea acțiunii formulate de și AVAS ca nelegală și netemeinică, invocând excepția prescriptibilității dreptului la acțiune a reclamantului/recurent și excepția lipsei calității active a reclamantului AVAS B în a formula prezenta acțiune. Astfel acest reclamant a formulat la data de 18.07.2006, acțiune de atragere a răspunderii administratorilor societății falite SC SA A, întemeindu-și cererea pe prevederile Legii nr.64/1995 republicată - art. 137 (cererea acestui reclamant a stat la deschiderea procedurii). Cererea AVAS a fost predată la poștă în data de 19.07.2006 și înregistrată la Tribunalul Arad în data de 21.07.2006.
Astfel, intimatul arată că la data înregistrării acțiunii acestei reclamante era în vigoare Legea nr.85/2006, trimiterea respectivei acțiuni prin poștă anterior intrării în vigoare a Legii nr.85/2006 este irelevantă din punct de vedere al abrogării Legii nr.64/ 1995.
Se mai arată de către intimat că acțiunea de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere a debitoarei falite formulată de lichidatorul judiciar SC și AVAS este nelegală și nefondată și solicită respingerea ei.
Astfel, lichidatorul judiciar SC și-a întemeiat acțiunea, exclusiv, pe prevederile art. 138 din Legii nr.85/2006 și a solicitat aplicarea acestui text de lege în cazul unor fapte săvârșite anterior intrării în vigoare a acestei legi, respectiv faptele presupus săvârșite s-au derulat în perioada anilor 1997-2004.
Se mai arată de către intimatul că nici lichidatorul judiciar și nici AVAS B nu au făcut dovada că ar fi săvârșit vreo faptă ilicită care să atragă incidența art. 138 din Legii nr.85/2006; totodată nu au făcut dovada că ar fi cauzat vreun unui prejudiciu creditorilor sau debitoarei pe perioada cât a fost angajat al debitoarei și totodată nu au făcut dovada legăturii de cauzalitate între prejudiciul suferit de creditori cauzat de insolvență debitoarei și activitatea sau faptele sale săvârșite în numele debitoarei. Vinovăția de asemenea nu a fost dovedită în contextul în care nu a dovedită fapta prejudiciabilă.
În final, intimatul arată că nici expertiza dispusă în cauză nu a relevat că ar fi săvârșit fapte prejudiciabile care să fi dus sau agravat insolvența debitoarei. Mai mult, intimatul susține că nici din raportul lichidatorului judiciar nu rezultă că ar fi săvârșit una din faptele incriminate de Legea nr.64/1995 sau nr.85/2006, astfel încât să se poată dispune admiterea acțiunii reclamanților.
Intimatul a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului lichidatorului judiciar ca nefondat, cu cheltuieli de judecată și respingerea recursului formulat de AVAS ca nemotivat.
Intimatul arată că judecătorul sindic a apreciat corect faptul că acțiunea lichidatorului judiciar a fost înregistrată la data de 27.09.2004, deci peste termenul de 3 ani de la data când trebuia să cunoască persoanele cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvență. Faptul că raportul depus până la acea dată, a fost un raport parțial, poate fi imputat numai lichidatorului judiciar întrucât acesta putea să ceară, în aceste condiții, judecătorului sindic să-i acorde o perioadă de timp pentru completarea și depunerea raportului definitiv. Acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că pasivitatea lichidatorului judiciar, care se invocă în apărarea sa volumul mare de muncă și informații, îi este imputabilă în totalitate.
Intimatul apreciază că recursul AVAS nu este motivat în drept, criticile care sunt aduse sentinței instanței de fond nu sunt întemeiate și nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 punctul 9. care fac referire la o sentință dată fără temei legal, sau cu aplicarea greșită a legii. Din redactarea recursului nu rezultă o motivare concretă și pertinentă a acestuia ci numai se face referire la faptul ca sentința atacată conține în motivare considerente contradictorii, fără să arate care sunt motivele contradictorii.
Intimatul a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând că lichidatorul judiciar recunoaște că a depășit termenul de 3 ani de la data săvârșirii faptelor incriminate prin art.138 din Legea nr.85/2006. De asemenea, se arată că lichidatorul judiciar nu a depus în fața primei instanțe o cerere de repunere în termen, așa cum prevede codul d e procedură civilă.
Intimatul susține că a demonstrat că faptele incriminate de art.138 din Legea 85/2007 nu există, că procedural, corect și conform art.1169 cod civil faptele trebuiau demonstrate și dovedite de către reclamanta recurentă.
Intimatul mai arată că recursul AVAS B este nefondat întrucât este ilegal ca în cadrul aceleași părți să se întrunească și calitatea de pârât și cea de reclamant, ar fi contrar principiului general de drept:"nemo potest aligant propriam turpitudinem"nimeni nu poate invoca propria faptă ilicită în scopul dobândirii unor drepturi. Recurenta reclamantă este membră a conducerii societății, chiar acționarul principal și a invocat atitudinea sa pasivă față de societate pentru a recupera niște ipotetice pierderi de la ceilalți membrii ai conducerii societății.
Intimata a formulat, de asemenea, întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursurilor ca netemeinice și nelegale, arătând că recursul AVAS este lipsit de interes întrucât nu sunt aduse critici pe fondul cauzei ci doar privind aspectele pur formale ale hotărârii atacate.
Cu privire la recursul lichidatorului judiciar, intimata arată că nedepunerea în termenul legal a raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei este culpa exclusivă a lichidatorului și instanța de fond în mod corect a respins acțiunea acestuia, ca prescrisă.
Analizând recursurile declarate de recurentul lichidator, recurenta creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr.1675/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, raportat la criticile aduse sentinței atacate și din oficiu, conform disp. art. 304/1 Cpc. Curtea constată că acestea sunt nefondate.
Din sinteza motivelor prezentate de creditoare și de lichidator, apreciate din prisma probelor existente la dosarul cauzei, se constată că prima instanță a apreciat corect starea de fapt și aspectele de drept incidente în cauză și a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Pentru angajarea răspunderii bazată pe art. 137 din Legea nr. 64/1995 trebuie să fie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale și condițiile speciale impuse de articolul amintit.
Recurenta AVAS nu a avut o poziție clară cu privire la încadrarea juridică a faptelor imputate pârâților, aspect pe care îl reține și prima instanță, motivarea prezentată fiind explicită.
S-a reținut corect faptul că pentru fiecare dintre încadrările juridice ale faptelor imputate pârâților, concluziile desprinse din ansamblul probator nu au putut duce la o soluție de atragere a răspunderii, urmare a admiterii acțiunii, ci au condus spre netemeinicia acesteia.
Judecătorul sindic a avut în vedere în principal raportul expertizei contabile efectuate în cauză, expertiză care a fost acceptată de părți care au declarat că nu solicită efectuarea expertizei contrare și din care a rezultat ori că pierderile suferite de către debitor întemeiate pe disp. art. 137 al. 1 lit. a) din Legea nr. 64/1995 nu se subsumează faptei de sustragere de bunuri sau credite in scopul realizării unui folos personal sau în favoarea unor terți determinați, ori că activitățile s-au soldat cu obținerea unui câștig al debitoarei.
Totodată, reclamantul a imputat pârâților intrarea debitoarei în relații comerciale cu societăți comerciale deținute de membrii organelor de conducere încadrând fapta în prev. art. art. 137 al. 1 lit. a,b din Legea nr. 64/1995, însă înființarea acestor societăți a fost aprobată prin hotărâri ale adunărilor generale ale acționarilor, deci cu acordul reclamantului care avea calitatea de acționar și că soldul general al relației comerciale dintre debitor și aceste societăți este favorabil debitorului. Deci din aceste relații debitorul a avut de câștigat nu de pierdut.
De aceea, judecătorul sindic a considerat că invocatele relații comerciale nu pot constitui fapte pentru care să fie angajată răspunderea pârâților, nefiind producătoare de prejudiciu, motivare pe care și-o însușește și instanța de recurs.
În mod similar, raportul de expertiză a relevat faptul că în relațiile cu aceste societăți debitorul a avut un rezultat favorabil, deci este exclusă ipoteza continuării activității în folosul acestor societăți, iar în ședința AGA din 18.03.2004, când s-a solicitat declanșarea procedurii insolvenței debitorului SC SA, reprezentantul Autorității de Valorificare a Activelor Statului B s-a abținut, dovadă că această autoritate nu a considerat necesară măsura nici în anul 2004 când au avut alte persoane această inițiativă, deci cu atât mai mult nu poate invoca în favoarea sa neluarea acestei măsuri anterior anului 2004.
Ca urmare, niciunul dintre motivele invocate, în modalitatea prezentată și încadrată în dispozițiile legale, nu poate fi coroborat cu probele administrate. Pentru aceste considerente, recursul creditoarei nu este fondat.
Cu privire la ambele recursuri, Curtea reține că, în speță, nu este prezent nici cazul de recurs prevăzut la pct. 9 al acestui articol, neputându-se susține cu temei că sentința atacată ar fi lipsită de temei legal ori că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, instituția creditoare aflându-se în eroare în ceea ce privește condițiile cerute de legiuitor pentru a se putea promova o acțiune în temeiul normei susmenționate.
Deși hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în cauză să fie incidente și prevederile art. 304/1 din codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recurs omisio medio devine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu.
Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Raportat la criticile aduse de către lichidator hotărârii fondului, în privința termenului de la care curge termenul de prescripție în ceea ce privește acțiunea formulată de acesta, întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea insolvenței, Curtea arată că, așa cum a rezultat din înscrisurile exitente la dosar, prin sentința nr. 1021/15.04.2004 din dosar nr. 3427/2003 al Tribunalului Arad, Secția comercială, a fost deschisă procedura insolvenței debitorului SC SA, fiind desemnat administrator care a depus la dosar la data de 27.09.2004 o primă secțiune a raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență și la aceeași dată, prin încheierea nr. 2177 din dosar nr. 3427/2003, s-a decis trecerea debitorului în faliment.
Cu privire la acțiunea exercitată de lichidatorul judiciar, corect judecătorul sindic a reținut starea de fapt. La data de 06.09.2007 lichidatorul judiciar a formulat față de pârâții, u, G, - și, să suporte în solidar pasivul debitorului în cuantum de 6.043.973 lei, sumă pe care o solicită în baza art. 138 literele b, c și f din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Însă, din cuprinsul art. 24 litera a) din Legea nr. 64/1995, lege sub care, se susține că s-au săvârșit faptele, administratorul judiciar avea ca și atribuție "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, precum și asupra posibilității reale de reorganizare efectivă a activității debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea și supunerea acelui raport judecătorului-sindic într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea administratorului"
Ca urmare, administratorul judiciar, raportat la data numirii sale, avea deci obligația de a depune raportul amintit într-un termen limită de 60 zile, prevăzut imperativ de lege, termen care expira la data de 15.06.2004, termenul limită până la care administratorul judiciar trebuia să indice, în cuprinsul raportului, persoanele cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvență.
De aici rezultă că până la acest termen, deci în interiorul intervalului de timp scurs între desemnarea sa și împlinirea celor 60 de zile, administratorul judiciar trebuia să cunoască aceste persoane și în consecință de la acea dată a început să curgă, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din același Decret nr. 167/1958. Același este și termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, prevăzut de art. 76 din Legea nr. 64/1995, deci la acea dată se putea cunoaște și întinderea prejudiciului pretins a fi fost cauzat de aceleași persoane.
În mod legal, judecătorul sindic a reținut că Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, care a abrogat și înlocuit Legea nr.64/1995, prevede aceleași obligații pentru administratorul judiciar și aceleași termene și, în plus, art. 139 al legii reglementează expres atât termenul de prescripție cât și data începerii curgerii acestuia, prevederi care sunt în acord cu reglementările anterior amintite.
De aceea, de la data de 15.06.02004, până la data de 06.09.2007, data înregistrării acțiunii, s-a scurs o perioadă mai mare de trei ani și prin urmare acțiunea este prescrisă, motiv pentru care judecătorul sindic a respins-o ca atare, aceleași fiind și considerentele pentru care Curtea va menține soluția dată.
În consecință, nefiind incidente motive de casare ori de modificare a hotărârii, Curtea, raportat la disp. art. 312 Cpc. va respinge recursurile declarate de recurentul lichidator, recurenta creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr.1675/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, G, -, ca nefondate.
În temeiul disp. art. 274 Cpc, Curtea va obliga recurentul lichidator la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimatul, în cuantum de 1.500,00 lei, recurenta creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimatul, în cuantum de 1.500,00 lei, anbii recurenți la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimatul, în cuantum de 2.000,00 lei, respectiv de intimatul, în cuantum de 2.000,00 lei și de intimații și -, în cuantum de 6.000,00 lei.
Totodată, va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurentul lichidator, recurenta creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr.1675/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, G, -, ca nefondate.
Obligă recurentul lichidator la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimatul, în cuantum de 1.500,00 lei.
Obligă recurenta creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimatul, în cuantum de 1.500,00 lei.
Obligă recurenții la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimatul, în cuantum de 2.000,00 lei.
Obligă recurenții la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimatul, în cuantum de 2.000,00 lei.
Obligă recurenții la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimații și -, în cuantum de 6.000,00 lei.
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./28.01.10
tehn./ 15 ex./28.01.10
Primă instanță: Tribunalul Arad,
judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Raluca Suciu
