Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 563/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 2247/2008)
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 563
Ședința publică de la 10 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 3: Iulia Manuela I--
GREFIER -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul împotriva sentinței comerciale nr. 4264 din 16.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, SC R SA și SC SRL.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 3 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 10 aprilie, când în urma deliberării a pronunțat următoarele:
CURTEA
Prin sentința comercială nr.4264/16.10.2008 s-a admis cererea formulată de creditorii Administrația Finanțelor Publice Sector 2 B și SC R SA împotriva pârâtului.
A fost obligat pârâtul să suportate din averea personală pasivul debitoarei SC SRL în sumă de 309.996 lei.
În motivarea acestei sentințe s-a reținut că debitoarea SC SRL se află în faliment. Prin rapoartele depuse la 7.06.2004 și 13.09.2005 lichidatorul judiciar a făcut cunoscut instanței că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.137 lit.d și e din Legea 64/1995. S-a dispus efectuarea unei expertize conform căreia s-a ajuns la concluzia că vinovat de starea de insolvență este administratorul care dovedit rea-credință prin neplata datoriei.
S-a cerut de către creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 2 și SC R SA atragerea răspunderii patrimoniale a debitorului.
Prin sentința comercială nr.2963/13.11.2006 a fost respinsă cererea recurenților de atragerea răspunderii personale a administratorului.
S-a făcut recurs de către creditori, iar prin decizia Curții de Apel București nr.738/18.04.2007 s-a admis recursul acestora, s-a trimis cauza spre rejudecare, cu dispoziția obligatorie ca în cauză să se efectueze o expertiză contabilă.
Ca urmare s-a format dosarul de fond nr- al Tribunalului București în care prin încheierea din 6.12.2007 (pag.30) s-au stabilit obiectivele expertizei.
După efectuarea expertizei care nu a fost contestată de pârâtul s-a pronunțat sentința nr.4264/16.10.2008 strict legat de motivarea acestei sentințe și în motivarea instanței de fond a reținut următoarele:
Din cuprinsul raportului de expertiză s-a reținut că la data de 31.06.2003 debitorul SC SRL avea disponibilități în casă și în bancă în sumă de 689.537 lei, din care puteau fi achitate creanțele celor doi creditori înscrise în tabelul obligațiilor. Cum ultimul bilanț contabil înregistrat în societate este cel aferent anului 2004, expertul nu a putut explica modul în care aceste disponibilități au ieșit din patrimoniu. Mai mult s-a reținut că administratorul societății nu a predat lichidatorului judiciar documentele societății, expertiza efectuându-se în baza bilanțurilor contabile depuse la administrația financiară.
Față de cele constatate, instanța de fond a reținut că în urma acestei situații concluzia nu poate fi decât că acestea au fost folosite în alte scopuri decât cele prevăzute în actul constitutiv al societății, și așa răspunzător pentru această situație este administratorul societății.
Mai mult s-a constatat că administratorul a refuzat depunerea actelor contabile ale societății, atribuții care-i revin acestuia și care nerespectate au determinat încălcarea dispozițiilor art.196 alin.1 art.73 alin.2 Legea 3/1990 rep.
S-a reținut de asemenea că acesta nu a ținut o evidență contabilă corectă, deci nu a respectat nici prevederile legii contabilității, fapte care coroborate, duc la concluzia că administratorul a acționat contrar dispozițiilor legale și în plus datorită conduitei sale, nu s-a putut efectua o constatare exactă a situației patrimoniale a debitoarei sub aspectul activului și pasivului pe toată durata existenței societății, consecința fiind aducerea societății în stare de faliment și fraudare a creditorilor prin neputința de a se recupera creanțele din activul debitoarei. Toate aceste fapte care au determinat starea de insolvență a debitoarei au fost suficient de bine constatate prin rapoartele întocmite de lichidator, dar și de către expertul contabil desemnat în cauză de instanță, atrag răspunderea personală a administratorului, în temeiul art.138 lit.a și d din Legea nr.85/2006.
Pentru cele reținute s-a pronunțat sentința de mai sus.
Împotriva sentinței comerciale nr.4264/16.10.2002 a declarat recurs pârâtul care critică sentința atacată pe care o consideră ca fiind netemeinică și nelegală deoarece consideră că în calitatea pe care a avut-o ca administrator nu a săvârșit nici una din faptele care să-i atragă răspunderea potrivit art.138 alin.1 lit.a și d din Legea nr.85/2006.
Motivează că de la data înființării societății și până la lichidarea judiciară a acesteia a desfășurat o activitate restrânsă care în mod legal și corect a fost înregistrată în contabilitatea societății și că toate ordonanțele Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, confirmă acest lucru.
Consideră că și-a exercitat mandatul cu bună credință și că societatea nu a contractat credite și nici nu a deținut bunuri în patrimoniu astfel încât acestea să fi fost folosite în interes personal sau pentru alte persoane.
În drept își motivează recursul în baza art.304 pct.8 și 9.pr.civ. și dispozițiile Legii nr.85/2006.
La dosarul cauzei s-a depus întâmpinare de către recurenții Administrația Finanțelor Publice Sector 2 B și SC R SA, care cer motivat respingerea recursului declarat de pârâtul ca nefondat.
La data de 12.03.2009 recurentul a depus la dosar dezvoltarea motivelor de apel în care arată că nu ar fi fost convocat prin scrisoare recomandată de către expert ca și celelalte părți și ulterior, că nu ar fi fost citată SC SRL singura în măsură să pună la dispoziția instanței arhiva SC SRL. Înscrisurile ce au stat la baza desfășurării expertizei au fost puse la dispoziția expertului de către ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, ori analiza eronată a acestor a dus la concluzii nesusținute legal, deoarece debitorul pârât nu a fost legal convocat. Că deși societatea a intrat în faliment la 12.06.2003 s-a reținut din expertiză că în anul 2003 - 2004 societatea ar fi realizat profit, situație care nu ar corespunde realității.
Mai arată că societatea a intrat în faliment din cauza executării defectuoase a contractului economic încheiat cu SC, DISTRIGAZ SUD și SC T SA Depune în dovedirea celor susținute scoaterea sa de sub urmărire penală din 4.08.2004, ordonanța din 21.06.2008 și din 10.03.2005.
Pentru cele arătate cere admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
La dosar s-au depus CONCLUZII de către intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 în care se face o analiză minuțioasă corectă și la obiect a dezvoltării motivelor de recurs în care se cere respingerea acestora ca nefondate deoarece expertul a pus la dosar dovada convocării în două rânduri pentru participare la expertiza pârâtului și a mandatarului său dar aceștia nu au răspuns solicitării expertului.
Actele prezentate expertului nu prezintă semnătura administratorului, deoarece au fost trimise expertului în copie în sistem informatizat, dar ele sunt cele pe care recurentul le-a depus cu semnătură și ștampilă la ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 conform legii. Oricum acestea trebuiau depuse toate conform legii, mai mult, la data de 22.04.2004 prin încheierea Tribunalului Bucureștis -a reținut prezența reprezentantului legal al pârâtului, prin doamna și căreia i s-a pus în vedere să predea întreaga evidență contabilă a SC SRL pe anul 2000, 2001, 2002 - conform Legii pentru verificare.
S-a reținut în raportul expertului că deși i s-a cerut să predea toate documentele societății, recurentul nu a înțeles să se achite de această obligație legală.
Mai mult, nu a predat lichidatorului judiciar nici ștampila societății, lichidatorul judiciar menționând că după deschiderea procedurii acesta a virat în contul SC SA cu preferență suma de 20.000.000 lei sub semnătura și ștampila societății, deși nu mai avea acest drept.
Faptul că nu, au fost predate toate documentele, este culpa exclusivă a pârâtului și chiar s-a reținut că deși SC SRL a avut profit în 2003 conform expertizei întocmită în dosar 427/2003prin care ar fi putut plăti pe unii creditori, pârâtul - recurent nu făcut-o, aceasta dovedind reaua-credință. astfel respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Față ce cele de mai sus și având în vedere actele din dosarul cauzei, Curtea constată și reține următoarele:
-din actele depuse la dosar rezultă că recurentul a fost citat legal în fața instanței de fond la adresa din comuna Județul D, adresă pe care și-a precizat-o și în cererea de recurs.
Susținerea că nu a fost legal citat la instanța de fond urmează astfel a fi înlăturată, deoarece a avut astfel posibilitatea să conteste expertiza ce s-a efectuat în cauză, dar la niciunul din termenele acordate deși a fost legal citat la această adresă (pag.18, 29, 38 și 105) nu s-a prezentat niciodată în fața instanței de fond, astfel că nu poate susține că s-a efectuat expertiza fără citarea sa.
-actele ce au stat la baza efectuării expertizei sunt acte ce au fost depuse de reprezentanții legali ai societății, respectiv bilanțurile contabile și pe perioada 31.12.2000 - 31.12.2004 perioadă în care administrator este recurentul și față de cele susținute în recurs este greu de crezut că la organul de control financiar ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, depus acte incomplete, nesemnate, etc, lucru care de fapt este contrazis și de această creditoare, care precizează în întâmpinare și concluziile scrise că actele ce au stat la baza expertizei poartă semnătura și ștampila reprezentanților legali ai societății, iar pentru lipsa unora din ele, culpa aparține administratorului.
-expertiza a stabilit ca de altfel și alte expertize ce s-au efectuat în cauză, că la data de 31.12.2002 SC SRL avea conform bilanțului contabil încheiat la data de 31.12.2002, suficiente disponibilități în casă și bancă respectiv în sumă de 654.632 lei, astfel că sentința 559/2002 a Tribunalului București prin care era somată să plătească către SC R SA suma de 199.700 lei și 23.364 lei penalități putea fi executată la 31.12.2002.
Se mai precizează prin expertiză că din raportarea contabilă din 31.06.2003 rezultă de asemenea că pârâta SC SRL avea disponibilități în casă și bancă în sumă de 689.537 lei, deci putea achita cei doi debitori SC pentru suma de 223.664 lei și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 pentru suma de 23.364 lei.
În plus avea și creanțe de încasat de la diverși clienți.
Asupra modului de ieșire din patrimoniu a activelor și situația financiară pe ultimii trei ani de activitate expertul nu a avut nici o informație. Pârâtul, deși litigiul datează din 4.04.2003, nu a putut dovedi ce s-a întâmplat cu sumele reținute a fi fost suficiente pentru a achit datoriile către cei doi debitori și a salva societatea de la faliment, ceea ce face ca asupra sa să planeze culpa pentru aducerea în faliment a societății SC SRL, lucru dovedit de altfel cu actele și expertiza efectuată în cauză.
Concluziile finale ale expertului fiind în sensul că administratorul poartă răspunderea pentru lipsa actelor contabile, pentru neținerea unei contabilități în conformitate cu legea și pentru neplata nejustificată a celor doi creditori, de vreme ce în casă și bancă societatea avea suficiente fonduri.
Sentința instanței de fond care a reținut că din actele de la dosar, din rapoartele întocmite de lichidator, ca și concluziile expertului contabil desemnat pentru efectuarea expertizei, rezultă culpa administratorului, aceasta atrage răspunderea personală a recurentului în temeiul art.138 lit.a și d din Legea nr.85/2006.
Fiind vorba de răspunderea administratorului în baza art.138 din Legea nr.85/2006, este vorba de o răspundere civilă delictuală, care se analizează chiar dacă pârâtul nu a săvârșit fapte penale, de vreme ce în speță prin expertiză s-a stabilit culpa acestuia, existența prejudiciului, legătura cauzală dintre faptă și prejudiciu, astfel că sentința instanței de fond este temeinică și legală.
În consecință pentru toate cele reținute, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge recursul declarat de recurentul împotriva sentinței comerciale nr. 4264 din 16.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, SC R SA și SC SRL, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
dr. I-
GREFIER,
-
Red.Jud. - 4.05.2009
Tehnored. - 4.05.2009
2 ex.
Tribunalul București - Secția VII- Comercială
Președinte:
Președinte:Alecsandrina RădulescuJudecători:Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia, Iulia Manuela
