Spete pretentii comerciale. Decizia 182/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 704/2008)
DECIZIE COMERCIALĂ NR. 182
Ședința publică de la 10 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia
GREFIER ---
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta SC SA împotriva sentinței comerciale nr.14327 din 30.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA NAȚIONALĂ A APELOR MINERALE SA.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 3 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 10 aprilie 2009 când în urma deliberării a pronunțat următoarele:
CURTEA
Prin sentința comercială nr.14327/30.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială s-a admis prescripția dreptului la acțiune pentru un număr de două facturi cu penalitățile aferente și pe cale de consecință s-au respins pretențiile reclamantei cu referire la aceste facturi. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ A APELOR MINERALE SA în contradictoriu cu pârâta SC SA. S-a obligat pârâta la plata sumei de 264.706,79 lei cu titlu de preț și la 465.181,10 lei penalități de întârziere.
În motivarea acestei sentințe s-a reținut în esență că între părțile în litigiu s-a încheiat contractul nr.16828/4.03.1997 în baza căruia reclamanta a livrat pârâtei mai multe cantități de apă minerală la prețul stabilit de 10,10 lei/litru specificat în 9 facturi fiscale în valoare totală de 5.396.754.434 lei.
Din această sumă s-a achitat doar 908.453.663 lei la prețul stabilit, ulterior conform G 178/2001 pentru completarea anexei la G 36/2001 regimul apei minerale la sursă s-a schimbat, prețul acestui produs stabilindu-se numai cu avizul Oficiului Concurenței, actualmente Ministerul Finanțelor Publice.
Ca urmare conform avizului Oficiului Comerțului nr.490/2002 începând cu data de 1.03.2002 prețul apei minerale a fost stabilit la 60 lei/litru plus TVA.
Pârâta a contestat avizul în instanță, iar prin sentința 48/2004 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș acțiunea a fost respinsă, iar în recurs Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut soluția.
S-a reținut astfel de instanța de fond că întrucât prețul stabilit de Oficiul concurenței nefiind desființat de instanță, acțiunea formulată de către reclamantă la prețul de 60 lei/litru este legală.
În urma verificării prețului și în raport de data emiterii fiecărei facturi analizat și intervenirea termenului de prescripție, dacă prin plăți parțiale s-a întrerupt prescripția conform art.16 din Decretul nr.167/1958; s-a dispus și efectuarea unei expertize contabile, și urmare a acestor verificări complete a constatat că pentru facturile nr.- din 31.07.2002 și nr.- din 31.08.2002 a intervenit prescripția dreptului la acțiune la data de 9.10.2005.
Pentru celelalte facturi termenul de prescripție nu era împlinit la data introducerii acțiunii, astfel că pârâta a fost obligată la plata diferenței, respectiv contravaloarea celor 7 facturi pentru apa minerală livrată de reclamantă la prețul legal stabilit de Oficiul concurenței prin avizul nr.490/2002.
Pentru cele reținute s-a pronunțat sentința de mai sus.
Împotriva sentinței comerciale nr.14327/3o.11.2007 a declarat apel pârâta SC SA criticând sentința atacată pe care o consideră ca fiind netemeinică și nelegală deoarece ea nu a recunoscut niciodată prețul pretins prin facturile emise pentru apa minerală livrată, de vreme ce a plătit reclamantei exact prețul stabilit de părți prin contract. Că însăși reclamanta recunoscut prin acțiune și ulterior și instanța a recunoscut că suma cerută reprezintă pretenții decurgând din diferențe de preț.
Astfel, în mod greșit instanța a reținut că e vorba de plata parțială și de o recunoaștere datoriei. În atare situație nu poate fi atrasă întreruperea prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, și ca atare consideră că toate pretențiile derivate din cele 7 facturi emise până în ianuarie 2003, atât pe aspectul diferenței de preț, cât și cel al penalităților de întârziere, urmează a fi stabilite ca fiind prescrise conform termenului general de prescripție. În atare situație urmează a fi respinse în întregime pretențiile cerute de reclamantă, inclusiv penalitățile.
În situația în care s-ar reține că prețul pretins pentru cele 7 facturi este legal datorat și că pretențiile reclamantei pentru preț nu sunt prescrise, consideră că nu poate plăti penalități mai mari decât c/val. prețului mărfii conform Legii nr.469/2002. astfel admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.
Prin întâmpinare la cererea de apel reclamanta-intimată cere respingerea apelului ca nefondat, deoarece art.16 din Decretul nr.167/1958 echivalează plata parțială cu recunoașterea datoriei de către pârât, respectiv acte începătoare de executare, cauze de natură a întrerupe cursul prescripției extinctive.
Deci plata efectuată de pârâtă, reprezintă o recunoaștere a datoriei și ca atare soluția instanței de fond sub aspectul verificării prescripției celor 9 facturi este temeinică și legală, pârâta datorându-i diferența de preț a celor 7 facturi, la care prin plată, s-a întrerupt termenul de prescripție, pentru celelalte două, termenul de prescripție s-a împlinit înainte de introducerea acțiunii.
În ce privește penalitățile, consideră că sunt corect calculate conform expertizei, Legea nr.469/2002 neaplicându-se contractului încheiat în 1997, anterior apariției legii. Mai mult penalitățile s-au calculat în lei și au fost stabilite la valoarea de 1.567.758,48 lei vechi, ori pretențiile pentru c/val. facturilor în discuție au fost calculate la 465.181 Ron, deci cuantumul penalităților este mult inferior prețului apei minerale din facturile neachitate de pârâtă.
În ce privește prețul de 60 lei/litru practicat de societatea sa este cel legal conform avizului Oficiului Concurenței 490/25.02.2002. Motivează amplu acest aspect cu referiri exprese la actele normative în baza căruia acesta a fost elaborat, respectiv G 36/2001 și G 178/2001, părțile fiind obligate a se conforma, independent de negocierea unor clauze contractuale cu caracter privat cu alt conținut, orice conduită contrară situându-se în afara legii.
De altfel, acțiunea pârâtei pentru anularea avizului a fost respinsă prin sentința nr.48/17.02.2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, soluție menținută și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia irevocabilă nr.8325/17.11.2004.
astfel respingerea apelului ca nefondat.
Apelul este nefondat.
Față de cele de mai sus și având în vedere actele depuse la dosar cauzei, Curtea constată și reține următoarele:
Referitor la motivele de apel Curtea reține că este greșită susținerea pârâtei care arată că ea nu a recunoscut niciodată prețul practicat de reclamantă și că a achitat parțial cele 7 facturi, pentru care nu a operat prescripția extinctivă, numai pentru că a recunoscut și plătit doar prețul stabilit cu reclamantă în contract.
Instanța de fond aplicând textul de lege prevăzut la art.16 lit.a din Decr.167/1958 a folosit pentru plata parțială termenul stabilit de legiuitor în acest act normativ drept "recunoaștere" a unei părți din suma pretinsă. Este și firească o astfel de interpretare a plății parțiale, deoarece pentru o datorie pe care nu o recunoaști, refuzul ar trebui să fie total. Deci pentru cealaltă sumă rămasă neplătită curge o nouă prescripție. Această interpretare nu are de ce să sperie pe debitor. Dacă suma este datorată, ea trebuia plătită de la început și deci o va plăti, iar dacă era nedatorată, acțiunea creditorului se va respinge, chiar dacă în folosul său a curs o nouă prescripție.
Deci pe acest aspect al prescripției dreptului la acțiune analiza făcută de instanța de fond este temeinică și legală, stabilindu-se a fi prescrise doar un număr de 2 facturi din totalul de 9 prevăzut în acțiune.
În ceea ce privește legalitatea prețului aplicat de reclamantă la momentul livrării și facturării cantităților de apă minerală, Curtea reține că livrarea a avut loc după emiterea avizului oficiului concurenței nr.490/25.02.2002, deci acesta era aplicabil la data livrării, facturarea produsului făcută în baza acestui aviz fiind legală.
În atare situație, pârâta trebuia să cunoască caracterul obligatoriu al avizelor Oficiului Concurenței privitoare la prețul produselor, conform G 178/2001 pentru completarea anexei G nr.36/2001 privind regimul prețurilor și tarifelor.
De altfel în acest sens s-a pronunțat instanța de judecată cu privire la cererea de anulare a avizului nr.490/25.02.2002 cerere ce a fost respinsă prin sentința nr.48/17.02.2004 menținută prinDecizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.8325/17.11.2004 opozabilă pârâtei în mod irevocabil.
În atare situație și sub aspectul prețului practicat de reclamantă sentința instanței de fond este temeinică și legală.
Referitor la penalități, acestea au fost corect calculate prin expertiza contabilă dispusă de instanța de fond, conform clauzelor stabilite în contract la procentul de 0,4% pe zi acceptat de ambele părți.
La obiecțiunile părților, în fața instanței de fond expertul și-a justificat calculul corect al penalităților pe care părțile nu l-au mai contestat. În speță nu își au aplicabilitate dispozițiile Legii nr.469/2002 față de principiul neretroactivității legii. Dar și în cazul aplicării legii pentru contracte ulterioare apariției ei, art.4(3) se poate depăși cuantumul sumei asupra căreia s-au calculat, dacă în contract s-a prevăzut contrariul.
Dacă în speță este cazul unei erori materiale aceasta poate fi invocată în fața instanței de fond, conform art.281 pr.civ.
Pentru toate cele arătate mai sus, Curtea constată că sentința nr.14327/30.11.2007 este temeinică și legală și pe cale de consecință va respinge apelul declarat de pârâta SC SA ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta SC SA cu sediul în O--2, Județul B, împotriva sentinței comerciale nr.14327 din 30.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA NAȚIONALĂ A APELOR MINERALE SA cu sediul în B,--38, sector 1.
Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 4500 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
---
Red.Jud. - 4.05.2009
Tehnored. - 5.05.2009
4 ex.
Tribunalul București - Secția VI- Comercială
Președinte:
Președinte:Alecsandrina RădulescuJudecători:Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia
