Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 576/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 160/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.576
Ședința publică de la 6.04.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, în contradictoriu cu intimatul, împotriva sentinței comerciale nr.4966/19.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.4966/19.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr- a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I și s-a dispus închiderea procedurii insolvenței în temeiul articolului 131 din Legea nr.85/2006. S-a mai dispus notificarea sentinței de închidere a procedurii precum și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de articolul 138 lit. a,c și d din Legea nr.85/2006, astfel că cererea creditoarei este neîntemeiată.
În ce privește aplicabilitatea articolului 138 alin. 1 lit. a din lege, tribunalul a reținut că nu s-au administrat dovezi din care să rezulte că pârâtul a ascuns o parte din activul societății, mai ales că societatea debitoare nu a deținut în patrimoniul său bunuri de natura imobilizărilor corporale. Dimpotrivă, instanța a reținut că activele la care creditoarea face referire sunt active circulante constând în stocuri, creanțe, capital, elemente patrimoniale destinate să asigure continuitatea ciclului de exploatare. Pentru incidența în cauză a dispozițiile articolului 138 lit. c din Legea nr.85/2006 era necesar ca administratorul societății debitoare, respectiv pârâtul să fi dispus continuarea activității societății dar în interes personal, interesul acestuia nefiind probat în speță.
În ce privește aplicabilitatea articolului 138 lit. d din lege s-a apreciat că nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că fapta nepunerii declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul statului a condus la starea de insolvență a debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului se invocă dispozițiile articolului 304 pct. 9 Cod procedură civilă susținându-se că în mod greșit a reținut instanța de fond că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de articolul 138 alin. 1 lit. a,c și
Societatea,așa cum a reținut și lichidatorul judiciar, a deținut în patrimoniul stocuri de marfă, care puteau fi valorificate pentru limitarea prejudiciilor creditorilor.
De asemenea,se susține, în mod greșit s-a apreciat că nu se aplică dispozițiile articolului 138 alin. 1 lit. c, devreme ce administratorul societății avea obligația să formuleze o cerere de deschidere a procedurii insolvenței conform articolului 27 din Legea nr.85/2006.
Dezinteresul administratorului față de societate este evident, fiind declanșată procedura de dizolvare la Registrul comerțului, pentru nepreschimbarea certificatului de înmatriculare și nedepunerea bilanțurilor contabile.
În ceea ce privește condițiile prevăzute de legea specială pentru atragerea răspunderii, recurenta susține că erau îndeplinite toate aceste condiții, respectiv prejudiciul (derivând din starea de insolvență a societății și imposibilitatea valorificării creanței de către creditoare, valoarea acestuia fiind egală cu valoarea masei pasive), fapta ilicită constând în faptele prevăzute de articolul 138 alin.1 lit. c și din Legea nr.85/2006 precum și nedepunerea documentelor contabile prevăzute de articolul 28 din aceeași lege, vinovăția ce rezultă din prezumția de culpă existentă în materie comercială și raportul de cauzalitate ce rezultă din activitatea defectuoasă realizată de pârât, care s-a repercutat asupra rezultatelor economice ale societății, determinând în final starea de insolvență a acesteia.
Pentru aceste considerente recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii formulată împotriva pârâtului.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate de recurentă în motivele de recurs, Curtea apreciază că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041din pr. civ. urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Cu privire la criticile recurentei referitoare la aplicabilitatea articolului 138 alin. 1 lit. a din Legea nr.85/2006, care reglementează răspunderea patrimonială a persoanelor fizice care se fac vinovate de starea de insolvență a societății pentru fapta constând în aceea că: " au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.", Curtea constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, deoarece nu rezultă din dovezile administrate săvârșirea de către pârât a unei astfel de fapte. Recurenta nu explică ce bunuri au fost înstrăinate sau folosite de către pârât și, mai ales, care ar fi fost interesul personal al acesteia pentru o atare utilizare.
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 care reglementează răspunderea acestor persoane din conducerea societății debitoare atunci când acestea: "au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.", dacă și numai dacă, prin aceasta ". au contribuit la ajungerea debitorului în această situație- în stare de insolvență- ", Curtea reține că hotărârea judecătorului sindic este legală și temeinică deoarece nu a rezultat din probele administrate că administratorul a urmărit satisfacerea unor interese personale ale acestuia, iar pentru aceasta, a decis continuarea activității societății.
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia aceiași membrii ai organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că: ". au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.", de asemenea, Curtea apreciază că sentința este legală și temeinică.
În primul rând, recurenta-creditoare nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de administrator ar fi incidente în cauză, iar în al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
În acest sens, Curtea reține că pentru aplicarea art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă două condiții speciale: a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de lege și b) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență ( la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din civil).
Or, în cauză, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a)-g) din legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență, creditoarea invocând numai lit. a), c) și d) și, mai mult decât atât, cauzele esențiale ale insolvenței nu s-au datorat unor fapte imputabile administratorului, ceea ce exclude atragerea răspunderii acestuia.
Dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează o răspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun ( care îl constituie dreptul comercial ce instituie prezumția de culpă), condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale ( potrivit principiului exceptio est strictissimae interpretationis aplicationis).
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din proc civ. va respinge recursul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, în contradictoriu cu intimatul, împotriva sentinței comerciale nr.4966/19.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 6.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.2/
Tribunalul București
Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța
