Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 597/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2293/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 597
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 3: Marcela Câmpeanu
Grefier - -
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.3927/26.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR PRO MANAGEMENT și intimații creditori SC SRL și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta creditoare prin consilier juridic fără delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Recurenta creditoare prin consilier juridic depune la dosar înscris eliberat de Ministerul Administrației și Internelor cu privire la domiciliul actual al intimatului pârât, fiind același cu domiciliul la care a fost citat pentru termenul de azi.
Curtea dispune lăsarea dosarului la ordine, având în vedere că a fost solicitat la lista de amânări fără discuții, cu toate părțile prezente.
La a doua strigare a cauzei nu s-au prezentat părțile.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 3927 din 26 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului. În temeiul articolului 131 din legea nr.85/2006, a închis procedura insolvenței debitoarei SC SRL, cu sediul în B, în contradictoriu cu creditorii SC SRL, cu sediul în B, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, B și a dispus radierea societății debitoare din registrul comerțului.
În temeiul articolului 136 din legea nr.85/2006, l-a descărcat pe lichidator de orice îndatoriri și responsabilități, dispunând plata onorariului acestuia și a cheltuielilor de procedură din fondul prevăzut de articolul 4 alineat 4 din lege. În temeiul articolului 135 din același act normativ, a dispus notificarea hotărârii către, sau către orice alte registre, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea hotărârii în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut în esență, cu privire la cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare, că susținerea despre încălcarea legii contabilității, pe care această cerere se bazează, este fără suport probatoriu. A reținut că faptele prevăzute de articolul 138 alineat 1 litera d din legea nr.85/2006 se caracterizează prin săvârșirea lor cu intenție, iar intenția trebuie probată, ea nefiind prezumată.
A reținut, sub acest aspect, că reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii faptei de neținere a contabilității cu intenție, situație în care cererea fundamentată pe prevederile articolului 138 alineat 1 litera d din legea nr.85/2006 este neîntemeiată.
De asemenea, judecătorul - sindic a reținut că din raportul lichidatorului și din probele dosarului reiese că societatea debitoare nu deține în patrimoniu bunuri valorificabile, astfel că a făcut aplicarea articolului 131 din lege, închizând procedura insolvenței. A luat măsurile impuse de articolele 135 și 136 din același act normativ.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs motivat creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 5 decembrie 2008 pe rolul Curții de Apel București - Secția a a Comercială.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea judecătorului - sindic este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Prima critică se fundamentează pe susținerea că, atâta timp cât declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse la organul fiscal teritorial, rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, astfel că sunt îndeplinite cerințele articolului 138 litera d din legea nr.85/2006.
Recurenta a invocat prevederile articolului 1, articolului 11 și articolului 27 alin 1 din legea nr.82/1991, privitoare la răspunderea administratorului pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice, precum și prevederile legii nr. 31/1990 privitoare la obligația de întocmire și de depunere a bilanțurilor/raportărilor contabile semestriale.
A susținut că răspunderea administratorului se analizează în funcție de regulile referitoare la mandat, conform articolului 71 din legea nr.31/1990 republicată, coroborată cu dispozițiile articolului 1540 Cod civil, cu dispozițiile articolului 374 Cod comercial și cu dispozițiile articolului 5 din actul constitutiv, răspunderea fiind antrenată nu numai pentru dol, ci și pentru culpă.
A susținut că administratorul societății avea obligația de a solicita aplicarea dispozițiilor legii nr. 85/2006, nefiind îndreptățit să dispună în interes propriu continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți.
A susținut și că faptele prevăzute de articolul 138 din Legea nr. 85/2006 atrag răspunderea patrimonială dacă au contribuit la ajungerea societății în insolvență, în speță inacțiunea constând în neținerea contabilității.
În recurs nu s-au depus întâmpinări.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Principala problemă ce se impune a fi dezlegată este aceea a tipului de răspundere civilă instituită de articolul 138 din legea nr. 85/2006, iar judecătorul - sindic a reținut în mod legal și temeinic caracterul acesteia de răspundere civilă delictuală, pentru antrenarea acesteia fiind necesară proba elementelor cumulative prevăzute de articolele 998-999 Cod civil, dar și proba calității persoanei, a faptelor anume prevăzute de articolul 138 alineat 1 literele a-g din legea insolvenței și alegăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență societății debitoare.
Pe cale de consecință, toate criticile și argumentele aduse de recurenta-creditoare în legătură cu culpa prezumată a administratorului bazată pe mandatul comercial în baza căruia acesta a acționat, au fost înlăturate ca străine de caracterul delictual al răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere, administratorul răspunzând în temeiul mandatuluifață de societate,iar delictual, în temeiul articolului 138 din legea nr.85/2006pentru societate, dar față de creditorii sociali.
Consecința imediată a acestei abordări o constituie, așa cum a reținut și judecătorul - sindic, obligația recurentei-creditoare de a-și proba susținerile în condițiile articolului 1169 cod civil și ale principiului de drept actori incumbit probatio.
În ce priveștefaptaprevăzută de articolul 138 alineat 1 litera d din legea nr.85/2006, Curtea reține că recurenta-creditoare denaturează semnificația organizării și conducerii contabilității proprii, care se realizează prin intermediul registrelor prevăzute de codul comercial și de legea nr.82/2001, nicidecum prin intermediul raportărilor contabile, care au altă funcțiune și pentru a căror nerespectare legea prevede alte sancțiuni, fiind de reținut sub acest din urmă aspect că recurenta - creditoare nu a făcut nici un demers legal de sancționare, deși știa sau trebuia să știe potrivit propriilor evidențe că societatea debitoare nesocotește obligația legală a depunerii situațiilor financiare.
Curtea reține și faptul că în raportul de activitate (filele 101-102 ale dosarului de fond) lichidatorul nu a indicat faptul că neținerea contabilității a condus societatea debitoare la insolvență, astfel că în cauză nu este îndeplinită nici condiția legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Referitor la inacțiunea intimatului - pârât, care nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței societății debitoare pe care o administra(faptă prevăzută de articolul 27 alineat 1 din legea nr.85/2006), Curtea apreciază critica drept irelevantă, întrucât această omisiune, dincolo de faptul că nu este prevăzută printre faptele indicate expres și limitativ de articolul 138 alineat 1 literele a-g din legea nr.85/2006, nu are nici o legătură cu fapta cu care a fost sesizat judecătorul - sindic, respectiv cea prevăzută de litera daa rticolului precitat.
Prin urmare, reținând, așa cum a făcut și judecătorul - sindic, că în cauză nu au fost dovedite cumulativ toate elementele răspunderii civile delictuale speciale prevăzute de articolul 138 din legea nr.85/2006, Curtea apreciază că soluția pronunțată de judecătorul - sindic este legală și temeinică, fiind întemeiată pe o situație de fapt corect reținută și dată cu stricta respectare a prevederilor legale incidente.
În lipsa oricărui motiv de casare sau de modificare prevăzut de articolele 304 și 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat în conformitate cu prevederile articolului 312 alineat 1 teza a II Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.3927/26.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR PRO MANAGEMENT și intimații creditori SC SRL și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu