Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 607/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 607/
Ședința publică din data de 27 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursurile declarate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUJI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S împotriva sentinței comerciale nr. 25/22.01.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - - prin lichidator judiciar, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 25/22.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins obiecțiunile formulate de creditorii C-S și B, precum și contestația formulată de creditorul Consiliul local al municipiul Reșița, la raportul final de lichidare; a luat act că lichidatorul numit în cauză s-a transformat din IP în; a aprobat raportul final de lichidare și situațiile financiare finale; a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei - - Reșița și radierea acesteia din registrul comerțului; a descărcat lichidatorul Reșița, de orice îndatoriri și responsabilități și a dispus notificarea acestei sentințe Direcției Finanțelor Publice C-S, Oficiului Registrului Comerțului pentru efectuarea mențiunii de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că lichidatorul numit în cauză s-a transformat din întreprindere profesională în societate comercială profesională, având denumirea de Reșița; că la data de 04.12.2008 lichidatorul a solicitat închiderea procedurii insolvenței debitoarei - - Reșița, întrucât în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri din a căror valorificare să se acopere creanțele; că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința civilă nr. 176/JS/27.03.2002, iar prin sentința civilă nr. 509/JS/22.06.2006 s-a dispus începerea procedurii de lichidare; că la masa credală s-au înscris 13 creditori, valoarea totală a creanțelor fiind de 315.002,01 lei.
De asemenea, a constatat depus raportul final de lichidare în care se arată că debitoarea nu mai desfășoară activitate, din valorificarea bunurilor a fost încasată suma de 8.900 lei distribuită conform planului de distribuție anexat, în patrimoniul debitorului nu au mai fost identificate alte bunuri, administratorul debitorului a depus actele cerute de lege, iar din documentele depuse rezultă că nu sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale conform art. 138 din Legea nr. 85/2006,
La raportul final de lichidare au formulat obiecțiuni creditorii C-S și B, solicitând refacerea raportului în sensul de a se preciza clar dacă se impune antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor, lichidatorul nepronunțându-se explicit cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, raportul fiind astfel incomplet și neadecvat cerințelor legale, obligarea lichidatorului la refacerea raportului în sensul continuării procedurii de lichidare cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de debitor cu precizarea că administratorul debitorului deși a reținut de la angajați sumele datorate CAS, nu a virat banii folosindu-i în alte scopuri,
S-a reținut de către judecătorul sindic că în speță, creditorul Consiliul local al municipiului Reșița, Serviciul Public "Direcția Impozite și Taxe" a formulat contestație la raportul final, solicitând completarea acestuia, întrucât lichidatorul nu a precizat în mod clar dacă există sau nu persoane culpabile de ajungerea debitorului în stare de insolvență, care sunt aceste persoane și propunerea de antrenare a răspunderii acelor persoane.
Judecătorul sindic a constatat că obiecțiunile, respectiv contestația la raportul final de lichidare sunt neîntemeiate, cu motivarea că lichidatorul Reșița (fost Reșița) a precizat în raportul final că nu sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale și astfel nu a omis să indice persoanele vinovate de ajungerea debitorului în stare de insolvență, a menționat că documentele cerute de lege au fost depuse de administrator și urmare acestora a apreciat că nu se impune atragerea răspunderii patrimoniale.
Fiind vorba despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, formularea acesteia este condiționată de proba elementelor constitutive ale acesteia respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția, instanța de fond reținând că în cauză lipsesc aceste probe, iar raportul lichidatorului singur nu poate avea valoare probatorie pentru a se putea antrena răspunderea patrimonială, astfel că cererea de refacere sau completare a raportului final în acest sens este neîntemeiată.
După ce au fost valorificate bunurile găsite în patrimoniul debitorului și după ce s-a constatat că nu mai există alte bunuri ce ar putea fi valorificate, cererea creditorului B de continuare a procedurii de lichidare, cu măsuri care să conducă la recuperarea creanțelor, având în vedere că nu există condițiile legale pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, a fost considerată de tribunal ca fiind neîntemeiată, apreciind totodată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru închiderea procedurii falimentului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul formulat, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii obiecțiunilor AVAS și continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea le are de achitat creditorilor.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, că dacă ar fi existat sumele necesare sumele necesare, chiar și prin avansarea acestora de către creditori, continuarea procedurii s-ar impune, aspect spre care tinde atât Legea 85/2006, prin etapele și metodele prevăzute, cât și interesul creditorilor. Consideră că aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 reprezintă de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, o încălcare a dispozițiilor art. 94 din OUG 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați, constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform art. 302 Cod penal (în prezent art. 454 Cod penal) și art. 280 Codul muncii.
Creditoarea apreciază că aceste considerente ar trebui sa constituie motive suficiente pentru ca lichidatorul judiciar sa formuleze cerere de chemare in judecata in temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, că prin soluționarea obiecțiunilor, judecătorul sindic s-a pronunțat implicit si pe aspectul prevăzut de art. 138 din Legea nr. 85/2006, deși nu a fost investit cu o astfel de cerere. Arată că prin neabordarea caii prevăzute de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a săvârșirii faptei de deturnare de fonduri, statul R, reprezentat în cauză prin AVAS a suferit un prejudiciu, a cărui existenta certa se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns in încetare de plăți, ci si a împrejurării că obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Astfel opinia recurentei AVAS este ca lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și următoarele din Legea 85/2006, fiind evident că aceste fapte trebuie privite in contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsita de lichidități tocmai pentru că, probabil, a fost administrata cu rea-credința sau cu neglijenta, creditorii nemaiputându-si recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care sa poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății in incapacitate de plata, atât in ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpa si de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.
Aceeași creditoare opinează în sensul că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe, în cadrul art. 25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului constând în "examinarea activității debitorului in raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, aceasta analiza realizata de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni in baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9, 304 Cod procedură civilă, art. 2, 5 alin. 1, 136, 138, 140, 142 alin. 1 din Legea 85/2006.
Prin recursul formulat, creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca fiind nelegală și netemeinică, cu trimitere spre rejudecare pentru a fi promovată de comitetul creditorilor cu avizul judecătorului sindic, acțiunea de antrenare a răspunderii materiale a administratorilor sociali, iar în subsidiar să se dispună modificarea sentinței recurate, cu antrenarea răspunderii materiale a administratorului debitoarei, în sensul obligării acestuia la plata către recurentă a sumei de 161.488 lei reprezentând creanțe bugetare.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că are o creanță certă în sumă de 161.488 lei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății, sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile, sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Se mai arată că în conformitate cu art. 73 alin. 1 lit. din Legea 31/1190, administratorii sunt răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
Creditoarea recurentă menționează că administratorul social al debitoarei nu a depus actele contabile la lichidatorul judiciar sau la dosarul cauzei, și întrucât lichidatorul judiciar nu a promovat acțiunea în răspundere materială prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, aceasta poate fi promovată de Comitetul creditorilor conform art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006. Astfel, consideră că procedura a fost închisă prematur, întrucât Comitetul creditorilor nu a avut posibilitatea solicitării avizului judecătorului sindic pentru a putea promova această acțiune.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, conform dispozițiilor art. 304 și art. 304/1 Cpc, raportat la probele dosarului și susținerile părților, Curtea va constata că acestea sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.
Astfel, ambele creditoare critică în esență hotărârea recurată pentru faptul că nu a fost atrasă răspunderea membrilor organelor de conducere a debitoarei aflate în insolvență.
În legătură cu această critică, Curtea reține că potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului".
În același timp, conform art. 138 al. 3 din aceeași lege "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
Deci, potrivit art.138 alin.1 din Legea insolvenței, au în principiu calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere doar administratorul sau lichidatorul judiciar, însă în cauză nu a fost promovată o astfel de acțiune.
În prezenta cauză lichidatorul judiciar al debitoarei a precizat în raportul final că nu sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale și astfel nu a omis să indice persoanele vinovate de ajungerea debitorului în stare de insolvență, având în vedere că documentele cerute de lege au fost depuse de administratorul debitoarei și că a apreciat că nu se impune atragerea răspunderii patrimoniale.
Fiind vorba despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, formularea acesteia este condiționată de proba elementelor constitutive ale acesteia respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția, instanța de fond reținând că în cauză lipsesc aceste probe, iar raportul lichidatorului singur nu poate avea valoare probatorie pentru a se putea antrena răspunderea patrimonială, astfel că cererea de refacere sau completare a raportului final în acest sens este neîntemeiată.
Curtea reține și că, pe de altă parte, numai comitetul creditorilor poate formula cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, creditorii nemaiavând în prezent calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, legiuitorul prevăzând fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere. În aceste condiții, este evident faptul că dacă în primă instanță creditoarele nu puteau să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ele nu pot solicita nici în recurs acest lucru.
Având în vedere că au fost valorificate bunurile găsite în patrimoniul debitorului, fiind distribuite sumele obținute conform prevederilor legale, și s-a constatat că nu mai există alte bunuri ce ar putea fi valorificate, cererea creditoarelor recurente de continuare a procedurii de lichidare, cu măsuri care să conducă la recuperarea creanțelor, având în vedere că nu există condițiile legale pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, a fost în mod corect considerată de tribunal ca fiind neîntemeiată, fiind îndeplinite condițiile legale pentru închiderea procedurii falimentului.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICARE ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICARE ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S împotriva sentinței comerciale nr. 25/22.01.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./08.05.2009
Dact./08.05.2009/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C-
Judecător-sindic:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta